Acasă, în Micro 40

[dcp100168]

Acasă, în Micro 40

Galaţiul meu a început în Micro 40. A început printre mirosuri care deosebeau blocurile între ele, între tanti mai murdare sau mai curate de la care cumpăram borş de casă, între vecinele pe care le salutam în timp ce ele îşi continuau vorba despre beţivul de bărbat’su, cum să-l lase?, aduce şi el bani, asta e, acum, că bea!

Galaţiul a început din staţia de autobuz de la Alimentară, staţie nemarcată vreodată. Treceau ore de urmărit furnici în asfalt şi copii de la blocurile F, de lângă piaţă, până venea 34 de dinainte de Revoluţie.

Galaţi – realitatea se suspendă în Aeroport, adică în 40-ul meu iubit. Adică în 38-ul de peste linia de tramvai, de la Şcoala 31. Sau în îndepărtatul 39 B, la piaţă, unde două kile de roşii se transformau într-un calvar al târâtului sacoşei până acasă.

Şi într-un misterios răspuns „Fileşti” al întrebării „De unde se aud, mamă, trenuri la noi?”.

Lichidare, dar la hoha

Cochetăriile Aeroportului contemporan nu se mai rezolvă în călătorii spre, hăt, centrul oraşului. Ştim toţi Depozitele ca pe sufrageria în care călcăm cu băgare de seamă, să nu îl trezim pe tata, asta e, confort doi, nu ne-a făcut mama în apartament decomandat. Revenind: şi dacă arătăm toţi la fel după ce ne cumpărăm haine din Depozit, ce? Sunt la fel de chinezeşti ca şi cele din magazinele de fiţe şi preţuri cu un zero în plus. „Unii au mai închis… Noi ţinem aşa, anunţ de lichidare, că se dă marfa mai repede”, râde Marcela, de 46 de ani, vânzătoare. Poartă şi ea plasticurile made in China de pe tarabă, şi singurul lucru care pare să o sperie este că nu vrea fierbătorul ăla să meargă, şi nu e al ei!

Gară pentru noi. La Fileşti

Cunosc jegul pereţilor din gara din Fileşti la fel de bine cum îmi ştiu ordinea pozelor din albumul de familie. Pe mozaicul galben, decupat pătrăţele-pătrăţele, se scurg zeci de ani de când clădirea este Gara Aeroportului. Ultima oprire înainte de staţia Galaţi (mmm, nimic nu e întâmplător). Cu o băncuţă pe care au dormit beţivi, s-au recules dezrădăcinaţi şi au tremurat îndrăgostiţi în prag de despărţire mică, de cartier. Zeci, dacă nu sute de drumuri şi trenuri către Brăila am luat din Fileşti. Sute de personaluri au fluierat odată cu inima mea, moartă de iubire şi oricând gata de îmbarcare. Întrebările despre misterioase sunete de tren, adiate în nopţi cuminţi, de cartier obosit de mersul la Combinat, rămăseseră în urmă. „Ne facem curăţenie singure, că aici nu s-a renovat nimic. Noi spălăm, pe jos, noi facem tot. Clienţii merg mai ales către Feteşti, cu personalul. Sunt zile şi zile, acum nu prea mai pleacă lumea”. Casiera nu vrea să i se ştie numele. S-ar putea supăra şefii şi…, da, ştim, e criză. Dacă sunteţi şefii ei, să ştiţi că nu ea a stat de vorbă cu noi.

Poftă bună!

Piaţa din 39 B poate fi acuzată de multe păcate, dar nu şi de lipsa simţului umorului. Aşa că, dacă e frig şi dumneavoastră vă e foame, comercianţii de aici, uitaţi, se sufocă de grijă. Sperăm că aveţi multe reţete la care se folosesc cartofi şi ceapă, singurele produse de vânzare pe temperaturi de stepă rusească. „Păi, da’ ce, se strică marfa, dacă vin oamenii cu varză, toate alea…”, se hlizeşte un vânzător de la un magazinaş gol, în care o aerotermă anorexică dezgheaţă o lădiţă de mandarine. „Vreţi portocale?”, mi le arată vesel omul, că dacă tot sunt bocnă, poate par şi mai mari şi intră la categoria superioară.

Şşşşt, începe

A fost şi cinematograful „Flacăra”. Nu am văzut copil de centru care să îl ştie, toţi se bâlbâie întrebând, care, bă, acela din 19, de parcă Galaţiul se numără numai de la Două Babe, iar restul este Bronx de ţigani şi anunţuri imobiliare de „exclusiv Aviaţie”. Vreo patru-cinci serbări de sfârşit de an şcolar şi veselă cravată de pionier tot am tras la „Flacăra”, locul în care şcolile 31, 33, 34, 38, 18 sau 30 făceau programare pe zile, să nu se suprapună, ca să vină cu elevii la recitat din Eminescu, interpretat scenete şi cântat ca la „American Idol”. După o oră de prezentări, râsete şi înghionteli artistice pe scenă, luminile se stingeau, şi o sală întreagă de copii şi profesori tăceau sub culorile pantalonilor lui Donald, la desenele animate-bonus. Din „Flacăra” au mai rămas gratiile ruginite de la fosta casierie şi o intrare încuiată. Poate doar în tăcerea dinăuntru să se mai ascundă copii cu feţele colorate de Mickey, Pluto, Woody, Popeye…

De la mine, din 40

Ador faptul că nu se schimbă. Că 40-ul meu rămâne scămoşat, cu mânecile prea lungi la haină, cu zâmbet obraznic şi copii slăbănogi, nu ca micuţii supraponderali care golesc raftul de dulciuri din marketurile din Mazepa. Că în 39 poţi să ceri staţie şi ţi se va da. Că în 38 şcolile au cei mai buni profesori care există, oameni căliţi de elevi demenţi, dar şi de foştii copii-minune. Copii care nu îi uită pentru că, odată, profesorii ăia le-au dat mai multă atenţie decât proprii părinţi. Că din 13 răzbat trenuri care duc alţi îndrăgostiţi. Ieri, când am plecat din 40, oamenii au încremenit cu privirile îndreptate în sus. Pentru o secundă, toţi am tăcut spre cer. Începuse să ningă.

Elena Parapiru

http://www.viata-libera.ro/articol-Acasa_in_Micro_40_2.html

[dcp100168]

Problemele locatarilor din Micro 40 - Lipsa unei pieţe, trotuare sub apă şi alei neasfaltate

* Oamenii se plâng de faptul că fosta piaţa s-a degradat în ultimii ani şi nu mai există decât două-trei tarabe * Locuitorii din Micro 40 se uită cu jind la alte cartiere, unde Primăria a făcut investiţii în pieţe noi * Zeci de chioşcuri au umplut trotuarul din faţa fostului complex din Micro 40, iar maşinile de marfă fac aprovizionarea pe trotuar, printre trecători şi alte maşini parcate aiurea

Cea de-a doua întâlnire între reporterii "Vieţii libere" şi cititorii ziarului a avut loc săptămâna trecută în Micro 40. Interesul oamenilor pentru astfel de întâlniri este extrem de mare, dovadă că la ora 9,00 erau deja strânşi în jurul chioşcului mai bine de 10 oameni. De departe, cea mai mare problemă a oamenilor din Micro 40 este faptul că nu au o piaţă adevărată. De ani de zile, aşa-zisa piaţă este de fapt formată din două tarabe şi trei aprozare. Niciun alt fel de amenajare! „Profită de faptul că sunt doar doi-trei şi ţin preţurile extrem de ridicate. Ca să nu mai vorbim de faptul că multe dintre legumele pe care ni le vând sunt veştejite, n-au niciun aspect comercial şi de multe ori ne şi fură la gramaj. Preferăm să mergem la tarabele din Micro 39, chiar dacă este departe, măcar acolo avem de unde să alegem”, spune Constanţa Tudor, una dintre persoanele care ne-au aşteptat joi la chioşcul "Viaţa liberă". Nemulţumirea oamenilor este cu atât mai mare cu cât spun că plătesc aceleaşi impozite ca şi cei care au pieţe moderne. „Vrem şi noi o piaţă acoperită, uite cum se face în Micro 39, cum este în Ţiglina. Acolo, după ce s-a terminat ziua de piaţă, totul se închide şi este linişte. Plătim aceleaşi impozite şi nu înţeleg de ce suntem mereu uitaţi când vine vorba despre investiţii. De ani de zile ni se promite, dar rămânem cu promisiunea. Acum, nici deputat nu mai avem care să ne poarte de grijă”, spune un alt locuitor din zonă.

Cine-a pus cârciuma-n târg?

Dacă tarabe cu producători agricoli certificaţi nu au, oamenii din Micro 40 au în schimb cinci cârciumi unde îşi pot îneca amarul. Dar să nu credeţi că este vorba despre cine ştie ce baruri selecte, nu, bodegi ordinare! „Dau drumul la muzică de la cinci dimineaţa şi o opresc noaptea târziu, de multe ori la insistenţele noastre, ale oamenilor chinuiţi de beţivii care urlă, înjură sau cântă după propriul plac. Ne-am săturat, poliţişti nu mai vezi după ce se înserează, probabil că le este frică şi lor ca nu cumva să se ia la harţă cu beţivanii”, se plânge Constanţa Tudor. Oamenii din Micro 40 îşi pun acum mari speranţe în noul primar, pe care-l aşteaptă în cartier să îi spună necazurile. „Politicieni nu vezi la noi în cartier decât în preajma alegerilor. Vin, promit marea cu sarea, după care nu-i mai vezi patru ani. Acum, că avem un nou primar, poate vine mai des pe la noi, pentru că avem multe să-i spunem. Pe vechiul primar nu l-am văzut decât o dată sau de două ori în toţi cei 12 ani de mandat”, au spus toţi cei prezenţi la întâlnirea de la chioşcul "Vieţii libere".

