Jump to content

Recommended Posts

Posted

ANOFM: Peste 2.700 de noi disponibilizări, anunţate în ultima săptămână

Numărul locurilor de muncă ce ar trebui disponibilizate până în luna octombrie a ajuns la 30.748, peste 2.700 dintre notificări fiind înregistrate în ultima săptămână, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă ce vor fi disponibilizate sunt anunţate în Bucureşti (5.910) şi judeţele Timiş (2.684), Prahova (2.582), Cluj (1.452), Teleorman (1.386), Braşov (1.378), Argeş (1.207), Bacău (1.009), Alba (937), Galaţi (863) şi Gorj (820). În total, 321 de societăţi comerciale, faţă de 295 înregistrate săptămâna trecută, au anunţat că vor face disponibilizări, cele mai multe fiind din Bucureşti (29) şi judeţele Timiş (23), Cluj şi Prahova (câte 15), Galaţi (14), Arad (13), Braşov şi Bihor (câte12), Argeş, Vrancea şi Maramureş (câte 11) şi Gorj (10).

Posted

Salariaţi trimişi acasă pe bani

Potrivit directorului coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Ionel Petrea, începând cu data de 1 aprilie şi până la ora actuală, 20 de societăţi comerciale au notificat instituţia asupra faptului că vor trimite în şomaj tehnic 460 de angajaţi pentru diferite perioade de timp. Potrivit aceleiaşi surse, cel mai mult vor fi nevoiţi să stea acasă, şi anume timp de trei luni, începând cu 4 mai, 25 de salariaţi ai firmei Teracons Civic. Conform situaţiei întocmite de către conducerea ITM Galaţi, societatea care a decis să trimită cei mai mulţi salariaţi în şomaj tehnic este Commet Tecuci, unde 179 de angajaţi au fost trimişi acasă în cursul lunii aprilie. Alte firme care au apelat la această modalitate de reducere temporară a numărului de personal ca urmare a reducerii activităţii sunt Romcomet, unde 29 de angajaţi au stat acasă în cursul lunii aprilie, Ictinos Construct, unde 54 de salariaţi au fost trimişi acasă de la 1 mai, TB Import Export, unde 17 angajaţi au fost trimişi acasă începând cu 1 aprilie, Curier Expres, unde 17 angajaţi au stat acasă pe parcursul întregii luni aprilie, Romlotus Computers, unde 23 de angajaţi vor fi trimişi acasă de la 1 iunie, Tramim Exim, unde 18 angajaţi au fost trimişi acasă de la 1 aprilie. "Salariaţii care au fost trimişi în şomaj tehnic au primit cel puţin 75% din salariu pentru perioada în care au stat acasă iar în perioada de şomaj tehnic contractele individuale de muncă ale salariaţilor au fost suspendate", ne-a declarat directorul coordonator al ITM Galaţi, Ionel Petrea.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=11

Posted

Se anunţă disponibilizări TESA la Transurb

Salariaţii Transurb afectaţi de lucrările de reabilitare din oraş nu vor fi disponibilizaţi, a anunţat, ieri, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco. Pe de altă parte, acesta a precizat că în termen de două-trei săptămâni se va finaliza o analiză a angajărilor făcute în ultimii patru ani la Transurb. Viceprimarul a precizat că „este foarte mult personal TESA, iar organigrama este supraîncărcată. Este nevoie să intervenim şi vor fi oameni care vor fi trimişi acasă”. Totuşi, Nicuşor Ciumacenco nu a precizat nici câţi angajaţi vor fi daţi afară şi nici când se va renunţa la ei, doar a spus că se va aplica principul „ultimul venit, primul plecat”…

http://www.viata-libera.ro/articol-Se_a ... ale_2.html

Posted

Totuşi, Nicuşor Ciumacenco nu a precizat nici câţi angajaţi vor fi daţi afară şi nici când se va renunţa la ei, doar a spus că se va aplica principul „ultimul venit, primul plecat”…

