dcp100168 Posted January 18, 2010 Posted January 18, 2010 Un poştaş din Frumuşiţa a fost jefuit de 15.000 de leiUn poştaş din comuna gălăţeană Frumuşiţa a fost atacat şi jefuit în timp ce împărţea pensiile. Potrivit poliţiştilor, bărbatul a fost atacat de doi indivizi necunoscuţi în timp se îndrepta către casele unor pensionari. Factorul poştal a fost agresat şi i s-au furat 15.000 de lei din banii de pensii. "A venit unul din spate şi celălalt din faţă. L-au lovit simultan şi apoi i-au luat din geantă 15.000 de lei. Apoi au dispărut", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, subcomisarul Ştefan Gohoreanu, conform Adevărul.http://www.cancan.ro/actualitate/regional/un-postas-din-galati-a-fost-jefuit-de-15-000-de-lei-84673.html
zece Posted January 18, 2010 Posted January 18, 2010 mai mult decat s-a furat azi de la banc post si fara prea multe batai de cap, fara camere de supraveghere, etc.
dcp100168 Posted January 18, 2010 Author Posted January 18, 2010 Poştaş tâlhărit de banii pentru pensiiÎn loc să ajungă la pensionarii care îl aşteptau nerăbdători cu pensia, un poştaş din Frumuşiţa a ieşit în calea unor hoţi care, susţine el, l-au lovit şi l-au lăsat şi fără geanta în care se aflau cupoanele şi banii de pensii, dar şi abonamentele. "Am dus o parte a pensiilor vineri şi luni o duceam pe cealaltă. Am apucat să dau şase sau şapte pensii şi mergeam pe uliţă, când am văzut că la un colţ stătea un un tip care fuma. Nu l-am luat în seamă şi am plecat mai departe, dar din faţă mi-a ieşit alt individ, cel care fuma venea din spate. M-au prins la mijloc şi unul a sărit cu pumnii pe mine, numai în cap mi-a dat, celălalt a luat banii şi duşi au fost", povesteşte Ionel Gavriliu, de 57 de ani, factorul jefuit. Bărbatul este angajat al poştei de 12 ani. Hoţii au lăsat fără pensii 60 de bătrâni care au aşteptat luni degeaba poştaşul. Locul atacului a fost la câteva sute de metri de casa în care locuieşte sora victimei. "El a venit la noi că era mai aproape, nu se putea târî până la sediu. De aici a chemat poliţia. Era plin de sânge şi tremura tot. Eu am ajuns acasă imediat după el şi am văzut o maşină cu geamuri fumurii cum ieşea de pe uliţă şi apoi a intrat pe drumul mare", spunea Elisabeta Guzun, sora factorului tâlhărit. Poliţiştii au ajuns la faţa locului, dar cum ningea şi era frig, şi martorii şi urmele sunt puţine, dar se pare că s-au strâns deja câteva date. "Au fost furaţi circa 15.000 de lei. Geanta în care erau banii am găsit-o abandonată în nişte tufe. Avem un cerc de suspecţi", a precizat cms. şef. Ion Sterian, adjunctul IPJ Galaţi. Factorul poştal avea dureri de cap, de aceea a fost chemată şi ambulanţa. "Pacientul era în stare de şoc, speriat. Am dorit să îl ducem la spital pentru a fi supus unor investigaţii, dar a refuzat", a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Mihai Polinschi. Pensionarii ai căror bani au fost furaţi vor fi despăgubiţi, mâine urmând să-şi primească pensiile, tot de la poştă.http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Eveniment&articol=2
dcp100168 Posted January 29, 2010 Author Posted January 29, 2010 Poliţiştii au reţinut doi suspecţi în cazul tâlhăriei asupra poştaşului din FrumuşiţaPoliţiştii gălăţeni au reţinut doi suspecţi în cazul tâlhăriei comise, pe 18 ianuarie, asupra factorului poştal din comuna Frumuşiţa, care a fost deposedat atunci de suma de 15.000 de lei, transmite corespondentul NewsIn. În noaptea de joi spre vineri, poliţiştii gălăţeni au efectuat mai multe descinderi domiciliare şi au reţinut doi bărbaţi, suspectaţi că au participat la tâlhăria din 18 ianuarie. În acea zi, în jurul prânzului, un angajat al Poştei Române a fost atacat de doi indivizi în satul Tămăoani, din comuna Frumuşiţa. Atacatorii