Jump to content

Peste 17.000 de gălăţeni sunt bolnavi de cancer


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Maladia secolului XX macină 12.104 gălăţeni
Anul trecut, cumplita maladie a secolului XX a ucis 380 de bolnavi din judeţul nostru Medicii îşi recunosc neputinţa în lupta inegală cu cancerul chiar dacă au crescut cheltuielile cu medicaţia specifică Conform datelor oferite de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP), numărul bolnavilor de cancer a crescut îngrijorător în judeţul nostru. Spre exemplu, în 2008, s-au înregistrat 1.207 de cazuri noi, din care 799 de persoane din mediul urban şi 408 din mediul rural. Anul trecut, în topul tumorilor, se afla cancerul la sân (158), urmat de cancerul bronho-pulmonar (118 cazuri), cancer de prostată (52), cancer de col uterin (54) cancer la stomac (45), cancer de piele (40). „380 de persoane au decedat anul trecut. Principale cazuri de deces prin tumori maligne sunt cancerul gastric, pulmonar, al glandei mamare, colului uterin şi prostatei”, ne-a declarat Valentin Boldea, director DJSP.
Pe primele nouă luni ale acestui an, s-au înregistrat 1.055 de cazuri de afecţiuni oncologice. 682 de bolnavi provin din mediul urban şi 373 din mediu rural. Ca şi anul trecut, pe primul loc în sinistrul top se menţine cancerul de sân (113 cazuri), cancerul bronho-pulmonar (80 de cazuri), cancerul de prostată (72 de cazuri), cancer de col uterin (42), cancer piele (42) şi cancer stomac (35).
Dacă în 2008 erau 11.426 de bolnvavi, numărul acestora a ajuns în 2009 la 12.104. Cele mai multe îmbolnăviri s-au constatat la persoane cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani.
Potrivit medicilor oncologi, este foarte important ca orice tip de cancer să fie depistat în fază incipientă, pentru a putea fi tratat. Orice cancer, în funcţie de stadiul în care este depistat, poate fi vindecabil sau incurabil. „În general, cancerele, dacă sunt depistate în stadiul 1 sau maximum 1 A, au şanse de vindecare mult mai mari. Dacă sunt depistate în stadiul 2 b, 3 sau 4, şansele sunt foarte mici, aproape 0”, ne-a declarat dr. Boldea.
Comparativ cu anii 80, în prezent bolnavii de cancer au tot mai mult acces la medicamente performante, care ameliorează calitatea vieţii. Ministerul Sănătăţii asigură, în limita disponibilităţilor bugetare, fondurile necesare pentru tratatea cancerului. „Chiar dacă persoana diagnosticată cu cancer este asigurată sau nu, beneficiază de tratament gratuit. Din păcate, mulţi bolnavi nu se adresează medicului la timp şi vin în stadii avansate, când şansele de vindecare sunt foarte mici”, ne-a mai spus doctorul Boldea. „În acest moment, avem bani de tratament pentru toţi bolnavii de cancer”, ne-a declarat şi directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Olimpia Buzea. Un tratament pentru o boală oncologică este extrem de costisitor. Un singur medicament poate costa 10.000 de lei. "Unele persoane rămân în evidenţa noastră, chiar dacă au avut cancer acum 10 ani. Cancerul este atât de parşiv, încât nu poţi spune aproape niciodată am scăpat", ne-a mai spus dr. Boldea.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/ma ... 83224.html

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Bolnavii de cancer rămîn fără medicamente

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), membră a Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), trag un semnal de alarmă cu privire la lipsa din multe farmacii din ţară a medicamentelor din programul de oncologie. Este vorba despre acele terapii denumite de linia a II-a, care sînt aprobate de Comisia de Oncologie de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Prin urmare, FABC a anunţat că solicită public CNAS să găsească urgent soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. Mai mult, întrucît fondurile pe anul 2010 alocate de casele judeţene de asigurări de sănătate au fost epuizate, o mare parte dintre farmaciile din judeţele Braşov, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Cluj nu mai eliberează reţete compensate, ceea ce va avea efecte dezastruoase asupra reuşitei tratamentului recomandat de medici pacienţilor oncologici. „După ce bolnavii aşteaptă luni la rînd să fie aprobat tratamentul, timp în care boala evoluează, nu îşi mai găsesc medicamentele în farmacii. Motivele sînt diverse: fie că farmaciile au eliberat aceste medicamente însă CNAS a întîrziat primirea şi decontarea acestor reţete, fie perturbări în distribuţia acestor medicamente datorate exporturilor paralele, încurajate de lipsa legislaţiei care să limiteze astfel de practici dăunătoare pacienţilor din România“, a spus Cezar Irimia, preşedinte FABC, într-un comunicat. În această situaţie se află şi bolnavii de diabet, hepatită şi beneficiarii de transplant renal.

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=eveniment&s_id=89390

Link to comment
Share on other sites

vi se pare ca-i pasa cuiva din ce cu putere de decizie???!!!2.gif

2.gif ucide bietii pensionari numai din vesti!

e genocid in romania....

mai ramane de pe morti sa mai scoata ceva, sau macar de pe urmasi!

sta-le-ar bunastarea in gat!! isi afiseaza miile de euro, furati de la romani, in mod "cinstit", cu legea facuta sa-i serveasca si tara se zbate!! au vandut romania!

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

20 de gălăţeni diagnosticaţi cu cancer de piele în acest an

Specialiştii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii recomandă evitarea expunerii la radiaţiile ultraviolete. Expunerea excesivă direct la razele solare poate provoca diferite tipuri de cancer de piele cum ar fi melanomul, dar şi arsuri şi îmbătrânire accelerată a pielii, cataractă şi alte boli ale ochilor, dar şi reducerea eficienţei sistemului imunitar. Dintre cele mai traumatizante şi letale efecte pe care le poate avea expunerea excesivă la soare în situaţia existenţei unor valori foarte mari a radiaţiilor ultraviolete cancerul pielii ocupă locul 1. „Potrivit datelor noastre, în primul semestru al acestui an, în judeţul Galaţi au fost diagnosticaţi 20 de pacienţi ce au dezvoltat cancer al pielii, iar din aceştia 17 se aflau în stadii curabile. În anul 2009 acelaşi diagnostic l-au primit 55 de persoane, dintre care 49 erau în stadii curabile, în timp ce în anul 2008 numărul persoanelor diagnosticate a avea cancer al pielii era de 40 din care 34 se aflau în stadii curabile. Asta arată că în majoritatea cazurilor era vorba de cazuri care mai puteau fi vindecate la data punerii diagnosticului de aceea este importantă consultatea unui medic specialist şi evitarea expunerii la soare”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea.

