Ignatul, o sărbătoare creştină cu rădăcini în lumea arhaică

[dcp100168]

Ignatul, o sărbătoare creştină cu rădăcini în lumea arhaică

Biserica il praznuieste pe 20 decembrie pe Sfantul Ignatie Teoforul. Mai mult decat sarbatoarea crestina, insa, in mentalul colectiv dainuie de milenii obiceiuri si traditii ancestrale, specifice comunitatilor arhaice, legate de sacrificarea porcului, care, prin sangele sau, dupa cum sustin unii cercetatori, ajuta la revigorarea Soarelui. Oricum, Ignatul, cum este cunoscuta in popor sarbatoarea, este, fara indoiala, unul dintre cele mai asteptate momente ale acestei perioade premergatoare marii zi a Nasterii Domnului.

Conform scrierilor bisericesti, Sfantul Ignatie Teoforul a trait pe vremea imparatului Traian (98-117 d.Hr.) si a fost ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul, asezat episcop al Antiohiei Siriei, ca urmas al apostolilor Domnului. Conform unor surse, el este copilul pe care, luandu-l in brate, Iisus Hristos a zis apostolilor: “De nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor. Si cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste” (Matei, 18-3,5). In traducere, “Teoforul” inseamna “Purtatorul de Dumnezeu”. Si, intr-adevar, acest sfant a avut mare credinta si dragoste pentru Domnul, a propovaduit invatatura Sa si a suferit moarte muceniceasca pentru acestea.

Sfântul martirizat dupa victoria Romei asupra Daciei

Un lucru extrem de important, despre care s-a vorbit mai putin, are o semnificatie deosebita pentru noi, romanii, urmasii dacilor: Sfantul Ignatie Teoforul a fost jertfit cu prilejul festivitatilor organizate de Traian, la Roma, in anul 106, la scurta vreme dupa ce armatele lui cucerisera Dacia. Prin acest act, imparatul a dorit, de fapt sa aiba in arena un mare parinte al crestinismului pe care sa-l arunce leilor, drept satisfactie pentru ca-i invinsese pe cei mai puternici dusmani ai Romei, care auzisera la acea data cuvantul Mantuitorului Hristos. Aceasta explica aducerea lui tocmai din Siria in capitala imperiului, pazit de o garda de zece soldati, pe care, pentru asprimea lor, sfantul ii numea “cei zece leoparzi ai mei.” Prin martiriul Sfantului Ignatie Teoforul, putem spune ca la temelia poporului roman a stat si aceasta jertfa crestina. Parte din oasele sale, ramase dupa ce trupul sfasiat de fiare a fost mancat, au fost stranse de crestini si duse in Antiohia. Pe vremea lui Iraclie, cand Antiohia a cazut in mana turcilor, moastele sfantului au fost aduse la Roma, unde se afla si astazi in Biserica Sfantului Clement. La noi in tara, particele din sfintele sale moaste se afla in Catedrala Arhiepiscopala din Galati si la Schitul Darvari din Bucuresti.

Sângele porcului revigoreaza Soarele care dispare

In traditia poporului roman, porcul de Craciun se sacrifica in ziua de Ignat, zi de care se leaga o serie de practici si obiceiuri care difera de la o zona la alta a tarii. Unii cercetatori considera ca, pentru comunitatile arhaice, porcul, dar mai ales sangele lui, era unul dintre cele mai importante ajutoare pentru revigorarea Soarelui. In acele inceputuri ale civilizatiei, oamenii observau ca, incepand cu echinoctiul de toamna, Soarele intra intr-un aparent proces de disparitie, ziua se micsoreaza, vremea se raceste. Tocmai de aceea, credeau ca astrul zilei trebuia ajutat, inainte de a dispare de pe bolta, prin sacrificarea porcilor in cinstea zeului Saturn, iar sangele lor, ca ofranda, trebuia sa revigoreze Soarele slabit. Dupa aparitia crestinismului, Biserica a suprapus praznicul Sfantului Ignatie Teoforul peste aceasta traditie populara, a carei forta se manifesta si astazi cu putere. Se spune ca de Ignat nu se lucreaza altceva decat taiatul porcului si ca in aceasta zi trebui sa vezi sange. Se mai crede ca inainte de taiere, porcul viseaza cutitul cu care va fi injunghiat. In unele locuri, pentru a nu se strica samanta porcului din gospodarie, femeile inmoaie in sange un smoc de par din coada animalului si il pun la pastrare. In alte locuri, daca porcul este negru, se aduna sange intr-o farfurie cu mei. Dupa ce se usuca, femeia aprinde meiul si afuma cu el copiii ca sa-i scape de sperieturi. Aproape in toate regiunile se face pomana porcului, pentru cei care l-au sacrificat. De asemenea, de Ignat, se fac previziuni meteorologice, prin cercetarea splinei animalului. Daca splina este groasa, inseamna ca iarna este grea.

