dcp100168 Posted November 26, 2009 Posted November 26, 2009 A scris cronici despre 500 de cărţiFace cronică literară de peste 10 ani şi a a ajuns să fie recunoscut ca unul dintre criticii de primă mână ai RomânieiA început prin a scrie pentru prieteni. În adolescenţă, comunica prin poezii cu amicii, lăsând să se întrevadă talentul unui poet de valoare. A ajuns să colaboreze cu toate revistele de cultură din Galaţi şi s-ar fi extins la nivel naţional, dar a dorit să aibă şi o familie. Primul răspuns favorabil pentru tânărul poet a venit în perioada 1993-1994 de la Constanţa Buzea, care i-a publicat un poem în „România Literară". „Mi-a cerut datele bibliografice, dar ele lipseau pentru că nu avea cine să mă recomande", spune cu umor Adi Secară.În 1998 i-au fost publicate două poeme în „Dacia Literară", dar volumul de debut a lui Adi Secară va apare în 2001 în urma concursului naţional de poezie „Porni Luceafărul..." A urmat o serie de zece premii câştigate la concursuri de poezie la nivel naţional, dar acesta nu este singurul domeniu unde s-a făcut remarcat.A început peste 20 de romaneSterian Vicol a realizat potenţialul tânărului poet şi l-a rugat să scrie despre cărţi. Prima cronică literară i-a fost publicată în anul 2000 în revista „Porto Franco" iar apoi a colaborat cu alte publicaţii de profil din Galaţi şi Tecuci. În adolescenţă a fost atras mai mult de cărţile de aventuri, dar hazardul l-a făcut să descopere opere care i-au deschis gustul pentru alt gen de lectură. L-a citit pe Homer, dar şi opere foarte serioase, cum ar fi „Vineri sau Limburile Pacificului", de Michel Tournier. „Am luat-o dintr-un anticariat pentru că pe copertă scria că este vorba de Robinson Crusoe. Mi-am dat seama că nu era un roman de aventuri, ci unul filozofic", îşi aminteşte poetul.Deşi compune poezii, la început a dorit să scrie romane. Şi-a transpus dorinţa în practică şi a început să scrie peste 20 de romane. La fiecare a scris câteva zeci de pagini, dar timpul nu îi permite să le ducă deocamdată la final.Va scrie o istorie a literaturii gălăţeneScrie cronică literară de un deceniu iar prin mână i-au trecut 500 de cărţi ale unor autori români şi străini. Cronicarul literar intenţionează să scrie o monografie despre Gaston Bachelard, autor francez care a scris despre epistomologie şi critică literară.Adevărata provocare o reprezintă însă redactarea unei istorii a literaturii gălăţene, o lucrare amplă ce va necesita multă muncă de documentare. „Probabil că o să încep să scriu la ea pe la 60 de ani", glumeşte Adi Secară.Pasiunea vieţii lui a devenit propriul copil, Sara Maria Clara, la care se gândeşte tot timpul. „Un copil este un miracol", ne descrie starea de bucurie lăuntrică pe care o încearcă Adi Secară.Ce îi placeViaţa liniştită de familie. Îmi plac călătoriile, dar viaţa de familie nu îmi mai permite să călătoresc aşa de mult. Îmi plac filmele bune şi ceasurile tihnite de lectură.Ce nu îi placeNu îmi plac interviurile. Nu îmi plac multe, dar prefer să spun că totalitatea lucrurilor frumoase şi bune întrece totalitatea celor care nu îmi plac. Cam asta ar fi esenţa problemei.Întrebări şi răspunsuri- Cum aţi trecut de la poezie la cronică literară?- Sterian Vicol m-a rugat să scriu despre cărţi şi i-au plăcut cronicile. Debutul în cronica literară l-am avut în revista „Porto Fronco" în anul 2000. Au urmat colaborări cu alte reviste de cultură din Galaţi şi Tecuci.- Cât de greu este să scrii critic despre alţii?- După ce îi descoperi pe Platon, Dostoievski şi Shakespeare, gusturile literare capătă o anumită consistenţă, care îţi străpezeşte dinţii când citeşti unele cărţi mai puţin inspirate. Totuşi, orice carte sau aproape orice carte necesită din partea unui autor un efort considerabil fizic, psihic, material. Orice autor merită respectat pentru acest efort.ProfilNăscut: 26.04.1972, GalaţiStudii: Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, master pe tema „Filozofie şi Spiritualitate Răsăriteană"Stare civilă: căsătorit, o fetiţăhttp://www.adevarul.ro/locale/galati/A_ ... 84102.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now