Recomandări pentru populaţie

Deşi Ministerul Sănătăţii afirmă că există dovezi care evidenţiază beneficiile pentru sănătate şi rolul important în producerea de vitamină D la expunerea în cantităţi mici la radiaţia UV, specialiştii atenţionează asupra utilizării corecte a produselor pentru protecţie solară şi alegerii unei metode eficiente de protecţie pentru expunerea în condiţii de siguranţă la radiaţiile UV solare. Ministerul Sănătăţii a trimis un set de recomandări pentru populaţie privind expunerea directă la razele solare. Este de evitat expunerea excesivă la soare în orele de vârf (11-17), purtaţi pălărie şi haine pentru protecţie care acoperă cât mai mult din suprafaţa corpului. Purtaţi ochelari de soare şi folosiţi corect produsele pentru protecţie solară. De asemenea, protejaţi sugarii şi copii. Nu expuneţi direct la soare sugarii şi copiii mici - aceştia trebuie să rămână la umbră.

Atenţie la utilizarea produselor de protecţie solară!

Tot Ministerul Sănătăţii vă sfătuieşte să nu utilizaţi niciodată produsele pentru protecţie solară ca unic mijloc de protecţie. Ele trebuie utilizate concomitent cu alte mijloace de protecţie. Produsele pentru protecţie solară nu trebuie să fie prima dumneavoastră alegere pentru prevenirea cancerului de piele. Produsele pentru protecţie solară nu trebuie să fie utilizate cu scopul de a prelungi expunerea la soare. Alegeţi un produs pentru protecţie solară adaptat tipului dumneavoastră de piele şi condiţiilor de expunere (mai multe informaţii se găsesc la adresa www.ispb.ro). Trebuie ales un produs pentru protecţie solară care protejează atât contra radiaţiilor UVB, cât şi contra radiaţiilor UVA.

http://www.monitoruldegalati.ro/societate/soarele-ucide-20-de-galateni-diagnosticati-cu-cancer-al-pielii-in-acest-an.html

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

"Avalanşă" de cancere craniene la copiii gălăţeni

Neurochirurgul Vladimir Ciurea, de la Spitalul „Bagdasar-Arseni“ din Bucureşti, spune că există o explozie de tumori maligne la copiii între 0 şi 3 ani. Cazurile provin cu preponderenţă din zona Moldovei.

...

- În timpul operaţiei eşti foarte concentrat pe ce faci, ai o hemoragie, o tumoare canceroasă pe care trebuie s-o înlături, trebuie să ai grijă să nu faci mai rău şi să lezezi omul pe viaţă. Iar când operezi copii mici, e şi mai mare concentrarea. Ne confruntăm de anul trecut cu o avalanşă de tumori canceroase la copiii mici, între 0 şi 3 ani.

- Este şi o zonă anume unde se înregistrează aceste cazuri?

- Da, e vorba de Iaşi, Galaţi, zona Moldovei. E poate vorba de Cernobîl, pentru că altfel nu se explică, decât genetic. Un cancer este o explozie în creier: vrei să scoţi o bucată, celulele canceroase se refac cu o viteză incredibilă.

...

http://www.adevarul.ro/societate/sanatate/Vladimir_Ciurea-neurochirug-_-E_o_avalansa_de_cancere_craniene_0_413358924.html

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Copiii cu cancer din Galaţi nu au niciun medic specializat în judeţ

Micuţii şi adolescenţii cu boli canceroase sunt obligaţi să facă lungi şi obositoare drumuri prin ţară pentru tratamente. Niciun pediatru specializat în diagnosticarea şi tratamentul cancerului la copii nu există în judeţul Galaţi, deşi se înregistrează tot mai multe cazuri de îmbolnăvire.

Să aibă un copil bolnav de cancer este, pentru un părinte, un dublu calvar. Ca şi cum lacrimile de durere n-ar fi de ajuns, nefericiţii taţi şi mame mai trebuie şi să cutreiere ţara în lung şi-n lat doar ca să-şi ducă micuţul la un medic specializat în tratamentul cancerului. Şi asta pentru că la Galaţi, la fel ca în multe alte judeţe din ţară, nu există niciunun oncopediatru.

Alexandra Dragomir (15 ani) din satul Independenţa s-a îmbolnăvit de cancer osos la genunchi, în toamna anului 2010. După confirmarea diagnosticului, au urmat nenumărate drumuri la Bucureşti, la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu". „Ne trezim la ora 3 dimineaţa, ca să ajungem la timp la Galaţi pentru a prinde trenul care pleacă la ora cinci. Este extrem de obositor pentru fetiţă. În plus, oamenii din jur fac comentarii urâte în legătură cu faptul că nu mai are păr din cauza chimioterapiei", povesteşte Mihaela Dragomir, mama Alexandrei.

Din 2008 şi până în prezent, în judeţul nostru au fost depistate 35 de cazuri noi de tumori maligne la copii. Jumătate dintre aceştia au decedat. Or, în acest context alarmant, reţeaua de oncopediatrie din România continuă să se rezume doar la şase centre de tratament: Bucureşti (două) Iaşi, Cluj, Timişoara şi Târgu. Mureş.

„Ar fi fost o mare uşurare pentru noi, dacă am fi avut un oncopediatru la Galaţi", spune Mihaela Dragomir.

„Este o diferenţă în modul de abordare a bolnavilor de cancer adulţi şi a copiilor. Lipsesc cu desăvârşire şi serviciile de psihioterapie pentru aceşti micuţi", ne-a spus Ginel Baciu, directorul medical al Spitalului pentru Copii.

Supraspecializarea Oncopediatrie a fost desfiinţată în România de mai bine de şase ani. „Este o specialitate grea pentru că ai de a face cu copii oarecum condamnaţi. Aceşti doctori sunt foarte solicitaţi din punct de vedere psihic, dat fiind faptul că tratamentul prescris ar putea oricând să eşueze", spune Caliopsia Florea, medic primar de laborator la Spitalul pentru copii.

În majoritatea cazurilor, cancerul, o boală necruţătoare, nu răspunde la tratament şi evoluţia stării bolnavilor conduce la un final tragic. Cu atât mai tragic cu cât este vorba despre pacienţi care nu mai apucă adolescenţa sau prima tinereţe iar autorităţile nu fac nimic pentru a le oferi o şansă în plus.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Explozie a cazurilor de diabet şi cancer în primele şase luni din 2011

O analiză a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi arată că în ceea ce priveşte consumul de medicamente alocate pe programele de sănătate - e vorba mai ales de oncologie şi diabet - înregistrate în ultimii patru ani, s-au înregistrat creşteri alarmante.