l-au lovit, i-au luat geanta în care se aflau acte şi suma de 15.000 de lei - bani de alocaţii şi mandate poştale -, după care au fugit cu o maşină condusă de o a treia persoană, pe DN 26, către municipiul Galaţi. Poliţiştii i-au reţinut acum pe şoferul maşinii, Vasile D, de 34 de ani, din comuna Frumuşiţa, şi pe unul dintre atacatori, Sorin E., de 20 de ani, din comuna Tuluceşti. "Pe baza probatoriului administrat la dosar, cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentaţi, astăzi, Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, subcomisarul Cristina Tatulici. Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii au recuperat de la cei doi 1.000 de lei, adică nici 10% din suma sustrasă din geanta poştaşului. Anchetatorii îl caută acum pe al treilea suspect, Nicolae B., de 22 de ani, din comuna Tuluceşti, care se sustrage cercetărilor.Nicolae Borş, de 22 de ani, şi Sorin Enache, de 20 de ani, amândoi din Tuluceşti, sunt cei care, potrivit datelor anchetei poliţiştilor, sunt principalii suspecţi în cazul tâlhăriei comise asupra unui factor poştal, faptă petrecută la Frumuşiţa. Cei doi au fost ajutaţi de Vasile Diamant, de 34 de ani, care a fost şoferul ce i-a dus la Galaţi după tâlhărie.http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Eveniment&articol=3
dcp100168 Posted January 30, 2010 Author Posted January 30, 2010 Tâlharii poştaşului, unul arestat, altul în libertateDupă gratii a ajuns doar unul dintre suspecţi, Sorin Enache, în timp ce Vasile Diamant, bănuit că i-a ajutat pe amicii săi să fugă cu maşina, a fost pus în libertate. Poliţiştii i-au reţinut pe doi dintre indivizii care l-au tâlhărit pe poştaşul din Tămăoani în urmă cu aproape două săptămâni. Până la urmă, după gratii a ajuns doar unul dintre suspecţi, Sorin Enache, în timp ce Vasile Diamant, bănuit că i-a ajutat pe amicii săi să fugă cu maşina, a fost pus în libertate.Hilar este că al treilea bărbat suspectat de tâlhărirea poştaşului, Iulian Borş, nici măcar nu a mai fost judecat pentru că Parchetul a omis să îl citeze. „Instanţa va relua marţi judecarea cererii Parchetului privind arestarea preventivă a lui Iulian Borş", ne-a declarat avocata Beatrice Martiş, care l-a reprezentat în justiţie pe unul dintre suspecţi.http://www.adevarul.ro/locale/galati/UPDATE_Talharii_postasului-unul_arestat-altul_in_libertate_0_199180145.html
dcp100168 Posted February 2, 2010 Author Posted February 2, 2010 Încă un arestat în cazul jafului de la FrumuşiţaIeri, la Judecătoria Galaţi a avut termen dosarul în care Nicolae Borş (FOTO), de 22 de ani, care a fost citat ca inculpat în cazul jafului de la Frumuşiţa. El s-a sustras iniţial urmăririi penale, dar în urma citaţiei primite s-a prezentat, ieri, împreună cu un avocat, la Judecătorie. „Cel de-al treilea suspect s-a prezentat ieri cu avocat ales la Judecătorie. A primit din partea judecătorilor mandat de arestare pentru 29 de zile. Avocatul său a făcut deja recurs împotriva deciziei Judecătoriei. Urmează să se stabilească şi în cazul lui un termen la Tribunalul Galaţi pentru judecarea recursului. Până atunci, însă, el rămâne după gratii”, ne-a spus domnul Ionel Gâlcă, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.Astfel, în cazul jafului de la Frumuşiţa au fost deja făcute două arestări – Sorin Enache şi Nicolae Borş. Un alt suspect, şoferul care a participat la jefuirea poştaşului de la Frumuşiţa, Vasile Diamant, are interdicţie să părăsească localitatea. Şi în cazul lui se aşteaptă judecarea recursului declarat de procurori. Vom reveni cu amănunte după ce se va lua o decizie la Tribunalul Galaţi.http://www.viata-libera.ro/articol-Inca_un_arestat_in_cazul_jafului_de_la_Frumusita_2.html