Pietonii, ca maşinile pe şosea!

Peisajul pe care-l vezi în momentul în care cobori în staţia de transport în comun „Micro 40” nu este unul tocmai plăcut. Trotuarele au fost umplute de-a lungul timpului de zeci de gherete în care se practică un comerţ impropriu, deloc civilizat. Din cauza lor, oamenii sunt nevoiţi să meargă pe stradă, fiind deseori predispuşi accidentelor. Multe dintre gherete stau închise de ani de zile, dar nu au fost dărâmate de autorităţi. În tot acest timp, în spatele rândului de chioşcuri stă aproape nefolosit un ditamai depozit, aflat se pare în proprietatea Galmopan. „Să dispară dom’le toate chioşcurile de pe trotuar şi să le dea spaţii în depozitul ăsta. Să-şi facă standuri civilizate, să vândă şi ei, nu vreau să li se ia pâinea de la gură, dar să arate frumos”, spune Costică Gâţă, un pensionar care locuieşte în Micro 40. Nu de aceeaşi părere este unul dintre comercianţi: „Am vrut să fac o investiţie, să arate frumos. Nu m-au lăsat cei de la Primărie. Au spus că este posibil să ne dărâme chioşcurile şi să găsească o altă soluţie”, ne explică comerciantul. Cert este că în urmă cu ceva timp au fost câteva tentative din partea unor patroni care şi-au deschis supermarketuri în incinta acestui depozit Galmopan, dar care nu prea au mers, fiind închise după doar câteva luni. Locatarii din Micro 40 vin şi cu propuneri: în locul chioşcurilor de pe trotuare ar putea foarte frumos să fie amenajate parcări, pentru că se simte lipsa lor.

Trotuarul, ca o stradă!

Cum în fostul complex mai sunt câteva societăţi comerciale, aprovizionarea acestora se face numai pe trotuar. „Trebuie să ne ferim şi când mergem pe trotuar! Zi de zi, sunt zeci de maşini care trec pe lângă noi, unele chiar cu viteză destul de mare”, se plânge o altă pensionară. Din cauza lanţului de chioşcuri, multe dintre magazinele din spatele acestuia se plâng că nu sunt la vedere şi că nu vine nimeni să cumpere de la ei. Este chiar şi cazul chioşcului de ziare "Viaţa liberă": „Chioşcul nostru se vede doar dacă treci printre alte două chioşcuri. Tocmai de aceea, la noi vin doar persoanele care ştiu de noi. Dacă ar veni o persoană din alt cartier, cu greu ne-ar zări”, spune vânzătoarea de la "Viaţa liberă".

Trotuare sub apă şi alei neasfaltate din comunism!

Un grup de locatari de la blocurile T ridică problema trotuarelor care se inundă la primii stropi de ploaie sau aleior dintre blocuri care n-au văzut asfaltul de zeci de ani de zile. “Trotuarul nostru se inundă la fiecare ploaie, trebuie să mergem prin apă de 10-15 centimetri de fiecare dată, pentru altfel nu avem cum să intrăm sau să ieşim din bloc. Nu ştiu ce se întâmplă, dar apa nu ajunge la canalizare. Stă câteva ore bune chiar şi după ce se opreşte ploaia”, spune un locatar de la blocul T4. Oamenii se tem şi că apa ar putea ajunge chiar şi sub blocuri şi le-ar putea distruge fundaţia. “Şi-aşa în multe subsoluri este mizerie şi avem apă!”, a completat locatarul. Acestei nemulţumiri i se adaugă şi cea venită din partea unor şoferi, care spun că şi-au distrus maşinile călcând prin gropile şi şanţurile din aleile dintre blocuri. “Nu i-am mai văzut pe cei care fac plombări de ani de zile. Şi atunci când au plombat aleile, au ţinut câteva săptămâni, după care gropile au reapărut. Oare nu face nimeni recepţie la lucrările astea, nu se dă o garanţie?”, spune supărat un alt locatar de la T-uri. Ca să nu mai vorbim că pe aleile dintre blocuri nu mai există de ani buni de zile niciun fel de semnalizare rutieră. “Au fost furate şi nimeni n-a venit să le înlocuiască. La fel cum sunt furate extrem de des capacele de canalizare. Este un adevărat pericol, şi pentru oameni, dar şi pentru maşini”, ne-au mai semnalat oamenii.

Ghena de gunoi, paradisul căutătorilor de PET-uri

Ani la rând, ghena de gunoi din spatele complexului comercial din Micro 40 a fost un adevărat focar de infecţie. Era ocolită sistematic de utilaje, iar când acestea ajungeau în sfârşit să ridice gunoiul, luau doar grosul, lăsând o mizerie mare în urmă. În ultimul timp, situaţia s-a remediat, iar ghena arată acum mult mai bine. În schimb, oamenii care locuiesc la blocurile din jurul amplasamentului au acum o altă mare problemă: căutătorii de PET-uri! “Răscolesc în tomberoane, aruncă sacii cu gunoi pe jos şi fac un adevărat vacarm atunci când încep să pocnească bidoanele din plastic, să le stâlcească, pentru a încăpea cât mai multe în sacii lor enormi”, spune Costică Gâţă, un locatar din zonă. Oamenii spun că au văzut de multe ori poliţişti locali trecând pe lângă căutătorii de PET-uri şi nu le-au făcut nimic. “Dacă nici ei nu îi iau la rost şi nu-i gonesc de la ghenele de gunoi, atunci cine să o facă? Noi, să ne mai luam şi la bătaie cu ei”, adaugă o altă locatară din zonă. Oamenii se plâng că aceste pocnituri de PET-uri au loc de cele mai multe ori în zori, la primele ore ale dimineţii, dar că sunt situaţii când se aude gălăgie şi la miezul nopţii. Din peisaj nu lipsesc celebrele căruţe trase de cai, în care se urcă acei saci imenşi cu PET-uri, şi care circulă apoi nestingherite pe şoselele oraşului. “Oare Poliţia Rutieră chiar nu-i vede sau închide ochii intenţionat?”, se întreabă retoric Costică Gâţă.

viata-libera.ro

[LaurX82]

Stiu multe despre micro 40, cunosc, acolo m-am nascut si trait 22 de ani... si am apucat si ceva ani inainte de '89 cand era cozi la lapte, bere si altele, magazinele care erau multe cu detoate, frizerie, reparati radio/tv, cizmarie, foto, librarie, cofetarie, alimentara cu autoservire,(un fel de supermarket) magazin de haine si jucari, piata aia era piata, avea si magazine pe acolo, aprozare si cate mai cate, era un adevarat complex comercial. Gaseai cam ce vreai acolo, asta inainte de 89 ca dupa sa cam desfintat, acum e o fabrica mare de paine acolo si multe inchise desfintate... amintiri...

Ca erau si multi rromi care facea scandale si mizerie mai cate mai cate... asta e, nici de alte cartiere nu mie rusine. Dar micro 40 a fost un cartier destul de bogat si sunt si multe licee si scoli acolo, fabrici, adica unele erau...

Asta ca sa stie uni mai "noi" ce a fost micro 40.

[gelu]

A fost si scoala 30 care nu mai exista! De acolo a plecat Dudau - mama ce batai mi-am mancat de la el dar nu puteai sa-i porti pica, era superprofesor si in pauza juca fotbal cu noi. Dar vorbesc de lucruri de acum 25-30 ani!

Edited August 7, 2012 by gelu

[Alexa Alexandra]

Acasă, în Micro 40

Galaţiul meu a început în Micro 40. A început printre mirosuri care deosebeau blocurile între ele, între tanti mai murdare sau mai curate de la care cumpăram borş de casă, între vecinele pe care le salutam în timp ce ele îşi continuau vorba despre beţivul de bărbat’su, cum să-l lase?, aduce şi el bani, asta e, acum, că bea!

Galaţiul a început din staţia de autobuz de la Alimentară, staţie nemarcată vreodată. Treceau ore de urmărit furnici în asfalt şi copii de la blocurile F, de lângă piaţă, până venea 34 de dinainte de Revoluţie.

Galaţi – realitatea se suspendă în Aeroport, adică în 40-ul meu iubit. Adică în 38-ul de peste linia de tramvai, de la Şcoala 31. Sau în îndepărtatul 39 B, la piaţă, unde două kile de roşii se transformau într-un calvar al târâtului sacoşei până acasă.

Şi într-un misterios răspuns „Fileşti” al întrebării „De unde se aud, mamă, trenuri la noi?”.

Lichidare, dar la hoha

Cochetăriile Aeroportului contemporan nu se mai rezolvă în călătorii spre, hăt, centrul oraşului. Ştim toţi Depozitele ca pe sufrageria în care călcăm cu băgare de seamă, să nu îl trezim pe tata, asta e, confort doi, nu ne-a făcut mama în apartament decomandat. Revenind: şi dacă arătăm toţi la fel după ce ne cumpărăm haine din Depozit, ce? Sunt la fel de chinezeşti ca şi cele din magazinele de fiţe şi preţuri cu un zero în plus. „Unii au mai închis… Noi ţinem aşa, anunţ de lichidare, că se dă marfa mai repede”, râde Marcela, de 46 de ani, vânzătoare. Poartă şi ea plasticurile made in China de pe tarabă, şi singurul lucru care pare să o sperie este că nu vrea fierbătorul ăla să meargă, şi nu e al ei!

