Parkour - sportul puştilor rebeli

[dcp100168]

A fost dezvelita statuia primului indraznet

Echipa http://www.indraznestesitu.ro a montat ieri statuile primilor trei castigatori ai concursului de indrazneli derulat pe site. Cei trei castigatori ai primei editii au primit, pe langa premiul de 1.000 de Euro, cate o statuie, realizata dupa chipul si povestea lor si montata intr-un spatiu public in orasele lor de resedinta. Statuile vor putea fi admirate timp de o luna, dupa care castigatorii vor decide viitorul fiecareia dintre ele.

Incepand din 15 septembrie, utilizatorii site-ului si-au inscris indraznelile la cele trei categorii: filme, poze si povesti scrise. Dupa o selectie riguroasa a juriului, format din Laura Jambore (Brand Manager JOE), Bogdan Gheorghiu (Director de Creatie, Scala JWT) si Andi Moisescu, au fost desemnati cei trei castigatori ai primei editii.

Skypici din Galati a castigat premiul pentru cel mai tare film cu o demonstratie de parkour. Faustocopi2 din Hunedoara a impresionat juriul cu povestea lui, profesorul de 65 de ani plecat in calatoria vietii sale. Kktoxic, bucuresteanul cu statuie in Piata Universitatii, a castigat cu cea mai tare poza, demonstrand ca dragostea ne face sa recurgem la cele mai neobisnuite gesturi.

"Am promis ca le facem statui eroilor nostri de zi cu zi si ne-am tinut de cuvant. Iata ca primii trei castigatori ai concursului de pe Indraznestesitu.ro isi pot admira propriile statui, ca si recunoastere a eroismului adevarat, pentru ca JOE isi propune sa-i incurajeze pe cei care au indraznit sa faca lucrurile diferit", declara Laura Jambore, Brand Manager JOE.

Concursul de pe site continua pana la sfarsitul lunii decembrie. Inca noua castigatori ai urmatoarelor trei editii isi asteapta statuile. JOE ia astfel o initiativa in premiera in Romania, ridicand statui oamenilor obisnuiti, adevaratii eroi care supravietuiesc provocarilor de zi cu zi.

http://www.smartfinancial.ro/smartfinan ... +indraznet

[copoi10]

de obicei, statuile se ridica postum

[George]

Halal concurs. Eu nici nu vad unde as putea uploada o poza sau un filmulet pentru participare...

[AndreiM]

Trebuie să te înregistrezi ca să poți încărca poze .

[George]

Pai normal ca m-am inregistrat si nici asa nu pot vedea unde. M-am inregistrat degeaba.

[dcp100168]

„Oamenii-păianjen” de la malul Dunării

Câţiva nebuni frumoşi din Galaţi şi Tecuci practică un sport mai puţin mediatizat în ţara noastră, parkour. Copaci, clădiri, gropi adânci, garduri înalte, niciunul dintre aceste obstacole nu reprezintă o problemă pentru practicanţii acestui sport extrem.

Îngerul de la Tecuci

Bogdan Hrişcu are 18 ani şi, de un an şi opt luni, este practicant de parkour la Tecuci. De altfel, în oraşul său, numai alţi patru băieţi mai practică acest sport. În terminologia de specialitate, aceşti sportivi se numesc traceuri, iar antrenamentul acestora include elemente din spaţiul cotidian cum ar fi copaci, balustrade, clădiri. Ei consideră acest gen de antrenament un mod de a scăpa de constrângerile impuse de alte sporturi cât şi unul de depăşire a propriilor limite. Prietenii îl cunosc pe Bogdan mai mult după porecla „Îngerul Traceur” sau pur şi simplu „Îngerul”. Mare parte din timpul său liber şi-l petrece sărind de pe clădiri, alergând prin oraş sau pur şi simplu făcând „trickuri”. Părinţii îl susţin pur şi simplu pentru că îi înţeleg pasiunea. De altfel, conform spuselor sale, parkour-ul i-a schimbat viaţa. „Eu de mic am fost aşa mai zbânţuit, iar acuma se bucură pentru mine şi mă susţin. De mic săream de pe casă sau alte locuri. De când practic parkour, am început să mă deschid, sunt mai sociabil, mi-am făcut mulţi prieteni noi”. În cei aproape doi ani de când practică această disciplină sportivă, „Îngerul” a avut un noroc incredibil. A reuşit performanţa de a nu se accidenta niciodată grav. „Am avut accidente mai uşoare. Am căzut în cap de câteva ori, dar m-am ridicat şi n-am avut nimic. M-am lovit o dată la tibie şi mi-am făcut o gaură, dar nu a fost ceva care să mă oprească”, a spus el. Bogdan este fericit că şi-a găsit un scop în viaţă. „Nu este zi în care să nu ies din casă măcar o oră ca să alerg. Caut mereu să-mi depăşesc limitele şi mereu încerc figuri noi.”

