Jump to content

Iarna nu-i ca vara


Legumix

Recommended Posts

Si? ti se pare normal ca nu unul nu doi nu trei ci 250 de oameni sa petreaca atatea ore pe un drum national,aproape de o localitate ,in conditii groaznice?

Tocmai ca nu. Si am incercat sa spun asta prin faptul ca cel care a redactat stirea a incercat (din nestiinta, poate) sa minimizeze gestul avocatei. Una e sa scrii "ramas la cativa kilometri de Galati" si alta sa spui ca de fapt era pe la vreo 30 de kilometri...

Link to comment
Share on other sites

Nou cod galben, până duminică!

În intervalul 19.12.2009 ora 20.00 - 20.12.2009 ora 10.00, în regiunile sudice va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind ninsoarea. Administraţia Naţională de Meteorologie subliniază că intensitatea şi durata fenomenelor vor fi mai importante în judeţele Brăila, Galaţi, Vrancea, Buzău, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Spre dimineaţă, în Dobrogea şi în estul Munteniei precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei. În Dobrogea şi estul Bărăganului, precipitaţiile şi intensificările de vânt vor continua şi pe parcursul zilei de duminică, 20 decembrie.

http://tvr.ro/articol.php?id=74241

Link to comment
Share on other sites

În judeţul Galaţi s-a reluat circulaţia pe trei drumuri naţionale, însă doar pentru traficul uşor

Poliţia judeţului Galaţi a redeschis, sâmbătă dimineaţă, drumurile naţionale 24, 25 şi 26, însă doar pentru autovehiculele sub 3,5 tone, drumurile judeţene rămânând blocate în marea lor majoritate, transmite corespondentul NewsIn. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi aduce la cunoştinţă participanţilor la trafic faptul că începând din dimineaţa zilei de 19.12.2009 pot circula în condiţii de iarnă, pe DN 25 Galaţi - Tecuci, DN 26 Galaţi - Folteşti - Oancea - Cavadineşti şi DN 24 Cosmeşti - Tecuci - Ghidigeni, doar autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de 3,5 tone", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, subcomisarul Cristina Tatulici. Potrivit aceleiaşi surse, se circulă în condiţii de iarnă pe DN 2B Şendreni - Galaţi - PTF Galaţi-Giurgiuleşti, pe DN 25A Hanu Conachi - Lungoci şi pe mai multe segmente de drum judeţean. Potrivit Poliţiei, rămân blocate DN 24D Galaţi - Cuca - Băleni şi mai multe drumuri judeţene, unde se execută lucrări de curăţare a carosabilului, pentru redeschiderea căilor de comunicaţii.

Drumuri redeschise circulaţiei

DN 25 şi 26 din judeţul Galaţi au fost redeschise pentru toate categoriile de autovehicule. Mai sunt doar 6 drumuri blocate în Vrancea, Buzău şi Tulcea. Aici cea mai gravă situaţie este în zona localităţii Măcin. S-a ridicat restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe autostrada A2 Bucureşti - Cernavodă.

http://www.europafm.ro/stiri/trafic/dru ... ei~n36033/

Link to comment
Share on other sites

CFR anulează un tren de Bucureşti

CFR Călători anunţă că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia feroviară se realizează în continuare cu dificultate, duminică fiind anulate alte şase trenuri de călători. Astfel, este anulat Acceleratul 1676 Galaţi – Bucureşti Nord, iar călătorii vor fi preluaţi, după caz, de trenurile Accelerat 1674 (Galaţi, Brăila, Făurei), Personal 5010 (Buzău, Ploieşti), Rapid 832 (Ploieşti).

Link to comment
Share on other sites

Restricţiile de tonaj pe DN 25 şi DN 26 în judeţul Galaţi au fost ridicate

Poliţia a ridicat restricţiile de tonaj de pe drumurile naţionale 25 şi 26, cele două rute fiind deschise acum tuturor categoriilor de vehicule, transmite corespondentul NewsIn. "Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi aduce la cunoştinţă participanţilor la trafic faptul că, începând de la ora 10.00, pot circula în condiţii de iarnă pe DN 25 Galaţi - Tecuci şi pe DN 26 Galaţi - Folteşti - Oancea - Cavadineşti toate categoriile de autovehicule", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, subcomisarul Cristina Tatulici.

