Luceafărul - Libertatea - Nahlin

[Mikka]

Ar cam fi cazul sa se inteleaga o data: nava are alt proprietar, care a investit enorm (zeci de milioane de euro), care i-a redat frumusetea si gloria de odinioara. Atat timp cat a stat la Galati, nimeni dintre cei care trebuiau sa aiba grija de obiectul de "patrimoniu" nu a facut nimic, mai mult au permis degradarea si distrugerea navei. Lucru pe care legea patrimoniului il considera cam penal.

Altfel, destul de interesant de remarcat ca nava a fost re-echipata in Germania, nu in Marea Britanie.

She was then briefly owned by JCB boss Sir Anthony Bamford, before passing into the hands of vacuum cleaner entrepreneur Sir James Dyson, who has paid for a £25 million refit at a German shipyard.

http://www.dailymail...l#ixzz25O6pe9gB

[toto]

Sigur a fost in Germania...

[dcp100168]

Istoria navei "Libertatea"
Presa internațională a semnalat apariția pe mările lumii a yahtului "Nahlin" renovat și remotorizat la Liverpool în Marea Britanie. Puțini știu însă că luxosul vas este unul și același cu yahtul regal românesc "Libertatea", simbol al orașului Galați, vândut ca fier vechi în 1999, de concetățeni de-ai noștri pentru "uriașa" sumă de 265000$. Nava copilăriei și adolescenței mele, de la a cărei pupă am sărit în fluviu în verile toride, alături de alți puștani de pe "Vale", sau din "Râpă", pe care am dus la o bere, sau la o cafea toate neamurile și prietenii care veneau în vizită în orașul nostru, punctul de atracție al falezei Dunării și al portului, a avut o istorie interesantă.
În 1929 Lady Yule (Annie Henrietta Yule) o nepoată a magnatului ceaiului, iutei și hârtiei din India începutului de secol XX, Andrew Yule, căsătorită cu un nepot al acestuia, David Yule, de asemeni afacerist în domeniul colonialelor din India și inobilat de regele George al V lea al Marii Britanii, a solicitat firmei G.L. Watson din Liverpool construirea unui yaht care să-i permită "vizitarea oricărei părți a globului unde va dori să ajungă". Probabil distinsă doamnă se plictisea în cețoasă Anglie în absența soțului care a trăit toată viața mai mult în India. Firma G.L. Watson specializată inițial în construcția de vase cu pânze, era un nume în domeniu, yahturile proiectate și construite de ea cucerind multe regate din Anglia și America, încă din primii ani de existența ai firmei (1873) și în anii '30 aveau deja un renume în construirea de yahturi de lux. Din planșeta și apoi șantierul acestei firme au ieșit nave superbe: "Virginia", "Rainbow", "Thistle", "Liberty", "Sapphire", "Sunbeam II" și yahtul de curse "Britania", multiplu campion în multe regate.
"Nahlin" a fost construit între 1929-1930 ca "steam yacht", clasă de nave comerciale sau de lux, la care alături de velatură exista și un alt sistem secundar de propulsie. În cazul lui "Nahlin" propulsia se realiza cu ajutorul a două turbine cu abur Brown-Curtiss cu reducție simplă, care produceau fiecare câte 200 CP, realizând o viteză de aproape 18 noduri, în condițiile în care nava în marș era destul de silențioasă. Nava avea o lungime de 90 m, o laţime de aproape 11 m, pescaj de 4,5 m, tonaj de 1574 tone și putea adăposti 351de oameni, membri de echipaj și pasageri. Sistemele de navigație, instalația electrică a navei erau ultramoderne. Nava era echipată pentru călătorii lungi, având cambuze încăpătoare și o instalație frigorifică, tancuri de apa și de petrol, care îi asigurau autonomie mare, încălzire centrală pe timp de iarnă și un sistem foarte modern și eficace de control giroscopic al direcției.
Corpul vasului a fost construit din oțel, punțile de promenadă din lemn de tec cu intarsii și armături de alamă, castelul (cabina de comandă a navei) era de formă eliptică, la fel și coșul de fum, pe ansamblu nava find foarte elegantă și sveltă. Vopsită toată în alb părea o lebăda care plutește pe apă.
Cabinele proprietarilor erau situate la prova (în partea din față), unde pe "Libertatea" fusese amplasat barul, iar restul cabinelor erau înșirate de o parte și de alta a punții principale, cele din dreaptă fiind decorate în stil baroc englezesc William și Mary, în timp ce cabinele din stânga erau decorate în stilul Ludovic al XVI lea, adaptat (mai mult neoclasic decât baroc). Toaletele pentru doamne erau amenajate cu mobilier în același stil și aveau vestibul cu oglinzi pentru pudrat și machiat. În apropierea cabinelor proprietarilor se găsea o sală de gimnastică complet utilată și șase camere de oaspeți în același stil Louis XVI, încadrate de 4 băi bogat ornamentate și placate cu gresie. Accesul de la camerele de oaspeți pe puntea principală se făcea pe o scară spiralată de bronz. Sufrageria, unde pe "Libertatea" fusese amplasat mai târziu restaurantul, era încăpătoare și elegantă, în stil baroc englezesc și existau o cameră pentru fumat, o bibliotecă și scări de acces pe puntea de comandă, de unde pasagerii puteau admira de la înălțime priveliștea mării.