Gară pentru noi. La Fileşti

Cunosc jegul pereţilor din gara din Fileşti la fel de bine cum îmi ştiu ordinea pozelor din albumul de familie. Pe mozaicul galben, decupat pătrăţele-pătrăţele, se scurg zeci de ani de când clădirea este Gara Aeroportului. Ultima oprire înainte de staţia Galaţi (mmm, nimic nu e întâmplător). Cu o băncuţă pe care au dormit beţivi, s-au recules dezrădăcinaţi şi au tremurat îndrăgostiţi în prag de despărţire mică, de cartier. Zeci, dacă nu sute de drumuri şi trenuri către Brăila am luat din Fileşti. Sute de personaluri au fluierat odată cu inima mea, moartă de iubire şi oricând gata de îmbarcare. Întrebările despre misterioase sunete de tren, adiate în nopţi cuminţi, de cartier obosit de mersul la Combinat, rămăseseră în urmă. „Ne facem curăţenie singure, că aici nu s-a renovat nimic. Noi spălăm, pe jos, noi facem tot. Clienţii merg mai ales către Feteşti, cu personalul. Sunt zile şi zile, acum nu prea mai pleacă lumea”. Casiera nu vrea să i se ştie numele. S-ar putea supăra şefii şi…, da, ştim, e criză. Dacă sunteţi şefii ei, să ştiţi că nu ea a stat de vorbă cu noi.

Poftă bună!

Piaţa din 39 B poate fi acuzată de multe păcate, dar nu şi de lipsa simţului umorului. Aşa că, dacă e frig şi dumneavoastră vă e foame, comercianţii de aici, uitaţi, se sufocă de grijă. Sperăm că aveţi multe reţete la care se folosesc cartofi şi ceapă, singurele produse de vânzare pe temperaturi de stepă rusească. „Păi, da’ ce, se strică marfa, dacă vin oamenii cu varză, toate alea…”, se hlizeşte un vânzător de la un magazinaş gol, în care o aerotermă anorexică dezgheaţă o lădiţă de mandarine. „Vreţi portocale?”, mi le arată vesel omul, că dacă tot sunt bocnă, poate par şi mai mari şi intră la categoria superioară.

Şşşşt, începe

A fost şi cinematograful „Flacăra”. Nu am văzut copil de centru care să îl ştie, toţi se bâlbâie întrebând, care, bă, acela din 19, de parcă Galaţiul se numără numai de la Două Babe, iar restul este Bronx de ţigani şi anunţuri imobiliare de „exclusiv Aviaţie”. Vreo patru-cinci serbări de sfârşit de an şcolar şi veselă cravată de pionier tot am tras la „Flacăra”, locul în care şcolile 31, 33, 34, 38, 18 sau 30 făceau programare pe zile, să nu se suprapună, ca să vină cu elevii la recitat din Eminescu, interpretat scenete şi cântat ca la „American Idol”. După o oră de prezentări, râsete şi înghionteli artistice pe scenă, luminile se stingeau, şi o sală întreagă de copii şi profesori tăceau sub culorile pantalonilor lui Donald, la desenele animate-bonus. Din „Flacăra” au mai rămas gratiile ruginite de la fosta casierie şi o intrare încuiată. Poate doar în tăcerea dinăuntru să se mai ascundă copii cu feţele colorate de Mickey, Pluto, Woody, Popeye…

De la mine, din 40

Ador faptul că nu se schimbă. Că 40-ul meu rămâne scămoşat, cu mânecile prea lungi la haină, cu zâmbet obraznic şi copii slăbănogi, nu ca micuţii supraponderali care golesc raftul de dulciuri din marketurile din Mazepa. Că în 39 poţi să ceri staţie şi ţi se va da. Că în 38 şcolile au cei mai buni profesori care există, oameni căliţi de elevi demenţi, dar şi de foştii copii-minune. Copii care nu îi uită pentru că, odată, profesorii ăia le-au dat mai multă atenţie decât proprii părinţi. Că din 13 răzbat trenuri care duc alţi îndrăgostiţi. Ieri, când am plecat din 40, oamenii au încremenit cu privirile îndreptate în sus. Pentru o secundă, toţi am tăcut spre cer. Începuse să ningă.

Elena Parapiru

http://www.viata-lib...Micro_40_2.html

[George]

Eu nu inteleg ce rost are un citat al unui articol vechisde 2 ani fara a adauga nimic la el? Pur si simplu nu ii suport pe cei care citeaza doar sa isi faca grosulde posturi fara sa spuna nimic esential.

Edited August 9, 2012 by George

[gabi]

mie îmi place mai mult micro 40 după ce s-a construit Kauflandul şi s-a lăţit puţin strada Henry Coandă. punctul sensibil rămâne inima cartierului, cu acele blocuri mici la interior şi cu geamuri multe la exterior. pentru cine are curiozitatea asta, poate că ar rămâne surprins de curăţenia de acolo, probabil făcută de oameni modeşti şi cu bun-simţ, cu alei măturate şi grădini îngrijite.

extrapolând puţin, cred că zona de nord are un potenţial imens de creştere din punct de vedere al investiţiilor şi poate că în viitor depozitele alea vor deveni un spaţiu civilizat. pe de altă parte, nu poţi să nu te întrebi de ce spaţiile comerciale mai "curate", construite de Mariano, au dispărut, iar cele gen talcioc, de peste stradă, au rămas.

George, dacă ai privi lucrurile mai relaxat, poate lumea-ţi va deveni mai colorată .

[dcp100168]

