Jump to content

Femeia, la ţară (studiu)


dcp100168

Recommended Posts

Femeia, la ţară (studiu)

Majoritatea femeilor din mediul rural au venituri sub 500 de lei, au grija casei, se informează de la televizor, merg la vot, dar se implică puţin în luarea deciziilor, potrivit unui studiu al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi făcut public joi. Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) a derulat, în perioada ianuarie - februarie 2008, o analiză la nivel naţional cu privire la situaţia femeilor din mediul rural. Compartimentele teritoriale ale ANES au realizat 1.046 de interviuri axate pe situaţia profesională, participarea la decizie, informaţiile necesare, precum şi modalităţile de informare preferate de femeilor din mediul rural. Persoanele intervievate au fost femei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani.

În privinţa situaţiei profesionale, studiul arată că femeile din mediul rural se orientează cu preponderenţă către domenii precum administraţia publică, sănătate, agricultură, asistenţă socială sau învăţământ.

În ce priveşte asumarea responsabilităţilor domestice, rezultatele studiului au indicat că acestea cad mai ales în sarcina femeilor. Astfel, în judeţe precum Botoşani, Bacău, Suceava sau Vaslui femeile îşi asumă aceste responsabilităţi în proporţie de 98 la sută.

Rezultatele studiului mai arată că majoritatea femeilor din zona rurală au venituri sub 500 de lei, cu excepţia regiunii de vest a ţării, unde media veniturilor lunare variază între 500 şi 1.000 de lei.

În privinţa participării la decizie, rezultatele studiului reflectă faptul că femeile nu se implică în luarea deciziilor în comunităţile din care fac parte, deşi rata participării feminine la vot este destul de ridicată. De exemplu, în regiunea de nord-est a ţării femeile participă la vot în proporţie de 90 la sută, dar se implică în luarea deciziilor doar în proporţie de 19 la sută. Dezechilibrul se menţine şi în restul egiunilor, o participare mai activă a femeilor la actul de decizie fiind înregistrată în judeţul Cluj, potrivit studiului ANES.

Televizorul rămâne mjlocul de informare preferat al femeilor din mediul rural. Totodată, rezultatele studiului arată că acestea apelează destul de rar la presa scrisă şi nu folosesc internetul, aproximativ o treime dintre femeile intervievate declarând că nu folosesc niciun fel de mijloc de informare.

Mai multe de jumătate dintre femeile intervievate şi-au manifestat interesul pentru a obţine mai multe informaţii cu privire la drepturile de care beneficiează pe piaţa muncii, fiind totodată interesate să obţină informaţii privind modalităţile de a demara o afacere sau privind sănătatea reproducerii. Pentru obţinerea acestor date sunt preferate materialele informative şi punctele de informare din cadrul autorităţilor locale.

Cele 1.046 de chestionare au fost distribuite în Braşov, Harghita, Covasna, Gorj, Dolj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea, Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Călăraşi, Bihor, Maramureş şi Sălaj.

În regiunea centrală a ţării, domenii de activitate ocupate preponderent de femei vizează administraţia publică, agricultura, comerţul, asistenţa socială şi învăţământ. În Oltenia, femeile lucrează în administraţie publică, sănătate, comerţ, agricultură (zilierele) şi învăţământ, în zona de Nord-Est - în educaţie, administraţie publică, comerţ, sănătate, alimentaţie. De asemenea, în judeţe precum Botoşani, Bacău, Suceava şi Vaslui femeile se ocupă în proporţie de 98 la sută de responsabilităţile casnice.

În zona de Sud-Est, femeile lucrează în agricultură, comerţ, administraţie publică, învăţământ. Media veniturilor lunare pentru toată zona este cuprinsă între zero şi 500 de lei.

În zona de Vest, femeile lucrează mai ales în administraţie publică, comerţ, învăţământ, menaj şi asistenţă socială. Cu toate acestea, interesele femeilor pentru perfecţionare se îndreaptă către domenii precum finanţe, management, protecţia mediului, turism, resurse umane sau metodică. Media veniturilor lunare ale femeilor din zona de Vest este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei (excepţie face judeţul Timiş, unde media este cuprinsă între zero şi 500 de lei).

Marea majoritate a femeilor din mediul rural din zona de Sud a României sunt angajate, iar venitul lunar este în medie între zero şi 500 de lei. În urma analizei a rezultat că sunt şi multe femei casnice, iar media pe zonă este de 40 la sută.

În zona de Nord-Vest, femeile din mediul rural sunt în general angajate cu normă întreagă, iar veniturile lor sunt cuprinse în medie între zero şi 500 de lei. Există două judeţe unde un procent mare de femei au declarat că nu înregistrează venituri (în Bihor procentul este de13 la sută, iar în judeţul Cluj, de 20 la sută). În judeţul Sălaj este înregistrat cel mai mare număr de femei casnice (80 la sută). Veniturile lor lunare sunt instabile, ele fie provin din alocaţiile copiilor, fie din ajutoarele sociale oferite de stat. De asemenea, în judeţul Maramureş femeile casnice sunt în proporţie de 50 la sută.

Potrivit studiului, 40 la sută dintre femeile din regiunea Centrală sunt interesate de drepturile pe piata muncii, iar 20 la sută de iniţierea unei afaceri. În Oltenia, femeile sunt intersate de domenii precum sănătatatea reproducerii (mai ales în judeţul Olt) şi drepturi pe piaţa muncii.

În zona de Nord-Est, majoritatea femeilor chestionate au declarat că sunt interesate de drepturile femeilor pe piaţa muncii (în proportie de peste 90 la sută în judeţe precum Iaşi, Suceava sau Vaslui), iar cele din Sud-Est, de sănătatea reproducerii (52 la sută) şi drepturile pe piaţa muncii (74 la sută).

În regiunea de Vest, femeile sunt interesate de drepturile de pe piaţa muncii şi de tematica violenţei, precum şi de modalităţile de iniţiere a unei afaceri , cele din Sud de drepturile pe piaţa muncii şi sănătatea reproducerii, în Nord-Vest de drepturile femeii pe piaţa muncii, sănătatea reproducerii (70 la sută în Sălaj) şi de bursa locurilor de muncă (56 la sută în Maramureş).

Link to comment
Share on other sites

Vai de capul bietelor femei de la ţară, dacă n-au un bărbat cu capul pe umeri în ogradă :(

În privinţa participării la decizie, rezultatele studiului reflectă faptul că femeile nu se implică în luarea deciziilor în comunităţile din care fac parte, deşi rata participării feminine la vot este destul de ridicată. De exemplu, în regiunea de nord-est a ţării femeile participă la vot în proporţie de 90 la sută, dar se implică în luarea deciziilor doar în proporţie de 19 la sută. Dezechilibrul se menţine şi în restul egiunilor, o participare mai activă a femeilor la actul de decizie fiind înregistrată în judeţul Cluj, potrivit studiului ANES.

Vechile mentalităţi se dau cu greu duse ... până după război, visa vreo femeie să ajugă măcar consilier comunal?

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.