Despre numele inițial al vasului există numeroase variante. Cea mai cunoscută este varianta că numele „Nahlin” ar fi cel al unui șef de trib indian nordamerican. Sub bompresul navei (fugura de galion) era sculptat un cap de războinic indian vopsit în culori de război și purtând o podoabă din pene. Varianta înaintată de cei de la Monumente istorice, ar fi aceea că traducerea numelui ar însemna "steag de navă" în limba pieilor roșii. Cuvântul există în limba amerindienilor, în limbă apaşă înseamnă "față, femeie tânără". În Columbia britanică există muntele, răul și podisul Nahlin, în apropiere de Sisters Rocks, aproape de oceanul Pacific, zona fiind locuită de indieni Tahltan, sau Nahanni, popor aparținând grupului Athabaskan-ilor, din a cărui ramură sudică fac parte și apașii. Este greu să aflăm cum s-a ajuns la acest nume, dar personal cred că el a fost sugerat de sir David Yule, bun cunoscător al Munților Stâncoși, Colorado și a altor regiuni din America în care a vânat. Numele Nahlin este întâlnit și la un cal pur sânge arab descendent din celebrul campion Sun Dust, dar nu am găsit nicio legătură cu faptul că în 1925 sir Yule avea să-și extindă afacerile în domeniul creșterii de cai arabi pursânge pentru a-și spori averea și așa uriașă.
Cât timp a fost în proprietatea Lady-ei Yule vasul "Nahlin" a navigat pe toate mările și oceanele lumii într-o serie de voiaje pe care proprietara le-a făcut cu fica ei Gladys și care au cuprins țări din Europa, America, Oceania, Australia, Africa și Asia, vizitând locuri exotice cum ar fi insulele Canare, Galapagos, Tahiti, Hawai, Noua Zeelandă, etc. Vasul a făcut ocolul pământului aruncând ancora în cele mai frumoase locuri din lume. Cum călătoriile îi creaseră ceva probleme de sănătate Lady Yule s-a retras împreună cu fica sa la reședința lor Hanstead House din Bricket Wood, Hertfordshire, înconjurată de trofee de vânătoare de animale împăiate, împușcate de soțul său în diverse safari-uri și de pet-urile pe care și le adunase din voiaj: o focă și un pinguin. A fost socotită cea mai bogată femeie din lume. Retrasă în reședința sa proprietara a încercat să vândă, sau măcar să închirieze iahtul "Nahlin".
În ianuarie1936 murea regele George al V-lea al Marii Britanii și la tronul imperiului ajungea Eduard al VIII-lea, un personaj controversat, care la festivitatea de încoronare a fost însoțit de iubita lui, pe nume Wallis Simpson, o americancă divorțată, pe care o cunoștea de câțiva ani, fapt ce va scandaliza întregul imperiu, așa cum prin acesta relație îl iritase și pe defunctul rege tată și răcise relația cu toată familia regală. În vara lui 1936, noul rege închiriază iahtul "Nahlin" pentru un voiaj în Mediterana și Adriatica cu trecere pe la Stambul, pentru a-l vizita pe Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului turc modern, voiaj în care o invită și pe doamna Simpson, care ceruse divorțul de soțul ei în vederea căsătoriei cu regele englez. Escapada amoroasă dezvăluită de presa britanică a scandalizat clasa politică a Albionului și a declanșat o criză constituțională fără precedent, care s-a terminat numai în noiembrie prin abdicarea regelui în favoarea fratelui sau mai mic regele George al VI lea, (cel din „Discursul Regelui”), tatăl actualei regine Elisabeta a II- a a Marii Britanii.
Eduard va deveni Duce de Windsor, iar după pronunțarea divorțului se va căsători cu aleasa inimii sale Wallis. Vorbele rostite de el cu ocazia abdicării au făcut deliciul feministelor și al tinerelor romantice din toate timpurile:
"I have found it impossible to carry the heavy burden of responsibility and to discharge my duties as king as I would wish to do without the help and support of the woman I love."
Și după căsătoria cu Wallis, Ducele de Winsdor a rămas un personaj controversat. În plină acsensiune a lui Adolf Hitler îi va face acestuia o vizită în "bârlogul lupilor" de la Obersalzberg, ocazie cu care abordează cu nonșalanță salutul nazist spre deliciul propagandei lui Goebels și spre furia presei și a guvernului englez. Asociat adesea cu miniștrii naziști Ribbentrop, Albrecht Speer și Herman Göring, Ducele a fost considerat ca fiind "de rezervă" la tronul Marii Britanii, dacă Germania nazistă ar fi învins în Bătălia pentru Anglia. Din aceste motive și planând asupra lui chiar suspiciunea de trădare către nemți, a unor planuri secrete de apărare a Belgiei și Franței, fostul monarh nu a avut niciodată foarte mulți simpatizanți în Anglia, pe care de altfel a și părăsit-o definitiv după război. A murit de cancer pulmonar, fiind un fumător pasionat.
După ce vasul "Nahlin" ajunsese cuibuşor de nebunii pentru regele Angliei, destinul a făcut ca un alt rege controversat să intre pentru o perioadă foarte scurtă în posesia lui: Carol al II-lea al României, numit şi regele "playboy", pentru stilul sau de viaţă risipitor şi aventuros, dar mai ales pentru numeroasele sale aventuri amoroase.
Prinţ moştenitor al Coroanei României, Carol al II-lea a fost fiul regelui Ferdinand şi al Mariei de Edinburgh, veniţi la tronul României după moartea regelui Carol I de Hohenzollern, care din nefericire a avut un singur copil mort de scarlatină, aşa că succesiunea la tron a revenit nepotului său Ferdinand.
În totală contradicţie cu educaţia pe care a primit-o, regele Carol al II-lea a fost toată viaţa un fustangiu. Prima să aventură serioasă a demarat printr-o dezertare de pe frontul din Moldova în vara lui 1918, pentru a se căsători la Odesa cu Ioana Maria Valentina Lambrino, mai cunoscută cu numele de Zizi Lambrino, o romaşcancă, fiică de general. Deşi tribunalul a desfăcut în 1919 căsătoria ca nefiind nelegală, Carol şi-a continuat relaţiile sexuale cu Zizi, din rodul iubirii rezultând în 1920, Mircea Grigore Lambrino. Pentru a-l izola de Zizi, regele Ferdinand l-a expediat dupa război pe prinţ la antipozi, iar pe Zizi Lambrino la Paris, unde a stat pe cheltuiala statului roman şi sub supravegherea atentă a serviciilor secrete româneşti până la al doilea război mondial.
În 1921 regele Ferdinand îl căsătoreşte pe fluşturaticul sau fiu cu Elena, Principesă de Grecia şi de Danemarca, iar rodul din această căsătorie va fi Regele Mihai. Cum datoria dinastică fusese îndeplinită, Carol îşi găseşte rapid o amantă în persoana Elenei Lupescu, fiica unui farmacist evreu rebotezat, care mai fusese căsătorită anterior cu un ofiţer român. Cum scandalul sexual a ajuns atât de departe şi cum Carol nu a vrut să renunţe la amantă, este silit să abdice la tron în favoarea fiului sau minor în 1925 şi să plece în exil alături de amantă, binenteles tot la Paris.
Când Ferdinand "Întregitorul", primul rege al României Mari, murea răpus de un cancer de colon în 1927, Mihai I devine regele românilor. În 1930 Carol al II-lea "uită" că a abdicat şi se suie în primul tren spre Bucuresti, unde minţindu-l cu neruşinare pe Iuliu Maniu că va întrerupe legăturile cu Elena Lupescu, îi forţează acestuia mâna şi este proclamat rege al României. Va domni până în 1940, când va abdica a două oară ca urmare a presiunii exercitate de Berlin de a-l înlocui cu generalul Ion Antonescu şi va fugi sub gloanţele trase de legionari asupra trenului sau în gara Sinaia. În cei 10 ani de domnie Carol al II-lea n-a făcut nimic remarcabil, dar a pierdut Ardealul de nord şi Bucovina, ca urmare a Dictatului de la Viena, a alungat mama copilului său din palatul regal pentru a-şi instala amanta, a băgat ţară în diverse afaceri păguboase cum ar fi afacerea Skoda, de înarmare a armatei române, sau afacerea "Luceafărul" prin care statul roman achiziţionează yahtul "Nahlin". Presă londoneză a acelor timpuri ne relatează lucruri interesante şi care n-au fost până acum expuse de nimeni.