Ceea ce e grav, este că acest consum pare a fi total justificat când se ia în calcul numărul de pacienţi, număr care a crescut îngrijorător de la un an la altul. „Noi am făcut această analiză a consumului şi în funcţie de numărul, variaţia numărului de bolnavi de la un an la altul. Aşa că putem spune că acest consum este, cel puţin din datele noastre, justificat. Dacă luăm în calcul evoluţia numerică a celor afectaţi de boli oncologice, putem spune că, dacă în 2008 aveam 1.057 de pacienţi, în 2010 numărul acestora a crescut la 1.557 şi în primele luni ale acestui an deja vorbeam de 1.012 cazuri. Deci aproape cât tot anul 2008.

În ceea ce priveşte situaţia bolnavilor de diabet aici lucrurile arată o creştere la fel de alarmantă a numărului de cazuri. Dacă în anul 2008 aveam un număr de 14.588 de pacienţi, în anul 2010 s-a ajuns la 15.388 de pacienţi, iar numai în primele şase luni ale anului 2011 avem deja 14.211 cazuri, aproape la fel de mult cât în tot anul 2008.

Această creştere sistematică a numărului de bolnavi se regăseşte evident şi în consumul de medicamente necesare celor care au nevoie de medicamente pentru cancer sau diabet. Numai în ceea ce priveşte diabetul în 2008 s-au cheltuit circa cinci miliarde de lei vechi ca în 2010 să se ajungă la peste 13 miliarde de lei vechi iar în primele şase luni ale lui 2011 la circa 700.000 de lei. Analiza noastră a arătat că, cel puţin în cazul acestor două afecţiuni, consumul este justificat”, a precizat Olimpia Buzia, director Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi.

Cele mai multe cazuri de diabet depistat în ultimii ani pare a fi aşa numitul diabet de tip 2 care se reglează prin medicamente orale şi nu prin insulină. Cel puţin asta relevă aceeaşi analiză făcută de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi, unde s-a constatat că a scăzut procentual consumul de insulină, de exemplu în ianuarie 2011 faţă de ianuarie 2008, consumul de insulină a scăzut cu 52%.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi desfăşoară, în perioada octombrie-noimebrie, o campanie de prevenire a îmbolnăvirilor de cancer. Potrivit specialiştilor instituţiei citate, circa 40 la sută dintre îmbolnăviri pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi prin vizite regulate la medic. Diagnosticarea cancerului din primele stadii de evoluţie este esenţială în vederea vindecării pacientului sau a creşterii duratei sale de viaţă. Potrivite efectuate la nivel de judeţ, gălăţenii nu se prea grăbesc să meargă la medic atunci când se îmbolnăvesc. Despre un trai sănătos, nici nu poate fi vorba!

Mai mulţi bolnavi

Numărul total al bolnavilor de cancer a fost mai mare în cursul anului trecut decât în 2009, informează Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi. Mai exact, în 2010, 21 de gălăţeni din 1.000 sufereau de cancer, ceea ce indică un număr total de bolnavi, la nivel de judeţ, de aproape 13.000. Totuşi, în cursul anului trecut a scăzut numărul de cancere nou-diagnosticate, de la 1.458 cazuri la suta de mii de locuitori 2009, în la doar 208 cazuri la suta de mii de locuitori. Cei mai mulţi dintre pacienţii nou-diagnosticaţi, în 2010, 224 sufereau de cancer colorectal, 101 de cancer de prostată, 87 de cancer de piele, 26 de cancer de col uterin.

Ce va face Direcţia de Sănătate?

Până la finele lunii noiembrie, personalul DJSP va desfăşura o campanie de informare a gălăţenilor prin care doreşte să atragă atenţia asupra riscurilor de îmbolnăvire de cancer şi asupra modalităţilor de prevenire. De asemenea, vor avea loc mai multe întâlniri cu personalul medical din reţeaua şcolară în vederea evidenţierii rolului vaccinării împotriva cancerului de col uterin şi a vaccinării hepatitei B, care poate evolua în cancer hepatic.

http://www.viata-libera.ro/societate/23169-aproape-13000-de-bolnavi-de-cancer-in-judetul-galati

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Peste 14.000 de gălăţeni sunt bolnavi de cancer

Din datele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în România sunt diagnosticate anual peste 70.000 de cazuri noi de cancer. În total, se estimează că 500.000 de români sunt bolnavi de cancer. La sfârşitul lui 2012, în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi se aflau 14.143 de pacienţi cu tumori maligne.

viata-libera.ro


 

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Cancerul şi bolile de inimă ucid tot mai mulţi gălăţeni
În ciuda faptului că devenim din ce în ce mai puţini de la un an la altul, numărul gălăţenilor bolnavi este în continuă creştere. Principalele cauze de deces în judeţul Galaţi sunt bolile aparatului cardiovascular, diferitele tipuri de cancer şi bolile aparatului digestiv.
Conform raportului întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi pe anul 2012, dintre bolile aparatului digestiv, ciroza hepatică a înregistrat o creştere deosebită. Potrivit aceleiaşi surse, în cazul deceselor prin accidente, se constată o creştere îngrijorătoare a sinuciderilor şi a omuciderilor. Cauza de fond ar fi consumul exagerat de alcool.
Tuberculoza, în scădere, hepatita, în creştere
Dacă în urmă cu aproximativ zece ani judeţul nostru se afla printre primele în ţară în ceea ce priveşte numărul cazurilor de tuberculoză nou descoperite, situaţia s-a îmbunătăţit uşor de la un an la altul. Spre exemplu, dacă în anul 2008 numărul gălăţenilor diagnosticaţi cu TBC a fost de 669, în 2012 numărul cazurilor a scăzut la 490. Totuşi, trebuie să ţinem cont şi de scăderea numărului de gălăţeni din acest interval de timp. Aşa cum preciza dr. Marilena Tănase (coordonatorul tehnic al Programului Naţional de Control al TBC), însă, în acelaşi interval de timp a crescut proporţia pacienţilor depistaţi cu tuberculoză rezistentă la medicamente. Creşterea este cauzată, potrivit specialistului citat, de faptul că mulţi dintre pacienţii depistaţi întrerup tratamentul înainte de termen. Acest lucru duce la apariţia formelor de tuberculoză mult mai greu de tratat.
În ceea ce priveşte hepatita epidemică, în 2012 s-au înregistrat 112 cazuri noi, cu 60 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2011. Astfel, incidenţa este de 18,56 de cazuri noi la suta de mii de locuitori.
Spectrul cancerului, tot mai extins
La sfârşitul anului trecut, DSP Galaţi avea în evidenţă 14.143 bolnavi de cancer. Doar în anul 2012 au fost depistate 1.365 cazuri noi de tumori, ceea ce înseamnă o medie de 226,25 de cazuri noi la 100.000 de locuitori. Făcând o departajare între mediul urban şi cel rural, se poate observa că locuitorii oraşelor sunt mai predispuşi la a se îmbolnăvi de cancer, faţă de cei din mediul rural. Situaţia din Galaţi o reflectă pe cea întâlnită şi la nivel naţional. Faţă de media europeană, cifrele din România arată o situaţie mai pesimistă. Principalele probleme sunt atât lipsa de eficienţă a programelor destinate să depisteze din timp diversele tipuri de cancer, cât şi accesul încă scăzut al majorităţii pacienţilor la tratamente inovatoare sau de ultimă generaţie.
Boala civilizaţiei afectează zeci de mii de gălăţeni
Autorităţile sanitare locale aveau în evidenţă în anul 2012 un număr de 17.498 de bolnavi de diabet. Acest lucru înseamnă că la fiecare sută de mii de locuitori, aproape 2.900 suferă de diabet. Chiar şi în astfel de situaţii, însă, din raportul întocmit de DSP Galaţi reiese o scădere accentuată a numărului de cazuri noi de îmbolnăvire, acesta scăzând cu aproximativ 40 la sută faţă de anul 2007. Scăderea se reflectă şi în scăderea cu peste 54 la sută a noilor pacienţi insulino - dependenţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Peste 11.000 de gălăţeni sunt bolnavi de cancer

