Jump to content

Gălăţeanul Călin Tarău produce tehnologie pentru NASA


Recommended Posts

Posted

Gălăţeanul Călin Tarău produce tehnologie pentru NASA

* Munca unui absolvent al Facultăţii de Mecanică de la Universitatea „Dunărea de Jos” se regăseşte în nenumărate proiecte spaţiale ale NASA * Călin Tarău e plecat din Galaţi de zece ani * Deşi e împlinit profesional, îi este dor locurile pe care le-a părăsit *

Şcoala tehnică gălăţeană se poate mândri cu cel puţin un produs de top. Unul dintre absolvenţii Facultăţii de Mecanică de la Universitatea „Dunărea de Jos”, Călin Tarău, lucrează în prezent în Statele Unite ale Americii, pentru o firmă care furnizează tehnologie pentru NASA. Astfel, gălăţenii trebuie să afle că, în 2014, atunci când agenţia spaţială americană va lansa Misiunea spre Marte, o parte din tehnologia folosită îi va aparţine gălăţeanului Călin Tarău. De altfel, o mulţime de rezultate ale muncii absolventului de Mecanică de la Galaţi sunt deja folosite de către NASA în diverse alte misiuni spaţiale.

Cercetare pentru Misiunea spre Marte

Călin Tarău este în prezent angajat la „Advanced Cooling Technologies Inc.”, companie care se ocupă de cercetare şi dezvoltare pentru Guvernul SUA, în special în domeniul aerospaţial. Este situată în Lancaster, Pennsilvanya, la 60 de kilometri vest de Philadelphia, unde locuieşte. „Până în prezent am lucrat numai la contracte pentru NASA. În anul 2006 am dezvoltat „fluide de lucru” (agenţi termici) care lucrează în domeniul temperaturilor intermediare (aplicaţii pentru zboruri pe Lună şi Marte). Apoi, în 2007, am realizat un schimbător de căldurăa bazat pe „ţevi de căldură” (heat pipes) destinat rejecţiei de căldură din compartimentele pentru echipaj ale navelor spaţiale (navete, module, staţii orbitale etc)”. „În ultimii doi ani am lucrat la dezvoltarea unui sistem de rejecţie a căldurii bazat pe ˝ţevi de căldură cu conductanţă variabilă˝. Acest sistem este destinat convertoarelor nucleare folosite în misiunile spaţiale ca sursă de energie”. „A fost un program de mare succes la care am fost Investigator Principal, deşi ideea iniţială nu mi-a aparţinut. Rezultatele acestei cercetări se vor concretiza în 2014 când sistemul va „zbura” pentru prima dată (Misiunea spre Marte)”, ne-a explicat, într-un limbaj cât mai accesibil, Călin Tarău.

Deocamdată, gălăţeanul nostru nu are cetăţenie americană, însă speră că munca în folosul guvernului SUA îl va ajuta. „Acest mod indirect de a lucra pentru guvern este pentru mine este cea mai buna oportunitate deoarece nu am încă cetăţenie. În această companie, cercetarea este modul şi sursa de existenţă. Este cadrul ideal pentru cineva care termină un doctorat aici”, a mai spus Călin Tarău.

Lucrează la tehnologii ale modulelor pentru Venus

Anul acesta gălăţeanul nostru a propus la NASA dezvoltarea unei tehnologii care să asigure „supravieţuirea” unor module pe planeta Venus. „Este vorba despre un sistem de dirijare şi rejecţie a căldurii pentru sistemul de refrigerare amplasat pe ˝Long Lived Venus Lander˝. Până în prezent, din cauza condiţiilor extrem de nefavorabile de pe Venus (460 grade Celsius şi 92 de atmosfere), cea mai lungă supravieţuire a unui modul spaţial pe suprafaţa planetei a fost de 100 de minute. NASA intenţionează extinderea acestei durate la un an de zile”. „Noua misiune va trebui să aibă un sistem de refrigerare foarte puternic şi fiabil. Proiectul pe care l-am câştigat se întinde pe trei ani, se va încheia în 2012, şi este bazat pe ideea şi propunerea mea”. „Folosind o reţea de ˝ţevi de căldură cu conductanţă variabilă˝ cu metale alcaline, căldura de la 64 de module nucleare va fi dirijată şi distribuită uniform, realizând un minim de rezistenţă termică, la convertorul Striling al sistemului de refrigerare şi, în acelaşi timp, rejectată în mod pasiv în spaţiu în timpul perioadei de tranzit spre Venus”, mai spune cercetătorul şcolit la Universitatea „Dunărea de Jos”.