La ora 12.00, mai erau blocate următoarele drumuri: DN 24D Galaţi - Cuca - Băleni, DJ 242 Tg.Bujor - Vârlezi - Bălăbăneşti, DJ 242J Tg. Bujor - Roşcani, DJ 242E Roşcani - Oancea, DJ 242C Bereşti - Aldeşti, DJ 242D Băneasa - Suceveni - Rogojeni, DJ 251J Cerţeşti - Cotoroaia - Nicopole, DJ 241G Ţepu de Sus - Brăhăşeşti, DJ 255A Şendreni - Vânători, DJ 251K Independenţa - Schela, DJ 251L Braniştea - Schela, DJ 255C Smârdan - Vânători, DJ 251G Vârlezi - Corni, DJ 254 Iveşti - Călmăţui - Griviţa, DJ 253 Viile - Băleni - Cudalbi, DJ 254A Tudor Vladimirescu - Mănăstirea "Tudor Vladimirescu", DJ 204N Nămoloasa - Hanu Conachi, DJ 243A Sălcieni - DJ 251J, DJ 251B Blânzi - Cerţeşti, DJ 241A Gohor - Cositeni, DJ 240A Cerceşti - Ghidigeni şi DJ 251C Crăieşti - Smulţi - Valea Mărului.

Link to comment
Share on other sites

Trei angajaţi ai MAI care au salvat mai multe persoane blocate din cauza ninsorilor vor fi premiaţi

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor va premia trei dintre angajaţii MAI, pentru acţiunile de salvare organizate în ultima săptămână, ajutând mai multe persoane rămase izolate din cauza ninsorii, informează un comunicat al ministerului remis sâmbătă.

Potrivit sursei citate, unul dintre angajaţii care urmează să fie premiaţi este agentul şef principal Florentin Istrate, de la Postul de Poliţie Vârlezi, care a participat la două acţiuni de salvare. În noaptea de 15 spre 16 decembrie şi vineri, 18 decembrie, acesta a salvat patru persoane aflate in dificultate, doi cetăţeni italieni şi două persoane din judeţul Vaslui, care se rătăciseră.

De asemenea, potrivit comunicatul MAI, urmează să fie premiat şi agentul şef principal Viorel Spânu, şeful Postului Transporturi Feroviare Lehliu Gară, care a salvat 40 de oameni care se aflau blocaţi în rapidul 685 Bucureşti – Constanţa, transportându-i cu autovehiculul din dotare la Postul de Poliţie, unde aceştia au primit ceai cald şi mâncare.

Totodată, se arată în comunicat, conducerea MAI îl va premia pe colonelul Mircea Olaru, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, pentru modul în care a coordonat acţiunea de evacuare a 251 de persoane blocate din cauza zăpezii pe DN 25. Printre persoanele evacuate de jandarmii gălăţeni s-au numărat şi doi copii cu vârsta de 3 ani, o femeie însărcinată şi cinci persoane care aveau nevoie de dializă. Acţiunile jandarmilor din cadrul IPJ Galaţi au constat în operaţiuni de evacuare, deblocare drumuri şi deszăpezire autovehicule.

Link to comment
Share on other sites

O femeie insarcinata a ajuns la spital cu snowmobilul

O tanara insarcinata din Galati a ajuns vineri la spitalul din Targu Bujor cu snowmobilul. "A fost o interventie foarte grea, deoarece drumul era blocat si nu se putea ajunge la ea", a declarat Dr. Mihai Polinschi, seful SAJ Galati, informeaza Adevarul. Din cauza ca masina de teren nu putea ajunge la femeie, un jandarm si un asistent au plecat catre Craiesti pentru a recupera pacienta la bordul unui snowmobil. "Drumul nu putea fi parcurs cu autoturismul de teren sau cu ambulanta. Un drum de 16 kilometri a fost parcurs in doua ore", a declarat locotenent Costin Barbu, purtatorul de cuvant al IJP Galati.