Astfel ziarul "Times" din 2 august 1937, relatând vizita regelui Carol al II-lea la Londra remarcă faptul că acesta a fost primit la reşedinţa Maryborough din Londra a familiei regale britanice şi nu la Palatul Buckingham, datorită faptului că era însoţit de prietenă să evreică, Magda (Elena) Lupescu. Întrebat de presă de unde va strânge 1.350.000$ pentru achiziţia lui "Nahlin", regele Carol al II-lea declară: "Doamna Lupescu este cel mai destoinic "făcător" de bani (money maker) din România".
Rebotezat "Luceafărul" nava călătoreşte la Galaţi, unde este ancorată în port în 1937, în speranţa unor viitoare călătorii regale romantice. Singurul eveniment notabil este cel din 1938 când regele Carol al II-lea găzduieşte la Galati, pe navă întâlnirea cu ministrul afacerilor externe poloneze, colonelul Josef Beck şi omologul sau român Petrescu Comnen.
În 1939 Regele va efectua cu nava regală o călătorie până la Constantinopole însoţit de amanta sa şi de soţia milionarului gălăţean Max Auschnitt, pe nume Livia, precum şi de fata de 17 ani a altui milionar Malaxa. Sunt cunoscute relaţiile dintre cei doi afacerişti şi rege care au determinat numeroase crize financiare în regat si prăbusirea unor banci.
Însă pe cerul Europei se adunaseră nori negri şi nava nu va mai pleca nicăieri pe marile lumii cu regele, în anii războiului fiind doar mutată între cele trei porturi maritime dunărene pentru a fi protejată de bombardamente.
După război, o scurtă perioadă de timp a fost folosită drept navă şcoală până la revenirea bricului "Mircea" din URSS. După cum se cunoaşte în septembrie 1944 trupele sovietice au confiscat bricul "Mircea" care era staţionat la Brăila pe braţul Arapu, spre a fi ferit de bombardamentele ruşilor, care distruseseră deja la Galati vechiul bric "Mircea". La Odesa unde a fost mutat bricul a fost rebotezat "Rion". Bricul a fost retrocedat în 1946 statului roman în prezenţa regelui Mihai.
Cât despre "Luceafărul" el a fost naţionalizat ca oricare alt bun regal în ianuarie 1948, după abdicarea forţată de tancurile ruseşti a regelui Mihai din 30 decembrie 1947 şi rebotezat "Răsăritul", că doar de acolo ne venea "lumina". Toate însemnele regale au fost îndepărtate şi prăduite, iar după mai mulţi ani de plimbare ca obiect de inventar în diverse instituţii, a poposit definitiv în patrimoniul T.A.P.L. Galati, Trustul de Alimentaţie Publică Locală, care avea în administrare toate cârciumile şi restaurantele din oraş.
Nava era ancorată la mal în amonte de "Valurile Dunării" şi era mutată cu ajutorul remorcherelor, doar iarnă, pentru a o feri de gheţuri, când era dusă la adăpost în docuri. În perioada cât a fost hotel-restaurant pe vapor au funcţionat un bar, un restaurant şi o terasă de vară (berărie), iar cabinele au fost folosite drept camere de hotel. După unele mituri locale mai multe cabine au fost folosite de-a lungul timpului de ofiţeri de securitate ca şi locuri de întâlniri conspirative şi chiar amoroase, deşi cât a stat la Galaţi nava n-a scăpat niciodată de carcalaci, un motiv în plus ca "ploşniţele puse de securisti" să fie uşor confundate cu gândacii.
Ce n-au reuşit să facă ruşii, adică să ne fure vasul regal, au reuşit un pic mai târziu "băieţii deştepţi" din PSD Galati, care în 1999 au prăduit vasul pentru suma de 265.000 $. Hai să vedem cine sunt actorii.
TAPL (Trustul de Alimentaţie Publică Locală) Galati, deţinătorul iahtului regal "Libertatea", devenit între timp ICS Alimentaţie Publică Galati s-a transformet în 1990 în S.C.REGAL S.A. (restaurante Galati).
La data înfiinţării societatea avea monopolul asupra activităţii de alimentaţie publică din Galati, în prezent deţinând mai putin de un sfert din cota de piaţă conform Raportului de gestiune pe ultimii ani, procent şi aşa "umflat", căci în prezent societatea administrează în mod direct doar 3-4 restaurante, restul de peste 20 fiind închiriate sau vândute. Printre restaurantele căpătate de la ICS Alimentaţie publică se număra şi restaurantul "Libertatea", care a intrat astfel în activele societăţii. Dacă în perioada comunistă se mai dădea o vopsea peste pitura veche a navei şi se mai repara câte o tablă, după "revoluţia furată" din 1990 nu s-a mai făcut nimic, în dorinţa de a transforma vasul într-o epava pentru a putea fi prăduită mai uşor. În 1990 în societate îşi face apariţia Elena Trandafir, o protejată a senatorului PSD Plătică Vidovici, care fusese coleg de serviciu în unitatea militară UM 01245 cu soţul doamnei, pe nume Avram Trandafir, de asemeni ofiţer de carieră. Domnul Trandafir a fost ales pe listele PSD Galati de mai multe ori consilier local şi judeţean, în acesta ultima calitate a fost numit şeful ATOP (Autoritatea de Ordine Publică).
Sub protecţia lui Plătică, Elena Trandafir devine Director comercial în 1995 şi apoi Director general în 1997 la Regal S.A. În aceiaşi perioadă soţia senatorului PSD Plătică a fost reprezentant AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) la societatea Regal S.A.
În 1998 vasul "Libertatea" este inclus de Ministerul Culturii condus de actorul Ion Caramitru pe Lista monumentelor naţionale la categoria "tezaur", fapt contestat imediat în justiţie de S.C.Regal S.A. care având un potenţial cumparător dorea să vândă vasul la licitaţie. Curtea de apel Galati a respins acţiunea societăţii comerciale gălăţene, fapt ce nu o va împiedica pe administratoarea Regal S.A. să solicite SIF (Societatea de Investiţii Financiare) Moldova şi FPS, (Gondul Proprietăţii de Stat), acţionarul principal la REGAL S.A., scoaterea la vânzare a navei, lucru întâmplat în 1998.
Suma tranzacţionată a fost de 265.000$, iar la câteva zile cumpărătorul, firmă engleză Edminston Comp. a asigurat-o în vederea transportului la 1.000.000$ la compania Lloyds. Considerând vânzarea nelegală Ministrul Culturii a sesizat parchetul cu privire la acest fapt şi împotriva doamnei Trandafir şi a celor de la SIF şi FPS a început urmărirea penală.
Tribunalul Galati va scoate însă de sub urmărire penală acuzaţii, considerandu-se că faptei îi lipsesc "elementele de vinovăţie". Nava a fost remorcată în ianuarie până la Constanţa, unde a fost arestată până la soluţionarea cazului, dar în 25 septembrie 1999 părăsea apele teritoriale ale României, după 60 de ani de pavilion românesc.
Sub presiunea nemulţumirilor gălăţenilor, la mai bine de trei săptămâni de la plecarea vasului, care probabil ajunsese deja în Germania, deputatul PSD de Galati, Ion Florentin Sandu a făcut o interpelare în Parlamentul României pe acestă temă, atacând direct Ministerul Culturii care dăduse aprobarea de ieşire din ţară. Întreaga dezbatere o găsiţi aici:

