AndreiM Posted January 22, 2010 Posted January 22, 2010 Emoţii şi mai mari la examenul de obţinere a permisului de conducere. Mai ales când vine vorba despre proba de traseu. Modalitatea de testare a fost modificată de la începutul săptămânii şi dacă primiţi mai mult de 20 de puncte penalizare aţi picat examenul. Accentul se pune pe şofatul "ecologic" adică nu agresiv, pentru ca poluarea să fie minimă. Dacă nu ştiti să explicaţi aparatura folosită în timpul examenului, veţi fi penalizaţi trei puncte, faţă de şase, cât erau până acum. Pentru a conduce ecologic trebuie să demaraţi uşor, să nu bruscaţi maşina şi să acceleraţi progresiv. Încercaţi să consumaţi cât mai puţin carburant ca să nu poluaţi. Puteţi să pierdeţi câte 3 puncte pentru fiecare manevră executată necorespunzător. Iar la categoria A, lucrurile par şi mai complicate. Începând cu 15 martie poligonul va fi mult mai mare, iar candidatul are de parcurs două teste. Cel obişnuit la care se mai adaugă o probă în care trebuie să demonstreze că poate frâna de exemplu fără probleme la viteza de 50 de kilometri la oră. http://www.realitatea.net/sofatul-ecologic--o-noua-proba-la-examenul-auto_696659.html
Relu Posted January 22, 2010 Posted January 22, 2010 Se pare că mama proștilor iar a născut...Adică cum, nu pot să mă comport exemplar la examen și apoi să mă dau șumahăr pe șosele?
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now