Indiferent de formă sau de localizare, cancerul ucide anual numeroşi gălăţeni. Conform statisticilor Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, cancerul de plămân afectează anual peste 900 de gălăţeni, numai în 2012 fiind diagnosticate 968 de persoane dintre care 236 au decedat.

Totodată, în prima jumătate a acestui an, 1.467 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu diferite forme de cancer, iar 40 au pierdut lupta. „Una dintre cele mai des întâlnite forme de cancer este cea la sân, avem 914 de femei diagnosticate cu această boală în 2012 din care 76 de femei au pierdut lupta cu boala, iar anul acesta peste 470 de femei au prezentat această formă de boală, din care 47 şi-au pierdut viaţa anul acesta”, a spus directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Valentin Boldea.
Cifrele sunt alarmante: per total 11.013 gălăţeni au fost diagnosticaţi cu diferite forme de cancer, iar 1.235 au pierdut lupta cu viaţa ne arată statisticile.
Pentru o viaţă sănătoasă este bine să ţineţi seama de câteva sfaturi din partea medicilor: practicarea sportului cu regularitate, adoptarea unei alimentaţii sănătoase, consumul de fructe şi legume şi evitarea pe cât posibil a stresului.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Numeroşi gălăţeni se luptă cu cancerul
La nivelul judeţului Galaţi, anul trecut, s-au înregistrat 1.626 cazuri noi de tumori maligne, faţă de 1.377 de cazuri în 2012.

Din analiza datelor statistice prezentate de DSP, reiese faptul că la Galaţi s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri noi în mediul urban decât în mediul rural.

Ca localizare tumorală, în anul 2012 au fost 108 cazuri de cancer mamar, 203 cazuri de cancer colorectal, prostata 91 de cazuri, 74 cazuri de cancer de piele şi 45 cazuri de cancer de col uterin. În 2013 erau 225 cazuri de cancer mamar, 218 colorectal, 112 cazuri noi de prostata, piele 109 cazuri şi 84 de cancer de col uterin.

„Analizând ratele de mortalitate pentru anii 2012 şi 2013, pe primul loc s-au situat decesele la tumori maligne ale aparatului digestiv, ale aparatului respirator şi ale aparatului genital feminin, iar în ceea ce priveşte încadrarea pe grupe de vârstă, cea mai ridicată rată se înregistrează la 60-79 ani. Rata mortalităţii pe sexe este semnificativ mai mare la bărbaţi decât la femei”, a spus directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Valentin Boldea.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

Creştere explozivă a cazurilor de cancer la Galaţi

* De la un an la altul, numărul cazurilor nou diagnosticate de cancer în judeţul Galaţi a crescut cu aproape 20 la sută * Medicii au identificat de două ori mai multe bolnave cu cancer la sân şi paciente cu tumori maligne ale colului uterin * În tot acest timp, autorităţile nu au pus încă la punct o metodă eficientă prin care teribila boală să poată fi diagnosticată din timp

Când vine vorba de cauzele care duc la apariţia cancerului, medicii intră, cel mai adesea, în domeniul presupunerilor. Alimentaţia nesănătoasă, fumatul, lipsa de mişcare, obezitatea. consumul exagerat de alcool, poluarea din aer, stresul şi cauzele genetice sunt doar cele mai des întâlnite motive care se presupune că determină mutaţii ale celulelor şi înmulţirea necontrolată a acestora. Dincolo de bănuieli, rămâne suferinţa bolnavilor şi a familiilor acestora, indiferenţa unei bune părţi dintre cei încă sănătoşi şi lipsa de soluţii a unui sistem sanitar croit parcă doar pentru a înghiţi lunar bani din buzunarele celor asiguraţi.

Sute de cazuri de mutilare

Dacă în 2012 medicii din spitalele gălăţene un diagnosticat 108 femei cu cancer mamar, anul trecut numărul gălăţencelor care au aflat că suferă de teribila boală s-a ridicat la 225. Situaţia este cât se poate de îngrijorătoare, mai ales că dublarea numărului de cazuri depistate nu a fost determinată de un program de screening. “2013 a fost pentru Galaţi un an mai prost în ceea ce priveşte numărul de persoane care au aflat că suferă de cancer. La fel ca alte tipuri de cancer care apar mai des, şi tumorile maligne mamare pot fi depistate în stadii incipiente, atunci când rata de vindecare este mult mai mare. Cancerul mamar, cel de col uterin, cel de prostată şi cel colorectal pot fi destul de uşor depistate în forme precoce. Din acest motiv, cred că e necesară implementarea cât mai rapidă a programelor naţionale de screening. O boală depistată din timp înseamnă costuri mai mici, dar şi un tratament mai uşor de suportat de către bolnav, mai puţină suferinţă şi o speranţă mai mare de vindecare”, explică dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.
Deşi poate afecta şi femeile tinere, cancerul de sân apare cu precădere la femeile trecute de 50 de ani. Alături de chimioterapie şi radioterapie, tratamentul acestui tip de tumoare malignă este şi chirurgical, ducând la extirparea (înlăturarea) unei porţiuni sau chiar a întregului sân, dacă boala a avut timp să se extindă prea mult. Dacă în România marea majoritate a femeilor privesc această boală ca pe un stigmat (situaţie dezonorantă, ruşinoasă - n.a.) şi refuză să vorbească despre suferinţa lor, în Europa Occidentală şi în SUA sunt duse adevărate campanii mediatice pentru schimbarea mentalităţilor, atât în cazul pacientelor, cât şi al restului populaţiei.

