Jump to content

Cât cheltuiţi în perioada sărbătorilor de iarnă?


Cât cheltuiţi în perioada sărbătorilor de iarnă?  

8 members have voted

  1. 1. Cât cheltuiţi în perioada sărbătorilor de iarnă?

    • sub 100 lei
      0
    • 100-250 lei
      0
    • 250-500 lei
      0
    • 500-1.000 lei
      3
    • 1.000-1.500 lei
      0
    • 1.500-2.500 lei
      3
    • peste 2.500 lei
      2


Recommended Posts

Posted

Bugetul pentru sărbătorile de iarnă

Pentru produse alimentare ocazionate de sărbătorile de iarnă, românii vor să aloce, în medie, 556,13 lei, această sumă fiind pentru 47,6 la sută dintre aceştia mai mică faţă de cea alocată anul trecut pentru această categorie de cheltuieli. Produsele nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă (brad, ornamente, îmbrăcăminte, încălţăminte) au o pondere mai mică în bugetul de cheltuieli, orăşenii alocând, în medie 321,09 lei acestei categorii de produse.

În acest an comparativ cu anul trecut, bugetul alocat este mai mic pentru 45,3 la sută dintre respondenţi. Potrivit sursei citate, reducerea cheltuielilor pentru sărbătorile de iarnă va fi realizată prin renunţarea în totalitate la anumite produse, precum ornamente pentru bradul de Crăciun (70,4 la sută dintre intervievaţi), bradul de Crăciun (56,5 la sută), băuturile alcoolice (40,9 la sută), prăjituri/cozonaci (32,7 la sută), electronice/electrocasnice, îmbrăcăminte/încălţăminte, bijuterii, cosmetice/parfumuri, excursii, produse de lux. Studiul MMRC arată că 35,6 la sută dintre respondenţi intenţionează să cumpere carne în cantitate mai mică sau la preţuri reduse, iar 37 la sută să cumpere mai puţine legume şi fructe.

În ceea ce priveşte călătoriile sau excursiile organizate în perioada sărbătorilor de iarnă, în jur de 10 la sută dintre persoanele intervievate au alocat buget pentru acest tip de cheltuieli, suma medie fiind de 1.312 lei. De asemenea, bugetul alocat ieşirilor în oraş, la restaurant, în perioada Crăciunului şi a Revelionului este pentru 47,3 la sută dintre respondenţi mai mic decât cel de anul trecut, în medie de 346,28 lei.

Bugetul pentru cadouri are o valoare medie de 526,82 lei, fiind pentru aproape 50 la sută dintre participanţii la studiu mai mic decât cel de anul trecut. Chiar dacă suma pe care au alocat-o pentru acestea este mai mică sau cel mult egală cu cea de anul trecut, 81,4 la sută dintre persoanele intervievate intenţionează să cumpere totuşi cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă, conform sursei citate. Tipurile de cadouri pe care respondenţii intenţionează să le cumpere sunt articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte, pentru care au optat 54,5 la sută dintre respondenţi, cosmetice/parfumuri (37,4 la sută), jucării (30,6 la sută), ciocolată/cafea (20,4 la sută), cărţi (17,4 la sută), bijuterii/ceasuri (14,8 la sută). Subiecţii care au declarat că nu vor cumpăra cadouri, în proporţie de 18,6 la sută, sunt persoanele cu vârsta peste 55 ani, care nu mai au copii sub 18 ani, au venituri mai mici de 2.000 lei de familie şi se declară afectaţi de criză în "foarte mare măsură" şi "în mare măsură".

Un procent de 52,6 la sută dintre participanţii la studiu nu obişnuiesc să stabilească un buget pentru sărbătorile de iarnă, în timp ce 33,4 la sută fac acest lucru cu regularitate, iar 12,9 la sută vor stabili unul pentru anul în curs.

Procentul celor care economisesc bani pentru sărbătorile de iarnă este de 45,4 la sută, iar al celor care intenţionează să împrumute bani pentru sărbătorile de iarnă din acest an este de 6,1 la sută dintre participanţii la sondaj.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 16 - 23 noiembrie 2009. Au fost intervievate telefonic 854 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 - 65 ani. Marja de eroare a studiului este de plus - minus 3,35 la sută.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=12

Cine a calculat cât cheltuieşte în perioada sărbătorilor de iarnă?

Posted

Hmm..Cum cit??..Cit am si fara menajamente ca doar nu avem sarbatoarea asta in fiecare zi...Si mai e considerata si cea mai importanta din an...

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.