O poveste de succes

Călin Tarău are 47 de ani şi a părăsit Galaţiul în 1999. Absolvent al Facultăţii de Mecanică la sfârşitul anilor ’80, a rămas angajat al Universităţii din Galaţi, timp în care a avansat până la statutul de şef de lucrări. „Am plecat în Statele Unite în 1999, la Universitatea Politehnică din New York, unde am urmat studii de doctorat cu profesorul Volkan Otugen, la Departamentul de Aerospaţiale şi Mecanică. Am plecat de la Facultatea de Mecanică de la catedra ˝Organe de Maşini˝ ca şef de lucrări. În momentul plecării, teza de doctorat din ţară era în stadiul de redactare şi… aşa a rămas”. „Când am ajuns în SUA, am schimbat domeniul destul de mult. Teza de doctorat este în domeniul aeroacusticii şi se intitulează ˝Propagarea undelor acustice în medii cu gradienţi de temperatură˝. Studiile s-au concentrat pe aerodinamica, dinamica fluidelor şi transfer de căldura”. „În timpul doctoratului, care a durat vreme de 5 ani, am lucrat la 4 contracte de cercetare, unde am dezvoltat senzori optici care măsoară turbulenţa pentru ˝Air Force˝, bariere acustice în medii de joasă presiune generate de plasmă pentru NASA, măsurători şi diagnosticare în jeturi sonice şi supersonice (Mach 1.6) tot pentru NASA, algoritmi de eficientizare a generării distribuite de energie pentru Southern Connecticut Gas Company”. „În urma acestor activităţi de cercetare au rezultat 14 lucrări pentru conferinţe, 8 publicaţii în jurnalele de specialitate şi teza de doctorat”, povesteşte Călin Tarău începuturile sale în SUA.

Decanul Facultăţii de Mecanică de la Universitatea „Dunărea de Jos”, prof. dr. Cătălin Fetecău, şi-l aminteşte ca pe unul dintre cei mai buni specialişti pe care i-a dat şcoala tehnică gălăţeană. „Am fost coleg cu el şi trebuie să spun că este o persoană deosebită. Era nelipsit de la şcoală, pleca de la Universitate după ora 20 în fiecare zi, era total dedicat muncii sale. De aceea nu mă miră că a ajuns unde a ajuns. Este unul dintre produsele cele mai valoroase ale Facultăţii de Mecanică”, spune decanul Cătălin Fetecău.

Dor de casă

„Deşi am zece ani de când am plecat, nostalgia şi dorul de acele locuri şi oameni recunosc că mă chinuiesc în mod constant şi de nevindecat. Am ştiut că aşa va fi înainte de a pleca. Este un preţ mare pe care îl plătesc”, spune gălăţeanul Călin Tarău.

http://www.viata-libera.ro/articol-Galateanul_Calin_Tarau_produce_tehnologie_pentru_NASA_2.html

  • 8 years later...
Posted

INTERVIU cu gălăţeanul Călin Tarău, care lucrează pentru NASA: Inventăm, inovăm sau… falimentăm!

Un concept de răcire a roboţilor care operează pe suprafaţa planetei Venus, unde temperaturile ajung la 460 de grade Celsius, este cea mai nouă propunere de contract primită de gălăţeanul Călin Tarău, de la NASA JPL. Pasionat de trenuleţe electrice, dr. ing. Călin Tarău, absolvent şi fost lector al Facultăţii de Mecanică - specializarea Nave, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, creează tehnologii pentru controlul termic al sateliţilor, roboţilor planetari şi al unor nave spaţiale, fiind unul dintre contractorii preferaţi de NASA.

Dr. ing. Călin Tarău, care a susţinut joia trecută, pe 12 aprilie, în faţa studenţilor doctoranzi şi a foştilor colegi, conferinţa cu tema "Spacecraft thermal control", a acceptat să ne acorde un interviu.

- "Spaţiul, ultima frontieră" este replica dintr-un celebru film SF. În ce locuri din spaţiu a ajuns tehnologia pe care aţi creat-o până acum?

- Singurul loc în spaţiu unde tehnologia pe care am produs-o a ajuns deocamdată este Staţia Orbitală Internaţională. În vara lui 2017, am testat, cu dirijare de la sol, două dispozitive pentru control termic.