Fruntaşi într-un clasament nedorit

Ca urmare a faptului că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) situa România pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de cazuri nou depistate şi mortalitatea provocată de cancerul de col uterin, în a doua jumătate a lui 2012 autorităţile anunţau începerea Programului naţional de screening. După doar câteva luni de la debut, iniţiativa a căzut însă în uitare. Pe tot parcursul anului 2013, banii alocaţi au fost foarte puţini spre deloc, motiv pentru care programul a funcţionat la limita de avarie. Drept rezultat, la început de 2014 ne găsim tot în fruntea ruşinosului clasament. Mai mult, dacă în 2012 în Galaţi au fost depistate 45 de noi cazuri, anul trecut s-a ajuns la 84 de îmbolnăviri.
Potrivit dr. Dragoş Soloviov, medic primar obstetrică-ginecologie la Maternitatea “Buna Vestire” Galaţi, “cancerul de col uterin poate fi depistat foarte precis cu un simplu test Papanicolau”. În primele stadii, boala este tratabilă aproape în totalitate. Din păcate însă, pentru că la început nu există simptome, multe femei ajung la medic abia atunci când este prea târziu. Tinerele care au început viaţa sexuală la o vârstă precoce, cele care au parteneri sexuali multipli şi cele care au avut mai mult de cinci sarcini de-a lungul timpului sunt cele mai predispuse la a dezvolta astfel de tumori.

Creştere pe toată linia

Majoritatea celor îmbolnăviţi de cancer anul trecut provin din mediul urban. În privinţa cancerului de piele, numărul de îmbolnăviri a crescut de la 74 în 2012, la 109 în 2013. Expunerea prelungită la soare în timpul verii pare să fie principala cauză de îmbolnăvire. La cancerul colorectal, numărul de îmbolnăviri a crescut de la 203 la 218. Nici bărbaţii nu sunt feriţi de flagel, 112 gălăţeni fiind depistaţi cu cancer de prostată. În 2012, fuseseră diagnosticaţi cu această boală alţi 91 de bărbaţi.

Cele mai periculoase

Analizând ratele de mortalitate pentru anii 2012 şi 2013, pe primul loc s-au situat decesele la tumori maligne ale aparatului digestiv, ale aparatului respirator şi ale aparatului genital feminin, iar în ceea ce priveşte încadrarea pe grupe de vârstă, cea mai ridicată rată se înregistrează la 60 - 79 ani. Rata mortalităţii pe sexe este semnificativ mai mare la bărbaţi decât la femei.
“La bărbaţi, pe primul loc la mortalitate prin cancer se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezică biliară şi bolile maligne de sistem. La femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar), de cancerele colorectal, bronhopulmonar şi de bolile maligne de sistem”, se arată într-un comunicat al Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii din cadrul DSP Galaţi.

Luna de prevenire

Potrivit unui raport mondial publicat la începutul acestei luni, cancerul va continua să se extindă în lume, în special în ţările în dezvoltare, cu aproape 22 de milioane de noi cazuri pe an estimate în 2030, faţă de 14 milioane în 2012. În pofida progreselor majore în tratamentele propuse, numărul deceselor ar urma să crească, trecând de la 8,2 milioane în 2012 la 13 milioane în 2030. Potrivit aceluiaşi document făcut public de OMS, “mai mult de jumătate din tipurile de cancer ar putea fi evitate dacă ar fi aplicate corect cunoştinţele actuale”. “Ţările cu venituri mici şi medii sunt (cum este şi cazul României - n.r.), incontestabil, cele mai afectate, întrucât multe dintre ele sunt prost echipate pentru a face faţă acestei creşteri”, subliniază Margaret Chan, director general al OMS. În luna februarie, în România se celebrează Luna Naţională de Prevenire a Cancerului. Evenimentul are ca scop sensibilizarea populaţiei asupra cancerului şi a modalităţilor prin care acesta poate fi prevenit.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 9 months later...

Peste 800 de gălăţeni au aflat, în primele nouă luni ale anului, că au cancer

* Tumorile maligne ale sânilor sunt cel mai des întâlnite cazuri de boli oncologice în rândul gălăţenilor

Medicii descoperă în fiecare an peste 1.000 de noi cazuri de tumori maligne în rândul locuitorilor judeţului. Deşi incidenţa îmbolnăvirilor nu depăşeşte media europeană, îngrijorător este faptul că mulţi din bolnavii de cancer din Galaţi ajung la doctor cu forme avansate ale bolii, caz în care tratamentul este mai puţin eficient şi speranţa de viaţă mai mică.

Mai mulţi bolnavi luaţi în evidenţă

Dacă la sfârşitul lui 2013 în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi figurau 14.497 de pacienţi cu boli oncologice, în urmă cu o lună şi jumătate numărul bolnavilor crescuse la 15.267. Peste 9.500 dintre aceştia sunt locuitori din Galaţi, Tecuci, Târgu Bujor şi Bereşti, iar ceilalţi, de aproape 5.600, ai satelor din judeţ.
Pe parcursul primelor nouă luni din an, 828 de gălăţeni au îngroşat rândurile celor bolnavi. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în medicul urban, 472, faţă de mediul rural, 356. Acest lucru în condiţiile în care populaţia judeţului este împărţită aproape în proporţii egale între oraşe şi sate. Dintre cei 828 de bolnavi, 426 sunt femei, ceea ce înseamnă o incidenţă uşor mai crescută faţă de cea întâlnită în rândul bărbaţilor.