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 1999: interpelare Ministerul Culturii facuta de dl. deputat Ion Florentin Sandu:
Domnule preşedinte,
Întrebarea mea era adresată ministrului culturii, domnului Ion Caramitru şi are următorul conţinut.
Deci, fostul iaht regal "Libertatea", care, ani de zile, a făcut parte din peisajul falezei "Dunăre" din Galaţi, a părăsit sâmbătă, 25 septembrie 1999, România, plecând din Portul Constanţa-Sud Agigea, unde a fost ancorat la mijlocul lunii ianuarie.
Iahtul a constituit subiectul unui litigiu între Ministerul Culturii şi Societatea Comercială "Regal" S.A. Galaţi care, cu acceptul FPS-ului, îl vânduse Firmei "EDMINSTON Comp." din Marea Britanie.
La sesizarea domnului ministru Caramitru, care a susţinut că iahtul face parte din patrimoniul statului, reprezentanţii societăţii care au vândut nava, deci reprezentanţilor societăţii care au vândut nava, li s-a întocmit dosar penal, fiind trimişi în judecată.
Pe timpul judecării cauzei, Prefectura Constanţa a dispus reţinerea navei la chei, potrivit şefului Căpităniei Port Constanţa, Şerban Berescu, vasul avea sâmbătă, deci în sâmbăta când a plecat din ţară, aprobările necesare pentru a părăsi ţara, aceste documente fiind semnate chiar de către domnul ministru al culturii, domnul Ion Caramitru.
Şi întrebările mele erau următoarele: ce a intervenit în perioada în care dumneavoastră, domnule ministru, aţi dispus declanşarea anchetei penale împotriva "Regal" Galaţi, când susţineaţi că iahtul "Libertatea" face parte din patrimoniul statului, şi data plecării respectivului iaht din ţară, cu aprobarea dumneavoastră?
Şi a doua întrebare subsidiară era: prin ce mecanism a fost scos iahtul "Libertatea" de sub incidenţa Legii patrimoniului?
Vă mulţumesc.