Parkourişti, versus „pokemoni”

Adevăraţii practicanţi ai parkour-ului sunt total dezamăgiţi de cei care postează filmuleţe pe youtube, după ce s-au apucat de câteva zile de sărit de pe borduri. „Peste tot sunt persoane care spun că practică acest sport, însă ştiu şi ei câteva figuri şi se laudă. Noi îi numim "pokemoni ", deoarece nu dau bine imaginii de parkour. În general, ei strică mobilierul stradal şi pe urmă ne ceartă lumea pe noi când vede că sărim şi zice că suntem cu ăia”, povesteşte cu obidă Bogdan.

Antrenament la capoeira

Foarte multe dim mişcările folosite de parkourişti sunt luate din diverse forme de arte marţiale. De altfel, parkouriştii din Tecuci chiar se antrenează în unica sală din judeţul Galaţi mobilată pentru antrenamente de capoeira, un stil de luptă brazilian, ce combină forţa cu dansul. „Acolo este un sempai care ne mai ajută şi ne mai arată anumite mişcări, pe care ulterior le folosim. De altfel, antrenamentul în respectiva sală are şi un alt aspect. Acolo găsim o groapă cu bureţi, excelentă pentru trickuri”

Scurt istoric

Antrenamentul celor care practică parkour îşi are originea în intrucţia militară folosită de soldaţii francezi. Ulterior, cel care a preluat şi a adaptat metoda naturală a fost David Belle, inspirat de tatăl său, fost militar în Vietnam recunoscut pentru faptele sale de eroism în cadrul "sapeurs-pompiers" - pompierii militari din Paris. David Belle a părăsit şcoala la 15 ani şi s-a dedicat în totalitate dezvoltării artei sale, Le Parkour. Pe acest drum l-au urmat mai multe persoane printre care şi grupul Yamakasi, Jerome Ben Aoues, Sebastien Foucan, Les Tracers.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Oa ... 83456.html

[dcp100168]

Florin Mârza - unicul gălăţean în viaţă cu statuie în Centru

Florin Mârza, sau Skypici cum este cunoscut în lumea practicanţilor de parkour, se poate mândri cu onoarea rarisimă, mai ales pentru o persoană de vârsta sa, de a i se fi ridicat o statuie în centrul oraşului

Florin este traceur de mai bine de cinci ani. A început de jos, cu elemente uşoare, a citit toate materialele cu şi despre parkour, pe Internet, iar acum a ajuns unul dintre cei mai respectaţi traceuri (practicaţi de parkour) din România. Ca recunoaştere supremă a performanţelor la care a ajuns, o companie multinaţională cu nume sonor, care promovează practicanţii sporturilor extreme din România, i-a ridicat o statuie în faţa Hotelului Dunărea. Pe soclul acesteia scrie simplu: „Lui Florin Mârza. Pentru că a îndrăznit să practice parkour prin oraş. Ştim cât este e greu să sari peste obstacole".

Parkour-ul l-a găsit pe el

În urmă cu cinci ani, a început să se intereseze despre parkour. A fost dragoste la prima vedere. „De mic, îmi plăcea să mă caţăr şi m-am regăsit cu adevărat în parkour. La început, nu ştiam exact ce este parkour-ul, făceam doar pentru că îmi plăcea să sar, dar mi-am dat seama de foarte multe lucruri pe parcurs", a spus el.