Baruri şi golani din plin, apă mai puţin. Micro 40, un cartier ca în Vestul sălbatic
Cartierul Micro 40 este, prin excelenţă, cartierul blocurilor gri, al golanilor şi al bătăilor de stradă, în care apa nu mai ajunge decât cu cisterna, iar oamenii riscă să fie daţi afară din apartamente din cauza datoriilor. Un cartier sărac, însă în care de la orele 9.00 - 10.00 dimineaţa, în piaţă, se aude maneaua. O mahala, până la urmă, unde poliţia nici nu mai are loc. În rest, aceeaşi poveste, câini, mizerie la orice colţ de bloc sau în orice grădină şi asfalt spart sau chiar deloc. În august 2011, "Viaţa liberă" a fost în Micro 40 pentru a sesiza problemele cartierului. Joia trecută, am revenit să vedem ce s-a schimbat, dacă s-a luat vreo măsură. Cartierul a rămas însă neschimbat, la fel, probabil, şi oamenii care populează barurile din piaţă.
„După blocurile gri, stăm noi, majoritatea”
Cum intri în Micro 40 te întâmpină o serie de blocuri jerpelite, vechi, sărace. Costică Mihăilă ne-a povestit despre băiatul lui, care nu are slujbă, stă cu chirie într-un bloc al Primăriei, împreună cu soţia, tot fără slujbă, şi nu are cu ce să îşi crească cei doi copii. A fost în Italia, a lucrat acolo ceva timp, s-a întors acasă, dar fără să-şi fi făcut rost de o slujbă. Se bucură de orice muncă fizică, de orice ban câştigat cu ora, dar este insuficient pentru a-şi hrăni copiii, darămite să-şi plătească datoriile. „N-are serviciu şi Primăria vrea să îl dea afară. Vi se pare corect? Înţeleg dacă ar fi avut bani şi nu ar fi plătit din reavoinţă, dar de unde să dea?”, a spus Costică.
Cam în aceeaşi situaţie se află şi M.T, o doamnă a cărei pensie este de doar 504 lei. Cea mai mare avuţie a ei par să fie bolile, pentru că sunt multe. În 22 ianuarie 2011 a fost dată în judecată din cauza datoriilor. În 2012 s-a împrumutat de unde şi cum a putut şi a reuşit să-şi achite întreţinerea de 20.000 de lei, însă i s-a pus poprire pe pensie. I se reţine lunar 72 de lei. „Îmi iau medicamente lunar de 200 de lei, mai dau şi la întreţinere, eu cum supravieţuiesc?”, a spus doamna.
Apa vine de la cisternă. Umiliţi şi obidiţi
Sărăcia este lucie. Nu mai este loc de îndoială. Având în vedere că oamenii nu au cu ce să-şi plătească întreţinerea, ei rămân chiar şi fără vitala apă rece. „Poate chiar au dreptate americanii, cei care ştiu de existenţa României, să o considere ţară de lumea a treia, punându-ne, astfel, în aceeaşi oală cu africanii. Cum se poate, în secolul 21, ca apa să fie furnizată la cisternă? Parcă suntem ultimii săraci!”, a spus Ioana. Cartierul pare să fie o zonă a umilinţelor. Oamenii stau la coadă pentru un bidon de cinci litri de apă. Oameni în vârstă, care au muncit o viaţă, stau acum şi îşi duc bătrâneţile fără apă şi cu o pensie mizeră.
Apă rece pe conducta de apă caldă
Oamenii se mai plâng şi de faptul că apa caldă furnizată de Apaterm, acolo unde încă nu s-au aplicat restricţiile de furnizare, este rece. „Trebuie să dau drumul la apa caldă să se umple două căzi, până chiar vine apă cu adevărat caldă. Este şi mai scumpă şi o şi risipesc. Ne rugăm să facă baie sau duş altcineva înaintea noastră. Dacă vrei să te speli dimineaţa, nu ai nicio şansă. Apa este rece sloi. Abia după ora 18.00 dacă vine ceva mai repede” ne-a spus Ion Gârleanu.
Vremea golanilor
Micro 40 este un cartier cu incidente şi bătăi frecvente. Potrivit poveştilor oamenilor, cartierul pare să fie unul al haiducilor, de parcă ai citi Panait Istrati, nu alta. „Maşini şmechere se perindă cu muzica dată la maxim. Un fel de haiduci moderni. Numai că mulţi din ăia vechi erau buni, ăştia te prăduiesc şi nici nu ştii pentru ce. Bine, sunt găşti, simpatii, antipatii, răzbunări, bani, interese. Mereu se bat, mereu se aud zgomote”, sesizează Maria. Găştile de cartier umblă de dimineaţa până seara nestingherite. „Chiar dacă Poliţia îşi face treaba şi patrulează zona, nu are ce face. Poliţiştii trec în maşină sau pe jos, golanii intră în scară şi ies după ce aceştia au trecut”, ne-a relatat Ioan Popescu.
Unde piaţă nu e, crâşmă e
Golani, mai bătrâni sau mai tineri, se adună şi în piaţă, un fel de centru al derbedeilor. În piaţa din Micro 40 se găsesc numai bodegi, niciun magazin alimentar sau supermarket. Singurul motiv pentru care oamenii se duc în piaţă este să bea, în rest nu au ce face. Pentru a-ţi cumpăra o pâine trebuie să te duci la chioşcurile din staţie sau la Billa din cartierul vecin. Dacă vara mai sunt două - trei tarabe cu zarzavaturi, acum, în martie, n-ai pe ce da banii decât pe-o cinzeacă sau pe o bere. Asta înseamnă că de când a fost "Viaţa liberă" în august în cartier, nu s-a schimbat nimic. Oamenilor le este teamă să treacă noaptea prin cartier, din cauza asta. „Seara, nu ai loc de beţivi. Pleacă de la cârciumă şi fac panaramă. Nu mai spun că de dimineaţă se aude muzica de la barurile din piaţă”, a spus Anton. În contextul în care barurile sunt singurele unităţi deschise în piaţă, având beţivii ca unici clienţi, cu golanii care mişună pe la toate cotloanele, cetăţenii nu se văd prea în siguranţă şi nici nu visează un viitor prea strălucit. Cât despre apa curgândă la robinete, de la aceasta ei şi-au luat gândul de mult timp.
Între blocuri, cu cizme de cauciuc
Trotuarele din Micro 40 sunt în continuare "asfaltate" cu promisiuni, şi nici o palmă de asfalt nu s-a pus în perioada scursă dintre vizitele "Vieţii libere" din august 2012 şi cea de săptămâna trecută. Astfel, dacă atunci oamenii se plângeau că spaţiile dintre blocuri sunt jalnice, acum le-am găsit în aceeaşi stare, poate chiar mai rău. Cetăţenii sunt supăraţi că Primăria a putut să aloce în fiecare an bani clubului Oţelul, dar nu a fost în stare să vină să toarne puţin ciment. „În loc să facă asfaltări, Primăria a sponsorizat cu sute de mii de euro clubul Oţelul Galaţi, de unde Marius Stan îşi lua salariul”, şi-a exprimat nemulţumirea Ion Cojocaru. Cum am ajuns în parcarea din faţa blocurilor L, s-a văzut clar: Primăria nu a adus nicio picătură de asfalt. Locuitorii din zonă au făcut sesizare la Primărie şi aşteaptă minunea, dar nu ştiu dacă să viseze pentru un termen mai scurt sau mai lung. Andrei Neculai stă la blocul L din 1988, iar în 25 de ani nu a văzut nici un primar care să fie interesat să facă ceva acolo. „Este cea mai proastă zonă din tot cartierul. Se adună apă, este noroi, ieşi cu cizmele din casă. Am făcut o sesizare la domnul primar, a spus că în funcţie de fonduri o să rezolve problema. Mi-a dat răspunsul în urmă cu vreo trei săptămâni. Să sperăm că se face ceva, măcar să aducă nişte piatră. Chiar în halul acesta să arate o parcare a unui oraş?! De când stau aici, din 1988, nu s-a făcut nimic cu parcarea asta. Se ştie problema. Au zis că ştiu problema, dar nu ştiu când o vor rezolva. Să sperăm că se va rezolva cât mai curând, doar suntem în secolul 21”, a spus acesta. Locuitorii blocurilor L, în lipsă de alternative, şi-au format nişte postamente, fie din ciment, fie din ce material au găsit, numai să nu se scufunde automobilele în noroi. Potrivit lui Ion Cojocaru, chiar ar trebui făcut un referendum pentru demiterea primarului Marius Stan.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Micro 40 - cartieurl gri îngropat în mizerie, câini şi nepăsare

Cum intri în Micro 40 te întâmpină o serie de blocuri jerpelite, vechi, sărace. De cablurile de înaltă tensiune stau agăţaţi, aproape în tot cartierul, adidaşi folosiţi, probabil, pe post de clopoţei de vânt. Cartierul Micro 40 este, prin excelenţă, cartierul blocurilor gri, al golanilor şi al bătăilor de stradă, în care apa nu mai ajunge decât cu cisterna, iar oamenii riscă să fie daţi afară din apartamente din cauza datoriilor. Un cartier sărac, însă în care de la orele 9,00 - 10,00 dimineaţa, în piaţă, se aude maneaua. O mahala, până la urmă, unde poliţia nici nu mai are loc. În rest, aceeaşi poveste, câini, mizerie la orice colţ de bloc sau în orice grădină şi asfalt spart sau chiar deloc.

Ca la noi, la nimenea

Domnul Ştefan Pavel locuieşte în cartier din 1978, adică de aproape 40 de ani, şi ne-a spus că, deşi a vizitat foarte multe ţări, nu a văzut nicăieri mizeria de la noi. ”Am fost şi în Israel, şi în Statele Unite ale Americii şi la Marea Roşie...îmi vine greu să mi le mai aduc aminte pe toate, dar un lucru pot să vă spun sigur. Peste tot era mult mai curat ca aici. Şi era curat pentru că şi oamenii voiau asta”, începe omul. „Eu ies în fiecare zi cu câinele la plimbare de cel puţin două ori şi ce văd mă îngrozeşte. Rromi care caută în gunoaie şi răstoarnă containerele, ca să nu se chinuie. Apoi, lasă gunoiul acolo, aşa, împrăştiat, şi vin câinii din cartier şi îl duc care încotro”, mai spune domnul Pavel.
Nemulţumiri are şi dânsul foarte multe, iar una dintre ţintele sale este chiar Poliţia Locală. „De ce mai există acest serviciu, poliţia comunitară sau locală? Şi aşa, dacă îi sunăm să intervină când e vreo bătaie între găşti sau când primim ameninţări de la golanii din cartier, nu vine nimeni. Îmi e frică, uneori, să trec pe lângă grupuri mai mari de tineri prin zonă. Copii de 15-16 ani care beau şi se droghează în scările blocului şi care sar la bătaie. De asta avem parte aici, în cartier.”

Pe vremuri, cartierul era frumos
Pentru că sunt aproape 40 de ani de când domnul Pavel locuieşte în zonă, acesta îşi aduce aminte cu drag de epoca de aur a cartierului. „Când eram tânăr, erau numai oameni liniştiţi aici. Totul era frumos, aveam bănci să ne relaxăm, vedeam bătrâni care stăteau liniştiţi, la aer. Dar era un alt nivel de respect, şi din partea societăţii, şi din partea cetăţeanului. Acum, nimeni nu ne mai bagă în seamă. Suntem buni de nişte voturi şi cam atât!”, mai spune Ştefan Pavel.

„Sporturi extreme” printre blocurile Galaţiului

Aproape că nu există locuitor din cartier care să nu aibă un set de nemulţumiri, de la iluminatul stradal şi mizerie, până la nămolul dintre blocuri sau faptul că seara le este frică să iasă casă de răul golanilor.
Prima persoană care a venit la întâlnirea cu cititorii a fost doamna Constantina Radu, în vârstă de 74 de ani. Dânsa locuieşte în Micro 40 de mai bine de 30 de ani şi spune că totul merge din rău în mai rău. „Să vină domnul primar sau cineva din primărie, dacă dumnealui e prea ocupat, să vadă cum trăim noi aici. Eu sunt femeie bătrână şi ca să ies până la magazin trebuie să mă ţin de toate gardurile, de teamă să nu alunec.” Şi doamna Radu are foarte mare dreptate. La o plimbare de doar câteva minute printre blocurile vechi de zeci de ani, oricine are mari probleme în a-şi menţine echilibrul. Iar eu şi fotograful cu care am fost în zonă nu am făcut excepţie.

Iar unde nu mai e gheaţă, aproape că nu ai unde să calci fără să pici direct în noroi. Un glod proaspăt, încă plin de apă, care abia aşteaptă următoarea victimă. Aşa arată aproape toate parcările dintre blocuri şi aleile pe care ar trebui să se plimbe cei de acolo să îşi destindă oasele. „Dacă nu alunec pe gheaţă sau nu cad în noroi, trebuie să caut să evit toate gropile, care acum sunt pline cu apă. Un nepot de-al meu spunea că face sporturi extreme până la mine la bloc.”, mai spune doamna Constantina Radu. Femeia este foarte nemulţumită şi de starea în care se află piaţa din Micro 40.