"pilele" pot sta linistite, cred :d

Posted

711 locuri de muncă ar urma să fie disponibilizate până în luna octombrie

Numărul locurilor de muncă ce vor fi disponibilizate în perioada iunie - octombrie este de 22.022, până miercuri 203 firme din toată ţara trimiţând notificări agenţiilor judeţene de ocupare, informează, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă ce vor fi disponibilizate sunt anunţate în Bucureşti (4.753) şi judeţele Prahova (1.805), Timiş (1.619), Gorj (1.170), Teleorman (1.108), Braşov (987), Cluj (876), Argeş (808), Bihor (802), Galaţi (711) şi Alba (708). Din cele 203 societăţi comerciale care au anunţat că vor face disponibilizări, cele mai multe sunt din Bucureşti (26) şi judeţele Prahova (14), Timiş, Galaţi şi Bihor (câte 9), Braşov (8) şi Cluj, Gorj şi Sibiu (câte 7).

  • 2 weeks later...
Posted

783 de locuri de muncă ar urma să fie disponibilizate până în luna octombrie

Numărul locurilor de muncă ce vor fi disponibilizate în perioada iunie-octombrie este de 24.796, până marţi 243 de firme din toată ţara trimiţând notificări agenţiilor judeţene de ocupare, astfel încât numărul de disponibilizări a crescut în ultimele două săptămâni cu peste 2.700, informează ANOFM.

Potrivit unui comunicat de miercuri al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cele mai multe locuri de muncă ce vor fi disponibilizate sunt anunţate în Bucureşti (4.823) şi judeţele Timiş (1.977), Prahova (1.836), Braşov (1.288), Gorj (1.170), Argeş (1.125), Teleorman (1.124), Cluj (932), Alba (908), Bihor (844), Mehedinţi (808) şi Galaţi (783). Din cele 243 de societăţi comerciale care au anunţat că vor face disponibilizări, cele mai multe sunt din Bucureşti (29) şi judeţele Prahova (14), Timiş şi Galaţi (câte 13), Sibiu (11), Braşov (10), Argeş (9), Cluj (8) şi Gorj (7).

Posted

Peste 6.000 de gălăţeni au rămas fără loc de muncă în 2009

Producătorul de mobilă Staer Internaţional disponibilizează 258 de angajaţi, din care 192 în judeţul Galaţi, potrivit consemnărilor de concediere primite până acum de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News). Astfel, peste 6.000 de gălăţeni au rămas fără un job din luna ianuarie a acestui an, ca urmare a disponibilizărilor colective făcute pe fondul crizei financiare. Dacă în luna iunie a anului trecut numărul şomerilor gălăţeni ajungea la 7.500, în prezent numărul persoanelor fără o slujbă a atins cifră de 12.013. Rata şomajului înregistrată de ANFOM la nivelul judeţului Galaţi pe luna mai este de 8,9 %, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când indicele şomajului era doar de 5,7 %.

Posted

Iunie, luna de varf pentru disponibilizari

Numarul locurilor de munca care ar trebui disponibilizate pâna în luna octombrie a ajuns la 25.617, numai în ultima saptamâna fiind înregistrate înca 821 de noi disponibilizari, potrivit datelor centralizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Cele mai multe locuri de munca ce vor fi disponibilizate sunt anuntate în Bucuresti (5.032) si judetele Timis (2.095), Brasov (1.435), Gorj (1.170), Arges (1.125). Numarul total de firme care au anuntat ca vor face disponibilizari a ajuns la 269, fata de 243 saptamâna trecuta, cele mai multe fiind din Bucuresti (33) si judetele Timis (16), Galati (15), Prahova (14).