De când s-a apucat de aceast sport, „Skypici" a întâlnit foarte mulţi oameni care pur şi simplu nu înţelegeau de ce a ales acest mod de a se exprima. „Unii ne felicită pentru că facem sport, facem ceva pe cont propriu. Ăsta nu e un sport cu antrenori, trebuie sa inveti totul singur", spune el.

Deşi majoritatea gălăţenilor nu sunt deranjaţi de cei ce sar de pe diferite obstacole, traceurii au surprize din partea Poliţiei Comunitare. „Eram în parcul de la > şi, ba stăteam în mâini pe masa de ping-pong, fără să o ating cu picioarele, ba mai făceam nişte trick-uri la groapa cu nisip. Nu deranjam pe nimeni dar a vinit un gardian şi ne-a gonit. Nu ne-am conformat deoarece nu încălcam nicio lege. Am mai sărit de două-trei ori şi a venit din nou pentru a ne cere actele de identitate" , îşi aminteşte Skypici.

Chiar dacă pentru cei din jur traceur-ii pot părea nişte copii mai mari care caută mereu senzaţii extreme fără a le păsa de altceva decât de următoarea săritură, aparenţele pot fi înşelătoare. Florin a fost mereu un elev şi apoi un student eminent. Începând din acest an, are şi bursă, iar şcoala este pentru el la fel de importantă ca şi parkour.

Întrebări şi răspunsuri

- Care sunt calităţile necesare pentru a practica parkour?

- În parkour, trebuie să ai forţă şi viteză. Forta o dobândeşti prin condiţionare. Ca să iţi reziste încheieturile şi oasele la sărituri, trebuie să lucrezi înainte. Şi săriturile mari nu se fac decât în cazuri extreme, reale, când chiar eşti nevoit să le faci.

- Cât de greu este să faci salturi?

- Cand faci o săritură mare, de exemplu de pe un bloc pe altul, trebuie să fii conştient de propriile forţe. Trebuie să fii convins că ajungi pe partea cealaltă pur şi simplu privind într-acolo. Chestia asta există în subconştient dar se dobândeşte numai prin antrenament

Ce-i place

Îmi place să fiu puternic, atât fizic, cât şi psihic. În parkour, trebuie să analizezi, în fiecare fracţiune de secundă şi să-ţi planifici fiecare mişcare. Deşi poate părea paradoxal, acest sport este şi unul al minţii.

Ce nu-i place

Nu-mi place să nu am cu cine să mă antrenez, nu-mi place să rămân fără prieteni, nu-mi place să stau în casă şi, mai presus de toate, nu-mi plac oamenii care spun că nu au timp pentru a face mişcare. Şi eu am timpul drămuit dar găsesc câteva ore pe zi pentru parkour

Profil

Născut-15 august 1988

Familie-necăsătorit

Studii-Student la Facultatea de Mecanică - Inginerie şi Protecţia Mediului în Industrie

http://www.adevarul.ro/locale/galati/VI ... 83306.html

[dcp100168]

Eroii români de pe Discovery

În ciuda crizei mondiale, mai există încă şi în România oameni care aleg să trăiască pasionant. Astfel de personaje se găsesc chiar lângă noi. Eroilor noştri locali le dedică, începând din 27 septembrie, canalul Discovery şapte filme de scurtmetraj. Eroii filmelor sunt un scufundător, un constructor de motociclete, un călător, un medic stomatolog, un creator de aeromodele, un maratonist şi un căţărător. Cu foarte puţini bani, aceşti oameni au reuşit totuşi să-şi ducă hobby-urile la nivel de profesie şi chiar mai departe, pasiunea ajungând pentru unii dintre ei chiar un stil de viaţă. Fiecărui personaj Discovery i-a dedicat câte un film de trei minute în care bărbatul în cauză (nu se află nici o femeie printre ei, deocamdată cel puţin) îşi exprimă crezul.

...

Florin Mârza, un tânăr din Galaţi, are o pasiune greu de explicat şi chiar şi mai greu de practicat. El este săritor, dar şi căţărător în acelaşi timp, fiind unul dintre cei mai buni practicanţi ai unui sport nou: Parkour. Pentru el orice zid, orice copac, bancă sau gard devin practic tot atâtea obstacole peste care trebuie să treacă. Acest sport

l-a învăţat răbdarea şi perseverenţa, să nu se lase bătut cu una, cu două şi, drept urmare, consideră că Parkour reprezintă o bună pregătire pentru viaţă. Ce mai înseamnă un necaz acolo sau o deziluzie în amor faţă de zidurile înalte de câţiva metri peste care a reuşit să treacă de atâtea ori la propriu?