Dupa Ignat, urmeaza Nasterea Domnului, sarbatoare pe care parintii Bisericii crestine au asezat-o chiar in cadrul celei mai critice perioade a anului calendaristic cand, se spune, timpul este impur, periculos, si dispar granitele dintre lumi. La capatul acestei perioade, lumea pamanteana este din nou pura si primenita de fortele raului, asa fel incat Nasterea Domnului este asociata, simbolic, cu restaurarea anuala a lumii celor vii, Domnul Iisus fiind socotit noul Soare care aduce Lumina si Cuvantul in lume.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... haica.html

[corbu]

Toate sarbatorile religioase au radacini in lumea arhaica. Religia crestina nu face exceptie.

[dcp100168]

20 decembrie - Ignatul la români!

Pe 20 decembrie se sărbătoreşte Sf. Ignat sau Ignatul Porcilor – sacrificiul sângeros al porcului, o datină străveche ce a apărut ca o extensie a celebrării grâului. Există două explicaţii privitoare la acest ritual. Pe de o parte, istoria religiilor susţine că acest obicei îşi are originea în celebrarea unui mare zeu solar care a luat numele de Sfântul Ignatie Teofanul. Argumentele pro ar fi acelea că există multe similarităţi între datina şi sacrificiul ritualic: însemnarea capului porcului.

Ritualul sacrificial al porcului, ce are loc înaintea Crăciunului, prezintă o legatură evidentă între mitologia Greciei antice şi religia populară românească. Nu numai românii credeau că sângele scurs la sacrificiul porcului putea spăla crimele sau nelegiuirile oamenilor, cât de mari ar fi fost acestea. Puterea sa purificatoare, asimilată celei a focului, e ilustrată şi în mitologia greacă. Medeea este izbăvită de păcatul fratricidului prin sângele unui purcel de lapte sacrificat de Circe. Oreste este purificat de matricid, de către Apollo, tot prin sacrificiul expiator al unui porc.

Porcul şi mistreţul apar deseori în vestigiile artistice descoperite în vechile teritorii ale tracilor. Se poate presupune că, la 20 Indrea (o altă denumire uzitată), geto-dacii aveau un ritual privind sacrificarea porcului şi că românii au moştenit obiceiul, căci altfel nu se explică de ce, în toiul postului de Crăciun, acestui animal i se face pomana, care e mâncată de cei care participa la tăiere.

Pe de altă parte, în tradiţia populară se vorbeşte de un om pe nume Ignat care şi-a ucis din greşeală tatăl cu securea atunci când a vrut să taie porcul. După îngroparea acestuia, omul şi-a luat lumea în cap. De aceea cred ţăranii că porcul îşi visează cuţitul în noaptea dinaintea Ignatului. Aşa s-au născut multe superstiţii vizavi de Sf. Ignat. Cei miloşi nu trebuie să asiste pentru că porcul va muri greu şi nu va avea carnea bună. Copiii vor trebui sa primească binecuvântarea bunicilor şi li se vor desena cruci pe frunte cu sângele celui sacrificat pentru a fi protejaţi de boli. Dacă inima animalului va avea mult sânge, va însemna un an bogat. Întreaga zi va trebui dedicată tăierii şi preparării porcului. Dacă cineva va face vreo altă treabă prin gospodărie se consideră că va avea un an cu ghinion. Iată cum, potrivit religiozităţii populare, sângele porcului – adică tocmai ceea ce în timpul postului se crede că ne spurcă – în timpul acestei sărbători ne purifică. Este paradoxul purificării prin post şi sânge a poporului nostru, fenomen foarte rar de sincretism religios.

În credinţa populară, diferite organe sau părţi din carnea porcului tăiat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale oamenilor şi animalelor: untura de la porcul negru e bună pentru sănătatea oilor; o bucată din untura de porc negru era dusă la biserică de Bobotează, pentru a fi sfinţită. Cu aceasta se ungeau cei care aveau dureri de picioare ori junghiuri; sângele porcului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, era folosit pentru a-i afuma pe copiii care se speriau sau aveau guturai; cu părul de porc se afumau copiii atunci când erau deochiaţi. Gospodarii cred că pot cunoaşte dacă în viitor nevestele lor vor naşte fete ori băieţi, după cum se arată o bucată de carne aşezată în osânză. Splina porcului este cea care descoperă durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că vom avea o iarnă grea, cu multă zăpadă, însă, dacă este subţire, arată că va fi iarnă săracă în omăt, iar anul cel nou nu va fi îmbelşugat.

presagalati.ro

[Web Mania]

Ignatul devine in curand statul la cozile de supermarket...