Totuşi, am lucrat şi lucrez în continuare la tehnologii care vor funcţiona pe Venus, Marte, Lună şi Europa - satelit al lui Jupiter, care promite cel mai mult existenţa unor forme de viaţă microorganică.

- Haideţi să ne întoarcem la începuturi. Când şi cum a început cariera dumneavoastră internaţională?

- În 1999, am venit la New York, cu bursă de doctorat şi am început să lucrez în laboratorul profesorului meu, Volkan Otugen, de la Universitatea Politehnică din New York. Cercetarea făcută, lucrările publicate şi conferinţele au marcat expunerea internaţională pe plan profesional. Toate acestea au continuat la un nivel accelerat când am început să lucrez pentru compania actuală - Advanced Cooling Technologies Inc - ACT, în 2006.

- Cum şi când aţi ajuns să lucraţi pentru NASA?

- Bursa de doctorat a fost finanţată de NASA şi Air Force. Tema de cercetare, însă, a fost NASA. Deci contactul a început odată cu şcoala, în septembrie 1999. În 2006, când am fost angajat de ACT, mi-am început activitatea lucrând la un proiect pentru NASA deja existent în companie. După aceea, am câştigat multe proiecte de cercetare de la NASA. Sistemul de aici este în felul următor: NASA, dar şi alte agenţii ca Departamentul de Apărare (DoD), Departamentul de Energie (DoE), solicită în mod ritmic idei şi soluţii tehnice inovatoare pentru fel de fel de misiuni, mai urgente sau cu bătaie mai lungă. Companiile americane răspund solicitărilor cu propuneri de cercetare bazate pe aceste idei, soluţii, invenţii, strategii… Sistemul este extrem de competiţional. Apoi NASA anunţă câştigătorii de contract. Am câştigat multe contracte în acest fel. De fapt, aşa ne câştigăm existenţa, inovând şi inventând continuu, într-un ritm uneori infernal, pentru NASA, DoD şi DoE. Asta este pâinea noastră şi a altor companii precum cea în care lucrez. Avem aici o vorbă: inventăm, inovăm sau… falimentăm. Am ajuns unul dintre contractorii preferaţi de către NASA. Avem deja zboruri planificate la International Space Station (ISS), unde testăm tehnologii create în condiţii de microgravitaţie. Aceste teste sunt precursoare pentru implementarea tehnologiei create în diverse misiuni reale.

- Povestiţi-mi, vă rog, despre tehnologia creată în cadrul companiei la care lucraţi. În ce constă activitatea dumneavoastră?

- După cum şi numele companiei spune, profilul nostru este în domeniul termic şi al dinamicii fluidelor (sunt fundamental legate). Totuşi, nu aş elimina partea de analiză structurală a ceea ce facem aici. Bazat pe această expertiză, noi dezvoltăm tehnologii pentru controlul termic al sateliţilor, roboţilor planetari şi al unor nave spaţiale care se preconizează să zboare cu diverse misiuni spre Venus sau spre Marte sau spre planetele gazoase cu unii sateliţi de-ai lor - Europa, Titan, Enceladus.

Toate vehiculele spaţiale au putere instalată la bord pentru funcţionarea instrumentelor de bord. Această putere provine de la baterii, radioizotopi sau/şi de la Soare. Această putere, în final, trebuie rejectată în spaţiu sub formă de căldură reziduală, pentru a menţine instrumentele electronice la temperatura nominală de funcţionare. Noi, prin dispozitivele noastre (în general bi-fazice), colectăm căldura de la electronice şi o trimitem la radiatoare, pentru rejectarea în spaţiu.

Pentru roboţii planetari, sistemele create de noi rejectează căldura reziduală pe timp de zi (când sursa rece este… caldă) şi protejează componentele de la îngheţ pe timp de noapte (când sursa rece este prea rece; de exemplu, noaptea lunară în craterul Shakelton durează 14 zile terestre, iar temperaturile coboară la minus 170 de grade Celsius, datorită lipsei de atmosferă).

Se preconizează folosirea energiei nucleare în spaţiu, atât pentru propulsie, cât şi pentru operaţiile pe suprafeţele diferitelor planete. Lucrăm la proiectul kilopower (cu NASA Glenn) unde dezvoltăm un generator nuclear de energie pentru spaţiu. Noi dezvoltăm sistemele termice care aduc căldura de la reactor la convertoare şi, de asemenea, care preiau căldura reziduală (port conversie) şi o rejectează în spaţiu.

