dcp100168 Posted December 17, 2009 Share Posted December 17, 2009 18 decembrie - Sfântul Daniil SihastrulAstăzi, 18 decembrie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Daniil Sihastru, un mare rugător al românilor şi al creştinilor de pretutindeni. A fost canonizat de Sfântul Sinod al BOR abia în 1992, însă românii l-au păstrat în suflet veacuri la rând, fiindcă a fost perceput încă din timpul vieţii ca sfânt.Cât a trăit s-a nevoit prin locurile pline de lumina credinţei din Moldova, fiind duhovnicul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Născut pe moşia Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi, într-o familie de creştini, la botez a primit numele de Dumitru. La 10 ani a mers să înveţe să desluşească buchea cărţii la amintitul aşezământ monahal. La 16 ani a fost tuns în monahism sub numele de David. După câţiva ani s-a retras la Mănăstirea "Sfântul Laurenţiu” din Vicovul de Sus. Pe la 1450 s-a făcut schimonah, cu numele Daniil. Vreme de 20 de ani s-a nevoit pe Valea Putnei, pe râul Viţeul, într-o mică chilie săpată în piatră. Era renumit pentru viaţa aspră şi pentru nenumăratele minuni de vindecare pe care le făcea încă din timpul vieţii pământeşti. A rămas în istoria Moldovei şi a ortodoxiei modelul duhovnicului luminat de Duhul lui Dumnezeu. Chipul său transfigurat de rugăciune iradia blândeţe şi bunătate. Se spune că în anul 1452, când a murit domnul ţării Bogdan Voievod, Cuviosul i-a prevestit tânărului Ştefan că va ajunge domn al Moldovei. Ceea ce s-a şi întâmplat în primăvara anului 1457. Influenţa lui Daniil Sihastru asupra Voievodului Ştefan a fost una luminoasă, covârşitoare şi înnoitoare în Duh. La îndemnul său, Ştefan cel Mare şi Sfânt a ridicat nenumărate locaşuri ortodoxe, între care renumita Mănăstire Voroneţ (1488). Cuviosul Daniil a acceptat să primească stăreţia acestei aşezări monahale şi a pregătit nenumăraţi ucenici; el a aşezat rugăciunea lui Iisus în inima şi în viaţa călugărilor, a aşezărilor mănăstireşti. Sfântul Daniil Sihastrul a trecut la Domnul în anul 1496 şi se spune că avea peste 90 de ani. A fost plâns de mult popor. Astăzi, locurile în care s-a nevoit sunt neîncetat căutate de creştini. Sfântul Daniil Sihastru odihneşte şi veghează asupra Drepteicredinţe din pronaosul Mănăstirii Voroneţ. „Acesta este mormântul părintelui David, schimonahul Daniil”, scrie pe piatra de pe mormântul său. La începutul secolului al XVII-lea, moaştele sale au fost aşezate într-o raclă, fiindcă era căutat de creştinii români şi de toţi rugătorii din spaţiul ortodox. I se mai spune Sfântul Daniil cel Nou de la Voroneţ.http://www.viata-libera.ro/articol-18_d ... rul_2.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now