dcp100168 Posted February 22, 2010 Author Posted February 22, 2010 Tâlharii poştaşului din Frumuşiţa au fost trimişi în judecatăBăieţii l-au jefuit pe factorul poştal după ce, în prealabil, l-au urmărit o vreme, asigurându-se că omul dădea pensiile şi alocaţiile. Borş a mers la un magazin de unde a cumpărat un fes şi mănuşi negre. Cei trei se aflau într-un Volskwagen Passat gri, cu geamuri fumurii la portierele din spate, având în parbriz o inscripţie cu numele DANIELA. Potrivit rechizitoriului, cei trei s-au tot plimbat cu această maşină care avea toate şansele să fie reţinută de eventualii martori. La volan se afla Diamant, care a şi rămas în maşină aşteptându-i pe cei doi, care au coborât după poştaş, atacându-l. Procurorii gălăţeni au reţinut faptul că Borş şi Enache l-au atacat pe bărbatul în vârstă de 57 de ani, lovindu-l cu pumnul în zona feţei. După ce acesta s-a dezechilibrat şi a căzut, Borş a continuat să-i dea pumni în zona capului, după care i-a tras geanta în care se aflau aproximativ 15.000 de lei. Enache şi Borş au fugit pe uliţă spre maşină, iar ultimul şi-a pierdut telefonul mobil, pe care l-a recuperat, întorcându-se în fugă. În rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi se arată că, ulterior, cei trei au fost văzuţi împreună în Metro."Aşa se fac banii uşor!"Pe parcursul urmăririi penale, băieţii au povestit fiecare ce au făcut în ziua de 18 ianuarie 2010, atunci când s-a petrecut tâlhăria. Mai mult, anchetatorii i-au audiat pe toţi cei care în ziua respectivă i-au văzut intrând în magazin, de unde au cumpărat fesul şi mănuşile, în total fiind vorba de 12 martori. Enache şi Diamant au povestit şi ei cum Borş a urcat cu geanta cu bani în maşină, a scos teancurile de sute de lei, spunând - "Aşa se fac banii uşor!" Iniţial, au fost prinşi doar Sorin Enache şi Vasile Diamant, judecătorii arestându-l pe primul, iar celui de-al doilea interzicându-i să plece din localitate. Pe numele lui Borş urma să se emită un mandat de arestare în lipsă, dar magistraţii au vrut să se asigure că procedura este îndeplinită din toate punctele de vedere, motiv pentru care au mai amânat cu o zi acordarea mandatului. Nu mică le-a fost mirarea atât procurorilor, cât şi judecătorilor când s-au trezit în sala de judecată cu cel pe care-l credeau fugit. Conştiincios, Borş şi-a angajat un apărător şi a venit în... întâmpinarea magistraţilor. Cum era şi firesc, omul s-a ales imediat cu un mandat de arestare.http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Eveniment&articol=3
dcp100168 Posted June 15, 2011 Author Posted June 15, 2011 21 de ani de puşcărie pentru jaful de la FrumuşiţaAu jefuit un poştaş, în ianuarie 2010, iar până la finele anului şi-au primit condamnările. Cea mai mare este de 9 ani, iar cea mai mică, de 4 ani cu suspendare. Este vorba despre cazul poştaşului din Frumuşiţa, care a fost tâlhărit de 14.719 lei, banii de pensii ai oamenilor.Anchetatorii au arătat că în preajma sărbătorilor de iarnă din 2009, cei trei şi-au pus în minte să comită jaful, sau mai exact tâlhăria, asta pentru că în actualul Cod Penal nu există noţiunea de jaf. Fapta s-a petrecut ziua în amiaza mare, pe o uliţă din localitate, după ce omul a fost urmărit pas cu pas până s-a ivit momentul prielnic. Deşi au ceva „fapte” la activ, atacatorii au dat dovadă de amatorism. Sorin Enache şi Nicolae Borş au venit în Frumuşiţa cu un maxi-taxi; aici au fost aşteptaţi de Vasile Diamant, binecunoscut de oamenii locului, cu o maşină străină, care ulterior a fost descrisă în detaliu de martori. Au mers împreună la un magazin din localitate, de unde au cumpărat fesuri şi mănuşi, iar ulterior vânzătoarea a povestit momentul cu lux de amănunte. L-au urmărit pe lucrătorul Poştei, acesta remarcându-l pe unul dintre inculpaţi, care s-a tot plimbat pe lângă el cu telefonul