Jump to content

AFDJ a obţinut venituri mai mari


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Administraţia Fluvială Dunărea de Jos Galaţi a obţinut venituri cu 6,85% mai mari,în primele 11 luni

Administraţia Fluvială Dunărea de Jos R.A. Galaţi a înregistrat, în perioada ianuarie-noiembrie, o creştere a veniturilor proprii totale cu 6,85 % comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat remis luni de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Astfel, în această perioadă administraţia a înregistrat pentru prestaţiile de pilotaj al navelor maritime şi fluvio-maritime venituri în valoare de 6.746.974 lei, iar din tarife de navigaţie venituri în valoare de 14.934.452 lei (+28,08%). În intervalul ianuarie-noiembrie 2009 au beneficiat de prestaţiile de pilotaj un număr de 1.248 nave maritime şi fluvio-maritime. De asemenea, potrivit MTI, în primele 11 luni ale acestui an, pentru o mai bună şi eficientă utilizare a subvenţiilor primite, Administraţia şi-a diminuat cheltuielile cu 3,61%, din care cheltuielile de protocol cu 21,52% şi cheltuielile cu combustibilul cu 8,80%, comparativ cu perioada similară din 2008. În ceea ce priveşti investiţiile realizate până în prezent, Administraţia Fluvială Dunărea de Jos Galaţi a realizat lucrări de execuţie în valoare de 775.920 lei pentru Complexul administrare căi navigabile Giurgiu. Totodată, pentru realizarea de apărări de maluri pe Canalul Sulina au fost alocate, în anul 2009, 16.537.000 lei de la bugetul de stat şi 16.138.000 lei dintr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii (BEI). Lucrările au fost demarate în anul 2008. Din programul de investiţii pentru anul 2009 au mai fost alocate 6.800.000 lei pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila, cu finanţare prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare (ISPA) 50% şi de la bugetul de stat 50%. Lucrările au fost demarate în luna mai 2009. De asemenea, tot de la bugetul de stat sunt finanţate cheltuielile neeligibile (plata TVA şi alte taxe legale) în valoare de 3.171.000 lei.

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos R.A. Galaţi este organizată şi funcţionează în conformitate cu H.G. nr. 492/2003, îndeplinind funcţia de autoritate de cale navigabilă pe sectorul românesc al Dunării. Obiectul principal de activitate al acesteia este asigurarea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.