Răspunsul domnului Secretar de Stat în Ministerul Culturii, Domnul Hunor Kelemen:

"Domnule preşedinte de şedinţă,
Doamnelor şi domnilor,
Dacă-mi permiteţi să vă dau un răspuns puţin mai lung decât este obiceiul nostru, fiindcă este un caz complicat şi vreau să vedeţi exact cum s-au întâmplat lucrurile.
Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 68 din 1994, aprobată cu modificări prin Legea nr.41 din 1995, s-a înfiinţat Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, care funcţionează pe baza Ordinului ministrului culturii nr.1282 din 1996.
Conform acestui ordin, a fost aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei.
Acest regulament prevede, la art.4, atribuţia comisiei de a aproba listele bunurilor mobile clasate în categoria "tezaur".
În şedinţa din data de 18 mai 1998, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a aprobat clasarea iahtului în baza propunerilor Oficiului judeţean pentru patrimoniul cultural naţional Galaţi şi a procesului-verbal din data de 27 aprilie 1998 al comisiei de expertiză numită de ministrul culturii.
În baza deciziei comisiei, a fost emis ordinul ministrului culturii nr.3041 din 1998, prin care s-a dispus clasarea iahtului "Libertatea" în categoria "tezaur".
Societatea Comercială "Regal" Galaţi a formulat cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Culturii, având ca obiect anularea deciziei Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, cerere înregistrată la Curtea de Apel Galaţi cu nr.841 din 1998.
În urma probelor administrate şi a dezbaterilor în cauză, Curtea de Apel Galaţi, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.37 din 25 februarie 1999, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant, menţinând valabilă decizia Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor privind clasarea iahtului.
Prin sentinţa civilă nr. 37 din 25 februarie 1999, pronunţată în dosarul nr.841 din 1998, Ministerul Culturii a câştigat procesul, iar sentinţa definitivă şi irevocabilă prin nerecurare de către reclamant.
În urma organizării de către Societatea Comercială "Regal S.A." a unei licitaţii pentru vânzarea iahtului, acesta a fost cumpărat de "EDMINSTON Comp." din Marea Britanie.
Această companie a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Culturii, având ca obiect anularea Ordinului nr. 3041 din 1998, prin care s-a dispus clasarea iahtului "Libertatea" în categoria "tezaur".
Această cerere a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, Secţia contencios administrativ, cu nr. 1404 din 1999.
În urma probelor administrate, Curtea de Apel respinge ca nefondată acţiunea reclamantului, menţinând în vigoare Ordinul nr. 3041 din 1998, prin care s-a dispus clasarea iahtului "Libertatea" în categoria "tezaur".
O altă sentinţă civilă, nr. 85 din 1999, pronunţată în dosarul nr.1404, Ministerul Culturii a câştigat procesul, iar sentinţa iar a rămas definitivă. Ca urmare, iahtul "Libertatea" face parte în continuare din patrimoniul cultural naţional, din categoria "tezaur", fiindu-i aplicabilă legislaţia în domeniu.
Ministerul Culturii, la data de 28 decembrie 1998, a formulat o plângere la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, împotriva Societăţii Comerciale "Regal", având ca obiect modul de organizare a licitaţiei, plângere înregistrată cu nr. 6115.
În urma cercetărilor efectuate, dosarul a fost transmis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi care, la 22 aprilie 1999, prin adresa nr. 129, informează Ministerul Culturii că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a persoanelor care au organizat licitaţia, întrucât faptei îi lipsesc elementele constitutive sub aspectul vinovăţiei şi a pericolului social, cerute de legea penală.
Ministerul Culturii a formulat plângere împotriva Ordonanţei nr. 129, solicitând reluarea urmăririi penale.
La data de 28 iunie 1999, Ministerul Culturii, prin adresa nr. 347, a fost înştiinţat că s-a respins ca nefondată plângerea, constatându-se că s-a dispus în mod corect scoaterea de sub urmărire penală a persoanelor care au organizat licitaţia.
"EDMINSTON Comp.", în calitate de proprietar, a solicitat Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor eliberarea avizului de export temporar e vorba de export temporar necesar în vederea restaurării iahtului, la Şantierul Naval Even Port Royal din Marea Britanie. Acest şantier naval este cel care a construit iahtul în 1930 şi este singurul deţinător al planurilor originale.
Avizul pentru EXPORT TEMPORAR a fost eliberat în baza documentaţiei înaintate Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor de către "EDMINSTON Comp." şi în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia patrimoniului cultural naţional mobil.
Acest aviz este VALABIL PÂNA LA 25 august 2000. Până la data aceasta, IAHTUL TREBUIE SA SE ÎNTOARCA IN ROMÂNIA, RESTAURAT, RENOVAT, aşa cum prevede contractul încheiat cu această firmă. Restaurarea se face la şantierul naval din Marea Britanie, fiindcă acolo a fost construită nava.
Planurile sunt la firma constructoare şi fără aceste planuri nu se poate face o renovare în condiţii optime. Asigurarea prin care a fost asigurată scoaterea temporară a iahtului a fost plătită la ASIROM şi suma este de 265 de mii de dolari, sumă plătită de această firmă. Firma românească este filiala firmei din Anglia.
Asta este situaţia la ora actuală a iahtului. NU A FOST VORBA DE SCOATEREA DEFINITIVA DIN TARA. A FOST VORBA SI ESTE VORBA DESPRE UN EXPORT TEMPORAR PENTRU RESTAURAREA, RENOVAREA IAHTULUI."

facebook.com

[dcp100168]

Răzvan Teodorescu, ministrul care a lăsat Galaţiul fără nava "Libertatea"

În perioada în care a fost ministrul Culturii, Teodorescu a semnat ordinul prin care nava a fost declasată din Categoria „Tezaur” și scoasă definitiv din țară

Timp de cinsprezece ani a fost o enigmă cum a fost scoasă definitiv din țară nava „Libertatea”, care a fost simbolul Galațiului timp de câteva zeci de ani. Multă vreme a fost considerat vinovat de pierderea navei de către statul roman fostul ministrul al Culturii Ion Caramitru. O acuzație nedreaptă, pentru că ministrul Caramitru a făcut tot ce a fost posibil pentru salvarea fostului iaht regal. Caramitru este cel care în 1998, când era ministru al Culturii, a inclus nava „Libertatea” în categoria „Tezaur” a Patrimoniului Cultural Național. În 1999 a fost scoasă din țară, cu aviz de export temporar al Ministerului Culturii, pentru reparații la un șantier naval din Marea Britanie și trebuia adusă în țara după un an. Avizul a fost prelungit, cu un an și apoi cu încă un an.