...

http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/eroii-romani-de-pe-discovery-198789.html

[dcp100168]

Gălăţeanul Florin Mârza va apărea pe Discovery Channel

Îl cunoaşte multă lume, Internetul este plin de filmuleţe în care Florin Mârza ignoră gravitaţia, lui fiindu-i închinat şi un monument pe Faleza Superioară. Nu degeaba i se spune, printre altele, „Omul-maimuţă”: găseşte mereu o liană imaginară pentru a sări de la stânga la dreapta şi de jos în sus cu o agilitate desprinsă din desenele animate. I se mai spune Skypici, adică „piciul cerului”, zborul peste obstacole fiind mai mult decât un hobby, e chiar modul său de viaţă, după cum el însuşi povesteşte. „Parkour nu e sport extrem, poate doar pentru sedentari. Cred că probabilitatea să fii lovit de o maşină pe trotuar e mai mare decât aceea de a te accidenta în această disciplină”, decide gălăţeanul de 22 de ani, un tip la locul lui până când îi apare în faţă un obstacol.

„Nu e sport, ci o întreagă filozofie”

Una este să-l vezi pe Youtube sau pe Discovery Channel - care-i va prezenta povestea pe 27 septembrie, la ora 22.00 - şi alta e să se desfăşoare „pe viu”: are o privire ageră, de uliu, apreciază cu mare atenţie distanţele şi se arcuieşte de ca şi cum n-ar avea deloc oase.

Stând în mâini sau în cap, Florin găseşte oricum o poziţie comodă şi cade precum pisicile: „Ca să faci parkour, în primul rând trebuie să ştii să cazi, altfel te poţi accidenta foarte grav. Nu e un simplu sport, e o întreagă filozofie, sport complet, pentru că te antrenează atât fizic, cât şi psihic. Aici trebuie să ştii mereu când îţi poţi depăşi limitele. E şi un sport al minţii. Dacă nu apreciezi riscurile, nu mai există o a doua oară.”

Skypici, care practică de şase ani disciplina inventată de un francez, e la fel de sigur şi-n vorbire (n.r. – e student în anul IV la ingineria mediului).

Poliţiştii îl trimit în sală. Iartă-i, Doamne!

Mârza nu se dă în spectacol, n-are pe cine să mai impresioneze (are o iubită, şi-a creionat nişte planuri), dar se loveşte de ignoranţa spaţiului în care este nevoit să respire. Nu o dată a fost batjocorit de trecători în timp ce se antrena pe zidurile din Galaţi care-i stimulează capacităţile de „Spiderman”, iar poliţiştii comunitari îl iau mai de fiecare dată la întrebări. „Îmi zic să nu stric ceva şi să merg într-o sală. Dacă m-ai închide undeva, m-aş simţi ca un leu în cuşcă. E aberant!” povesteşte bravul traceur (aşa sunt numiţi oficial practicanţii acestei discipline).

Culmea, într-un oraş care nu dispune de Sală Polivalentă (în definitiv, de mai nimic în materie de baze sportive), oamenii în uniformă visează la săli pentru parkour. Grotesc, nu-i aşa?

Vrea să plece din ţară. Definitiv

Cum era de aşteptat, „Omul-maimuţă”, ca orice individ valoros, îşi vede viitorul peste hotare. „Vreau să-mi termin studiile şi vreau să devin cascador. Evident, pentru asta aş pleca şi din ţară, afară aş avea alte oportunităţi”, mărturiseşte unul dintre cei mai respectaţi practicanţi de parkour din România, el vizitând deja oraşul francez în care s-a născut mişcarea, dar şi Londra, acolo unde traceur-ii sunt întâmpinaţi cu parcuri special amenajate şi cu aplauze, nu cu chitanţierul de amenzi sau cu miştouri de genul „băi, vezi să nu-ţi rupi capul!”…