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... izari.html

Posted

Noi disponibilizări colective la Galaţi

E clar - criza economică nu se va sfârşi prea curând. Dovadă stă faptul că în fiecare lună există agenţi economici care anunţă disponibilizări către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Pe lângă cele peste 700 de disponibilizări anunţate pentru luna iunie, în iulie şi-ar mai putea pierde locul de locul de muncă alţi 40 de gălăţeni. Astfel, potrivit datelor AJOFM, societatea Ama&Flavia SRL ar putea să renunţe la serviciile a 19 dintre cei 45 de angajaţi ai săi, în vreme ce ICEPRONAV ar putea disponibiliza 9 din totalul de 187 de angajaţi. Şi Chorus Marketing&Distribution SRL a anunţat că 12 angajaţi dintre angajaţii săi din Galaţi ar putea ajunge în şomaj. În plus, Castru SRL, care se ocupă cu construcţia de clădiri, a anunţat disponibilizarea a 10 dintre cei 20 de angajaţi. Tot în luna iulie, Zahărul SA Lieşti ar urma să renunţe la 10 angajaţi, potrivit datelor AJOFM.

http://www.viata-libera.ro/articol-Noi_ ... ati_2.html

Posted

Alţi 969 de şomeri

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat că numărul locurilor de muncă care ar trebui disponibilizate până în octombrie, a ajuns la peste 27.400, numai în ultima săptămână fiind înregistrate încă 1.786 de noi disponibilizări.

Cele mai multe locuri de muncă ce vor fi disponibilizate sunt anunţate în: Bucureşti (5.123), Timiş (2.870), Braşov (1.435), Cluj (1.176), Argeş (1.141), Teleorman (1.124), Mehedinţi (1.110), Prahova (1.046), Gorj (1.014), Galaţi (969).

Numărul total de firme care au anunţat că vor face disponibilizări a ajuns la 286, faţă de 269 săptămâna trecută, cele mai multe fiind din Bucureşti, Galaţi, Timiş şi Sibiu.

Cele mai multe disponibilizări erau anunţate în luna iunie, cu desfiinţarea a peste 12.000 de posturi, alte 11.491 de posturi ar putea fi disponibilizate în iulie, 2.410 în august, 1.401 în septembrie şi 20 în octombrie.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... e-someri-/

Posted

Alte 160 de disponibilizări colective în Galaţi

Nici n-a început bine luna şi noi agenţi economici au anunţat disponibilizări colective către AJOFM Galaţi. Dacă la începutul săptămânii trecute agenţia fusese informată cu privire la doar 93 de disponibilizări colective, acum cifrele au crescut şi indică faptul că nu mai puţin de 255 de gălăţeni urmează să ia drumul şomajului în această lună. Astfel, Arabesque a informat că va disponibiliza 32 dintre cei 2609 angajaţi ai săi, iar Unipresprod SA Galaţi - care activează în industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal - va renunţa la 39 din cei 44 de angajaţi. Şi Butan Grup SRL, care se ocupă cu fabricarea de maşini, urmează să disponibilizeze 10 angajaţi. Nici în judeţ lucrurile nu stau mai bine, Unitecconstruct SA Tecuci urmând să renunţe la 91 de angajaţi din totalul de 93.

http://www.viata-libera.ro/articol-Alte ... ati_2.html

Posted

Peste 19.000 de disponibilizări la nivel naţional au fost anunţate până în luna octombrie

Numărul locurilor de muncă ce vor fi disponibilizate în perioada iulie - octombrie este de 19.209, până miercuri 184 de firme din toată ţara trimiţând notificări agenţiilor judeţene de ocupare, informează, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă ce vor fi disponibilizate sunt anunţate în Bucureşti (2.748) şi judeţele Timiş (1.976), Argeş (1.311), Teleorman (1.113), Gorj (1.108), Braşov (1.084), Sibiu (895), Dolj (843) şi Prahova (774). Din cele 184 de societăţi comerciale care au anunţat că vor face disponibilizări , cele mai multe sunt din Bucureşti (20) şi judeţele Sibiu (12), Prahova şi Gorj (câte 11), Cluj (9), Braşov, Vrancea, Argeş şi Timiş (câte 8), Dolj şi Galaţi (câte 7). Cele mai multe disponibilizări sunt anunţate în luna iulie - 12.667, alte 4.584 de posturi ar putea fi disponibilizate în august, 1.938 în septembrie şi 20 în octombrie.