În 2002, cel care era pe atunci ministru al Culturii în Guvernul Năstase, Răzvan Teodorescu, a semnat ordinul prin care nava a fost declasată din Categoria „Tezaur”. Tot Răzvan Teodorescu i-a comunicat proprietarului navei că nu mai trebuie să aducă în România nava „Libertatea”.

După câțiva ani în care cererile adresate Ministerului Culturii pentru clarificarea situației navei „Libertatea” au rămas fără răspuns, am reușit să intrăm în posesia punctului de vedere oficial al ministerului.

Nava „Libertatea”, iahtul Caselor Regale din Marea Britanie şi România

Nava „Libertatea” a fost înscrisă în Categoria „Tezaur” prin Ordinul nr 3.041/1998, al ministrul Culturii de la vremea aceea, Ion Caramitru. Includerea navei în Patrimoniul Cultural Național era justificată prin faptul că fusese atât iaht regal al Casei Regale a Marii Britanii în perioada 1934 - 1937, cât și iahtul regal al Casei Regale a României, în perioada 1937 - 1947.

Nava construită în 1930 pentru o aristocrată britanică, a devenit în 1934 iahtul regal „Nahlin”, al Casei Regale din Marea Britanie, fiind cumpărat de Regele Edward al VIII-lea.

În 1937, yahtul a fost cumpărat de Guvernul Tătărăscu, cu suma de 120.000 de lire sterline, a fost botezat “Luceafărul” şi a fost dăruit Casei Regale.

Pe 6 ianuarie 1948, nava a fost naţionalizată de comunişti, fiind botezată „Răsăritul” şi mai târziu „Libertatea”, nume sub care a fost acostată la cheu, la Galaţi, fiind utilizată ca restaurant plutitor. După 1990 a intrat în patrimoniul SC Regal SA Galaţi, foasta rețea a restaurantelor de stat.

Escapadele amoroase care a dus la abdicările lui Eduard al VIII-lea şi Carol al II-lea

Există o coincidență interesantă între poveștile celor doi regi care au călătorit la bordul iahtului. După ce Eduard al VIII-lea al Marii Britanii a fost obligat la presiunea presei britanice să abdice după o escapadă amoroasă la bordul iahtului, cam același lucru i s-a întâmplat și lui Carol al II-lea.

În 1936, Eduard al VIII-lea şi amanta acestuia, Wallis Simpson, soția unui afacerist american, au efectuat, la bordul lui „Nahlin”, o croazieră pe Mediterana. Escapada amoroasă a fost dezvaluită de presa engleză, iar scandalul a produs o criză care a dus la abdicarea lui Edward al VIII-lea. Pe tron a venit regele George al VI-lea, fratele lui Eduard al VIII-lea şi tatăl actualei regine Elisabeta a II-a. Eduard a plecat în exil, împreună cu iubita sa, care i-a devenit soţie. Acest episod din istoria Angliei a fost abordat în filmul “Discursul Regelui”, protagonistul principal fiind Regele George al VI-lea.

Istoria s-a repetat în august 1939. Regele Carol al II-lea a plecat în croazieră la Istanbul, la bordul yahtului “Luceafărul”, cu amanta sa, Elena Lupescu. Ca „paravan”, la bord se mai aflau Livia Auschnitt, soţia industriaşului Max Auschnitt, şi Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa.

Croaziera erotică la bordul yahtului cumpărat din banii Guvernului, a crescut nemulţumirile clasei politice faţă de rege. Nu a contat la fel de mult ca în Marea Britanie, la noi clasa politică era și atunci mai concesivă, dar după un an, Carol al II-lea abdica, pe tron urcând fiul său, Majestatea Sa Regele Mihai. Ca şi Eduard al VIII-lea, Carol al II-lea a părăsit ţara alaturi de iubita sa, Elena Lupescu, cu care s-a căsătorit în 1947.

Preţul simbolului Galaţiului: 265.000 de dolari, fără TVA

Deși nava Libertatea era inclusă în Categoria „Tezaur”, în 1998 SC Regal SA Galați, condusă de directoarea Elena Trandafir a organizat licitația pentru vânzarea navei. Trandafir avea acordul sucursalei FPS, condusă de Horia Axinte, și a sucursalei FPP Moldova, condusă de Mugurel Trandaf.

La licitaţia care a avut loc pe 16 decembrie 1998 a fost un singur participant, compania engleză Edminston Company Ltd, care a și câștigat, oferind pentru navă suma derizorie de 265.000 de dolari, fără TVA.

Dosare penale şi război în instanţe între ministrul Caramitru şi protagoniştii vânzării navei

Potrivit documentului care ne-a fost transmis de Ministerul Culturii, licitația organizată de SC Regal SA Galați a fost subiectul mai multor dosare de cercetare penală și procese.

În paralel cu organizarea licitației, SC „Regal” SA Galaţi a contestat în instanță clasarea iahtului „Libertatea” în Categoria „Tezaur”. Prin adresa nr 841/1998, „Regal” SA a deschis acțiune în instanță împotriva Ministerului Culturii, cerând anularea deciziei Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. În dosarul 841/44/1999, instanța de la Curtea de Apel Galaţi a pronunțat sentința civilă nr. 37/37.02.1999, prin care a respins cererea „Regal” SA. Astfel, Ministerul Culturii a câştigat procesul, iar sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă întrucât SC „Regal” SA nu a făcut recurs.
La două săptămâni după licitația la care a fost vândută nava „Libertatea” ministrul Culturii Ion Caramitru a adesat IPJ Galați plângerea penală nr 6.115/28.12.1998, cerând achetarea conducerii SC „Regal SA” pentru vânzarea unui bun al Patrimoniului Cultural Național. Plângerea penală o viza pe Elena Trandafir, dar și pe directorii FPS și FPP Moldova, respectiv Horia Axinte și Mugurel Trandaf. Dosarul a fost transmis de IPJ Galați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi care prin adresa nr. 129/22.04.1999 a informat Ministerul Culturii că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a persoanelor care au organizat licitaţia, întrucât „faptei îi lipsesc elementele constitutive sub aspectul vinovăţiei şi a pericolului social, cerute de legea penală”.