http://www.ziare.com/actual/eveniment/1 ... lul-979757

Link to comment
Share on other sites

Politistii din Varlezi au salvat mai multe persoane blocate în zăpadă

Poliţiştii din comuna Vârlezi, sprijiniţi de primarul din comună şi de reprezentanţii unor asociaţii agricole au salvat doi oameni care rămăseseră blocaţi în zăpadă. La data de 18.12.2009, în jurul orei 15.30, un bărbat din localitatea Bârlad, judeţul Vaslui, a sesizat telefonic Centrul Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi despre faptul că a rămas blocat în zăpadă, cu autoturismul, la câţiva kilometri de comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi. În urma sesizării primite poliţiştii din comunele Bălăbăneşti şi Drăguşeni au declanşat operaţiunile de căutare şi salvare, însă autoturismul nu a putut fi identificat în zonă. Imediat, operaţiunile de căutare au fost extinse şi în zonele limitrofe, pe raza comunelor Vârlezi şi Băleni. Astfel, poliţiştii din comuna Vârlezi, sprijiniţi de primarul comunei şi reprezentanţii unei asociaţii agricole au demarat acţiuni de căutare a autoturismului şi de salvare a persoanelor înzăpezite, folosind tractoare de mare putere, cu tracţiune integrală. În jurul orei 20.30, echipele de căutare au reuşit să localizeze autoturismul care se afla blocat în zăpadă, la 2 kilometri de localitatea Vârlezi, în câmp. În el se aflau două persoane, B. Marius de 25 ani, din Vaslui şi S. Geanina de 25 de ani, din comuna Tichileşti, jud. Brăila. Autoturismul a fost deblocat şi tractat până în parcarea primăriei din comuna Vârlezi, iar celor două persoane li s-a oferit hrană şi loc de cazare până când drumul va deblocat şi deschis circulaţiei. Căutările au fost îngreunate de faptul că tânărul ce conducea autoturismul nu cunoştea zona şi nu a putut preciza cu exactitate locul în care a rămas blocat. De asemenea, după ce a reuşit să sesizeze autorităţilor faptul că a rămas blocat în zăpadă, el nu a mai putut fi contactat telefonic.

De remarcat este faptul că pe 15.12.2009, poliţiştii din Vârlezi împreună cu primarul şi reprezentanţii asociaţiei agricole au mai salvat doi cetăţeni italieni şi două femei care circulau în două autoturisme şi care, datoriă faptului că nu cunoşteau drumul, s-au rătăcit şi au rămas blocaţi în zăpadă.

http://gl.politiaromana.ro/index.php?ac ... iu&id=2737

Link to comment
Share on other sites

La Galaţi, 13 trenuri sunt anulate de viscol

* Regionala CFR Călători Galaţi a trecut pe linie moartă mai multe trenuri care fac legătura între Galaţi şi Bucureşti, Constanţa şi Buzău. Zilele următoare se aşteaptă ca alte trenuri să fie anulate după ce se aşteaptă noi ninsori în sud-estul României.

Săptămână de coşmar nu doar pe şosele, ci şi pentru gălăţenii care şi-au propus să mergă cu trenul. Regionala CFR Călători Galaţi a fost nevoită să anuleze 13 curse după ce ninsoarea şi viscolul au făcut inutilizabile liniile de cale ferată. Acceleratul Galaţi-Iaşi şi retur nu a circulat sâmbătă şi duminică, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul acceleratului Galaţi-Bucureşti pentru ziua de astăzi. Acceleratul Galaţi-Constanţa a fost anulat pentru acest weekend, iar trenurile 7365 şi 7366 pe relaţia Galaţi-Buzău nu vor mai circula duminică. Patru trenuri au fost anulate din cauza zăpezii, fiind vorba de acceleratele 8201, 8202, 8205 şi 8206. Tecucenii care intenţionau să plece cu trenul la Făurei, trebuie să găsească acum alte mijloace de transport. Trenurile 6103 şi 6104, care făceau legătura între Tecuci şi Făurei, au fost anulate duminică.

Revine viscolul

Veştile nu sunt deloc îmbucurătoare pentru zilele ce urmează. Ninsoarea căzută în noaptea de sâmbătă spre duminică a agravat şi mai mult situaţia şi este de aşteptat ca CFR Călători Galaţi să anunţe alte anulări de trenuri. „Avem o nouă atenţionare cu Cod Galben. De multe ori, asta nu aduce fenomenele meteo anunţate, dar sunt şi cazuri când prognozele se confirmă şi atunci va fi dificil. Noi vom acţiona în funcţie de evoluţia situaţiei din teren", ne-a declarat şeful de divizie din cadrul CFR Călători Galaţi, Ştefan Costin.

