Jump to content

Cine-i protejează pe falsificatorii de decizii judecătoreşti


Recommended Posts

Posted

Cine-i protejează pe falsificatorii de hotărâri judecătoreşti?

Au trecut 800 de zile de când preşedintele Tribunalului Galaţi a sesizat Parchetul în legătură cu falsificarea a două hotărâri judecătoreşti. Niciun rezultat!Iniţial s-a bănuit că o fostă grefieră a participat la realizarea falsurilor. Apoi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a retrimis dosarul la Poliţie.

Procurorii şi poliţiştii gălăţeni se chinuie de 800 de zile (adică de peste doi ani) să demonteze o filieră de falsificatori de hotărâri judecătoreşti. Rezultatul - zero!

Un tun imobiliar de proporţii a fost pe cale să fie dat în luna octombrie 2007 la Galaţi, când în baza a două hotărâri judecătoreşti falsificate s-a încercat vânzarea a 7.700 de metri pătraţi de teren şi a unui apartament din Galaţi. Falsurile au fost depistate la timp, iar preşedintele Tribunalului Galaţi, judecătoarea Carmen Sandu, a sesizat Parchetul. Falsificatorii au avut ghinion pentru că una din sentinţele judecătoreşti viza un dosar pe care judecătorii l-au suspendat. Cu alte cuvinte, nu poţi vorbi de o hotărâre judecătorească care produce efecte juridice atât timp cât procesul nu a fost judecat. Sentinţa nr.2905/11.05.2007 a fost folosită pentru a întabula imobilul la Cadastru, părţile fiind Consiliul Local Galaţi şi Petrica Gheorghievici.

Un divorţ a întabulat un imobil!

Conducerea Tribunalului a verificat arhiva Judecătoriei Galaţi şi a descoperit că sentinţa nr.2905 a fost pronunţată într-un dosar de divorţ. Documentul a fost "lucrat" pentru ca falsificatorii să poată pune mâna pe apartamentul pe care şi-l disputau cei doi soţi. „Băieţii cu iniţiativă" au procedat de aceeaşi manieră şi cu sentinţa 125/11.01.2006, ce privea o suprafaţă de 7.700 de metri pătraţi disputată de Cerneavschi Dumitru şi Toma Petrică.

S-a securizat hârtia

Verificările iniţiale au condus la concluzia că o fostă grefieră, care cunoştea procedura de întocmire a o hotărârilor judecătoreşti, ar fi implicată în falsificarea documentelor, dar nu au existat suficiente probe. Peste doi ani au trecut de atunci, iar cercetarea în acest caz a bătut pasul pe loc. Procurorul Marcel Codiţă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi ne-a declarat că dosarul a fost retrimis la Poliţie. Şi acolo a rămas pentru că nici până în prezent nu s-a aflat cine au fost autorii celor două falsuri. Vicepreşedintele Curţii de Apel Galaţi, judecătoarea Irina Boldea, ne-a declarat că după acest incident hârtia folosită de instanţe pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti a fost înlocuită cu o hârtie securizată, iar fiecare grefier are acum o ştampilă personalizată.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Ci ... 81247.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.