Cea mai frecventă formă

La fel ca în ceilalţi ani, cancerul de sân este cea mai întâlnită formă a acestei boli, potrivit statisticii întocmite de DSP Galaţi. 124 de gălăţence au fost diagnosticate cu această formă de boală în intervalul ianuarie-septembrie 2014. 78 dintre ele locuiesc în mediul urban, iar celelalte 46 în cel rural. În ciuda faptului că acest tip de cancer a devenit tot mai frecvent în ultimii ani, Ministerul Sănătăţii nu a luat încă măsuri pentru introducerea unui program de screening ce ar permite depistarea bolii din timp. În total, 2.132 de femei din judeţul Galaţi trăiesc cu această boală, în diferite stadii. În ciuda numărului mare de paciente, acestea se feresc să vorbească deschis despre drama lor, temându-se de modul în care ar putea fi văzute mai apoi.
Chiar dacă pot afecta şi femeile tinere, medicii spun că tumorile sânului apar în special la femeile trecute de 50 de ani. Alături de chimioterapie şi radioterapie, tratamentul acestui tip de tumoare malignă este şi chirurgical, ducând la extirparea (înlăturarea) unei porţiuni sau chiar a întregului sân, dacă boala a avut timp să se extindă prea mult.

Boala fumătorilor

După cancerul de sân, des întâlnit în Galaţi este şi cel apărut la plămâni. 60 de noi cazuri au fost depistate în primele nouă luni din an. Această formă de boală afectează în egală măsură femeile şi bărbaţii. În total, 852 de gălăţeni cu cancer bronhopulmonar se află în evidenţele spitalelor.
“La bărbaţi, pe primul loc la mortalitate prin cancer se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezică biliară şi bolile maligne de sistem. La femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar), de cancerele colorectal, bronhopulmonar şi de bolile maligne de sistem”, se arată într-un comunicat al Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii din cadrul DSP Galaţi.

Şi o veste bună

Dacă punem alături primele nouă luni din 2014 şi perioada similară din 2013, vedem o scădere a incidenţei bolilor oncologice în rândul gălăţenilor. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2013, fuseseră depistate aproape 1.200 de cazuri de cancer. Dacă în 2014 cancerul de sân a fost cel mai des întâlnit, în 2013 tumorile maligne colorectale se aflau pe primul loc, cu 161 de cazuri.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai mult de jumătate din tipurile de cancer ar putea fi evitate dacă ar fi aplicate corect cunoştinţele actuale. Printre cauzele care duc la apariţia acestor boli se numără alimentaţia nesănătoasă, fumatul, alcoolul, stresul, predispoziţia genetică şi unele virusuri.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Creştere alarmantă a numărului cazurilor de cancer la Galaţi


  • Cancerul bronhopulmonar face cele mai multe victime printre bărbaţi, în vreme ce femeile sunt afectate în special de cancerul de sân

  • Galaţiul nu dispune încă de un accelerator liniar de particule, dispozitiv care ar putea salva numeroase vieţi


Medicii din judeţul Galaţi au diagnosticat, în primele nouă luni ale anului, peste 1.000 de noi cazuri de cancer. Astfel, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atunci când au fost depistaţi 828 de bolnavi cu tumori maligne, în 2015 s-a înregistrat o creştere cu peste 25 la sută a incidenţei acestei boli. Datele sunt îngrijorătoare, în condiţiile în care în judeţul nostru nu s-a schimbat nimic, de la un an la altul, în ceea ce priveşte calitatea programelor de diagnosticare a acestei boli. "În perioada ianuarie-septembrie 2015, în judeţul Galaţi au fost depistaţi 1.048 de bolnavi cu cancer. Aproape 700 dintre aceşti pacienţi locuiesc în mediul urban", a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.


Creştere pe toată linia


Şi în ceea ce priveşte situaţia pentru fiecare tip de cancer, datele din 2015 arată o creştere pe toată linia, faţă de anul precedent. Cancerul colorectal sau cel de pancreas au devenit de două ori mai des întâlnite, de la un an la altul. Dacă în primele nouă luni din 2014 medicii diagnosticaseră 50 de pacienţi cu tumori maligne colorectale şi 12 cu tumori la pancreas, în 2015 numărul de bolnavi nou descoperiţi a crescut la 104, respectiv, 24. Alarmantă este şi creşterea incidenţei cancerului de sân, 141 de gălăţence aflând că suferă de această cumplită boală în 2015, faţă de 124, în 2014. Un alt tip grav de cancer, cel bronhopulmonar, a fost depistat anul acesta în nu mai puţin de 88 de cazuri, faţă de 60, în intervalul ianuarie-septembrie 2014.


Tipuri diferite ale bolii, în funcţie de sex


“În cazul bărbaţilor, pe primul loc la mortalitatea prin tumori maligne se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerul colorectal, de cel de prostată, de stomac, al vezicii biliare şi de bolile maligne de sistem (tip de cancer care afectează spre exemplu, sistemul limfatic - n.r.). În cazul femeilor, prima cauză de deces prin tumorile maligne este reprezentată de cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar - n.r.), de cancerul colorectal, de cel bronhopulmonar şi de bolile maligne de sistem”, se arată într-un comunicat al Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii din cadrul DSP Galaţi.


Cancerul devine epidemic, sistemul pare nepăsător


Faţă de acum câteva decenii, medicii oncologi spun că un diagnostic de cancer nu mai înseamnă o condamnare la moarte a bolnavului. Din contră, graţie noilor terapii, rata de vindecare este chiar semnificativă, în multe cazuri. Din păcate, pacienţii gălăţeni nu beneficiază de toate inovaţiile în domeniu, judeţul Galaţi neavând nici în momentul de faţă un aparat performant de radioterapie.


Spitalul Judeţean dispune de un cobaltotron, dispozitiv deja depăşit şi scos din uz în majoritatea statelor europene. De câţiva ani, oficialii care s-au perindat pe la cârma Ministerului Sănătăţii au promis că un nou dispozitiv de radioterapie, denumit accelerator liniar de particule, va fi trimis la Galaţi. În urmă cu un an, spre exemplu, venit în vizită la Galaţi, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, promitea că Galaţiul va dispune, în curând, de un accelerator de particule. Până acum, însă, totul a rămas doar o simplă promisiune electorală.


Viitorul nu sună bine


Potrivit unui raport mondial publicat în 2014, cancerul va continua să se extindă în lume, în special în ţările în dezvoltare, cu aproape 22 de milioane de noi cazuri pe an, estimate în 2030, faţă de 14 milioane în 2012. În pofida progreselor majore în tratamentele propuse, numărul deceselor ar urma să crească, de la 8,2 milioane în 2012 la 13 milioane în 2030. Potrivit aceluiaşi document, făcut public de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), “mai mult de jumătate din tipurile de cancer ar putea fi evitate dacă ar fi aplicate corect cunoştinţele actuale”. “Ţările cu venituri mici şi medii (cum este şi cazul României - n.r.) sunt, incontestabil, cele mai afectate, întrucât multe dintre ele sunt prost echipate pentru a face faţă acestei creşteri”, sublinia, în 2014, Margaret Chan, director general al OMS.


viata-libera.ro


Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Peste 17.000 de gălăţeni suferă de cancer

Mii de persoane din judeţul Galaţi se află în statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi ca având o formă sau alta de cancer. Medicii gălăţeni depistează peste 1.000 de cazuri în fiecare an, cel mai des întâlnite fiind cancerul de sân, de prostată şi cel colorectal.

