mambo Posted January 4, 2010 Posted January 4, 2010 Andreea şi Ştefan Bănică sunt acuzaţi de pasagerul unui zbor TAROM că profită de statutul de vedetă pentru a li se acorda tratament preferenţial. Un pasager al unei curse TAROM spre Dubai, din 2 ianuarie, Tudor Constantin, susţine că vedetele Andreea Marin Bănică şi soţul acesteia, Ştefan Bănică Jr., alături de Virgil Ianţu, ar fi avut parte de tratament preferenţial din partea personalului companiei, în defavoarea altor clienţi. Deşi soţii Bănică aveau bilete la categoria Economic, ei au fost aduşi la categoria Business, lângă Tudor Constantin, motivul schimbării fiind scaunele murdare ale acestora, de la categoria unde îşi cumpăraseră bilete.În plus, acesta spune că a fost rugat de una dintre însoţitoarele de bord să se mute de pe locul său, pe care urma să vină Virgil Ianţu, prieten al soţilor Bănică. Pasagerul a refuzat, însă. De asemenea, Tudor Constantin susţine că, după ce a refuzat să cedeze locul, Ştefan Bănică şi Virgil Ianţu ar fi intrat în cabina piloţilor pentru aproximativ 25 de minute, deşi intrarea persoanelor neautorizate este restricţionată.„După câteva minute, soţia mea, care stătea în primul rând, a simţit miros de ţigară venind dinspre cabina de pilotaj”, susţine Constantin. După atentatele din 11 septembrie 2001, cabinele de pilotaj au fost dotate cu uşi blindate. „Mutarea a fost un gest firesc”„La îmbarcare am avut locurile 4A, 4C şi 4F la Business Class, după care soţia şi cele două fiice (6 ani şi 1 an) s-au mutat pe locurile de pe primul rând unde se putea monta un pătuţ. Imediat pe locurile 4A şi 4C au venit de la Economic Class domnul Ştefan Bănică Jr. şi soţia sa, doamna Andreea Marin Bănică”, spune Tudor Constantin. Andreea Marin Bănică motivează schimbarea locurilor prin faptul că pe scaunele lor de la Economic Class nu se putea sta: „Când am sosit în avion, scaunele noastre erau murdare şi umede, din greşeală cineva vărsase ceva din bagaj, aşa că stewardesa ne-a mutat pe alte locuri, singurele libere din avion, un gest absolut firesc”. Andreea Marin mai spune că Tudor Constantin a fost un pa sager nemulţumit pe tot parcursul zbo rului: „A stârnit hazul celor din jur prin atitudinea sa faţă de echipaj, nu am ni mic de comentat despre el, doar îl com pătimesc văzând cu ce îşi ocupă tim pul în prima sa zi de vacanţă”.„Nu mai dau nicio declaraţie”Pasagerul nemulţumit povesteşte că Virgil Ianţu şi soţii Bănică au cerut vin şi au început să vorbească tare şi să râdă: „Am cerut însoţitoarei de zbor să-i spună domunului Ianţu să se întoarcă la locul său de la Economic, deoarece nu mă puteam odihni. I-am spus că nu au dreptul să stea la Business, iar răspunsul dânsei a fost că «dacă ar fi după mine, toţi artiştii care ne luminează viaţa ar trebui să circule gratuit la Business Class»”, adaugă Constantin. Virgil Ianţu afirmă, însă, că a venit doar să vorbească cu soţii Bănică şi nicide cum să ocupe locul altcuiva: „Eu aveam locul meu la Economic, am venit doar să stau de vorbă cu Ştefan, după care m-am întors la locul meu, unde stăteam cu fetiţa mea şi cu mama ei. Nu am stat absolut deloc jos”. Despre Tudor Constantin, vedeta Prima TV spune că a fost un pasager recalcitrant cu echipajul: „Eu mi-am cerut scu ze dacă lam deranjat, cum să vin să stau la Business când eu aveam loc la E conomic?”, adaugă ofensat Ianţu. Acesta nu a vrut să dea nicio declaraţie despre faptul că a petrecut un timp în cabina piloţilor: „Nu mai dau nicio declaraţie din acest moment. Sunt în concediu cu fetiţa mea şi vreau să mă simt bine”. „Nu văd de ce ar fi o problemă faptul că Ştefan Bănică şi Virgil Ianţu ar fi intrat în cabina piloţilor, atâta timp cât acest lucru este posibil cu acordul comandantului”, a declarat un reprezentant al Tarom. Directorul companiei, Ruxandra Brutaru, spune că va cerceta cazul în cursul acestei zile. „Dacă acţiunile echipajului contravin politicii companiei, vom lua măsurile necesare. Acum, personalul respectiv este în timpul de odihnă”, a declarat Brutaru. Potrivit acesteia, atât trecerea de la economic la clasa business, cât şi accesul în cabina piloţilor sunt posibile cu acordul comandantului. Sursa__________________________________________________________________________________________________________user fara drept de semnatura
silviudeep Posted January 4, 2010 Posted January 4, 2010 Un lucru nu inteleg, ce lagatura au cei 3 cu statutul de "artisti"??? Ce forma de arta practica, sau in ce domeniu exceleaza??? Daca un cantaret si doi prezentatori au ajuns sa fie "mari artisti", cum de altfel observ ca multe panarame din asa zisul "show biz" isi acorda acest statut, este destul de grav. In fine, nu ma surprinde reactia celor de la Tarom.
AndreiM Posted January 4, 2010 Posted January 4, 2010 Nici pe mine nu ma surprinde ba mai mult de atat ma bucur. Stefan Banica jr putem spune ca este artist daca ne gandim la "mostenirea" pe care i-a lasat-o Banica Senior. Cat despre nevasta-sa... a plecat de la surprize surprize si acum e o mare doamna. E si " poeata ", face si hainute pentru bebelusi, mai si canta. E femeia multifunctionala.
Recommended Posts