Tot fără piaţă

În 2013, conducerea Administraţiei Pieţelor Agroalimentare anunţa, cu surle şi trâmbiţe, că va investi o sumă semnificativă în modernizarea acesteia, prin instalarea unor camere de supraveghere şi prin aducerea unor agenţi de pază care să se asigure că nu mai au loc furturile de care se tot plângeau oamenii din zonă. Cu toate astea, la început de 2015, piaţa din Micro 40 este la fel de pustie ca înainte. Cele două, trei tarabe sunt îngrădite doar de maşinile celor care locuiesc în zonă, pentru că nici un comerciant nu şi-a pus fructele sau zarzavaturile la bătaie.

Şi dacă piaţă nu este, măcar cârciumă să fie. De la mai bine de 50 de metri distanţă, se auzeau manelele dintr-o crâşmă a cartierului. Un domn ne-a spus, în trecere, că de acolo pleacă mulţi dintre bătăuşii şi bătăile cartierului. „Când se adună mai mulţi şi se îmbată, se iau la pumni, dar cine să intervină? Poliţia nu vine, iar dacă se întâmplă să apară, deja fug toţi recalcitranţii, iar cei care rămân nu au văzut şi nu au auzit nimic. De frică, normal!”.
„Domnul primar a promis că ne va moderniza piaţa, că o să fim şi noi un cartier în rând cu lumea. Cu toate astea, am rămas la coada vacii, cum se spune. Abia ne descurcăm aici. Şi ce v-am spus până acum sunt doar aşa, problemele care îmi vin primele în cap. Că lista e foarte lungă”, ne-a mai spus doamna Radu.

Fără curent şi căldură de jumătate de an

Toader Pălăduţă locuieşte la căminul Liceului Metalurgic, aflat peste stradă de chioşcul unde ne-am întâlnit cu cititorii. Acesta a venit tunând şi fulgerând la adresa primăriei, iar lista sa de doleanţe este una extrem de lungă. „De aproape 7 luni, căminul nu beneficiază de curent electric, asta deşi mulţi suntem cu datoriile plătite. Din cauza unora care nu plătesc, suferim toţi. Există copii care îşi fac temele pentru şcoală la lumina lumânării...”, spune omul. 
Mai mult decât atât, omul spune că pe oficialii primăriei „îi doare în cot” de ce se întâmplă cu cei care locuiesc în acel cămin. „În campanie ni s-a promis că vor fi renovate blocurile, că vom avea balcoane, condiţii. Nu pe astea le vreau, că ştiu că nu se fac de azi pe mâine. Dar acolo, un minim de confort şi utilităţile de bază, curent, căldură, apă caldă, de astea avem nevoie. Dar văd că ne-au uitat repede.”, mai spune Toader Pălăduţă.

Omul stă în căminul Liceului Metalurgic de 14 ani, dar spune că cel mai rău este din 2014, de când acest cămin a intrat sub oblăduirea primăriei. „Probleme au fost dintotdeauna, dar din 2014 trebuie să trăim după anumite legi interioare impuse, de parcă cineva şi-ar dori să ne lase în stradă”, mai spune omul.
Nici cu căldura nu o duc mai bine locatarii. „Pentru că iarna asta a fost foarte friguroasă, majoritatea ne-am montat sobe, dar sunt periculoase. Săptămâna trecută erau să moară patru copii de la o scânteie. Aveau soba lângă pat. Şi de ce? Pentru că primăria nu vrea să ne bage deloc în seamă.”, continuă domnul Pălăduţă. „Eu şi familia mea preferăm să stăm îmbrăcaţi cu haine groase, să dormim îmbrăcaţi.. Uneori e mai cald afară decât în casă.”, ne mai spune acesta.

Câinii maidanezi, la putere

Nu există cotlon în micro 40 unde să nu existe un maidanez. În spatele chioşcurilor, în faţa blocurilor, în parcări, în parcuri, oriunde te uiţi, acolo este şi un câine. Dacă unii sunt realmente inofensivi, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cei care umblă în haite. „Sunt femeie bătrână şi mă tem. Chiar dacă îmi plac ăştia mai mici, ăia mari care umblă câte 20 mă sperie. Iar noaptea e cel mai grav. Se adună pe lângă blocuri şi latră, mârâie, se dau la oamenii care trec prin zonă, scormonesc în gunoaie.”, ne-a mai spus Constantina Radu.
Şi mizeria pe care aceştia o lasă în urmă este de nedescris. Din cauza faptului ca mare parte din cartier este neasfaltat, excrementele de câine se îmbibă în noroi, aşa că trecătorii au toate şansele să calce foarte des în ... „noroc”. Asta dacă nu au neşansa de a fi muşcaţi.

„Mergem în parc cu cizmele de cauciuc!”

Chiar dacă oamenilor li s-a promis de foarte mult timp, asfaltul încă se lasă aşteptat. Unul dintre domnii veniţi să stea de vorbă cu noi ne-a spus, cu amărăciune, că îi este teamă să îşi ducă copiii în parc fără cizme de cauciuc, pentru că nu îi mai poate scoate din glodul umed.
Reporterii "Vieţii libere" au fost de multe ori în cartier, încă din 2012, dar multe dintre sesizările făcute până acum au rămas fără răspuns. Acum, oamenii parcă nici nu mai vor asfalt şi s-ar mulţumi cu un strat de ciment. „Să ne aducă primăria materia primă şi ne ocupăm noi, numai să ştim că vrea cineva să ne bage şi pe noi în seamă. Dacă mai stăm mult aşa, ne întoarcem în secolul 15...”, ne spune un alt domn.

Nici cu deszăpezirea nu s-a făcut nimic în cartier, aceasta fiind problema principală a întregului oraş. „Am auzit că domnul primar a dat vina şi pe noi că nu ne-am dat zăpada din faţa blocurilor, din parcări. Dar dânsul de ce nu a dat-o din faţa primăriei decât după vreo două săptămâni? Am ajuns la bătrâneţe să fim luaţi în bătaie de joc de un primar fotbalist”, ne  spune doamna E.R, pensionară în vârstă de aproape 75 de ani, care trăieşte dintr-o pensie de 504 lei. „În fiecare lună, dau cam 200 de lei pe medicamente, că am atâtea boli de nici nu le mai ţin minte. Mai dau şi la întreţinere bani. Trăiesc din nimic, cu pâine şi aer…”, spune bătrâna, cu lacrimi în ochi.

Lipsa locurilor de parcare - O bătaie de cap

Printre blocuri, majoritatea maşinilor sunt parcate direct pe spaţiul verde. Cel puţin pe ce a mai rămas din el, pentru că acum este doar o mare pată maronie, de pământ îmbibat cu zăpadă murdară, topită. Motivul pentru care majoritatea şoferilor îşi lasă maşinile aşa este lipsa locurilor de parcare din zonă. Pe locurile unde au fost garaje înainte sunt improvizate parcări, dar acolo se duc tot cei care au fost proprietari de garaje. Astfel, cartierul nu este sufocat doar de gunoi şi de câini, ci şi de maşini lăsate aiurea, pe aleile dintre blocurile.

Ce schimbări îşi doresc oamenii?

La întâlnirea cu cititorii au venit oameni din diverse părţi ale cartierului pentru a ne semnala mai multe probleme. Unii dintre ei au dorit să îşi păstreze anonimatul, pentru a nu fi arătaţi cu degetul, însă alţii nu s-au temut să spună lucrurilor pe nume, clar şi răspicat.
Constantina Radu (74 de ani, locuieşte de 32 de ani în cartier): „Domnului primar aş vrea să îi fac o invitaţie în cartier la noi, dar să vină pe jos. Să vadă şi dânsul cât e de greu să mergi pe jos, să ocoleşti toate gropile, toate bălţile, toată gheaţa. Şi, pe deasupra, să mai trebuiască să mai dai şi peste câte o haită de câini care te înconjoară. Nu cred că ar fi atât de greu să se găsească nişte fonduri pentru o mână de asfalt prin cartier, să se facă ceva cu gunoaiele astea sau cu câinii”.
Ştefan Pavel (68 de ani, locuieşte în Micro 40 din 1978): „Nu ştiu la ce să mai sper, când văd că nimeni nu ne bagă în seamă. În zilele noastre, tinerii nu mai au respect faţă de profesori sau faţă de cei bătrâni. Înainte, dacă îndrăzneam să nu ii salut pe cei mai în vârstă sau pe vreun vecin, acasă mi se făcea o mamă de morală şi mai primeam şi vreo 2 peste ceafă. Acum, tinerii ne înjură, ne drăcuie. Ba mai sar şi la bătaie”.
Toader Pălăduţă (locuieşte în cartier de 14 ani): „Am semnalat focare de infecţie la primărie şi la ECOSAL, nu ne-a băgat nimeni în seamă. Noroiul e până la glezne. Mi se par condiţii inumane de trai. Am o fată în clasa a XII-a şi sunt foarte trist pentru că nu îi pot oferi condiţiille necesare pentru a învăţa ca un copil normal. Ea se duce şi îşi face temele la o colegă, care are şi calculator. Bineînţeles că trebuie să plătesc şi acest serviciu. Noi nici măcar curent nu avem. Dacă nu se face nimic pentru noi, măcar pentru copii să se facă ceva”.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Reportaj în triunghiul sărăciei

• Cartierul şi piaţa s-a umplut bodegi şi restaurante la care chiolhanurile se ţin lanţ de dimineaţă, de la prima oră, până seara
• Boschetari, drogaţi şi focare de infecţie printre blocuri
• Vandalism şi lipsă de educaţie

Micro 40 este un cartier al contrastelor gri şi al paradoxurilor. De la ultima vizită a reporterilor „Vieţii libere”, lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc. Aceleaşi blocuri dărâmate la colţuri, aceleaşi străzi uitate printre gropi şi aceiaşi scandalagii care distrug ce a mai rămas prin cartier. Cert este că, în acest triunghi al sărăciei, gălăţeanul se simte mai bine dacă are în faţa blocului un automobil de milioane şi o piaţă, în care de la primele ore ale dimineţii se aduce pâine şi rachiu, pe ritmul manelelor.