Baftă, Pici al Cerului!

http://www.viata-libera.ro/articol-Galateanul_Florin_Marza_va_aparea_pe_Discovery_Channel_2.html

[dcp100168]

Florin Mârza: „Parkour este o călătorie continuă în care întotdeauna ai ceva nou de învăţat"

În 2003, a văzut un documentar, „Jump London", pe Discovery Channel. I-a plăcut enorm ce a văzut, însă nu a crezut vreodată că va putea face aşa ceva. Între timp, Florin s-a documentat, s-a antrenat şi iar s-a antrenat, a vizitat Lisses, locul de unde a pornit parkour-ul, şi a devenit el însuşi subiectul unui film pe Discovery Channel. E programat pe 28 septembrie, de la ora 22.00.

- Ajuta-ne să facem diferenţa între Parkour şi freerunning. E acelaşi lucru?

- Parkour şi Freerunning sunt două lucruri total diferite. La început Freerunning-ul era un termen pentru a descrie Parkour-ul în engleză, mai târziu devenind o disciplină separată, având în plus faţă de Parkour spectacolul. Freerunning-ul a fost creat de Sebastien Foucan şi este o disciplină atletică în care practicanţii (numiţi freerunneri) se deplasează folosind orice fel de mişcare, punând accentul pe mişcările spectaculoase şi spectacol. Flip-urile sau trick-urile sunt folosite foarte des şi necesită mai multă energie. Acestea sunt mişcări ineficiente care nu sporesc viteza de deplasare, aşa cum se întâmplă în parkour. Parkour-ul se bazează pe eficienţă (siguranţă, viteză şi cât mai puţină energie folosită în mişcare). Mai simplu: parkour - eficienţă, freerunning - spectacol.

- Ce-ţi trebuie să faci asta? Antrenament? Curaj? Poate şi un pic de nebunie?

- Parkour este o disciplină care nu necesită nici un fel de structuri speciale sau alte accesorii. Ca să practici parkour nu ai nevoie decât de un tricou, o pereche lejeră de pantaloni şi o pereche mai bună de adidaşi. Fiecare se apucă de acest sport din diferite motive: unii ca să fie la modă, alţii vor să impresioneze, sau poate de curiozitate, la început nu prea poţi să ştii de ce vrei să faci acest lucru mai ales dacă nu eşti informat şi nu stii filosofia din spatele acestui aparent sport. (Diferenţa dintre cei care vor să fie la modă, cei care fac pentru impresie şi cei cărora cu adevărat le place acest lucru se va vedea în timp: prima categorie cel mai probabil îşi va încheia această carieră accidentându-se, alţii îşi vor da seama că nu asta vor să facă toată viaţa iar pentru unii va deveni un adevărat mod de viaţă.). Eu am văzut pe Discovery, în 2003, documentarul „Jump London" şi am rămas plăcut impresionat, mă atrăgea, dar nu credeam că voi putea face vreodată aşa ceva. Un an mai târziu, mă cheamă un coleg să-l ajut cu ceva. Nu mi-a spus despre ce e vorba; mă întâlnesc cu el, îmi dă o cameră video şi îmi spune „filmează-mă". Când am văzut ce face, nu m-am putut abţine... i-am zis „hai să căutăm pe altcineva să filmeze că vreau şi eu să încerc toate mişcările astea". Am tot continuat să ies în fiecare zi cu acest coleg (Iulius Trifan, doresc să-i şi mulţumesc pe această cale), îmi doream să învăţ cât mai multe mişcări. La început a fost greu deoarece erau începuturile parkour-ului în România pe vremea aceea. Nu aveam cum să mă documentez. Iulius îmi tot arăta filmuleţe cu nişte tipi din Galaţi care făceau parkour cam de un an de zile; mă uitam uimit la felul cum se mişcau. Am făcut puţină cercetare pe internet şi am găsit un site „parkour.ro", întreţinut de un băiat din Constanţa, cunoscut ca primul practicant de Parkour din România. Pe forumul acela erau câţiva băieţi din Bucureşti, Iaşi, printre care erau şi cei din Galaţi. Aşa am luat legătura cu ei, am stabilit să ne întâlnim, între timp am devenit prieteni foarte buni, şi am început să ieşim cu toţii la antrenamente. Am învăţat foarte multe de la aceştia, ei având un an de experienţă înaintea mea dar cu timpul am avut ce învăţa unii de la alţii.