Doar în primele trei luni ale anului 2017, peste 200 de gălăţeni au primit acest diagnostic. Numărul total al bolnavilor de cancer aflaţi în evidenţele autorităţilor medicale gălăţene, la începutul lunii aprilie a.c., era de 17.362, cu peste 100 mai mulţi decât la sfârşitul anului trecut.

Cel mai frecvent diagnosticat, în primul trimestru al anului, potrivit DSP Galaţi, a fost cancerul de sân, cu 27 de cazuri noi. În total, 2.402 femei din judeţul Galaţi trăiesc cu această boală. Urmează cancerul de prostată, cu 21 de cazuri noi şi cu 1.001 bolnavi rămaşi în evidenţă.

Alte tipuri de cancer diagnosticate au fost: de col uterin (5), de piele (9), bronhopulmonar (12), de stomac (5), de vezică urinară (15), colorectal (14), de ficat (10) etc.

În ciuda faptului că vorbim despre o boală gravă, diagnosticul de cancer nu înseamnă automat şi o condamnare pentru pacient, cu condiţia ca boala să fie depistată într-un stadiu incipient.

Program gratuit de screening

Unul dintre cele mai grăitoare exemple este cel al cancerului de col uterin, boală care afectează un număr mare de românce. Depistată din primele stadii, boala este vindecabilă, în majoritatea cazurilor, spun medicii. Problema este că, în aceste etape de început, tumoarea apărută pe colul uterin nu dă simptome. Din acest motiv, multe paciente ajung la spital atunci când este prea târziu.

Astfel, pentru a putea diagnostica din timp această boală, femeile au la dispoziţie un test rapid, nedureros şi gratuit, pus la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre testarea Papanicolau, la care fiecare femeie cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani are dreptul, prin intermediul Programului naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Statistici cutremurătoare: 17.208 pacienţi cu afecţiuni oncologice, în judeţul Galaţi

În 2016, în Centrul de Radioterapie de la Galaţi au fost efectuate 18.456 de şedinţe de tratament pentru 977 de pacienţi, de trei ori mai mult faţă de anul 1995, iar în evidenţele Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă sunt 17.208 pacienţi cu afecţiuni oncologice, se arată în datele furnizate de Consiliul Judeţean Galaţi.

Conform unor date recente, necesitatea efectuării tratamentului cu energii înalte creşte în fiecare an cu 3%. Cel puţin 70-80% dintre pacienţii cu afecţiuni oncologice au nevoie de radioterapie.

Serviciul de Radioterapie din Galaţi a fost înfiinţat în 1981. În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi există personal cu experienţă în radioterapie: doi medici primari radioterapeuţi, un medic specialist radioterapie, doi medici rezidenţi, un expert fizică de radioterapie, un fizician medical şi asistenţi medicali cu experienţă în acest domeniu.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

Mii de bolnavi de cancer, puși pe drumuri după ce secția de Radioterapie a Județeanului s-a închis

Mii de pacienți de la Spitalul Județean din Galați sunt nevoiți să facă tratament la alte spitale din țară după ce Secția de Radioterapie s-a închis pentru modernizare. Același spital reclamă un deficit uriaș de personal, salariații muncind peste program.

Secția de Radioterapie a Spitalului Județean de Urgență Sf. Andrei din Galați este închisă de la 1 august pentru lucrări de modernizare și pentru amplasarea unui acelerator liniar de particule. Lucrarea va ține trei luni, iar pacienții din Galați și din județele limitrofe au fost anunțați că trebuie să urmeze tratament la alte spitale din țară.

„Începând cu data de 1.08.2018 Secția de Radioterapie s-a închis provizoriu ca urmare a lucrărilor de execuție ce se efectuează în cadrul proiectului extindere și reamenajare ale secției și pentru aducerea acceleratorului pe fondurile Băncii Mondiale. Pacienții au fost înștiințați, fiecare a semnat că a fost informat despre această închidere temporară a secției. Pacienții pot urma tratament la unul din următoarele centre: Institutul Regional de Oncologie Iași, Institutul de Oncologie Dr. Alexandru Trestioreanu IOB București, Spitalul Colțea București, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davilla București, Spitalul Județean de Urgență Bacău, Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic Brașov și Institutul Oncologic Cluj-Napoca”, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, managerul Spitalului Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei, Valentina Alina Dobrea.

Potrivit statisticilor, până la 1 august, la Spitalul Județean din Galați, aproximativ 10.000 de persoane din zona de sud-est a țării primeau tratament prin radioterapie sau figurau în bazele de date cu afecțiuni oncologice.

La finalul lunii octombrie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Ap. Andrei din Galați va avea o Secție de Radioterapie dotată la standarde europene. Proiectul are două componente și presupune ridicarea unei clădiri și modernizarea spațiilor existente. Noua construcție va costa peste 5 milioane de lei, va fi realizată cu fonduri de la Consiliul Județean și va avea camere de iradiere și comandă, cabinete medicale, lift, sală de recepție, vestiare, grupuri sanitare și căi de acces subterane și supraterane. Cea de a doua componentă a proiectului este asigurată de Ministerul Sănătății, cu bani de la Banca Mondială, și presupune achiziționarea unui accelerator liniar de particule și amenajarea buncărului în care va sta aparatul.

reporterntv.ro

Link to comment
Share on other sites

Mii de bolnavi de cancer, care beneficiau de tratament la Spitalul Judeţean din Galați, redirecţionaţi către alte spitale

Trei luni de zile, pacienţii care beneficiau de tratament la Spitalul Judeţean din Galați vor fi nevoiţi să meargă la alte unităţi medicale din ţară

O secţie a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi a intrat, pe 1 august, în renovare. Este vorba despre secţia de Radioterapie, unde sunt trataţi mii de pacienţi diagnosticaţi cu cancer.

Decizia de a renova această secţie are o parte bună, dar şi una rea. Partea bună este că spitalul va avea o secţie modernă, în care va fi adus şi un accelerator liniar de particule, un aparat eficient de tratament împotriva cancerului, care va putea face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru pacienţii bolnavi.