Unele dintre tehnologiile noastre au acumulat până acum peste 24 milioane de ore de funcţionare pe orbită (cumulate, bineînţeles), pe un număr mare de sateliţi.

Rolul meu este predominant tehnic. Mă ocup cu proiectare, analiză, modelare matematică, simulare, testare… Însă cea mai importantă şi dătătoare de satisfacţie activitate pe care o desfăşor este generarea de idei şi soluţii tehnice pe baza cărora câştigăm contractele de cercetare.

- Pentru ce misiuni aţi produs tehnologie?

- Am lucrat foarte mult pentru Advanced Stirling Radioisotope Generator (ASRG), implementând un sistem de redirecţionare a căldurii emanate de radioisotop. În 2015, programul a fost oprit temporar, din datorită altor priorităţi. Acum s-a reluat.

Începând cu 2009, am lucrat la un sistem de asistare termică a unui "Lander" pentru Venus. Am investit patru ani de cercetare continuă, ca, până la urmă, misiunea să fie abandonată. În prezent, am o propunere de contract la NASA JPL, pentru un concept de răcire a roboţilor care operează pe suprafaţa planetei Venus, unde temperaturile sunt în jur de 460 de grade Celsius. Sunt foarte optimist în câştigarea acestui contract, deoarece NASA deja ştie despre conceptul propus şi este de acord cu el. Începând cu vara lui 2017, am început să lucrez pentru misiunea Europa Clipper, pentru instrumentul MISE (Mapping Imaging Spectrometer for Europa) - la sistemul de rejecţie a căldurii reziduale pe care răcitorul criogenic o extrage de la instrumentele optice. Această activitate continuă până în 2020. Kilopower este un alt program important, la care lucrez de mai mulţi ani. Aici am dezvoltat echipamentele termice de transport a căldurii de la reactorul nuclear la convertoare şi de la convertoare la radiatoare, pentru rejecţia în spaţiu. De asemenea, chiar zilele acestea, am început un contract cu NASA Marshall, în care trebuie să dezvoltăm un sistem de rejecţie a căldurii de la un Lander lunar, care va fi pe Lună în 2020. Misiunea va dura o zi. Interesant este faptul că proprietarul acestui Lander nu este NASA, ci o companie privată (Astrobotic). NASA este doar mediator.

Am lucrat şi continui să lucrez la multe programe pentru diverşi sateliţi, de asemenea, multe programe pentru companii private ca Space X, Bigalow, Tyvac şi altele. Chiar recent am încheiat un proiect cu Bigalow, unde am dezvoltat planuri preliminare pentru un sistem de climatizare a unui… hotel pe orbită. Nebunie mare!

- Care este cel mai important şi provocator proiect la care aţi lucrat?

- Proiectul pentru Venus a fost şi este cel mai interesant şi provocator. Contextul pe aceasta planetă este extraordinar de nefavorabil. Este un fel de iad greu de imaginat: temperaturile sunt de 460 grade Celsius, presiunea de 92 atmosfere, iar atmosfera este compusă din CO2 şi, mai sus de sol, nori de acid sulfuric. Învăţăm de la Venus despre trecutul pământului, dar, şi mai important, învăţăm despre… viitorul Pământului. Un exemplu de încălzire globală mai bun nu cred că ştiu. Sper să continui cercetarea pentru supravieţuirea de o zi pe Venus a acestui "Lander", bazat pe conceptul de refrigerare pe care l-am propus de curând.

- Ce vă mai leagă, după atâţia ani, de Galaţi şi de România?

- De Galaţi şi de România? Mă leagă… totul! Rudele, prietenii, colegii, locurile, locuri minunate, obiceiurile, limba, amintirile… SUFLETUL. Nu m-am împăcat niciodată cu ideea că nu mai sunt acolo şi probabil nu voi mai fi mult timp. Adaptarea sufletească la aceste locuri (în SUA) a fost un proces deosebit de anevoios şi… întârziat. Sunt multe lucruri interioare despre care aş putea să comentez pentru mult, mult timp, dar aş deveni patetic. Am fost fericit acasă, dar tentaţia oportunităţii de a lucra la un anumit nivel, a unei anumite satisfacţii profesionale a înclinat (cu puţin doar) balanţa în luarea deciziei de a pleca… dar am promis că mă voi întoarce în patru ani, după ce termin doctoratul. Nu m-am ţinut de cuvânt. Vâltoarea activităţilor profesionale mi-a schimbat gândurile, încetul cu încetul, într-un mod... pervers aş zice. Lucruri importante care acum mă reţin aici, în SUA, sunt familia - copiii sunt născuţi aici - şi profesiunea, dar îmi este atât de dor de tot ce am enumerat la început! Nu am văzut aici locuri mai frumoase - în percepţia mea - decât munţii noştri. Şi am umblat în toate statele şi oraşele lor, la conferinţe şi vizite, dar nu, nu am văzut încă!!! Poate ar trebui să spun nu, nu am "perceput" încă… ceva să-mi placă, să mă atragă mai mult. Nu… Nu încă!