Posted

Încă 300 de disponibilizări anunţate în ultima săptămână la nivel naţional

Numărul locurilor de muncă ce vor fi disponibilizate, în perioada iulie - octombrie, este de 19.506, cu aproape 300 mai multe comparativ cu săptămâna trecută, informează, miercuri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă ce vor fi disponibilizate sunt anunţate în Bucureşti (2.748) şi judeţele Timiş (1.976), Argeş (1.401), Teleorman (1.113), Gorj (1.108), Braşov (1.084), Sibiu (895), Prahova (871) şi Dolj (843). În total, 192 de firme din toată ţara au anunţat disponibilizări, faţă de 184 săptămâna trecută, cele mai multe fiind din Bucureşti (20) şi judeţele Prahova (13), Sibiu (12), Gorj (11), Cluj şi Argeş (câte 10), Braşov, Vrancea, Timiş şi Galaţi (câte 8) şi Dolj (7). Cele mai multe disponibilizări sunt anunţate în luna iulie - 12.6717, alte 4.689 de posturi ar putea fi disponibilizate în august, 2.126 în septembrie şi 20 în octombrie.

Posted

Tot mai mulţi şomeri la Galaţi

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la Galaţi, în cursul acestei luni, numărul şomerilor va creşte cu încă 543 de persoane. Astfel, de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi vor fi trimise în şomaj 137 de persoane. Dintre firmele de construcţii vor disponibiliza forţă de muncă: SC Unitecconstruct SA Tecuci – 91 de persoane, SC Castru SRL - 20 de persoane şi SC Proiect Galaţi – 11 persoane. Implicit, ca urmare a scăderii volumului de vânzări pe piaţa materialelor de construcţii, SC Arabesque renunţă la un număr de 32 de angajaţi. Şi tot din domeniul comerţului SC Chorus Marketing & Distribution SRL disponibilizează 45 de persoane.

http://www.viata-libera.ro/articol-Tot_ ... ati_2.html

Posted

120 de oameni pleacă de la Transurb

Potrivit situaţiei centralizate privitoare la disponibilizări, care ne-a fost pusă la dispoziţie de purtătorul de cuvânt al instituţiei, unul dintre angajatorii care au luat decizia de a efectua reduceri de personal este o societate aflată în subordinea Consiliului local, şi anume Transurb. Potrivit datelor comunicate către AJOFM Galaţi, reducerea de personal va avea loc în cursul lunii septembrie, fiind vorba de trimiterea în şomaj a 120 dintre cei 825 de angajaţi ai societăţii locale de transport public urban. Aşa cum am mai scris, motivul principal îl reprezintă executarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a reţelei de apă şi canalizare care se realizează cu fonduri ISPA şi care va avea un efect mai puţin plăcut, şi anume oprirea circulaţiei pe liniile de tramvai în perioada executării lucrărilor.

Conform ultimei situaţii întocmite de conducerea AJOFM Galaţi, la sfârşitul lunii iunie rata şomajului la nivelul judeţului era de 9,1%, fapt care situează judeţul nostru pe unul din primele locuri pe ţară, numărul persoanelor fără un loc de muncă aflaţi în evidenţa instituţiei la data de 30 iunie ridicându-se la 20.033 de persoane, din care 12.485 de gălăţeni nu beneficiau de ajutor de şomaj din partea statului.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=6

Posted

Peste 100 de vatmani şi mecanici de la Transurb, trimişi în şomaj tehnic

Un număr de 120 de vatmani şi mecanici ai S.C „Transurb” Galaţi, societate aflată în subordinea Consiliului Local Municipal (CLM), vor fi trimişi în şomaj tehnic, timp de 10 luni, din cauza unor lucrări de modernizare a liniilor de tramvai, transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News). Persoanele care vor fi trimise în şomaj tehnic sunt dintre cele afectate de lucrările de modernizare la strada Traian şi strada Basarabiei, potrivit viceprimarului municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco. „În următorii trei ani se vor desfăşura foarte multe lucrări de modernizare a liniilor de tramvai din municipiu. La ora actuală, aproximativ 80% din trasee sunt paralizate. Drept urmare, un număr mare de vatmani şi mecanici vor rămâne fără obiectul muncii. Este vorba de 120 de persoane, care vor fi trimise în şomaj tehnic. Când se vor finaliza lucrările, oamenii vor fi rechemaţi la muncă”, a explicat viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco. Cei 120 de angajaţi ai SC. Transurb Galaţi urmează să fie trimişi în şomaj tehnic, după ce în prealabil s-a efectuat o analiză de către city managerul Primăriei, Florin Popa, şi conducerea societăţii. Pe perioada şomajului tehnic salariaţii societăţii Transurb vor beneficia de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător postului. În protocolul semnat de Primărie şi SC Transurb se mai menţionează că angajaţii trimişi în şomaj tehnic vor mai primi o sumă modică, în valoare de 500 lei, pe o perioadă de trei luni. La SC. Transurb Galaţi lucrează în prezent mai puţin de 350 de persoane.