Partea rea este că, până la renovarea secţiei, respectiv trei luni de zile, pacienţii care beneficiau de tratament la Spitalul Judeţean vor fi nevoiţi să meargă la alte unităţi medicale din ţară. Pe scurt, vor fi puşi pe drumuri pentru a-şi continua tratamentul.

Trebuie însă să recunoaştem că altfel nu s-ar fi putut face modernizarea secţiei, condiţie obligatorie pentru aducerea acceleratorului de particule, un aparat cumpărat din fonduri de la Banca Mondială, prin Ministerul Sănătăţii.

Până la finalizarea lucrărilor, mii de oameni sunt nevoiţi să meargă la alte spitale din ţară pentru a-şi continua terapia. Pacienţii au fost informaţi şi cu privire la termenul de efectuare a lucrărilor şi cu privire la spitalele unde îşi pot continua tratamentul. "Pacienţii au informaţi că se pot trata la unul din următoarele centre: Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Institutul  de Oncologie "Dr. Alexandru Trestioreanu" IOB  Bucureşti, Spitalul "Colţea" Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davilla" Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic Braşov şi Institutul Oncologic Cluj-Napoca. Pacienţilor li s-a adus la cunoştinţă această închidere provizorie, fiecare a semnat în dreptul foii de observaţie unde poate beneficia de tratament în continuare", ne-a declarat Alina Dobrea, managerul Spitalului Judeţean Galaţi.

Conform sursei citate, după ce secţia de Radioterapie va fi renovată complet, valoarea investiţiei fiind de aproximativ un milion de euro, bani de la Consiliul Judeţean Galaţi, există posibilitatea ca unitatea medicală gălăţeană să primească şi un al doilea accelerator liniar de particule, achiziţionat tot prin Ministerul Sănătăţii. "Avem promisiunea că anul viitor vom mai primi încă un accelerator, cumpărat tot cu fonduri de la Banca Mondială", ne-a explicat Alina Dobrea.

Numărul bolnavilor diagnosticaţi cu cancer este din ce în ce mai mare, iar un al doilea accelerator ar fi mană cerească pentru miile de pacienţi, atât din Galaţi, cât şi din judeţele limitrofe, care se tratează în Spitalul Judeţean. "Dacă vorbim doar de cazurile oncologice nou descoperite în fiecare an, situaţia stă astfel - în 2015 s-au descoperit 1.314 cazuri, în 2016 - 1.162, în 2017 - 1.003, iar în prima jumătate a anului 2018 s-au descoperit deja 690 de noi cazuri. În total, 17.083 de pacienţi sunt în evidenţă oncologică, din care cel puţin jumătate fac radioterapie", a adăugat Alina Dobrea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

PRECIZĂRI: Doar 30 de pacienţi sunt afectaţi de renovarea secţiei de Radioterapie

În urma unui articol, "Mii de bolnavi de cancer, redirecționați către alte spitale", a apărut în ediția de miercuri, 15 august, conducerea Spitalului Clinic de Urgență Galați a făcut anumite precizări cu privire la pacienții aflați în evidența unității medicale, clinică Oncologie medicală - Radioterapie.

Informațiile publicate în articolul amintit au fost prezentate într-o conferință de presă, unde sa precizat că jumătate din cei 17.083 pacienți aflați în evidența secției de Oncologie fac radioterapie, fără a se preciza însă că nu toți pacienții urmează tratament în Galați.

"Nu toți pacienții aflați în evidență fac sau au făcut tratament cu chemoterapie sau radioterapie în unitatea noastră. Acești pacienți sunt fie diagnosticați și tratați în unitatea noastră, fie diagnosticați local, dar beneficiază În perioada ianuarie - iulie 2018, la Spitalul Județean au beneficiat de tratament cu radioterapie 327 pacienți, în total aceștia efectuând un număr de 5.808 de cobaltoterapie ședințe "Pacienții afectați de lucrările de reabilitare și modernizare, care au fost direcționați în alt centru, sunt în număr de 30", se arată într-un document trimis de conducerea Spitalului Județean Galați.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Zeci de gălăţeni, diagnosticaţi cu cancer pulmonar, doar pe parcursul anului 2017

91 de persoane din judeţul Galaţi au primit diagnosticul de cancer bronhopulmonar pe parcursul anului 2017. În total, în evidenţele medicilor oncologi gălăţeni există un număr de 1.045 de pacienţi cu această boală, care îi afectează în special pe bărbaţi.

Din datele adunate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi reiese că 69 dintre cei 91 de gălăţeni diagnosticaţi cu cancer pulmonar în 2017 erau bărbaţi. În acelaşi timp, boala este mai des întâlnită în mediul urban, 52 dintre pacienţi locuind la oraş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că acest tip de cancer este cel mai frecvent întâlnit în lume şi cel mai mortal. Potrivit medicilor, fumatul reprezintă cauza principală a cancerului bronhopulmonar. Chiar şi o expunere pasivă la fumul de tutun poate avea efecte cancerigene.

Concret, pentru un nefumător care trăieşte printre mari fumători, riscul de apariţie a unui cancer bronhopulmonar primitiv (care nu apare ca urmare a metastazării altor tumori din organism - n.r.) este cu 35 la sută mai mare decât pentru o persoană care nu se expune fumatului pasiv. Rezultă astfel că multe dintre cancerele bronhopulmonare ar putea fi evitate, în cazul în care s-ar renunţa la fumat.

Care sunt principalele simptome

Mortalitatea ridicată se explică şi prin diagnosticarea tardivă. Potrivit site-ului contraboli.ro, neoplasmul bronhopulmonar este o boală silenţioasă, trei sferturi din cazuri fiind diagnosticate în stadii inoperabile ale afecţiunii. Chiar dacă formele de cancer pulmonar sunt foarte diferite, simptomatologia pe care acestea o determină este una foarte asemănătoare. De cele mai multe ori pacientul se prezintă la medicul de familie sau în serviciile de urgenţă acuzând următoarele simptome: hemoptizie sau tuse cu eliminare de sânge, debut al tusei neexplicat sau alterarea caracterului ori a severităţii tusei cronice, durere toracică neexplicată sau dispnee (lipsa de aer), răguşeală, sughiţ persistent, pierdere în greutate neexplicată, dureri osoase neexplicate şi fracturi spontane, icter, deficite motorii/ paralizii, deficite senzoriale, cefalee (durere de cap - n.r.) etc.

Anul trecut, în judeţul Galaţi, au fost luate în evidenţă 1.003 noi cazuri de cancer. Incidenţa mai mare este în rândul bărbaţilor şi a locuitorilor de la oraş. În total, peste 17.000 de bolnavi de cancer se aflau în evidenţele medicilor gălăţeni, la sfârşitul anului trecut.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.