În 2016, am fost la o conferinţă la Viena şi am alergat pe malul Dunării în fiecare seară… De ce? Ca să miros Dunărea, să simt Dunărea, să mă simt ca acasă. M-am simţit acasă! Eram totuşi la Viena, dar eu mă simţeam acasă datorită Dunării cu soundul şi mirosul ei. Am şi înotat în Dunăre… aşa ca să le fac pe toate ca acasă. Am vrut numai să dau un exemplu de sentimentalism copilăros… dar relevant şi abundent în trăirile mele aici, în SUA.

- Cum şi unde vă vedeţi peste zece de ani?

- Cred că voi fi în SUA, făcând ceea ce fac şi acum. Sunt fericit din acest punct de vedere şi nu aş vrea să se schimbe nimic. Îmi place atât de mult ceea ce fac, încât am devenit notoriu în a refuza avansări în funcţie, cu sarcini manageriale. Stau tehnic, pentru că este ceea ce îmi place. Ştiu şi recunosc că este un lux sau, de ce nu, o binecuvântare să poţi face ceea ce îţi place... şi numai ceea ce îţi place. De aceea, ştiu că nu este puţin ceea ce îmi doresc. Apreciez ceea ce am. Sunt recunoscător dascălilor mei de la Galaţi şi… norocului pe care l-am avut.

Cine este Călin Tarău

Călin Tarău este inginer şef la Aerospace Product Group, în cadrul Advanced Cooling Technologies, Inc. Lancaster, SUA, principal investigator în 12 proiecte finanţate de NASA.
S-a născut pe 31 mai 1963, la Galaţi. A învăţat la Şcoala Generală Nr. 23, apoi a urmat Liceul Industrial de Construcţii de Maşini şi Facultatea de Mecanică, secţia Nave, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. După absolvirea facultăţii, în 1988, a lucrat timp de doi ani la Navrom Brăila, apoi s-a întors la Universitate, unde a fost cadru didactic până în 1999, când a plecat de pe poziţia de lector, cu o bursă doctorală, la Institutul Politehnic din New York. Şi-a dat doctoratul în 2004, dar nu a rămas în învăţământul superior, ci a optat pentru cercetare, ajungând să lucreze pentru NASA. "Am studiat navele, am ajuns să fac aerospaţialitate, dar mie, de fapt, mi-au plăcut trenurile! Trenuleţele electrice! Am avut o mare pasiune", ne-a mărturisit Călin Tarău, recunoscând că are şi o colecţie de trenuleţe electrice. Dacă tot veni vorba de pasiuni, trebuie spus că gălăţeanul a cântat rock cu propriul band. În ceea ce priveşte sportul, numele lui apare pe site-ul american de futnet (tenis cu piciorul).

"Îmi aminteşte de ilustrul profesor Adrian Bejan"