Ministerul condus de Ion Caramitru a făcut o nouă încercare, formulând  plângere împotriva Ordonanţei nr. 129/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, solicitând reluarea urmăririi penale. Prin adresa nr 347/28.06.1999 Ministerul Culturii a fost înștiințat că și această plângere a fost respinsă ca nefondată, deoarece „s-a dispus în mod corect scoaterea de sub urmărire penală a persoanelor care au organizat licitaţia”.
La rândul său compania Edminston Company Ltd a formulat la Curtea de Apel Constanța o plângere împotriva Ministerului Culturii, cererea de chemare în judecată  nr 1.404/1999 având ca obiect anularea Ordinului nr. 3.041/1998, prin care s-a dispus clasarea iahtului „Libertatea” în categoria „Tezaur”. În urma probelor administrate, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată acţiunea Edminston Company Ltd. Era a doua victorie în instanță obținută de ministerul condus de Ion Caramitru și încă șanse ca nava „Libertatea” să fie păstrată în țară, la Galați.

Cu Guvernul Năstase, schimbare de tactică a Edminston Company

După preluarea puterii de către Guvernul Năstase, Nicholas Edminston, proprietarul Edminston Company Ltd a schimbat tactica. A încercat să scoată totuși nava din țară mizând pe faptul că noii guvernanți îi vor aproba cerererile. La Ministerul Culturii fusese instalat Răzvan Teodorescu. Edminston Company a solicitat Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor eliberarea avizului de export temporar în vederea restaurării iahtului, la Şantierul Naval Even Port Royal din Marea Britanie, unde a fost construită nava.

În ședința din 15.09.1999, comisia a aprobat Certificatul de export temporar nr.131/17.09.1999. Ministrul Culturii Răzvan Teodorescu, a emis Ordinul ministrului culturii nr 2042/24.09.1999 prin care se aproba părăsirea teritoriului național al României de către nava „Libertatea” pentru perioada 19.09.1999 - 25.08.2000.

În răspunsul Ministrului Culturii ni se precizează că au fost aprobate mai multe solicitări de prelungire a perioadei de scoatere din țară a navei: „Ulterior au fost făcute mai multe solicitări de prelungire a exportului temporar și acestea au fost aprobate pentru perioadele: 25.08.2000 - 24.08.2001 (aprobat în ședința Biroului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor din data de 3.07.2000; Certificat de export temporar nr. 155/07.07.2000); 25.08.2001- 24.04.2002 (Certificat de export temporar nr. 190/05.09.2001) și 25.04.2002- 05.09.2002 (nr. inreg. 219/22.04.2002)”.

Ministrul Răzvan Teodorescu a semnat ordinul prin care „Libertatea” a fost scoasă definitiv din ţară

După aceste reușite, preşedintele Edminston Company Ltd a încercat și victoria finală, cerând Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor trecerea navei „Libertatea” din Categoria „Tezaur” în Categoria „Fond”, pentru că un bun din a doua categorie putea fi trecut peste graniţă fără nici un fel de aprobări. Prin Hotărârea nr 2/08.07.2002, comisia a aprobat cererea lui Edminston. În baza acestei hotărâri a comisiei, ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu a emis Ordinul nr. 2.600/17.07.2002, prin care nava „Libertatea” a fost trecută din Categoria „Tezaur” în Categoria „Fond”.

Apoi, printr-o adresă semnată de ministrul Răzvan Theodorescu, Ministerul Culturii i-a comunicat lui Nicholas Edminston că pe data de 23.07.2002 Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Constanţa a aprobat exportul definitiv al navei “Libertatea” și că nu mai era obligată să readucă nava în ţară.

E greu de spus de ce procedurile s-au derulat prin direcţia de la Constanţa şi nu prin Direcţia pentru Cultură Galaţi, unde nava fusese înregistrată, în 1998, ca bun din Categoria „Tezaur”. Probabil că dispoziția a fost dată tot de ministrul Răzvan Teodorescu.

Oricum, chiar și fără aceste detalii măcar ne-am ales măcar cu clarificarea modului în care a fost „exportat” simbolul Galațiului, nava „Libertatea”.

stiridegalati.ro

[dcp100168]

Iahtul regal, simbolul pierdut al Galaţiului. Nava ”Libertatea”, de la Carol al II-lea la ”regele aspiratoarelor”

Chiar şi la aproape două decenii de când a fost înstrăinată pe nimic de autorităţi, nava "Libertatea" a rămas în memoria colectivă un simbol al Galaţiului. Numai că, astăzi, silueta zveltă a navei nu mai străjuieşte malurile Dunării, ci pluteşte pe apele îndepărtate ale Mării Caraibilor, proprietate a unui magnat britanic.

Înainte de 1989, deşi se vorbea de familia regală doar în "cercurile subversive", la Galaţi mai toată lumea ştia că nava "Libertatea", ancorată pe Faleza Dunării, i-a aparţinut cândva regelui Carol II-lea. Ce-i drept, regimul comunist dăduse fostului iaht regal o întrebuinţare mai utilă "clasei muncitoare", aceea de restaurant plutitor. E adevărat că nu tot "proletarul" îşi permitea să bea o bere pe puntea iahtului, dar nava era nelipsită din fotografiile celor ce vizitau Galaţiul. Oaspeţilor li se mai pomenea uneori de picanteriile aventurilor amoroase pe care regele Carol al II-lea le-a avut în discretele saloane ale navei.