Coadă la bodegă de la ora 6 dimineaţa

La întâlnirea cu cititorii au venit oameni care aşteaptă o schimbare de mai bine de zece ani. Locuitorii din zona Pieţei Agroalimentare trăiesc cu speranţa că administratorii acesteia o vor moderniza, aşa cum au promis. „Eu stau în blocurile din Piaţa Agroalimentară de 14 ani şi mă îngrozesc zilnic de ce văd acolo. În piaţă sunt patru bodegi şi patru restaurante. S-a mai deschis un chioşc şi o pescărie care nu are marfă. La ora şase dimineaţa vine maşina care aduce pâine şi tot atunci se face coadă la o bodegă, pentru că li se dă băutură la pahar. Petrecerea şi cheful durează până după miezul nopţii. Nu poţi să le faci nimic, căci te înjură şi sunt violenţi. Ei scot umbrele, ţipă se bat, iar oamenii de bună credinţă, care mai stau pe aici nu au ce le face”, s-a plâns o doamnă care ne-a rugat să nu-i dezvăluim identitatea, de frica scandalagiilor din cartier.

Odată, piaţa din Micro 40 era renumită pentru marfă bună

Aceeaşi doamnă îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile când venea din cartierul alăturat pentru a-şi face cumpărăturile la Piaţa Agroalimentară. „Până acum 14 ani am stat în cartierul „Aurel Vlaicu” şi veneam aici să-mi fac cumpărăturile. Erau pline toate tarabele. Se vindeau zarzavaturi, aveai măcelărie, alimentară cu de toate. Acum nu este nicio alimentară în care să-şi poată face omul cumpărăturile într-un mod civilizat”.

Mizeria din piaţă îţi lasă impresia că serviciul public de salubrizare nu a intrat niciodată acolo, deşi unii locatari ne-au mărturisit că în fiecare dimineaţă un angajat Ecosal face curăţenie, iar în câteva ore, piaţa este iarăşi plină de gunoaie.

„Când mă uit de la balcon pe acoperişurile din piaţă văd doar haine aruncate şi mizerie în jur. În toate cartierele mai sunt oameni care fac probleme, dar ca şi aici nu-i nicăieri. Nu vine odată sectoristul să-i scuture! Am impresia că zona asta de cartier a fost lăsată de izbelişte. Cartierul de ţigani, aşa i se spune, şi cu asta am terminat”, ne-a mai mărturisit femeia.

Aproape doi ani fără apă în case

Deşi pare incredibil pentru un oraş din Europa anului 2015, în unele cartiere din Galaţi, oamenii trăiesc fără apă de aproape doi ani de zile. Bineînţeles, şi în Micro 40, majoritatea locatarilor aşteaptă cu disperare ziua şi ora la care vine cisterna cu apă. „Eu nu am datorii pentru utilităţi, dar stau de un an de zile fără apă în casă. Boiler încă nu îmi permit să-mi instalez, pentru că am pensia mică. Mergea vorba că se va schimba sistemul şi bun platnicii vor avea contracte individuale, dar se pare că nimănui nu-i pasă. Cisterna vine de câteva ori pe săptămână, după amiază, iar oamenii care nu au apă sunt mulţi.

I-aş invita într-o bună zi pe cei de la primărie să vadă cum se ceartă lumea disperată la cisternă. Sunt bătrâni care abia de pot căra apa, dar nu au de ales. Eu văd cât de cruntă e sărăcia din acest cartier şi îmi dau seama că nu toată lumea îşi poate plăti facturile. Dar printre cei care stau la cisternă sunt şi tineri care îşi pot găsi un loc de muncă, ca să-şi plătească utilităţile. La mine pe scară sunt numai familii tinere. Îi văd zilnic la barurile din zonă, iar asta înseamnă că au bani. Atunci de ce oamenii care nu au datorii trăiesc în aceleaşi condiţii ca şi rău-platnicii?”, se întreba o doamnă care tocmai îşi umpluse sticle cu apă la o fântână arteziană din staţia de autobuze.

Nici Ecosal, nici Poliţia Locală nu fac faţă situaţiei

Primul la întâlnirea cu cititorii a venit Gelu Dumitraşc, care trăieşte în cartier de trei decenii.  Domnul Dumitraşc are 68 de ani şi este tot mai dezamăgit de tinerii din ziua de azi. „Eu mă uit prin cartier şi rar mai văd câte un om harnic. Nu ştiu cum este în casele vecinilor, dar ceea ce lasă printre blocuri arată groaznic. Mizeria ne doboară, riscăm să ne îmbolnăvim, dacă vom continua să trăim aşa. Îi mai văd pe cei de la Ecosal cum fac curăţenie în cartier, dar vin boschetarii la containerele de gunoi şi scot tot de acolo”, ne-a povestit omul.

Cartierul Micro 40 este „faimos” şi datorită traficanţilor de droguri din zonă. Oamenii se plâng că printre boschetarii care lasă mizerie se numără şi tineri drogaţi. „Drogaţii au fost luaţi odată de poliţie. Făceau dezastru, iar oamenii i-au reclamat. Cred că aici se organizează consumatorii de droguri şi tot aici se vând droguri. Poliţia Locală i-a luat pe toţi, dar a doua zi le-a dat drumul, iar ei au revenit în cartier şi continuă cu aceleaşi obiceiuri”, ne-a mai spus Gelu Dumitraşc.

Parcuri distruse peste noapte

Din fericire, în cartier există câteva spaţii de joacă pentru copii. Ce-i drept, la doar câţiva ani de la înfiinţarea parcurilor de cartier, majoritatea băncilor au fost rupte, iar pe terenul de joacă pentru copii sunt numai bolovani, în loc de nisip. Chiar în ziua întâlnirii echipei „Vieţii libere” cu cititorii, unul dintre locatari a găsit în parcul din faţa blocului L2  o bancă cu speteaza ruptă. „Noaptea trecută se auzeau nişte tineri în parc. Aveau alcool şi făceau gălăgie, iar azi dimineaţă a fost găsită o bancă fără spetează. Nu este pentru prima dată când vedem aşa ceva, dar totuşi ne întrebăm de ce nu vine Poliţia Locală noaptea prin cartier”, ne-a declarat Gelu Dumitraşc.

În acelaşi parc ne-am întâlnit cu un gălăţean stabilit de 13 ani în Italia. „Am venit la Galaţi în vacanţă, dar am rămas dezamăgit. Nimic nu s-a schimbat de când am plecat. Parcul nu este întreţinut deloc. Mă mir că mai rezistă coşurile de gunoi”, a conchis bărbatul.

Revoltaţi sunt şi tinerii părinţi, care vor să-şi aducă micuţii într-un spaţiu de agrement îngrijit. „Eu vin cu băieţelul în parc în fiecare dimineaţă, dar niciodată nu se face curăţenie. Pe lângă asta, autorităţile au spus că vor pune nisip, dar de fapt, aici sunt numai pietre şi pământ. Sunt vinovaţi şi oamenii din zonă care distrug fără milă tot ce-i înconjoară”, ne-a povestit Ion Ştefan Dragoş, un bărbat în vârstă de 31 de ani.

Străzi fără asfalt şi fără locuri de parcare

În reabilitarea drumurilor din cartier, spun locatarii, nu s-a investit niciodată. Atunci când plouă sau se deszăpezeşte cizmele de cauciuc sunt la ordinea zilei. Unica porţiune de drum care a intrat recent în renovare este strada Caişilor. Altele aşteaptă de zeci de ani asfaltul. „În faţa blocului L2 este o alee care s-a stricat acum vreo 30 de ani, de când m-am mutat eu în cartier. S-au scos ţevile dintr-un canal, iar când plouă toată mizeria de pe alee ajunge pe scara blocului. Am insistat de multe ori să fie reparată, dar fără rezultat”, ne-a spus Gelu Dumitraşc.

Deşi sunt maşini cu duiumul şi locurile de parcare sunt o raritate. „Chiar nu se poate ca în locul bodegilor acestea să se facă şi locuri de parcare, căci vin maşinile peste noi”, se întreba Constantina Radu, o femeie în vârstă de 74 de ani.

Fost cinematograf în ruină

În trecut, cinematograful Flacăra era unul dintre cele mai mari din oraş, iar gălăţenii din toate cartierele stăteau la cozi ca să poată vedea un film. Acum, nimeni nu-i mai calcă pragul, cu excepţia oamenilor străzii şi câinilor vagabonzi. Oamenii din zonă îşi amintesc de perioada în care mergeau la film, de parcă ar fi fost ieri. „Mi-am adus şi copiii la acest cinematograf, pentru că erau desene animate timp de câteva minute înainte de începerea filmului. Nu-mi cred ochilor că a ajuns astăzi un focar de infecţii, un loc pentru şobolani, boschetari şi câini. Noaptea aici se întâmplă lucruri urâte. Înainte de a fi o ruină, cinematograful era o discotecă de cartier. Nu mi s-a părut deloc inspirată ideea, dar nu noi decidem ce se întâmplă cu edificiile de care ne pasă. Eu sunt în vârstă şi nu am mai văzut un film la cinematograf de ani buni, dar cred că nici nu o să mai apuc să văd de acum încolo”, ne-a povestit un domn.