"Profesorul Călin Tarău face parte dintr-o listă de aur a Facultăţii de Mecanică, alături de mulţi performeri în inginerie. Călin este un om performant. Şi este performant în trei direcţii: în ştiinţă, în muzică şi în sport. Muzică, da, pentru că are o diplomă la chitară bas, luată în 1998, la nivel naţional în România! Călin Tarău a fost un atlet de performanţă în lotul naţional. Este genul de om care a performat în toate domeniile şi-mi aminteşte de ilustrul profesor Adrian Bejan, care era şi el performant în toate! El face parte din categoria celor care nu confundă performanţa cu masca ei. Este un performer şi, ajungând în America, a avut condiţii să-şi manifeste talentul, competenţa şi aşa mai departe. Călin Tarău este legat afectiv de Galaţi şi de Universitatea "Dunărea de Jos". Faptul că a ajuns în America este chiar o întâmplare, dar el sufleteşte este la Galaţi şi noi ţinem o legătură virtuală permanentă", ne-a declarat prof. dr. ing. Gabriel Andrei, prodecanul Facultăţii de Inginerie, fost coleg de departament cu Călin Tarău.
"Încă de când era student în anii III-IV, a fost pentru şcoala noastră o lumină! Cu adevărat, o lumină! Tatăl lui, domnul Tarău, mi-a fost mie profesor şi avea o calitate rară: lucra cu toţi împreună şi îi ajuta şi îndruma pe toţi cei din jurul lui!", ne-a mărturisit prof. univ. dr. Nicolae Oancea, participant la conferinţa "Spacecraft thermal control", găzduită de Şcoala doctorală de Inginerie Mecanică şi Industrială din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.

viata-libera.ro

  • 6 years later...
Posted

Călin Tarău: „Mi-a trebuit un an de zile să mă decid să plec în SUA”

Zilele trecute, am avut plăcerea să discut, la redacţie, cu dr. ing. Călin Tarău, care ne-a vizitat împreună cu prof. dr. ing. Gabriel Andrei, co-organizator, alături de prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, al conferinţei “Tehnologii pentru explorarea zonelor permanent umbrite ale lunii”, în cadrul seriei de “Dialoguri ştiinţifice şi culturale” ale Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi.

Evident, nu am abordat subiectul foarte tehnic al prezentării sale, dar l-am rugat pe inginerul Călin Tarău să ne spună care a fost, până la urmă, miezul comunicării sale cu studenţii gălăţeni, dar şi cu membri ai corpului profesoral. 

“Topicul a fost un pretext să le vorbesc studenților pentru a-i inspira, pentru a-i face să înţeleagă unde pot ajunge. Dacă eu am fost absolvent aici și munca mea este apreciată, ei sunt de asemenea absolvenți aici și munca lor are aceeași șansă să fie apreciată mai târziu. Deci, cred că asta e cheia a tot ce am făcut astăzi (luni, 28 octombrie 2024 n.a.). Acel subiect tehnic l-am prezentat fiindcă este ceea ce fac, în meseria pe care o iubesc enorm! Și am considerat chiar că este atrăgător și fascinant, pentru că este un subiect de astronautică, de cucerirea spațiului și a suprafețelor planetare, este de viitor, este în vogă, e fascinant. Am avut norocul ăsta, de a avea plăcere, bucurie şi succes să lucrez într-un domeniu care se întâmplă să atragă oamenii și să-i fascineze”, a precizat Călin Tarău.

Călin Tarău crede că școala te ajută să-ţi alegi drumul, cel puţin aşa s-a întâmplat în cazul său. "În școală, prin discipline, vezi mai în detaliu ce inclinații ai. În cazul meu, inclinațiile mecanice au fost mult înainte de școală. De copil mi-au plăcut mașinile, tractoarele, trenurile electrice. Prin clasa a VIII-a, în anul I de liceu, le depanam locomotivele, sofisticate asamblări mecanice cu roți dinţate, cu arbori de transmisie, cu sisteme cardanice, tuturor prietenilor mei, că aveam atelier acasă. Deci asta m-a fascinat de atunci. Mi-am construit masă cu trenuri sofisticate, în apartamentul părinților la bloc. Așa, pe băncile liceului, mi-au plăcut foarte mult disciplinele matematice și fizica, mecanică, termodinamică, electricitate. Noi o numim fizică, dar de fapt ele sunt discipline foarte separate. Fizica în facultate a însemnat altceva. Vorbesc de fizica din liceu, că mi-a deschis mie ochii. Eu am făcut la LICM 1 (Liceul Industrial de Construcţii de Maşini), pe Radu Negru. Era cel mai bun liceu tehnic, cum s-ar zice acum. L-am avut profesor patru ani pe dl Istrate."

"Nu am luat notiţe la cursuri niciodată!"