Înainte să aflu de site şi forum, am făcut puţin timp de capul meu, dar după am început să mă documentez, erau câteva articole pe forum, mi-au mai dat şi băieţii nişte sfaturi şi aşa am pornit pe drumul cel bun.

Şi acum revenind la întrebare - am cam deviat de la subiect - fiecare are povestea lui de început. Nebunie? Nu ştiu dacă îţi trebuie ca să practici parkour, trebuie doar să-ţi placă mişcarea, sportul, să doreşti să duci o viaţă sănătoasă. Curajul, puterea, agilitatea le dobândeşti prin foarte mult antrenament. Cine se documentează, află că, înainte de a începe să practice parkour, are nevoie de foarte multă condiţionare. Trebuie să-ţi întăreşti corpul, să fii pregătit, antrenat să rezişti la diverse şocuri. După această perioadă de condiţionare poţi începe să te antrenezi la tehnică.

- Citez din filmuleţul Discovery: „Parkour nu este un sport extrem, decât pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba". Ok, eu sunt unul dintre ei. Despre ce este vorba? Din ce am văzut, pare destul de periculos.

- Din exterior, da, pare periculos. Şi este periculos dacă te arunci cu capul înainte fără să te documentezi. De aceea parkour nu este un simplu sport, se doreşte a fi considerat un „sport complet" atât prin multitudinea de tehnici fizice pe care le dezvoltă continuu, cât şi prin setul de tehnici mentale pe care le inspiră practicanţilor ei. Parkour cere şi se foloseşte de toate capacităţile fizice ale corpului uman, iar în acelaşi timp necesită o apreciere continuă: aprecierea distanţelor, a propriilor limite şi APRECIEREA RISCURILOR. Trebuie să ştii dacă eşti pregătit pentru a-ţi depăşi limitele sau trebuie să te mai antrenezi la cele deja existente. Nu te trezeşti pe marginea unei prăpastii că vrei să ajungi pe partea cealaltă dacă nu eşti pregătit pentru acest lucru. Atunci când faci un lucru de genul acesta trebuie să ştii că eşti pregătit din toate punctele de vedere pentru asta. Ca să ajungi sus şi să rămâi acolo, trebuie să porneşti de jos şi să treci prin toate etapele, treptat, cu răbdare. Evoluţia se face în timp. Dacă porneşti de sus, vei ajunge jos foarte repede şi acolo vei rămâne. (Un avertisment! De aceea neatenţii, cei care se încred prea mult în abilităţile lor fizice şi nu iau în calcul riscurile, sunt de multe ori treziţi la realitate printr-un şoc puternic, accidentându-se sau mai grav. În parkour, ideal este să combini fizicul cu psihicul, forţa cu controlul. Este ridicol să cauţi libertatea şi să ajungi într-un scaun cu rotile.).

- Ce te-a motivat să continui? Presupun că mulţi au renunţat pe parcurs.

- Partea cu motivaţia este altă poveste. La început cu toţii suntem entuziasmaţi, vrem să învăţăm cât mai multe, să explorăm oraşul, să ne facem cât mai mulţi prieteni, dar după o anumită perioadă lucrurile acestea vor dispărea, odată cu ele şi motivaţia şi te întrebi „acum ce fac?". Unii nu sunt atât de puternici încât să continue, însă cei pentru care parkour a devenit deja un mod de viaţă vor găsi întotdeauna soluţii. Cu toţii avem anumite perioade când suntem mai vulnerabili din acest punct de vedere: ba că s-a mai lăsat un prieten, ba că te antrenezi de 6 ani şi ai explorat tot ceea ce se putea explora în oraşul în care locuieşti, dar trebuie să fii deschis la orice, să dai frau liber imaginaţiei şi vei găsi întotdeauna locuri noi - acolo unde nici tu te aşteptai - sau chiar mişcări noi. În fiecare an se organizează o întâlnire naţională, organizată de staff-ul comunităţii oficiale de parkour din România (traceurs.ro / alcătuit din unii dintre cei mai vechi practicanţi din ţară, dintre care mă simt onorat să fac şi eu parte), cu toţi traceurii din ţară într-un oraş diferit, unde noi, cei din staff, ajutăm începătorii, le dăm diverse sfaturi. Pot spune că întotdeauna este o experienţă diferită şi plăcută; fac schimb de experienţă cu ceilalţi traceuri din ţară, cunosc oameni şi îmi fac prieteni noi, mă antrenez într-un oraş diferit cu obstacole noi, toate acestea fiind o parte din lucrurile care mă ţin motivat. Un alt lucru interesant, care mă motivează dar mă şi ajută, este acela că fiind nervos, supărat din diverse motive, atunci când ies la antrenament uit absolut de toate problemele pe care le am şi îmi descarc nervii într-un mod constructiv.