Deşi autorităţile locale au încercat să preia clădirea din administrarea RADEF România Film, nu au reuşit să o treacă pe domeniul public. Această nereuşită vine în folosul celor care au făcut din Micro 40 un cartier gri, fără perspective şi fără speranţă.

„Dacă s-ar renova cinematograful, poate şi-ar reaminti şi oamenii că a existat cultură pe aici, iar mizeria care ne înconjoară nu este firească. De undeva trebuie să începem, doar că încă nu ştim de unde”, a mărturisit Ioana Ştefan.

Maidanezii, un pericol pentru cartier

După foarte multe solicitări din partea locatarilor, problema câinilor comunitari nu a rămas nerezolvată. Numărul patrupezilor este în creştere, iar serviciul public de salubrizare nu reuşeşte să-i colecteze. Oamenii insistă ca aceştia să ajungă la un padoc, pentru că au devenit un pericol pentru comunitate.

Ce schimbări aşteaptă oamenii

Mulţi dintre oamenii care au venit la întâlnirea cu reporterii „Vieţii libere” au vrut să rămână anonimi, pentru că, spun ei, pot fi atacaţi în orice clipă de scandalagii din cartier. Alţii spun că mai rău nu poate fi şi aşteaptă disperaţi o schimbare.

Gelu Dumitraşc (68 de ani, locuieşte în Micro 40 din 1985): „Continuu să mă adresez autorităţilor care sper să înţeleagă că avem nevoie ca Poliţia Locală să vină şi noaptea în cartier şi să facă ordine, să nu-i mai lase pe drogaţi şi pe scandalagii să terorizeze oamenii. Sunt atât de răi, încât şi ziua când mergi pe drum te trag de buzunare ca să le dai un leu pentru o bere. Bineînţeles, sper ca cel puţin drumurile cu cele mai mari probleme să fie reparate, îi ajutăm şi noi, numai să vină interes şi din partea primăriei. Câinii sunt o altă problemă care nu a mai fost rezolvată. Se înmulţesc pe zi ce trece, devin agresivi şi sperie copiii. Apoi, să facă ceva ca să ajungă apă şi la oamenii care nu au datorii. Nu ştiu dacă mai are rost să insist ca gunoaiele de printre blocuri să fie colectate, căci riscăm să ne infectăm”.

Constantina Radu (74 de ani, locuieşte de 34 de ani în Micro 40): Rog să-şi noteze autorităţile locale în agendă şi cartierul Micro 40. Aici este mare sărăcia, iar ei se pare că nu înţeleg că oraşul Galaţi nu este doar Micro 19 şi Potcoava de Aur. Eu am o pensie de 540 de lei şi sunt caz social, însă iarna trecută am îngheţat în casă. Noi intrăm în iarnă fără căldură, iar bani pentru gaze nu avem. Suntem oameni bătrâni şi avem o pensie de nimic. Îl rugăm pe domnul primar să ne îndrume cum să facem ca să avem şi noi gaze la iarnă. Sau, cel puţin, asociaţiile de locatari şi preşedinţii acestora să răspundă la nevoile cetăţenilor şi să le transmită la primărie. La ce să ne mai aşteaptăm şi în acest an? Vin ploile, o să urmeze zăpezile, iar noi vom sta în glod până la genunchi. Cel puţin nişte reparaţii dacă s-ar face, pentru că noi plătim impozite ca şi oamenii din alte cartiere, dar nimic nu se face. Şi o ultimă rugăminte: să mai vină poliţia la Piaţa Agroalimentară. Ne-am săturat de beţivii şi de nebunii care se adună acolo. Nu poţi merge liniştită cu o sacoşă. Toate bodegile de acolo trebuie închise cât mai urgent, căci aduc numai rău oamenilor din cartier. Ne dăm noi seama că nu mai modernizează nimeni nimic, dar cel puţin să lăsăm piaţa să fie piaţă pentru oameni educaţi”.

Străzile au fost iluminate

O schimbare de care se bucură gălăţenii din cartier ţine de iluminatul public. Asta după ce, o perioadă, cartierul a fost cuprins de beznă. Oamenii spun că au fost reinstalate becuri, s-au reparat defecţiunile existente de ceva vreme, astfel încât să existe mai multă siguranţă pe străzi pe timp de noapte.
viata-libera.ro

[dcp100168]

Micro 40 - reţeta încremenirii în timp

Cartierul cu cea mai proastă reputaţie din Galaţi se încăpăţânează să-şi păstreze renumele. Nici mulţi dintre oamenii care îl locuiesc nu se străduiesc să îi facă cinste, comportamentul de multe ori dincolo de limita legii şi al bunului simţ fiind la ordinea zilei, dar nici autorităţile nu îşi bat capul să rupă pisica în două. Totul, la doi paşi de zona "zero" a shoppingului şi distracţiei  din Galaţi.

Este greu să găseşti o bilă albă când vine vorba de Micro 40 şi asta nu dintr-o preconcepţie izvorâtă din contactul ocazional cu cartierul din nordul Galaţiului sau din auzite, ci pur şi simplu că nimic nu te poate convinge că zona merită să fie catalogată drept una demnă. Poate preţurile mai mici ale locuinţelor, dar e lesne de înţeles că nici piaţa imobiliară nu poate emite pretenţii când blocurile sunt cum sunt, utilităţile pentru mulţi se rezumă la apa de la cisternă, zona e vestită pentru scandaluri, bătăi şi alte fărădelegi, iar în multe locuri asfaltul se îmbină grotesc cu suprafeţe neatinse vreodată de vreo lopată de ciment sau măcar pietriş. Nimeni nu se mută de bunăvoie acolo şi nimeni nu vine să investescă, astfel încât să se ridice calitatea vieţii în Micro 40.
"E un cartier mort, uitat de toţi. Nimic nu s-a schimbat aici în bine. De degradat, da. Eu stau aici de peste 40 de ani şi pe zi ce trece mizeria e tot mai mare. În dreptul blocului L1, unde locuiesc eu, un copac stă să cadă peste maşini, dar nu vine nimeni să îl taie. Parcările sunt murdare, neasfaltate, pline de noroi. Suntem plătitori de taxe şi impozite, iar aleşii vin aici doar în campaniile electorale, văd, promit marea cu sarea, pleacă şi apoi uită", ne-a spus Ştefan Lascu, un gălăţean care locuieşte în Micro 40.
Slalomul prin noroi este sport local în Micro 40, mai ales după o ploaie mai zdravănă, multe zone fiind acoperite cu pământ. Ca să ajungi de la un bloc la altul, la un loc de joacă sau la ghenele de gunoi trebuie să îţi faci singur alee, pentru că asfaltul lipseşte. Să parchezi maşina, este, de altfel, o aventură, la fel ca în orice colţ al oraşului, pentru că şi în Micro 40 sunt, poate paradoxal, extrem de multe maşini. Dar nici cu locurile de parcare nu prea s-a omorât nimeni să le gândească ori să le amenajeze. La fel de abandonată pare şi ideea curăţării zonei de chioşcurile inestetice, indiferent dacă spaţiile mai sunt folosite sau nu. Staţia de autobuz de la intrarea în cartier are marcă înregistrată un lung şir de dughene, una mai urâtă decât cealaltă. Unele sunt consignaţii, altele sunt părăsite, dar toate au rezistat eroic comparativ cu alte stabilimente de acest gen din oraş.
"De ce nu le iau de aici? E urât, unele nu folosesc şi, poate dacă le-ar demola, ar mai deschide un pic zona, ar fi mai aerisit, mai civilizat. Aşa, sunt adăpost pentru mizerie şi paravan pentru golani", conchide un cetăţean care  a vrut să rămână anonim.

Nivelul gunoiului bate gradul de sărăcie

Nu ar trebui să fie o regulă existenţa unei legături directe între starea economică şi bunul-simţ. Până la urmă nu e nimeni vinovat că s-a născut sărac sau că nu a reuşit să câştige suficient cât să-şi permită să trăiască într-un cartier mai de Doamne-ajută. Dar nici cei care ajung prin zonă sau locuiesc printre cei certaţi cu elementarele norme de civilizaţie nu au nicio vină. Plătitori de taxe care se chinuie să-şi ţină locul curat sunt nevoiţi să-şi ducă traiul între ciocan şi nicovală: unul fiind reprezentat de gradul de nesimţire al vecinului, pentru care cartierul este o cocină mai mare, iar celălalt de dezinteresul autorităţilor, de la care aşteaptă ceva implicare, dar n-o vede decât în campaniile electorale, iar atunci mai mult la nivel declarativ.
"Gunoaie sunt peste tot. Şi în jurul blocurilor, aruncate chiar de la balcon, cu sacul, şi pe alei, şi pe stradă. Oameni sunt necivilizaţi. Îşi fac nevoile pe străzi, pe la colţurile blocurilor, asta pe lângă mizeria şi deranjul pe care le produc haitele de câini. Nu mai spun că e periculos. Pe nimeni nu interesează", ne-a spus Ştefan Lascu, un gălăţean care locuieşte la blocul L1.
Spusele cititorului nostru au fost confirmate, nefericit, de ceea ce am putut constata în ziua vizitei noastre în cartier. Ca să ne referim doar la locurile amenajate pentru colectare, pentru că o contabilizare a mizeriei din jurul locurilor ar fi imposibilă, ghenele erau pline ochi. Mare parte din deşeuri erau revărsate pe jos, fie din inerţie, fie în urma răscolirii de către nevoiaşii care căutau prin gunoiul aruncat de locuitorii celui mai sărac cartier.

