Sari la conținut

Concerte importante în România în 2010


dcp100168

Postare recomandata

Topul celebrităţilor internaţionale care vor concerta, anul acesta, în România

Anul 2010 ne aşteaptă cu evenimente muzicale de excepţie. Pe scena Sălii Palatului şi cea din Piaţa Constituţiei vor urca atât artişti cu nume sonore din lumea rock-ului dar şi celebrităţi ai jazz-ului, muzicii electro franceze precum şi artişti cubanezi. Vă prezentăm, topul celor mai așteptate concerte de anul acesta.

Ianuarie

"Don't worry, Be Happy" acesta este mesajul pe care îl va oferi, la începutul acestui an, Bobby McFerrin în concertul programat pentru 30 ianuarie. Artistul va urca pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, începând cu ora 19.00. Preţul unui bilet este curpins între 80 şi 250 de lei (categoria VIP) şi pot fi cumpărate de pe mytickets.ro.

În aceeaşi seară, începând cu ora 22.30, Eurosmith (cel mai bun tribute band Aerosmith, fondat în 1997 în Italia) va concerta în Hard Rock Cafe Bucureşti. Preţul unui bilet costă doar 30 de lei, iar ele pot fi cumpărate de pe bilete.ro, în limita locurilor disponibile.

Februarie

Cea de-a doua lună a anului va debuta cu un concert extraordinar susţinut de celebrul solist, chitarist şi pianist de origine irlandezo-italiană, Chris Rea. Spectacolul care va avea loc la Sala Palatului a fost inclus în turnelul european de promovare a celui mai recent album al artistului: „Still So Far To Go - The Best Of Chris Rea". Biletele au fost puse în vânzare începând de pe 11 septembrie, pe site-ul www.myticket.ro, iar de 15 octombrie sunt disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta. Un bilet costă între 100 şi 500 de lei.

Cinci zile mai târziu, pe scena de la Sala Palatului vor urca JB Dunckel şi Nicolas Godin. AIR, pionierii muzicii electro franceze, vor concerta în premieră în România pe data de 11 februarie 2010, iar preţul unui bilet este de 95 de lei, putând fi achiziţionate şi de pe www.mytickets.ro.

Pe 12 februarie, începând cu ora 20.00, va fi seară cubaneză la Sala Palatului. Şi asta pentru că pe scenă va urca Teresa Garcia Caturla, „marea doamnă a muzicii cubaneze". Cei prezenţi vor putea asculta toate stilurile specifice Havanei: son, mambo, cha cha, salsa, rumba, timba, guajira, danzon, abakua, bolero. Bilete vor costa între 70 şi160 de lei.

Ultimul concert al lunii va fi cel susţinut, pe 22 februarie, de unul dintre grupurile din elita mondială a muzicii rock, TEN YEARS AFTER, care a făcut istorie prin recitalul din cadrul celebrului festival „Woodstock" din 1969, cu piesa „I'm going home". Preţul biletului este curpins între 50-150 de lei.

Martie

Jean-Luc Ponty & His Band vor concerta pe 11 martie 2010, ora 20:00, la Sala Palatului. Pentru a treia oară în România, după Timişoara şi Stufstock, dar prima dată la Bucuresti, Jean Luc Ponty va canta însoţit de William Lecomte (keyboards), Guy Akwa Nsangue (bass) şi Damien Schmitt (tobe). Biletele vor costa între 100 şi 400 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

Alphaville si Bad Boys Blue vor aniversa 25 de ani de la înfiintare pe scena Sălii Palatului din Bucureşti unde vor concerta pe 28 martie, începând cu ora 20.00. Biletele pot fi cumpărate cu sume curpinse între 40 şi 500 de lei, cele mai scumpe fiind la loje.

Aprilie

Concertul lunii, anunţat până în prezent, va fi susţinut de Duke Ellington Orchestra care continuă să scrie legenda jazz-ului. Cei care vor să fie la Sala Palatului,pe 25 aprilie, începând cu 20.30, vor scoate din buzunare sume cuprinse între 80 şi 250 de lei.

Mai

Pe 16 mai, la Piata Constituţiei, fanii legendarei trupe australiene, Ac/Dc, vor putea asculta un rock'n'roll de cristal. Biletele pot fi cumpărate cu 127,2 lei (primele 20.000 de bilete, apoi preţul acestora va fi de 148,4 lei), 265 RON - Golden Circle (în faţa scenei) sau 477lei VIP - locuri pe scaune. La categoriile Golden Circle si VIP, numarul biletelor este limitat. Bilete pot fi cumpărate şi în rate, sub forma a două vouchere. Valoarea unui voucher la categoria Normal Circle este de 64,2 lei, iar la Golden Circle de 134 lei. Primul voucher (denumit N1 pentru Normal Circle, respectiv G1 pentru Golden Circle) s-a pus în vânzare luni, 21 decembrie, şi poate fi cumpărat numai până în data de 10 februarie (inclusiv). Al doilea voucher (N2, respectiv G2) este disponibil doar în perioada 11 februarie - 10 aprilie.

Ismail Yk va ajunge în România pe 29 Mai 2010, începând cu ora 20:00, la Sala Palatului. Considerat noul Tarkan al Europei, ISMAIL YK aduce o savoare noua muzicii turceşti, o insufleţeşte prin ritmurile sale fierbinţi şi show-urile explozive. Preţul unui bilet este cuprins între 80 şi 500 de lei.

Iunie

Elton John va concerta la Bucureşti, pe 5 iunie, în Piata Constitutiei, in cadrul turneului "World Tour 2010 LIVE". Fanii care vor să-l asculte live pe Elton John trebuie să plătească sume cuprinse între 90 şi 650 de lei.

Eric Clapton & Steve Winwood Live vor urca pe scenă în data de 11 iunie 2010, pe Stadionul Tineretului. Biletele au fost puse în vânzare în exclusivitate prin reţeaua Eventim şi costă între 135 de lei (în picioare) şi 639 de lei.

Luna se va încheia cu Metallica care vor ajunge în Bucureşti, în cadrul Festivalului Sonisphere (25-27 iunie), alaturi de Slayer şi Anthrax.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/To ... 81592.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

"Microbuze Woodstock" din Galaţi pentru fanii Ten Years After

Concertul legendarului grup Ten Years After de la Sala Palatului atrage tot mai mulţi spectatori. Dintr-o simplă statistică a biletelor vândute, organizatorii au constatat că la regalul de blues & rock de la 22 februarie sunt interesaţi să vină în număr mare iubitori ai muzicii rock din ţară. În consecinţă, Vreau Bilet a decis să faciliteze deplasarea acestora la Bucureşti prin organizarea unor curse speciale, cu "microbuzele Woodstock". Acestea vor ajunge la Sala Palatului cu o oră înaintea începerii concertului şi vor pleca înapoi imediat după terminarea acestuia. Costul deplasării, cu bilet inclus la spectacol, este cuprins între 100 şi 150 lei, în funcţie de distanţa parcursă, iar microbuzele vor pleca din Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi, Galaţi, Oradea, Sibiu, Suceava, Timişoara, Târgu-Mureş. Cei interesaţi să vină la concert pot obţine mai multe informaţii de la Agenţia Vreau Bilet, la telefon 0723.34.63.03 şi online la simona.dragulescu@vreaubilet.ro.

http://www.jurnalul.ro/stire-muzica/riff-din-sibiu-deschide-tya-534791.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.