Jump to content

Gălăţenii, mari amatori de împrumuturi la domiciliu


dcp100168

Recommended Posts

Gălăţenii, mari amatori de împrumuturi la domiciliu

Peste 4.000 de gălăţeni au contractat credite de consum, în cursul anului trecut, de la sucursala locala a Provident Financial România. Compania, care s-a extins la nivel naţional în 2007, are în prezent peste 33.000 de clienţi în toată ţara, a acordat, numai anul trecut, împrumuturi de peste 12 milioane de euro. Punctul forte care a determinat o creştere atât de mare a numărului de credite faţă de anul 2006 pare să fi fost împrumutul la domiciliul clientului.

Compania de credite de consum care a introdus împrumutul la domiciliu în ţara noastră, avea la sfârşitul lui 2007 peste 33.000 de clienţi, comparativ cu 6.000 de clienţi la sfârşitul lui 2006. Aceste rezultate au fost anunţate miercuri la Londra de compania - mamă International Personal Finance. Potrivit unui comunicat de presă, Provident Financial România a emis în 2007 împrumuturi cu o valoare totală de peste 9,2 milioane de lire sterline (circa 12 milioane de euro), în creştere de la 1,3 milioane de lire sterline în decembrie 2006. Veniturile înregistrate de companie s-au ridicat la 3,9 milioane de lire (peste 5 milioane de euro), de la 0,3 milioane de lire în 2006. Şi totuşi, compania a pierdut 5,4 milioane de euro după ce, în 2007 s-a extins la nivel naţional, înfiinţând cinci sucursale în afara Bucureştiului, în prezent desfăşurându-şi activitatea în 30 de oraşe. În Galaţi, Provident Financial România şi-a început activitatea în ianuarie 2007 şi are în prezent peste 4100 de clienţi. Provident Financial România este specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitanţilor.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=36

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.