A fost odată... un complex

La fel ca toate cartierele muncitoreşti, Micro 40 a avut şi el un edificiu - punctul zero pentru cumpărături sau servicii. Zona care odată era deschisă tuturor utilităţilor publice necesare locuizorilor din cartier, de la coafor la croitorie, aprozar sau alimentară este acum marcată de ruina tristă a fostului complex. Culmea, încă mai stă în picioare, chiar la intrarea în Micro 40, şi chiar mai găzduieşte, în câteva spaţii, diverse afaceri. Aspectul nu te încurajează însă să îi dai foarte multă credibilitate. Scările ciobite care parcă stau să se rupă, varul spălat de timp şi intemperii, care nu îşi mai merită demult numele, geamurile la fel de vechi, inscripţiile şterse. În rest, peticeală, care pe unde a mai putut să cârpească, în funcţie de interes. Câte un geam termpopan sau o uşă, şi cam atât.
"Ce-a fost, nu o să mai fie aici. Uitaţi-vă cum arată. A rămas în paragină şi nu a fost interesant pentru nimeni să vină să investească, să-i dea măcar o faţă decentă. Mai e croitorie cred sus şi un magazin aici jos. Oricum nu te îmbie să le treci pragul", ne-a spus un cititor, care locuieşte în zonă. Nici ce s-a "ctitorit" în jur în ultimii ani nu ridică prea mari pretenţii pentru statutul cartierului: un magazin cu haine chinezeşti, multe cârciumi şi câteva consignaţii amărâte vin să întregească cartea de vizită a unui cartier uitat şi ocolit de oameni şi de timp.

Coteţele suspendate, găselniţa pentru confort locativ

Construcţiile hidoase din tablă, rigips, bolţari sau chiar placaj sunt o caracteristică a cartierului Micro 40, una dintre notele care fac zona nu doar urâtă, ci şi numai bună de evitat, în eventualitatea unei achiziţii imobiliare. În timp ce locatarii îşi măresc periculos şi ilegal locuinţele, autorităţile sunt departe de a aplica măsuri vizibile, cu impact la scara largă.

E greu de spus unde s-a lansat moda construcţiilor haotice de balcoane după cum i-a tunat mintea şi buzunarul proprietarului, dar cert este că extensiile hidoase apărute ca negii pe faţadele blocurilor sunt o patalama greu de şters de pe obrazul şi din cartea de vizită a unui cartier. Un bloc cu coteţe suspendate, făcute fără niciun simţ estetic, fără proiect şi în mod cert periculoase, bune probabil doar să adăpostească borcane cu murături şi alte acareturi care nu încap prin casă, intră automat pe lista imobilelor non-grata. Atât arhitectonic, cât şi al prezumţiei calităţii oamenilor care îl populează. Şi astfel de blocuri sunt majoritare în Micro 40, devenind unul dintre criteriile care se bat pe locurile fruntaşe când vine vorba de stabilirea unui rating de zonă. De la căminele amplasate la extremitatea estică  a aşezării, spre mall, până la blocurile dinspre vecinătatea cu Micro 38 şi mai încolo, spre Piaţă, nu e imobil care să nu aibă câteva "cotineţe" suspendate. Mai nou, chiar şi din termopan, pesemne ale unor gospodari care au vrut să sfinţească locul, pardon, blocul, cu un balcon mai de Doamne-ajută. Care e rezultatul estetic între un alt "coteţ", din tablă şi cornier, şi un altul, de BCA, evident de dimensiuni şi forme diferite, vă puteţi lesne imagina. Dar, vorba unui celebru personaj, pentru toate "există o explicaţie"!
"Ce să facă oamenii, apartamentele sunt mici, nu mai ai loc să pui una-alta. Sau să întinzi o rufă, că la uscătoare prinzi rând greu şi nu toţi au loc pe frânghii în faţa blocului. Sunt familii numeroase, cu copii, şi e nevoie de spaţiu!", ne-a lămurit o doamnă, care se grăbea cu ligheanul cu rufe spălate spre frânghiile din faţa unui bloc "garnisit" cu balconaşe de toate felurile, stilurile şi mărimile.
Dincolo de faptul că peisajul sinistru, cu balcoane cu aspect infiorător şi şiruri interminabile de rufe atârnate sub pervazurile geamurilor ori pe uscătoare ridicate lângă blocuri, te poate face să zâmbeşti, de mirare şi groază, trebuie conştientizată o realitate: o evidenţă exactă a blocurilor din tot oraşul care au astfel de "modificări" este greu, dacă nu imposibil de ţinut. Mai mult decât atât, măsurile, deşi pe hârtie există sub forma unor amenzi uriaşe şi obligarea la demolarea balcoanelor, sunt şi mai greu de aplicat cu succes. "Balconarii" sunt în general săraci, cu datorii uriaşe la întreţinere, deci greu de executat. Asociaţiile nu încasează suficient, deci nu au ce reinvesti, iar municipalitatea nu are cum să implementeze programe de reabilitare a blocurilor cu datorii, cu balcoane sau fără. Rămân certe urâţenia, pericolul şi degradarea continuă a unui cartier bun de vizitat cel mult o dată la patru ani, şi atunci la strada principală.

Cinema "Flacăra", depozit de gunoi şi maidanezi

 

La fiecare vizită, o dată la câteva luni, a "Vieţii libere" în Micro 40, aceleaşi realităţi triste insistă să rămână actuale, de parcă o cât de mică schimbare s-ar încăpăţâna cu îndârjire să-şi facă simţită prezenţa. Unul dintre reperele la care ajungi, vrei, nu vrei, e la marginea cartierului, spre depozite. Un edificiu care ar fi trebuit să aducă bucurie, cultură, distracţie. Dar e greu să mai numeşti clădire ceea ce odată a fost cinematograful gălăţenilor care locuiesc în Micro 40, Micro 13, Micro 38 şi Micro 39. "Flacăra", cinema de cartier, care era unul dintre puţinele poluri ale divertismentului pentru cei din "Aviaţie", înainte de Revoluţie, a ajuns o ruină şi aşa a rămas, în ciuda faptului că proprietarii s-au schimbat. Gălăţenii care locuiesc acolo îl ocolesc ca pe un loc bântuit, iar unii se încumetă să se apropie doar pentru că ruina poate fi un punct mai apropiat de aruncat gunoiul decât ghena. Câştigat de Primăria Galaţi de la RADEF RomâniaFilm, alături de cinematograful "Dacia" şi de Grădina de Vară "Central", cinematograful "Flacăra" este acum o privelişte dezolantă, unde doar gunoaiele, maidanezii şi boschetarii sunt stăpânii absoluţi. Asta în ciuda promisiunilor autorităţilor de a interveni şi de a-l salva de la o pieire totală. În urmă cu exact un an, Primăria Municipiului Galaţi anunţa că "gălăţenii trebuie, din nou, să se bucure de aceste săli, acum puternic degradate şi nefolosite". Din câte se vede, "Flacăra" rămâne o pată neagră pe lista promisiunilor, iar gălăţenii se pot duce liniştiţi, la noul cinema, de la mall.

Parcuri dezolante printre blocuri cenuşii

Cele câteva locuri de joacă din  Micro 40 nu depăşesc condiţia generală a cartierului: triste, cenuşii, anoste, neatinse de ani de zile de o mână de gospodar care să le dea măcar pe jumătate aparenţa parcurilor similare din alte zone ale oraşului. O simplă privire aruncată prin câteva părculeţe rătăcite printre blocuri te fac să înţelegi că drumul din apartamentele din blocurile meschine, care de multe ori trece prin bălţi şi noroaie, nu se finalizează, pentru cei mici, într-un loc frumos, distractiv şi sigur. În afară de două trei-leagăne de fier, câteva balansoare şi vreo trei bănci aruncate răzleţ prin colţurile ţarcurilor metalice cu rol de îngrădire a spaţiului năpădit de buruieni, dintre care se iţesc reminiscenţe de asfalt ciobit şi pavaje puse cine ştie când, nimic nu le oferă micuţilor din Micro 40 posibilitatea de a-şi petrece timpul asemenea copiilor din zonele centrale ale urbei. Bonus, câteva tomberoane antice de fier ruginit, cu rol de coşuri de gunoi, care, pe lângă faptul că arată deplorabil, mai pot fi şi periculoase pentru copii. Paradoxal, nu am găsit, ca în mai toate parcurile din oraş, anunţurile postate de Protecţia Consumatorului, care a decretat închise temporar locurile de joacă, începând cu 1 noiembrie 2017. Sau poate autorităţile ori fi trecut şi pe aici şi or fi constatat neconfomităţi, dar afişele or fi dispărut prin "magia" unora care au decis că e mai bine şi "cu mai rău" decât "cu deloc".

"De ce au mutat zebra?"

Semaforizarea şi mutarea, cu câteva zeci de metri, a marcajului care făcea legătura între Micro 40, în zona blocului L, şi Micro 38, nu le-a picat deloc bine gălăţenilor care, înainte de implementarea sistemului "unda verde", traversau rapid strada ca să ajungă, spre exemplu, în staţia de autobuz sau la tramvai. "E peste mână aşa, era foarte bine cum era înainte. S-o pună înapoi, nu să stea să dea amenzi, că lumea oricum tot pe la trecerea veche traversează", ne-a spus un cititor supărat.

viata-libera.ro