la ureche. Mai mult, după ce au l-au bătut pe poştaş, luându-i banii oamenilor, au mers direct în Metro, unde au fost filmaţi de camerele de luat vederi. Într-un final, Enache şi Borş l-au atacat, l-au lovit cu pumnii şi picioarele, ultimul smulgându-i geanta cu bani. Nicolae Borş, Vasile Diamant şi Sorin Enache au fost cercetaţi pentru tâlhărie şi trimişi în judecată.Borş are de făcut 9 ani de puşcărie, Diamant a primit 8 ani şi 10 luni, iar Enache, 4 ani cu suspendare, fiind liber la acest moment. Primii doi au un cazier destul de stufos, iar resturile altor pedepse s-au adăugat celor pe care le au pentru tâlhăria de la Frumuşiţa. Toţi trei sunt obligaţi să achite Poştei paguba, în dosar arătându-se sumele care au mai fost găsite după comiterea jafului. Diamant a rămas cu 933 de lei, Borş, cu 79 de lei, iar Enache doar cu 10 lei.Pe 17 iunie se va judeca recursul în acest dosar. De remarcat este faptul că doar Diamant şi Borş au ales această cale. Enache, bucurându-se, probabil, de suspendarea primită, s-a mulţumit să privească din afară continuarea procesului.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 23, 2011 Author Posted November 23, 2011 În jaful de la Frumuşiţa, Curtea a mai scurtat din condamnăriDoi dintre cei trei autori ai jafului de la Frumuşiţa, din ianuarie 2010, au primit de la magistraţii Curţii de Apel pedepse un pic mai uşoare. Un lucru de remarcat este faptul că la tâlhărie au participat, potrivit anchetatorilor, Nicolae Borş, Vasile Diamant şi Sorin Enache, dar numai primii au atacat decizia Judecătoriei. Ultimul, primind o pedeapsă de patru ani cu suspendare, nu s-a mai obosit să facă recurs. Borş şi Diamant au primit acum câte şapte ani şi jumătate, respectiv, şapte ani şi opt luni. Asta În vreme ce Judecătoria le dăduse nouă ani, respectiv, opt ani şi zece luni. Ei au un cazier destul de stufos, iar resturile altor pedepse s-au contopit cu cele de la jaf, rezultând aceste cuantumuri deloc de neglijat. Precizăm că asta a fost ultima cale de atac, decizia Curţii fiind definitivă.Amatorismul jefuitorilorAnchetatorii au arătat că, În preajma sărbătorilor de iarnă din 2009, cei trei şi-au pus În minte să comită jaful sau mai exact tâlhăria, pentru că În actualul Cod Penal nu există noţiunea de jaf. Fapta s-a petrecut ziua În amiaza mare, pe o uliţă din localitate, după ce victima a fost urmărită pas cu pas până s-a ivit momentul prielnic. Deşi au ceva „fapte” la activ, atacatorii au dat dovadă de amatorism. Sorin Enache şi Nicolae Borş au venit În Frumuşiţa cu un maxi-taxi; aici au fost aşteptaţi de Vasile Diamant, binecunoscut de oamenii locului, cu o maşină străină, care ulterior a fost descrisă În detaliu de către martori. Au mers Împreună la un magazin din localitate, de unde au cumpărat fesuri şi mănuşi, iar ulterior vânzătoarea a povestit momentul cu lux de amănunte. L-au urmărit pe lucrătorul Poştei, acesta remarcându-l pe unul dintre inculpaţi, care s-a tot plimbat pe lângă el cu telefonul la ureche. Mai mult, după ce l-au bătut pe poştaş, luându-i 14.719 lei, au mers direct În Metro, unde au fost filmaţi de camerele de luat vederi.viata-libera.ro
riaji Posted November 24, 2011 Posted November 24, 2011 Si astora le dai atatia ani de inchisoare pentru 15.000 si pur amatorism..? Sunt foarte curios cata vreme o sa stea Vantu, Patriciu, Mangalea sau chiar si amaratul ala de Mirica vreodata pentru jaful si santajul continuu pe care-l practica.. Pe parlitii astia ii trimiteau mai bine la scoala, poate le mai vine mintea la cap..
LaurX82 Posted November 24, 2011 Posted November 24, 2011 (edited) Da si ala care a omoarat 2 oameni ii da numai 3 ani... no coment Edited November 24, 2011 by cosx25
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now