Fiecare învaţă în modul propriu, nu există reţete pentru toată lumea, dar important este să fii persistent. "În facultate, nu am luat notiţe la curs niciodată, nici aici, nici în graduate school, la New York. Eu stăteam în clasă și încercam să înțeleg. Și învățam de pe cursurile colegilor, cred că 70% din cursuri Elena Mereuță mi le dădea. Nu pot să iau notiţe la curs, că mă deconectez şi pierd șirul, şi după aceea totul devine nefolositor. Dar de învăţat, am învăţat. Și, în facultate, am aprofundat discipline care au început să-mi placă în liceu: Rezistența materialelor, Mecanica fluidelor şi transferul de căldură, Termodinamica şi Mecanicile cu domnul Matulea au fost de referință pentru mine. După facultate imediat am lucrat cu repartiție la Brăila, la Navrom. Acolo, a fost un moment de stagnare. Ştiam că termin stagiatura şi o să vin la facultate. Dar s-a întâmplat mai devreme, că a venit Revoluția, şi în 90, prin concurs, am venit preparator. M-am trezit în mijlocul unui corp didactic foarte evoluat, foarte experimentat şi am înțeles că e momentul să pun osul la treabă, după doi ani de stagnare, în care le făceam proiectele unor ingineri care studiau la seral. Și după aceea am început cariera didactică, de care şi acum sunt îndrăgostit. Pentru că, deşi nu sunt la universitate, inginerii mei sunt ca și cum ar fi studenții mei, mă mândresc cu ei."  

"O schimbare de viaţă când eşti fericit este groaznică"

Călin Tarău îşi aminteşte cu nostalgie perioada cât a lucrat la Universitatea "Dunărea de Jos". "Nouă ani, cât am fost cadru didactic, credeam că asta voi face tot restul vieții mele. Și eram fericit. Eu nu am vrut să plec în America când a apărut şansa. Eram atât de fericit cum sunt și acum. Și nu aveam bani, salariul era mic, dar nu conta pentru mine, că stăteam cu părinţii. Și la momentul ăla nu aveam copii, viața mea era frumoasă, îmi plăcea tot ce fac", mărturiseşte specialistul. "Aveai tu grijă să faci doar ce-ţi place!", spune, râzând, prof. Gabriel Andrei, conchizând: "Călin este un fericit incurabil!". Cunoscutul profesor gălăţean rememorează perioada: “Unde este Facultatea de Arte, la stradă, era un spaţiu impropriu, că fusese un fel de cămin pentru profesori. Și noi ne-am îngrămădit acolo, că sediul nostru era în reconstrucție, era Constantin rector şi se renova corpul vechi. Și eram acolo îngrămădiți cu toţii, mai era şi Ovidiu Vasilcan, iar Călin practic stătea și lucra de dimineață până seara şi noaptea lucra (studenţii îşi făceau proiecte şi îi ajuta n.a.). Mai pleca el să facă baie în mare, la ora 9,00, pe urmă tot acolo se întorcea.”

Călin Tarău spune că oportunitatea de a pleca în America nu a fost un motiv de bucurie, iar întrebarea profesorului Leonard Domnişoru, pe 8 aprilie 1998, dacă ştie ceva despre domeniul de studiu al bursei de la New York, turbulenţă, fenomene aerodinamice etc, a fost întâmpinată cu răspunsul "Nu ştiu absolut nimic!".

Călin Tarău crede că izvorul acestei întâmplări este Adrian Bejan, care a facilitat multe burse, printre care și pe ale unor studenți cu care el lucrase şi care, ajunşi la Southern Methodist University din Dallas, l-au recomandat viitorului său profesor din New York, aflat în vizită. Acesta avea în momentul acela trei granturi, unul de la Air Force, unul de la NASA şi unul de la National Science Foundation, şi avea nevoie de studenți. "A trimis oferta la Galati şi Domnișoru a venit la mine, a intrat pe ușă și mi-a zis: Vrei să te duci?. Am zis nu, da, nu. Un an de zile mi-a trebuit să mă decid. Nu a fost așa roz. Nu am fost fericit. Deci o schimbare din asta de viață tentantă, când tu deja ești fericit, este groaznică. Și mi-a trebuit un an de zile să mă decid să plec. Am dat primul test TEOFL pe care L-am picat, nu tare, dar l-am picat. Am fost satisfăcut, am spus că sunt forțe care mă țin aici. Dar l-am mai dat o dată și am reușit cu puțin, apoi am plecat. Cred că, dacă îl picam încă o dată, nu mai plecam. Acolo, am ajuns student din nou, a trebuit să mă adaptez la cultură, limbă, singurătate, dor de casă. M-a salvat sportul. Dar, până să găsesc oameni să joc (fotbal tenis n.a.), doi ani de zile am fost în agonie mentală. M-a mai menținut examenul de calificare, examenul vieții mele, tare, dur. Știam că e pe viață și pe moarte, l-am luat din prima, dar m-am pregătit tare de tot. Întâmplarea face că soția mea de atunci a rămas însărcinată şi nu numai că am luat examenul, două luni mai târziu s-a născut și primul meu băiat."

