Jump to content

Opt ponturi ca să-ţi salvezi jobul de pe lista restructurărilor


AndreiM
 Share

Recommended Posts

Nesiguranţa privind păstrarea lo­cului de muncă a fost ob­sesia anului trecut, însă coşmarul continuă în 2010. Angajaţii negativişti şi cei demotivaţi vor fi primii sacrificaţi pe altarul crizei.

Pe o piaţă complet îngheţată, menţinerea sau găsirea unui loc de muncă a pus la grea încercare rezistenţa psihică a românilor. Pentru 2010, predicţiile privind cariera nu oferă indicii favorabile. De aceea, preventiv, unii au început să caute alternative salvatoare, pe cont propriu. „Ceea ce este foarte bine!“, consideră Mădălina Popescu, manager general la PluriConsultants. „Până acum, celor mai mulţi dintre angajaţi nu le păsa de ce se întâmplă în organizaţie, de relaţia acesteia cu clienţii, cu piaţa sau cu concurenţa. Îşi vedeau doar de treaba lor şi nu-i interesa cum îi merge companiei.“ Puţini ştiu însă cum să acţioneze eficient. Cum să-şi facă o strategie de minimizare a riscurilor în carieră. Căutarea intuitivă a unor soluţii presupune mult efort şi rezultatele sunt aleatorii. În mod normal, statul ar fi trebuit să pregătească, din timp, măsuri active de consiliere profesională pentru vremuri de criză. Până acum, nu a fost capabil decât să cheltuiască sume impresionante pe programe care perpetuează tiparele vechi de abordare a profesiei. Consultanţii în resurse umane sunt dispuşi să facă voluntariat, pentru a învăţa candidaţii cum să-şi gestioneze cariera în perioade atât de dificile. Din păcate, cei mai mulţi primesc sfaturi valoroase de-abia în ultimul ceas sau după ce au păţit-o.

Cu ochii pe companie, ca pe butelie

Pentru a-ţi pregăti din timp o alternativă în carieră, trebuie să fii capabil să previzionezi ce se întâmplă cu firma şi cu postul pe care îl ocupi acolo.

1. Analizează compania şi mediul de afaceri

Fii atent la toate semnele proaste din interiorul companiei: contractele se răresc sau se pierd; sporesc reclamaţiile de la clienţi; managerii sunt îngrijoraţi şi evită discuţiile despre viitor; apar fluctuaţii la nivel de conducere etc. În mass-media se difuzează informaţii alarmante despre sectorul în care compania îşi desfăşoară activitatea sau chiar direct ­despre aceasta.

2. Evaluează situaţia postului

Stabileşte periodic întâlniri de evaluare a performanţelor şi cere feedback cu privire la rezultatele obţinute. Pentru obiectivele stabilite, asigură-te că ai resursele necesare alocate, altfel rişti să fii dat afară pentru lipsă de performanţă. Dacă nu există astfel de proceduri, stabileşte-ţi singur câţiva indicatori şi validează-i împreună cu şeful direct.

3. Manifestă iniţiativă şi fii motivat

Planifică-ţi eficient timpul şi vino cu iniţiative. Arată-i şefului disponibilitatea de a-l ajuta suplimentar, dacă îţi mai rămâne timp liber. Niciun manager nu dă afară un angajat eficient şi motivat.

4. Cercetează piaţa internă şi internaţională a muncii

Dacă observi că firma se confruntă cu probleme, în timpul liber, acasă, intră pe motoare internaţionale de căutare a ofertelor de muncă şi depune-ţi cererea din timp, în cât mai multe locuri. Candidatura ta poate fi luată în considerare în câteva luni de zile. Oricum, ai mai multe şanse în afară, decât pe piaţa internă de recrutare online, unde trei sferturi dintre anunţuri sunt false.

Dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să fii motivat!

Mădălina Popescu, director general, PluriConsultants

Introspecţia, cel mai bun sfetnic

Pentru a afla cât eşti de vulnerabil profesional într-o perioadă tensionată economic şi financiar, fă-ţi inventarul personal.

1. Autocunoaştere foarte bună

Este imperativ să-ţi cunoşti punctele forte, dar şi pe cele care trebuie dezvoltate în raport cu cerinţele actuale ale jobului şi ale companiei. Acum sunt esenţiale comportamente şi atitudini de tipul „Pot să rezolv şi altceva decât ce este strict în fişa mea de post“, „Vreau să ajut cu plăcere şi la un proiect care nu ţine strict de fişa postului“ etc.

2. Alianţe strategice cu ­persoane-cheie din companie

O persoană care obţine rezultate foarte bune, dar este văzută ca fiind conflictuală, ­negativistă, refractară, egocentrică, fără spi­rit de echipă etc. are mari şanse să fie trecută pe lista celor care vor părăsi compania în cazul unor eventuale restructurări. Este important să nu faci remarci acide sau ironii la adresa colegilor, egalilor, subalter­nilor, superiorilor.

3. Orientarea spre soluţii şi dobândirea de noi competenţe

În loc să te plângi din cauza problemelor şi să invoci motive din cauza cărora nu se pot face anumite lucruri, încearcă să cauţi soluţii. Pentru a face faţă situaţiilor incerte, caută căi de creştere a flexibilităţii, prin adăugarea unor competenţe profesionale transferabile. Astfel, te poţi adapta mai uşor într-un alt departament sau domeniu, în eventualitatea unor reorganizări ale activităţii firmei.

4. Network în afara companiei

O reţea eficientă de relaţii în afara orga­nizaţiei va asigura un nivel informational foarte bun despre piaţă, economie, mişcări organizaţionale în zona geografică respectivă etc., ceea ce te poate ajuta la nevoie, dar şi pentru a minimiza eventualele efecte negative ale crizei asupra carierei personale

Au de pierdut cei ce găsesc mai multe probleme decât soluţii.

Mădălina Bălan, managing partner, HART Human Resource Consulting

http://www.capital.ro/articol/opt-ponturi-ca-sa-ti-salvezi-jobul-de-pe-lista-restructurarilor-130592.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.