Temperaturile scăzute au adus CFR la nivelul anilor 1950-1950, când schimbarea macazurilor se făceau manual. Automatizarea este inutilă în această situaţie pentru că macazurile nu mai răspund la comenzi, iar echipele de ceferişti trebuie să se deplaseze la faţa locului pentru a acţiona manual dispozitivele de cale ferată. Este de aşteptat ca şi trenurile care nu au fost anulate să înregistreze întârzieri în această perioadă, chiar dacă oficial CFR Călători a precizat că va reuşi să respecte graficele de plecări şi sosiri.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/13 ... 82612.html

Link to comment
Share on other sites

Dupa zapada abundenta, vin temperaturi de pana la minus 20 grade

Duminica va continua sa ninga in sud-estul tarii, dupa care vremea se va raci si mai mult, in zilele de luni si marti, cand temperaturile vor ajunge pana la minus 20 de grade, informeaza ziare.com. Zapada va fi mai abundenta in judetele: Braila, Galati, Vrancea, Buzau, Tulcea, Constanta, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Ilfov si in municipiul Bucuresti. De asemenea, in Dobrogea si in estul Munteniei, precipitatiile vor fi mixte si se va produce polei, iar in Dobrogea si in estul Baraganului,

vantul se va intensifica pe parcursul zilei de duminica. In noaptea de luni spre marti, temperaturile vor incepe sa scada accentuat, ajungand pana la minus 20 de grade. Vestile meteorologilor sunt insa mai bune pentru Sarbatori, cand vremea se va mai incalzi. Astfel, de Sarbatori, temperaturile vor fi normale pentru aceasta perioada. De marti, vremea va incepe sa se incalzeasca. ajungand la temperaturi normale pentru aceasta perioada, iar pana la Revelion nu se mai asteapta zapezi abundente.

Link to comment
Share on other sites

Toate oficialităţile gălăţene sunt anchetate de Ministerul Afacerilor Interne, după problemele cauzate de zăpadă

Sâmbătă, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a început o verificare a celor responsabili cu deszăpezirea în judeţele cele mai afectate de ninsorile din ultima vreme. Având în vedere că în ultimele zile, judeţul Galaţi a fost printre cele cu cei mai mulţi sinistraţi, autorităţile de aici au fost primele luate în vizor de către oficialii de la Bucureşti.

Deficienţe la toate nivelurile

De la Prefect la şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, nimeni nu a scăpat de critici. „S-au constatat deficienţe în judeţul Galaţi. Acestea privesc nerespectarea procedurilor transmise pentru intervenţia pre-evenimet, precum şi coordonarea necorespunzătoare a structurilor locale ale M.A.I. De asemenea, societăţile prestatoare de servicii au acţionat cu întârziere sau cu utilaje neperformante", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al ministerului. De altfel, începând de astăzi la nivelul judeţului Galaţi, se va face o evaluare privind respectarea procedurilor de intervenţie. Totodată, IGPR prin Direcţia de Investigare a Fraudelor, împreună cu ANRMAP şi Garda Financiară vor verifica legalitatea încheierii contractelor de prestări servicii realizate prin achiziţii publice, corectitudinea îndeplinirii obligaţiilor asumate în contract şi înregistrarea veniturilor realizate de către societăţile prestatoare de servicii. De asemenea, în baza datelor obţinute din teren, verificările se vor extinde şi la alte judeţe, unde au existat deficienţe în activitatea societăţilor responsabile cu deszăpezirea. Până la această oră, nici Prefectura, nici Inspectoratul Judeţean de Poliţie nu au făcut public niciun punct de vedere.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Po ... 82581.html

Link to comment
Share on other sites

După zăpadă, viscol şi ger, vine şi poleiul

Situaţia grea în care se află drumurile judeţene nu se îmbunătăţeşte, ba mai mult, poleiul va contribui şi el la dezastrul actual. Coşmarul care durează de aproape o săptămână nu pare să se încheie prea curând. De parcă nu ar fi fost destul, pe lângă ninsorile abundente, viscolul şi blocajele rutiere de pe raza întregului judeţ, în această după-amiază, poleiul va da şi el mari bătăi de cap oamenilor. Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova a emis o nouă avertizare meteorologică, din care reiese că în cursul zilei de astăzi, va fi polei, din cauza condiţiilor meteorologice, pe arii extinse în tot judeţul. „Poliţie Rutieră face apel la conducătorii auto să evite deplasările cu autoturismul, dacă acest lucru nu este neapărat necesar, iar dacă pleacă la drum să îşi echipeze autovehiculele corespunzător, cu materiale antiderapante”, a declarat Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Şoferii care se încumetă să plece la drum, sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi, să circule cu viteza mică şi să păstreze o distanţă considerabilă între maşini, totul pentru siguranţa lor.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Du ... 82659.html