Posted

Continuă disponibilizările colective în Galaţi

* Aproape 1.000 de gălăţeni ar putea îngroşa rândurile şomerilor până la sfârşitul lunii septembrie *

Nu sunt semne că agenţii economici vor renunţa la disponibilizările colective în lunile care urmează. Potrivit celor mai recente date ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, până la finele lunii septembrie, nu mai puţin de 952 de gălăţeni şi-ar putea pierde locul de muncă. Şi asta în condiţiile în care Galaţiul avea deja, la finele lui iunie, 20.033 de şomeri, cu o rată a şomajului care urcase până la 9,1 la sută.

Pentru luna în curs, 11 agenţi economici au anunţat disponibilizări colective. Pe primul loc în topul firmelor cu cel mai mare număr de diponibilizări anunţate pentru luna iulie se află Unitecconstruct SA Tecuci, cu 91 de angajaţi pe picior de plecare, Chorus Marketing&Distribution SRL, cu 45 şi Unipresprod SA Galaţi, de unde vor pleca 39 de oameni. La polul opus, Zahărul Lieşti şi Castru SRL vor renunţa la câte 10 angajaţi, iar Icepronav la 9 dintre cei 187 ai săi. Pe lista agenţilor economici care au anunţat disponibilizări colective pentru luna iulie se mai numără Arabesque şi Galmopan. De asemenea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a anunţat că urmează să renunţe la 137 dintre cei 1601 de angajaţi.

În august, Şantierul Naval Damen intenţionează să renunţe la 363 de angajaţi din 2792. Şi ICMRS a informat AJOFM că va disponibiliza 26 dintre cei 543 de angajaţi. Firma Katy SRL va renunţa şi ea 20 de oameni, în timp ce Proiect Galaţi anunţă disponibilizarea a 11 angajaţi din 150.

În septembrie, Transurb SA Galaţi urmează să disponibilizeze 120 din cei 825 de angajaţi ai săi.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cont ... ati_2.html

Posted

În septembrie

Disponibilizări colective la Damen şi Transurb

Disponibilizările colective vor continua la Galaţi şi în luna septembrie. Astfel, Transurb a anunţat că luna viitoare va renunţa la 120 de angajaţi din cei 825 ai săi. În plus, potrivit datelor furnizate de agenţie, şi Şantierul Naval Damen Galaţi a anunţat că va disponibiliza, în septembrie, 116 angajaţi.

http://www.viata-libera.ro/articol-Disp ... urb_2.html

Posted

Inca peste 13.000 de disponibilizari anuntate pana in octombrie

In perioada august-octombrie numarul disponibilizarilor anuntate de companii se va ridica la 13.610 persoane, 142 de firme din toata tara trimitand notificari agentiilor judetene de ocupare, conform Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). In topul celor mai afectate judete se afla Bucuresti (1.489), Timis (1.395), Prahova (1.269), Mehedinti (1.157), Arges (1.126), Teleorman (1.113), Dolj (966), Galati (656), Ialomita (540) si Cluj (534). Din cele 142 de societati comerciale care au anunţat ca vor face disponibilizari, cele mai multe sunt din Bucuresti (14) si judeţele Prahova (13), Cluj (10), Arges (9), Ialomita (8), Vrancea (7), Timis (6), Galati, Dolj si Maramures (cate 5).

