AndreiM Posted January 22, 2010 Posted January 22, 2010 Membrii Federaţiei Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) au anunţat că vor declanşa grevă generală pe termen nelimitat pe 12 februarie, care va fi precedată de o grevă de avertisment de două ore pe 2 februarie.Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au primit, de la Ministerul Muncii şi de la cel al Finanţelor Publice, niciun semnal de retrage al ordinului respins de aceştia din proiectul de lege care prevede disponibilizări în administraţie.„Am redactat o scrisoare deschisă adresată premierului Emil Boc prin care arătăm că respingem, în totalitate, proiectul de lege privind normativele de personal din administraţie, care încalcă principiile autonomiei locale şi descentralizării”, a spus preşedintele FNSA, Valer Suciu.Legea salarizării unice îi nemulţumeşte pe sindicaliştiFNSA se referă la Ordinului nr. 32/42 din 2010 privind monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice.De asemenea, semnatarii scrisorii deschise resping şi proiectul Hotărârii de Guvern privind unele măsuri de aplicare a legii salarizării unice, în special dispoziţiile care duc la diminuarea veniturilor salariaţiilor.Potrivit comunicatului transmis de FNSA, celelalte forme de protest anunţate - mitinguri în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi pichetarea prefecturilor - vor fi programate în funcţie de evoluţia evenimentelor din această perioadă.Proteste pentru susţinerea şomajului tehnicLiderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că sindicaliştii vor ieşi în stradă, cerând Guvernului susţinerea şomajului tehnic, în condiţiile în care, de la 1 februarie, angajatorii sunt nevoiţi să trimită în şomaj permanent 200.000 de angajaţi.De asemenea, CNSLR-Frăţia a anunţat că va orgaiza acţiuni de protest, la mijlocul lunii februarie, cerând ca valoarea salariului minim să fie de 705 lei şi să se stopeze disponibilizările, reprezentanţii organizaţiei sindicale urmând să propună şi celorlalte confederaţii să organizeze o acţiune comună.http://www.capital.ro/articol/bugetarii-din-administratie-au-anuntat-greva-generala-in-12-februarie-130891.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now