Link to comment
Share on other sites

Viteza pe gheaţă l-a băgat în spital

Un bărbat de 42 de ani din Galaţi a fost implicat aseară într-n grav accident rutier soldat cu doi răniţi. Bărbatul mergea cu maşina pe DN2 E85, în judeţul Buzău, iar în punctul Crucea Comisoaiei, din cauza gheţii de pe carosabil, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o altă maşină care staţiona. În urma impactului deosebit de violent gălăţeanul şi soţia sa au ajuns la spital in stare gravă.

http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Vit ... 82719.html

Link to comment
Share on other sites

Drumurile blocate în judeţul Galaţi

Drumurile naţionale 25 şi 26, care traversează judeţul Galaţi de la sud la nord pe laturile de vest şi est, sunt deschise traficului, la fel şi DN 2B, care vine de la Buzău şi ajunge în Vama Galaţi, însă DN 24D rămâne închis pe porţiunea Galaţi-Băleni, transmite corespondentul NewsIn. "Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic că la data de 20.12.2009, ora 10.00, se circula în condiţii de iarnă pe următoarele drumuri: DN 25 Şendreni - Tecuci, DN 26 Galaţi - Folteşti - Oancea - Cavadineşti, DN 24 Cosmeşti - Tecuci - Ghidigeni, DN 2B Şendreni - Galaţi - PTF Galaţi-Giurgiuleşti, DN 25A Hanu Conachi - Lungoci, DJ 251 Galaţi - Slobozia Conachi - Matca - Tecuci, DJ 252 de la DN 24 până la limita cu judeţul Vrancea, DJ 252I Nicoreşti - Poiana, DJ 240 de la DN 24 - Negrileşti - Ghidigeni - DN 24, DJ 251F de la Smulţi - Drăguşeni, DJ 242H de la Tg. Bujor - Jorăşti, DJ 242B de la Tg.Bujor - Bereşti, DJ 255 Cuca - Rediu, DJ 254B Griviţa - DJ 253, DJ 242A Găneşti - Slivna - Bereşti Meria, DJ 241 Berheci - Cosiţeni, DJ 241F Priponesti - Ciorăşti - Hustiu, DJ 252H Tecuci - Furcenii Noi, DJ 252G Ţepu - Tecucelu Sec, DJ 242 Tg.Bujor - Vârlezi, DJ 242 Suceveni şi Rogojeni, DJ 25C Smulţi si Valea Mărului, DJ 242J Tg. Bujor - Roşcani, DJ 255A Şendreni - Vânători, DJ 251K Independenţa - Schela, DJ 241A Gohor - Cositeni, DJ 243A Sălcieni - DJ 251J, DJ 251B Blânzi - Cerţeşti, DJ 251L Braniştea - Schela şi DJ 254A Tudor Vladimirescu - Mănăstirea Tudor Vladimirescu", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, subcomisarul Cristina Tatulici.

Potrivit aceleiaşi surse, rămân blocate drumurile: DN 24D Galaţi - Cuca - Băleni, DJ 242E Roşcani - Oancea, DJ 242C Bereşti - Aldeşti, DJ 242D Băneasa - Suceveni, DJ 251 Schela - Smârdan, DJ 251J Cerţeşti - Cotoroaia - Nicopole, DJ 241G Ţepu de Sus - Brăhăşeşti, DJ 255C Smârdan - Vânători, DJ 251G Vârlezi - Corni, DJ 254 Iveşti - Călmăţui - Griviţa, DJ 253 Viile - Băleni - Cudalbi, DJ 240A Certeşti - Ghidigeni, DJ 251C Crăieşti – Smulţi, DJ 204N Nămoloasa - Hanu Conachi şi DJ 251 A de la Matca - Corod - Drăguşeni.