  • 2 weeks later...
Posted

Disponibilizări colective şi în octombrie

* Per total, până la începutul lunii noiembrie, alţi peste 700 de gălăţeni ar putea rămâne fără actualul loc de muncă *

Săptămâna care tocmai a început le oferă perspective sumbre multor gălăţeni care ar putea să îşi piardă locul de muncă, în perioada imediat următoare. Potrivit datelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, patru agenţi economici intenţionează să apeleze la disponibilizări colective, în luna septembrie.

Astfel, Şantierul Naval Damen Galaţi ar putea renunţa la 116 dintre cei 2.747 de angajaţi ai săi, în vreme ce Transurb a anunţat disponibilizarea a 120 dintre cei 825 de angajaţi. Şi Super A Plus K SRL care activează în domeniul reparaţiilor, întreţinerii şi instalării de maşini şi echipamente şi-a comunicat către AJOFM intenţia de a disponibiliza 60 din cei 190 de angajaţi. Nu în ultimul rând DPC Universal a anunţat disponibilizarea tuturor celor 20 de angajaţi ai săi.

Nici octombrie nu va fi o lună lipsită de disponibilizări colective. Chorus Marketing & Distribution SRL a anunţat că va renunţa la 14 dintre angajaţii săi din Galaţi.

Per total, în septembrie şi octombrie, 330 de gălăţeni ar putea să rămână fără loc de muncă. Lor li s-ar putea adaugă alţi 432, care ar putea fi disponibilizaţi colectiv în cursul acestei luni.

http://www.viata-libera.ro/articol-Soma ... rat_2.html

Posted

Luna şi disponibilizările colective

Încă un agent economic a informat Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi cu privire la intenţia sa de a recurge la disponibilizări colective, în luna octombrie. Este vorba despre Legato SRL, care a anunţat că va renunţa la 13 angajaţi din judeţul Galaţi. Cum şi Chorus Marketing & Distribution SRL va disponibiliza, în aceeaşi lună, 14 angajaţi din judeţul nostru, numărul gălăţenilor care urmează să îşi piardă locul de muncă în urma disponibilizărilor colective, în octombrie, se ridică, deocamdată, la 27.

Dacă vi se pare puţin, gândiţi-vă că alţi 6 agenţi economici au anunţat că se pregătesc să renunţe la serviciile a 432 de persoane în această lună, urmând ca în septembrie alţi patru angajatori să disponibilizeze colectiv 327 de angajaţi. În aceste condiţii, nu mai puţin de 786 de gălăţeni riscă să cadă victime disponibilizărilor colective, până la începutul lui noiembrie.

La finele lunii trecute, în bazele de date ale AJOFM erau înregistraţi 20.902 şomeri, cu 8.863 mai mulţi faţă de perioada similară a anului 2008.

http://www.viata-libera.ro/articol-Luna ... e___2.html

Posted

980 de galateni vor fi disponibilizate pana in noiembrie

Aproximativ 18.000 de angajati vor fi concediati pana la sfarsitul lunii noiembrie. Patronii a peste 200 de societati private si de stat din toata tara au anuntat ca sunt nevoiti sa ia astfel de masuri, din cauza crizei financiare, informeaza Evenimentul Zilei. Cele mai multe locuri de munca ce vor fi disponibilizate sunt in Bucuresti, 2.224 de locuri de munca, si judetele Timis, cu 2.088, Prahova cu 1.788, Dolj cu 1.272, Mehedinti cu 1.177, Arges cu 1.161, Galati cu 980, Alba cu 683, Vrancea cu 570 si Ialomita 540. Peste 130.000 de romani au ramas fara locuri de munca de la inceputul anului.

http://www.ziare.com/18_000_de_persoane ... 65367.html

Posted

Noi şomeri la Galaţi

Conform situaţiei disponibilizărilor, furnizate de purtătorul de cuvânt al AJOFM Galaţi, Nicoleta Harţegan, ultimele firme care au comunicat intenţia de reducere a numărului de personal sunt Legato SRL - care are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata, 163 din cei 384 de salariaţi urmând să fie trimişi acasă din luna octombrie, din care 13 lucrează la punctul de lucru din judeţul nostru, iar restul în alte 17 puncte de lucru din ţară - şi Criomec SRL, care are ca obiect de activitate lucrările speciale de construcţii, şi care a comunicat că va trimite în şomaj 11 din cei 188 de angajaţi în cursul lunii septembrie.