Mai este şi senzatia aceea de a fi unic, de a fi diferit din cei din jur, lucrul acesta mă motivează atunci când un prieten se lasă sau când aud diverse comentarii supărătoare. Nu mă deranjează deloc când cineva, care nu gândeşte în afara cutiei şi nu încearcă să găsească o explicaţie pentru ceea ce fac, comentează pur şi simplu. La început, dădeam atenţie unor astfel de comentarii şi chiar mă simţeam stânjenit, dar cu timpul am învăţat să le accept.

Alt lucru care mă motivează este şi acela că doresc să-mi aflu limitele şi să le depăşesc constant. Îmi place să-mi cunosc corpul şi să am controlul asupra lui. E ca şi cum, până să aflu de parkour, corpul meu era setat pe pilot automat dar am aflat că-l pot pilota chiar eu.

- Când practici parkour, se poate vorbi de „obstacole de netrecut"?

- Cel mai mare obstacol/duşman întâlnit în parkour este propria minte. Teoretic şi practic, nici un obstacol fizic nu este de netrecut deoarece, cum spuneam, parkour înseamnă calea cea mai rapidă de a depăşi un obstacol cu economie cât mai mare de energie. Aşadar chiar dacă întâlneşti un obstacol, care în momentul respectiv este mai eficient să-l ocoleşti, îl ocoleşti. În concluzie, obstacolele fizice pot fi toate depăşite, rămânând singurul şi cel mai dificil de lucrat, propria minte. Este dificil de lucrat cu ea deoarece este foarte complexă. De exemplu mie îmi este frică de înălţime, şi cu greu am reuşit să depăşesc această frică prin foarte multă meditaţie şi exerciţii practice, nu în totalitate, dar să spunem că în proporţie de 80%. Fiecare are propriile lui frici pe care trebuie să le depăşească prin antrenament. Sunt momente când eşti pregătit fizic şi psihic pentru a face o mişcare dar ceva te opreşte; intervine subconştientul, frica, „protecţia naturală" a organismului, să-i spunem aşa, iar în acel moment trebuie să-ţi convingi subconştientul că totul e bine, să fie o „muncă în echipă". De exemplu mi-a luat un an de zile să fac o săritură: mă duceam în fiecare zi acolo şi îmi spuneam „sunt pregătit pentru asta" dar ceva mă oprea... subconştientul ştia că nu sunt pregătit şi că mai am nevoie de antrenament pentru a face acea săritură; tot aşa un an de zile până într-o zi, când m-am dus acolo şi nu am mai avut absolut nici o frică şi nu m-a mai oprit nimic să sar.

- Povesteşte-ne puţin cum a fost în Lisses, Franţa.