Doctorate doar de dragul diplomei, un trend nociv

În SUA, Călin Tarău a studiat "mai mult fluide şi transfer de căldură, din cauza profilului aerodinamic", tot bagajul de cunoștinţe de structuri și rezistența materialelor i-a rămas din Galaţi, de la profesorii "Modiga, Stoicescu, Matulea şi Jîşcanu la Organe de mașini şi d-nul Vasilescu, la Fluide, şi  Gociu ș. a. m.d. Vreau să știți că cinci ani de facultate de la noi, în Statele Unite se echivalează cu master. Deci noi aveam masteratul, că învățam cinci ani și şase zile pe săptămână", îşi aminteşte inginerul, care spune că este adeptul doctoratului de la patru ani în sus. 

"Inclusiv acum, când angajez ingineri şi aud de doctorat de trei ani, trei ani jumate, sunt sceptic. Eu am petrecut cinci ani jumătate la doctorat, intenşi.  Am avut un coleg care a început doctoratul cu profesorii mei, la doi ani după mine şi a terminat în același timp cu mine. Trei ani jumate pe care i-am avut împreună el era coada, venea, cerea ajutor, nu înțelegea nimic, dar voia să termine. Deci pentru el școala a fost un business. Voia să plece repede, să facă bani. Și ca dovadă, el, doctor, specialist în inginerie aerospațială, s-a mutat în Argentina ca persoană politică reprezentând SUA. Și nu mai face nimic din ce a studiat la doctoratul ăla", precizează Călin Tarău.

Prof. Gabriel Andrei îl susţine, adăugând: "Fenomenul ăsta îl simțim noi acum și nu de ieri, de azi. De câțiva ani, exact ceea ce spui tu, vin oameni care sunt colecționari de diplome, fac tot felul de studii şi din păcate ăștia merg direct în social şi politic, pe tot felul de sinecuri".

A renunţat la sport din cauza dopingului din sistem

Călin Tarău a făcut atletism 14 ani, a ajuns în lotul naţional, era “habotnic” în antrenamente, avea blockstart în apartamentul de bloc al părinţilor şi exersa starturile până la 5 dimineaţa, de “credeau vecinii că aud cai”. A renunţat, potrivit propriei declaraţii, în 1985, din cauza dopingului din sistem. A luat anabolizante o dată şi i-a dispărut motivaţia, iar situaţia actuală i se pare inadmisibilă. „Știu multe și a devenit politică discuția. Acum, Rusia este afară de la Jocurile Olimpice. De ce? Că este doping la nivelul guvernamental, sponsorizat de guvern. De ce? Pentru că sunt o țară de propagandă. Ei vor să demonstreze cu orice preț că sunt buni în ceva. Și asta a fost tot blocul comunist. În partea cealaltă, ei când se droghează, că nu zic că nu se droghează și acolo, este o decizie individuală a antrenorului sau a lor, dar nu-i sponsorizată de stat. Statul luptă împotriva fenomenului", spune, cu tristeţe, fostul sportiv, care priveşte cu îngrijorare situaţia de peste graniţă, atât de aproape de oraşul său natal, în care, chiar dacă nu mai are rude de sânge, are prieteni şi unde revine mereu cu drag.

Călin Tarău este inginer principal la Advanced Cooling Technologies, Inc. Lancaster, SUA, unde lucrează de 19 ani. S-a născut pe 31 mai 1963, la Galaţi. A învăţat la Şcoala Generală Nr. 23, apoi a urmat Liceul Industrial de Construcţii de Maşini nr. 1 şi Facultatea de Mecanică, secţia Nave, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. După absolvirea facultăţii, în 1988, a lucrat timp de doi ani la Navrom Brăila, apoi s-a întors la Universitate, unde a fost cadru didactic până în 1999, când a plecat de pe poziţia de lector, cu o bursă doctorală, la Institutul Politehnic din New York. Şi-a dat doctoratul în 2004, dar nu a rămas în învăţământul superior, ci a optat pentru cercetare în domeniul privat. Conduce un Nissan Sentra, manual, este pasionat de trenuri electrice, muzică şi sport.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.