Link to comment
Share on other sites

Jandarmii gălăţeni transportă pâine cu snow-mobilul într-un sat izolat de nămeţi

Jandarmii din judeţul Galaţi transportă pâine cu snow-mobilul în satul Roşcani, izolat de căderile masive de zăpadă din ultimele zile, transmite corespondentul NewsIn. Satul Roşcani din comuna Băneasa se află la 20 de kilometri de oraşul Târgu Bujor, în estul judeţului Galaţi. Ninsorile abundente din cursul săptămânii au izolat complet satul. Acum, localnicii au rămas fără pâine şi au cerut ajutorul autorităţilor. "Astăzi (duminică, n.r.), jandarmii de la Secţia Târgu Bujor au plecat cu snow-mobilul spre Roşcani pentru a aproviziona cu pâine cetăţenii din sat. Prin grija primarului din comuna Băneasa, jandarmii gălăţeni le transportă oamenilor din localitate 450 de pâini. De asemenea, jandarmii iau legătura cu doctorul din Roşcani pentru a se interesa dacă va fi nevoie şi de medicamente", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei gălăţene, lt. Costin Barbu.

În judeţul Galaţi sunt blocate în continuare DN 24D Galaţi - Cuca - Băleni, DJ 242E Roşcani - Oancea, DJ 242C Bereşti - Aldeşti, DJ 242D Băneasa - Suceveni, DJ 251 Schela - Smârdan, DJ 251J Cerţeşti - Cotoroaia - Nicopole, DJ 241G Ţepu de Sus - Brăhăşeşti, DJ 255C Smârdan - Vânători, DJ 251G Vârlezi - Corni, DJ 254 Iveşti - Călmăţui - Griviţa, DJ 253 Viile - Băleni - Cudalbi, DJ 240A Certeşti - Ghidigeni, DJ 251C Crăieşti – Smulţi, DJ 204N Nămoloasa - Hanu Conachi şi DJ 251 A de la Matca - Corod - Drăguşeni.

Se circulă, dar în condiţii de iarnă, pe DN 25 Şendreni - Tecuci, DN 26 Galaţi - Folteşti - Oancea - Cavadineşti, DN 24 Cosmeşti - Tecuci - Ghidigeni, DN 2B Şendreni - Galaţi - PTF Galaţi-Giurgiuleşti, DN 25A Hanu Conachi - Lungoci, DJ 251 Galaţi - Slobozia Conachi - Matca - Tecuci, DJ 252 de la DN 24 până la limita cu judeţul Vrancea, DJ 252I Nicoreşti - Poiana, DJ 240 de la DN 24 - Negrileşti - Ghidigeni - DN 24, DJ 251F de la Smulţi - Drăguşeni, DJ 242H de la Tg. Bujor - Jorăşti, DJ 242B de la Tg.Bujor - Bereşti, DJ 255 Cuca - Rediu, DJ 254B Griviţa - DJ 253, DJ 242A Găneşti - Slivna - Bereşti Meria, DJ 241 Berheci - Cosiţeni, DJ 241F Priponesti - Ciorăşti - Hustiu, DJ 252H Tecuci - Furcenii Noi, DJ 252G Ţepu - Tecucelu Sec, DJ 242 Tg.Bujor - Vârlezi, DJ 242 Suceveni şi Rogojeni, DJ 25C Smulţi si Valea Mărului, DJ 242J Tg. Bujor - Roşcani, DJ 255A Şendreni - Vânători, DJ 251K Independenţa - Schela, DJ 241A Gohor - Cositeni, DJ 243A Sălcieni - DJ 251J, DJ 251B Blânzi - Cerţeşti, DJ 251L Braniştea - Schela şi DJ 254A Tudor Vladimirescu - Mănăstirea Tudor Vladimirescu.

Deoarece este aşteptat ca duminică să se formeze polei pe arii extinse în judeţul Galaţi, Poliţia Rutieră face apel la conducătorii auto să evite deplasările cu autoturismul, dacă acest lucru nu este neapărat necesar, iar dacă pleacă la drum să îşi echipeze autovehiculele corespunzător, cu materiale antiderapante. De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să manifeste multă prudenţă la volan, să reducă viteza şi să mărească distanţa de siguranţă dintre maşini.