- Lisses a fost prima şi cea mai complexă experienţă pe care am trăit-o. Cum am ajuns acolo? Păi vorbeam de ceva vreme cu câţiva prieteni din staff, şi tot spuneam că ar fi minunat să ajungem acolo, unde a pornit totul. Ideea exista, dar cu iniţiativa mai greu, până într-o zi când i-am auzit că sunt hotărâţi să meargă. Atunci mi-am spus „asta e, trebuie să fac orice pentru a merge cu ei"... M-am angajat în vara respectivă la o firmă de grădinărit şi am strâns banii necesari. Anul următor, în aprilie, am plecat în Lisses, mecca traceurilor. Era prima dată când ieşeam din ţară, totul avea să fie nou şi diferit. Acolo ne-am cazat la un hotel, în mijlocul tuturor locurilor de antrenament, unde sunt cazaţi constant traceuri din toată lumea. Am dat acolo peste traceuri din Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Franţa, deci vă daţi seama ce experienţă. Ne-am antrenat cu ei, am văzut că locurile de acolo diferă foarte mult de cele văzute în filme. Unele erau mai grele (mari), altele mai accesibile. Am avut ocazia să urcăm şi pe monumentul de la „Dame du Lac", unde am descoperit cât de mare e frica mea de înălţimi deoarece nu am putut ajunge până sus. M-am întors de acolo foarte motivat şi cu lecţii noi, am descoperit că parkour este o călătorie continuă în care întotdeauna ai ceva nou de învăţat.

- În „Journey through life" afirmai că mereu trebuie să cauţi locuri noi, să cauţi provocarea. Unde visezi să practici parkour?

- Deocamdată nu am fost decât în Franţa, Italia şi Londra. Dintre toate aceste locuri mi-aş dori să locuiesc în Londra... nu numai pentru locurile foarte complexe şi numeroase, ci şi pentru mentalitatea deschisă la nou. Plus că acolo sunt foarte mulţi practicanţi de parkour şi nu te poţi plânge vreodată că nu ai cu cine să te antrenezi.

http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/florin-marza-parkour-este-o-calatorie-continua-in-care-intotdeauna-ai-ceva-nou-de-invatat-200341.html

[dcp100168]

Cascadorul" Skypici va fi în această seară vedetă pe Discovery

Cunoscutul canal de televiziune va difuza un scurt-metraj cu acesta astăzi, începând cu ora 22.00. Discovery a făcut filmările luna trecută, la Galaţi, în condiţii extrem de dificile, pe o caniculă aproape insuportabilă. Sorin Avram, cameramanul care a realizat materialul, spune că a fost mai uşor să filmeze decât să vorbească. „Pentru acest material am filmat aproximativ şase ore, într-o căldură de peste 30 de grade. A fost infernal, mai ales pentru el. Mai greu a fost să vorbim. Aveam impresia că vorbesc cu un şcolar care a fost prins cu lecţia neînvăţată. Când însă a fost vorba de sărit peste clădiri, nu a mai fost nicio problemă", a spus acesta.

Florin Mârza (22 ani), sau Skypici, cum este cunoscut în lumea „traceurilor", este unul dintre cei mai buni practicanţi de parkour (acrobaţii libere, pe obstacole diverse) din ţară şi a reuşit, în cei şase ani de când practică acest sport, performanţe senzaţionale. „A fost o experienţă extraordinar de plăcută. Am mers şi am filmat prin tot oraşul. Au văzut materialele apărute despre mine şi au decis că merit şi eu un loc printre românii merituoşi", a spus Skypici.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/VIDEO-Cascadorul-Skypici-prezentat-Adevarul-Discovery_0_343766067.html

[Florin Mârza]

Nu imi place deloc titlul acestui topic. Parkour nu a fost, nu este si nu va fi niciodata "sportul pustilor rebeli"

[dcp100168]

Sa fie ceva pentru academicieni?

Serios vorbind, atâta timp cât nu îl practică decât câţiva oameni, nu noate fi considerat altceva, chiar dacă tu eşti personajul principal al poveştii, iar din interior se vede altfel...

[Aiyana]

Sa fie chiar Skypici? Nu cred ca il deranjeaza partea cu "rebeli", ci mai degraba cea cu "pusti".

[AndreiM]

Sa fie chiar Skypici? cred ca il deranjeaza partea cu "pusti".

Îhî! Skypici! Așa zic și eu.. partea cu puști!

[Florin Mârza]

'decat cativa oameni'??!!!???? ia fa tu un mic search pe google si vezi ce afli despre parkour. sunt si scoli de parkour in afara. vezi tu asa cam cate proiecte contin parkour, in cate filme apare parkour in zilele de azi si vedem daca mai este 'sportul pustilor rebeli'

ps: parkour nici macar nu este un sport ci o disciplina.

Edited February 2, 2011 by Florin Mârza