dcp100168 Posted November 27, 2009 Posted November 27, 2009 Dacian Cioloş, nominalizat de Barroso pentru portofoliul agriculturii şi dezvoltării ruralePreşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, l-a nominalizat, vineri, pe românul Dacian Cioloş în funcţia de comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Agricultura, considerată iniţial un portofoliu mediu în executivul european, va creşte semnificativ în importanţă în următorii cinci ani, ca urmare a unei revizuiri majore a bugetului Uniunii Europene şi a Politicii Agricole Comune ce urmează să aibă loc anul viitor. Cioloş va avea de gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, care are alocat pentru 2010 circa 50 de miliarde de euro, aproape o treime din bugetul Uniunii Europene.Inginerul agronom şi omul politic Dacian Cioloş s-a născut la Zalău, la 27 iulie 1969. A absolvit Facultatea de horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj (1994), obţinând apoi, Diploma în Agronomie Aprofundată, specializarea 'Sisteme de producţie şi dezvoltare rurală', în cadrul Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSAR (Rennes, Franţa). Între anii 1996-1997 a urmat un Master ştiinţific la Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSA (Montpellier, Franţa); doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare şi rurale al Ecole Nationale Superieure Agronomique - ENSA (Montpellier, Franţa) (2000-2006). De asemenea, a fost stagiar la Bruxelles - divizia de dezvoltare rurală- şi responsabil cu pregătirea programului SAPARD (1997-1999), coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă (1999-2001), task manager în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene în România (2002-2003). A fost consilier al ministrului Agriculturii (ianuarie 2005 - mai 2007), reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European. În perioada mai 2007-oct. 2007, Dacian Cioloş a lucrat ca subsecretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul Agriculturii Dezvoltării Rurale (MADR). A fost numit ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în guvernul Tăriceanu, la 11 octombrie 2007, după demisia lui Decebal Traian Remeş, deţinând această funcţie până la 22 decembrie 2008. Nu face parte din nici un partid politic. Conduce Comisia Prezidenţială pentru elaborarea unei strategii în domeniul Agriculturii, înfiinţată la 6 iulie 2009, prin decretul semnat de preşedintele Traian Băsescu. Este căsătorit şi este vorbitor de limbă franceză şi engleză.http://www.agerpres.ro/full_medianews.php
Mikka Posted November 27, 2009 Posted November 27, 2009 Cred ca e cea mai importanta veste din ultima vreme. Cu toate schimbarile de la nivelul UE, postul de comisar pentru agricultura e al naibii de "greu".
Recommended Posts