Link to comment
Share on other sites

Conducerea MAI a dispus verificări la IPJ Galaţi privind contractele cu firmele de deszăpezire

Conducerea Ministerului de Interne a dispus începerea unei anchete la Galaţi după ce a ajuns la concluzia că autorităţile nu au respectat procedura de intervenţie pentru a preveni problemele create de ninsoare în judeţ. Pe lângă conducerea Poliţiei, verificările vizează inclusiv legalitatea contractelor semnate cu societăţile de deszăpezire. Şeful IPJ Galaţi este acuzat că nu a respectat anumite proceduri de intervenţie care se impun în condiţii de avertizări meteorologice, cum a fost cea de cod galben de ninsoare. Nici echipajele din teren nu au fost coordonate corespunzător, fapt ce a condus la blocaje în trafic. O echipă de control de la Direcţia de Investigare a Fraudelor şi Garda Financiară urmează să înceapă o anchetă la faţa locului care vizează contractele care au fost semnate cu firmele de deszăpezire şi modul în care a fost făcută licitaţia. Astfel de verificări vor fi efectuate în mai multe judeţe.

http://www.realitatea.net/conducerea-ma ... 92489.html

Link to comment
Share on other sites

Şase drumuri judeţene încă înzăpezite

În judeţul Galaţi, nu s-au semnalat în ultimele ore probleme deosebite provocate de fenomenele meteorologice. DN 24D Galaţi-Bârlad a fost deszăpezit în cursul zilei de ieri, traficul reluându-se şi pe alte drumuri publice blocate de nămeţi. La această oră, mai sunt blocate şase segmente de drumuri judeţene:

- DJ 242 E Roşcani – Oancea;

- DJ 242 D Băneasa – Suceveni;

- DJ 251 Schela – Smârdan;

- DJ 251 G Vârlezi – Corni;

- DJ 240 A Certeşti - Ghidigeni;

- DJ 251 C Crăieşti - Smulţi.

Link to comment
Share on other sites

Un gălăţean a murit îngheţat, în propria maşină

* Victima a ieşit să-şi deszăpezească maşina şi a fost găsit mort, chiar de către fiul său, după câteva ore.

Iarna şi gerul au făcut şi victime omeneşti, pe lângă situaţia dramatică în care se află întreg judeţul de o săptămână. Gherghe Miron, în vârstă de 63 ani, din Galaţi şi-a găsit sfârşitul în iadul alb. În cursul zilei de ieri, bărbatul a ieşit din casă să-şi deszăpezească maşina parcată în faţa casei şi nu s-a mai întors. Văzând că nu mai vine, după ceva timp, în jurul orei 18.00, fiul victimei a făcut macabra descoperire. Tatăl său zăcea mort în maşină, autoturismul fiind acoperit parţial cu zăpada. „Având în vedere temperatura scăzută, starea cadavrului şi îmbrăcămintea îngheţată s-a luat măsura transportării corpului neînsufleţit la Morga Spitalului Judeţean Sf. Apostol Andrei”, a declarat Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Victima era cunoscută ca având afecţiuni hepatice cronice.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un ... 82738.html

Link to comment
Share on other sites

Gerul a început sã ia vieţi şi în Galaţi

Direcţia de Sãnãtatea Publicã Galaţi a confirmat primul deces prin hipotermie pe care frigul l-a fãcut în judeţul Galaţi. „Este vorba de un bãrbat în vârstã de 47 de ani care a fost gãsit în localitatea Priponeşti, în zãpadã. Necropsia a arãtat drept cauzã a morţii hipotermia etanolicã. În acest moment se mai face necropsia unui alt bãrbat care se pare cã a murit în aceleaşi condiţii dar asta rãmâne de vãzut”, a declarat directorul Direcţiei de Sãnãtatea Publicã, dr. Valentin Boldea. Cadavrul lui Mihai Mihalache, bãrbatul din Priponeşti gãsit mort în uliţã, urma sã fie ieri preluat de familie.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=3

