Jump to content

Combinatul trebuie să raporteze UE planurile de viitor


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Ministerul Economiei va trimite CE până în 20 ianuarie date economice despre Mechel şi ArcelorMittal

Companiile din siderurgie Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, ArcelorMittal Hunedoara şi ArcelorMittal Galaţi trebuie să elaboreze date legate de consolidarea viabilităţii economico-financiare pe termen lung, pe care Ministerul Economiei le va trimite Comisiei Europene până la 20 ianuarie 2010. Aceste date se referă la productivitatea muncii, costurile de fabricaţie, consumurile energetice şi de materii prime, concentrarea investiţională pe obiective tehnologice şi de mediu, potrivit unui comunicat emis miercuri pe portalul ministerului.

Pe 15 decembrie, a avut loc la Bruxelles şedinţa de analiză a rapoartelor finale de monitorizare a sectorului siderurgic din România asupra activităţii din 2008, precum şi analiza detaliată a viabilităţii de lungă durată a companiilor siderurgice. "Concluziile desprinse au fost că România şi-a respectat obligaţiile din Tratatul de Aderare, respectiv neacordarea de ajutor de stat după anul 2004 şi închiderea tuturor capacităţilor de producţie uzate fizic şi moral din sectorul siderurgic. Companiile TMK Reşiţa şi Tenaris-Donasid Călăraşi au finalizat complet procesul de restructurare – viabilizare, fiind apreciate de reprezentanţii Comisiei Europene ca exemple pozitive pentru toate celelalte companii monitorizate, inclusiv din alte ţări care au aderat la Uniunea Europeană", se mai arată în comunicatul ministerului.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Competitivitate europeană la ArcelorMittal Galaţi?

Comisia Europeană consideră că patru din cele şase combinate siderurgice din România ar putea înapoia ajutoarele de stat dacă nu reduc numărul de salariaţi şi nu ating nivelul de productivitate din UE. Producţia de oţel românesc s-a înjumătăţit anul trecut, pe fondul consumului intern redus şi al prăbuşirii exporturilor.

La privatizarea celor şase combinate siderurgice din România, Sidex Galaţi, Siderurgica Hunedoara, COS Târgovişte, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Combinatul Siderurgic Reşiţa şi Donasid Călăraşi, au fost şterse o serie de datorii ale acestor companii către stat în valoare de circa 1,4 miliarde de euro, din care aproximativ un miliard de euro doar în cazul Sidex.

Deşi în sectorul siderurgic ajutoarele de stat sunt strict interzise în statele membre ale Uniunii Europene, în 2004, în mod excepţional pentru Româ­nia, ca stat can­didat, a fost acceptat du­pă lungi negoci­eri acest ajutor de stat pentru restructurare. În aceste condiţii, cele şase companii au trebuit să demonstreze, pe o perioadă de până în 2008 inclusiv, că acest ajutor de stat va fi utilizat pentru viabilizarea lor pe termen lung, la nivelul de performanţă din UE.

Prin tratatul de aderare, România şi-a asumat două obligaţii, care au făcut obiectul unor clauze de salvgardare: să nu mai acorde ajutor de stat sectorului siderurgic şi să închidă anumite capacităţi din cadrul uzinelor existente.

TMK şi Donasid,în afara monitorizării

Pe parcursul celor trei ani de monitorizare, paralel cu raportările Ministerului român al Economiei, Comisia Europeană a primit şi rapoartele unor consultanţi independenţi. Ultimul, cel aferent anului 2008, a fost prezentat în martie 2009 de către Ministerul Economiei, iar Comisia Europeană a apreciat că România şi-a îndeplinit obligaţiile asumate. Separat, consultanţii au prezentat un raport amplu, definitivat în septembrie 2009, unde se fac evaluări suplimentare privind viabilitatea pe termen lung a combinatelor. „Acest criteriu a devenit cu atât mai important cu cât 2009 a fost un an de criză pentru întreaga siderurgie mondială, iar Comisia vrea să se asigure că din acest punct de vedere companiile româneşti vor traversa fără probleme această perioadă", a declarat, pentru „Adevărul", Petru Ianc, directorul general al Direcţiei Generale Politici Industriale şi Competitivitate din Ministerul Economiei.

După cele două rapoarte, TMK Reşiţa şi Donasid au fost scoase de sub monitorizare şi nu se mai pune problema returnării ajutorului de stat.Pentru celelalte patru companii, au fost solicitate informaţii suplimentare privind viabilitatea pe termen lung, trimise Comisiei Europene la 20 ianuarie 2010. „Aceste date se referă la productivitate. Comisia Europeană consideră că, deşi performanţele se înscriu în cifrele asumate, nivelul este încă sub cel european. Comisia a arătat că numărul de personal este încă prea mare", a mai spus Ianc. La rândul lor, companiile au argumentat că, pe parcursul anului 2009, măsurile pentru creşterea productivităţii, inclusiv reducerea numărului de angajaţi, au continuat. „Dacă 2009 ar fi fost un an bun, nu s-ar fi pus această problemă", a mai spus Ianc.

Astfel că uzinele ArcelorMittal de la Galaţi şi Hunedoara şi cele ale Mechel din Câmpia Turzii şi Târgovişte ar putea avea de ales între concedieri, creşterea producţiei sau returnarea totală sau parţială a ajutorului de stat acordat la privatizare. Numărul angajaţilor din sectorul siderurgic a scăzut de la 160.000 în 1993, la mai puţin de 40.000 în prezent.

La ArcelorMittal Galaţi lucrau, la finele anului trecut, 9.500 de angajaţi, cu 4.000 mai puţin decât la sfârşitul anului 2008. Reprezentanţii companiei ne-au declarat că anul trecut au fost condiţii excepţionale din punctul de vedere al productivităţii, întrucât producţia a scăzut ca urmare a crizei internaţionale, care a dus la diminuarea cererii, dar şi a preţurilor. „Angajaţii au plecat cu plăţi compensatorii, în urma închiderii cocseriilor. Pentru anul acesta nu mai există un plan de reduceri suplimentare a personalului. Anul trecut nu am produs nimic pe stoc, ci doar am onorat comenzile, ceea ce a dus la scăderea producţiei", au mai arărat reprezentanţii companiei. Aceştia au adăugat că, în ianuarie 2011, când va fi pus în funcţiune un nou furnal, nivelul productivităţii va creşte la 400 de tone pe angajat, cu mult peste nivelul din 2008.

Oficialii Mechel nu au oferit un punct de vedere până la închiderea ediţiei.

http://www.adevarul.ro/financiar/Prea_multi_angajati_in_siderurgia_romaneasca_0_196780830.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.