Disponibilizări urmează să fie făcute şi la Spiact, care se ocupă cu fabricarea produselor electrice, şi unde 46 din cei 89 de angajaţi vor rămâne fără job din luna octombrie, precum şi la Construcţii Feroviare SA, care are ca obiect de activitate lucrările de geniu civil, şi unde în luna octombrie vor fi trimişi acasă 50 din cei 63 de angajaţi, din care 27 lucrează la sucursala Galaţi, iar 23 la punctul de lucru Buzău. Conform ultimei centralizări efectuate la nivelul Galaţi, angajatorii au anunţat că vor disponibiliza 327 de salariaţi în cursul lunii septembrie şi, respectiv, 317 de angajaţi în cursul lunii octombrie, dar lista rămâne deschisă.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=7

Posted

Valul disponibilizărilor continuă

Peste 700 de persoane îşi vor pierde jobul în luna septembrie şi octombrie, potrivit datelor centralizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News). Pentru luna septembrie a fost anunţată intenţia de disponibilizare a unui număr de 327 de angajaţi, firmele care au anunţat acest lucru fiind şantierul Naval Damen Galaţi (114 din cei 2747 de angajaţi), Criomec, care are ca obiect de activitate lucrările speciale de construcţii ( 11 din cei 188 de angajaţi), Transurb SA ( 120 din 825 de angajaţi), Super a plus K SRL Galaţi ( 60 din cei 190 de angajaţi ).

O situaţie deosebită are DPC Universal SRL, cu obiect de activitate construcţia de clãdiri, care a notificat conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă ( AJOFM) Galaţi că în septembrie îi va disponibiliza pe toţi cei 20 de salariaţi. De asemenea, o serie de angajatori au anunţat conducerea AJOFM faptul că intenţioneaza să facã disponibilizări şi în cursul lunii octombrie, fiind vorba de un număr de 319 angajaţi, care urmează să îşi piardă locurile de muncă în cursul lunii viitoare. În cursul lunii octombrie au anunţat că vor face disponibilizări următoarele societăţi: Construcţii Feroviare Galaţi , care are ca obiect de activitate lucrări de geniu civil, şi care va trimite acasă 50 din cei 63 de angajaţi care lucreazã la punctele de lucru din Galaţi şi Buzău, Brateşul SCM Galaţi, care se ocupă cu fabricarea unor mijloacede transport, şi care va trimite acasă 2 din cei 25 de angajaţi, Spiact SA, care va trimite în şomaj luna viitoare 46 din cei 89 de angajaţi.

  • 2 weeks later...
Posted

Locuri de muncă „secerate” de criză

* În total, 663 de gălăţeni ar putea ajunge în şomaj, în această toamnă, în urma disponibilizărilor colective *

Nu toţi gălăţenii care lucrează în domeniul fabricării de echipamente electrice vor avea o toamnă liniştită. Potrivit datelor care ne-au fost oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, agenţii economici din această ramură de activitate intenţionează să disponibilizeze, în lunile octombrie şi noiembrie, 42 de angajaţi. În domeniul fabricării mijloacelor de transport (secţiunea alte mijloace de transport), septembrie şi octombrie ar putea atrage după sine nu mai puţin de 450 de gălăţeni disponibilizaţi colectiv. Alţi 60 de oameni care lucrează la repararea, întreţinerea şi instalarea de maşini şi echipamente şi-ar putea pierde locul de muncă, luna viitoare. Afectate vor fi şi construcţiile - 20 de angajaţi ar putea fi disponibilizaţi în luna septembrie - construcţiile de geniu civil, de unde ar putea pleca acasă 50 de gălăţeni în luna octombrie şi lucrările speciale de construcţii, pentru care agenţii economici au anunţat că vor disponibiliza 11 angajaţi până la finele acestei luni.

http://www.viata-libera.ro/articol-Locu ... iza_2.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.