Link to comment
Share on other sites

Galaţiul, asaltat de gunoaie

Zãpada abundentã şi viscolul care s-au abãtut în ultimele zile asupra municipiului Galaţi au adus şi o altã surprizã neplãcutã locuitorilor municipiului, şi anume mormanele de gunoaie care s-au strâns la containerele din jurul blocurilor şi care au zãcut patru zile fãrã ca angajaţii firmelor de salubritate sã le ridice. Cei care au vrut sã ducã gunoiul la containerele special amenajate au fost nevoiţi sã facã slalom în zãpadã şi sã arunce deşeurile pe lângã tomberoane, asta pentru cã ele erau pline. Situaţia, deloc plãcutã, a fost recunoscutã şi de viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, care în cadrul întâlnirii care a avut-o ieri cu reprezentanţii mass-media a ţinut sã le cearã scuze gãlãţenilor pentru faptul cã firmele de salubritate nu au mai strâns gunoiul în ultimele patru zile, explicând şi de ce s-a întâmplat acest lucru. „Vreau sã le cer scuze gãlãţenilor în numele Primãriei Galaţi. Începând de azi (n. r. ieri) dimineaţã angajaţii firmelor de salubritate au început sã strângã gunoiul de la containerele din vecinãtatea blocurilor. Acest lucru nu s-a putut face în ultimele patru zile deoarece angajaţii Ecosal, care lucrau pe maşinile de salubrizare, au fost trimişi sã facã deszãpezirea pe strãzile oraşului, pentru a putea face astfel faţã operaţiunilor care trebuiau executate în zilele în care a nins abundent, iar viscolul ne-a creat probleme foarte mari”, a mai declarat viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=7

Link to comment
Share on other sites

Deszãpezire cu poticneli

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii mass-media care a avut loc ieri, viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, s-a arãtat mulţumit de modul în care s-a acţionat pentru deszãpezirea strãzilor, afirmând cã au existat totuşi şi anumite probleme care au fost cauzate de modul defectuos în care unele firme şi-au fãcut treaba. Dacã Ecosal, Vega '93, firme care aveau contracte pentru deszãpezire, au primit notã de trecere din partea viceprimarului Ciumacenco, ca şi alte firme care au fost rugate sã acţioneze, cum ar fi Alt Stil, Confort, Vâlceana, Mineral Construct, care au fost şi ele lãudate pentru modul în care au fãcut deszãpezirea, nu acelaşi lucru se poate spune despre firma Atlas, care a fost ţinta criticilor acestuia. „Firma Atlas avea contract încheiat cu Ecosal pentru a face deszãpezirea. Dar nu şi-au fãcut treaba aşa cum trebuie decât o zi, şi pentru asta le vor fi plãtite serviciile”, a spus Ciumacenco. Cât despre RER, altã firmã care avea la rândul ei contract cu Ecosal, societate care are încheiat contract cu Primãria pentru deszãpezire, viceprimarul Ciumacenco a declarat cã societatea dispune doar de un tractor şi un utilaj de deszãpezit, motiv pentru care nu a putut face faţã. „Cei de la RER şi-au fãcut treaba pe sectorul ce le revenea. Am renunţat la serviciile lor dupã ce ne-au sunat şi ne-au anunţat cã nu pot face faţã din cauza vremii şi a numãrului mic de utilaje pe care îl aveau. Nu am ce sã le reproşez”, a spus Ciumacenco. Viceprimarul social-democrat a explicat cã la ora actualã s-a trecut la cãrarea zãpezii cu o serie de utilaje în diferite locaţii, cum ar fi Plaja Dunãrea, Calea Prutului sau în zona Ivas.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=6

Link to comment
Share on other sites

angajaţii Ecosal, care lucrau pe maşinile de salubrizare, au fost trimişi sã facã deszãpezirea pe strãzile oraşului

La mine la bloc nu a mai fost ridicat gunoiul de mai bine de o saptamina... Cit despre deszapezirea de pe strazile orasului... S-a oprit ninsoarea de 2 zile si acum probabil asteptam primavara sa topeasca mormanele de zapada.

Azi dimineata, iarasi treceau 3 lame pe Brailei, frecind asfaltul. Chiar nu sint strazi necirculabile unde sa se duca si sa faca si ceva treaba?

Nicuşor Ciumacenco, s-a arãtat mulţumit de modul în care s-a acţionat pentru deszãpezirea strãzilor,

Da, bine...

Link to comment
Share on other sites

La mine la bloc nu a mai fost ridicat gunoiul de mai bine de o saptamina... Cit despre deszapezirea de pe strazile orasului... S-a oprit ninsoarea de 2 zile si acum probabil asteptam primavara sa topeasca mormanele de zapada.

imi pare rau ca, pe frigul asta, nu am luat aparatul foto la mine..altfel ai fi vazut ca in 90% din Galati e asa

Azi dimineata, iarasi treceau 3 lame pe Brailei, frecind asfaltul. Chiar nu sint strazi necirculabile unde sa se duca si sa faca si ceva treaba?

ba da, dar acele lame sunt ale ecosal, iar strazile necirculabile, secundare, cad in competenta atlas ori RER :YMDEVIL:

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.