Puţini ştiau, însă, că "restaurantul" avea un trecut romanţios mult mai bogat. În fapt, nava, cumpărată în 1937 de Guvernul Tătărăscu, pentru a o da în dar Casei Regale, era fostul iaht britanic "Nahlin", la bordul căruia s-a consumat o altă idilă celebră, cea dintre regele Edward al VIII-lea şi Wallis Simpson. În Marea Britanie, "Nahlin" a fost în centrul unei poveşti suficient de "scandaloase" pentru acele vremuri, pentru ca Edward al VIII-lea să-şi piardă tronul.

Dacă ar fi să mergem mai departe în timp, am afla că, iniţial, "Nahlin" a fost construit, în 1930, în Scoţia, în scopuri mai puţin picante. Beneficiară a fost lady Lady Annie Henrietta Yule, persoană elevată, cu virtuţi victoriene, dar pasionată de lectură şi călătorii exotice. Calităţi neîmpărtăşite întrutotul şi de Edward al VIII-lea, care, după ce a ajuns în posesia "Nahlin", s-a debarasat rapid de bibliotecă, pentru a face loc la bord bogatei sale rezerve de băuturi fine. De la şampanie la poveştile de amor nu a fost decât un pas, iar restul e… istorie.

Detectivi de iahturi

Ce nu ştiau autorităţile comuniste din anii ’80 era că "Libertatea" intrase în atenţia unui tânăr britanic pasionat de iahturi clasice, William Collier, care reuşise chiar să facă o investigaţie pe cont propriu, în România, sub acoperirea unei vize de student, şi să obţină dovezi că "Libertatea" de la Galaţi e legendarul iaht regal "Nahlin". Povestea a stârnit interesul unui iaht-broker cu experienţă, Nicholas Edmiston, care şi-a dat seama că sub carcasa de kitsch a "restaurantului plutitor" zăcea o mină de aur - o navă care, deşi trebuia restaurată, valora milioane de dolari!

Revoluţia din 1989 a dus "Libertatea" în apele tulburi ale… economiei de piaţă, în patrimoniul SC Regal SA Galaţi, total neinteresată de recuperarea valorii istorice a navei, chiar dacă ea figura în categoria Tezaur a patrimoniului naţional. Nava a ajuns, în 1998, să-i fie vândută, în circumstanţe controversate, lui Edmiston, pe doar 265.000 de dolari! Bâlbele administrative ale Ministerului Culturii şi gesturile mai degrabă tardive de apărare a valorilor istorice au contribuit şi ele la parafarea unei afaceri din care Galaţiul a avut doar de pierdut. În schimb, pentru Edmiston şi Coliier, achiziţionarea iahtului regal a fost afacerea vieţii lor.

Drumul spre Marea Britanie

În baza unui permis temporar, "Libertatea" a fost scoasă din ţară în 1999, pe motiv că nu putea fi reparată decât în străinătate. Numai că, odată plecată, "Libertatea" a fost rebotezată "Nahlin", iar de atunci nu s-a mai întors niciodată în România. Lucrurile au fost uşurate şi de faptul că, în 2002, în mod bizar, Ministerul Culturii a scos nava din categoria Tezaur, "Libertatea" fiind catalogată drept bun oarecare.

Departe de a fi considerat "o epavă", iahtul regal, încărcătura lui istorică, a intrat în Marea Britanie în atenţia unor oameni cu dare de mână. Cel care şi-a adjudecat nava a fost, până la urmă, Sir Anthony Bamford, magnatul ce deţinea Grupul JBC, specializat în excavatoare şi utilaje de construcţii. Cu o avere de peste 700 milioane de lire sterline, Sir Bamford a alocat un buget de nu mai puţin de 16 milioane de lire sterline pentru refacerea luxosului iaht. Se pare, însă, că trecutul navei a stârnit unele temeri, în sensul că "ar aduce ghinion" celor care îl deţin. Gurile rele spun că Sir Bamford nu ar fi neapărat o persoană superstiţioasă, însă a început să intre la idei în momentul în care compania însărcinată cu restaurararea iahtului - Cammell Laird - a intrat peste noapte în insolvenţă, deşi nimic nu anunţa că ar avea dificultăţi financiare. Complicaţii mai serioase puteau să apară, însă, în relaţiile cu Casa Regală britanică, de care Sir Anthony Bamford era destul de apropiat, mai ales prin prietenia cu Prinţul Charles. Şi se pare că Sir Bamford nu a dorit, prin restaurarea iahtului "Nahlin", să-i aducă aminte lui Charles de un moment întunecat al familiei regale. Aşa se face că, până la urmă, într-un mod destul de discret, iahtul "Nahlin" a fost vândut unui alt magnat, "regele aspiratoarelor", Sir James Dyson, un industriaş britanic ce şi-a câştigat faima şi o bună parte din avere prin inventarea… aspiratoarelor fără sac.

Refacerea navei

În demersurile de restaurare a iahtului regal, un rol important l-a jucat, din nou, William Collier, cel care descoperise nava la Galaţi. El s-a ocupat de partea tehnică a problemei, printr-o strânsă colaborare cu G.L.Watson & Comp., compania care, în anii ’30, a proiectat iahtului. Planurile iniţiale, detaliile privind echipamentele şi tipurile de materiale folosite au fost resurse preţioase în refacerea navei. Nu s-au făcut niciun fel de compromisuri în calitatea lucrărilor, executate în şantierele navale din Rendburg şi, ulterior, Hamburg. Caracterul istoric a fost păstrat, dar nava a fost, totuşi, adusă „în zilele noastre” în materie de echipamente de navigaţie. De asemenea, vechile turbine cu abur au fost înlocuite cu motoare diesel. Desigur, importante au fost planurile amănunţite de restaurare, dar la fel de importante au fost şi cele 25 milioane de lire sterline pe care Sir James Dyson a fost dispus să le bage în refacerea navei. Ce-i drept, rezultatul final a fost unul remarcabil. În 2010, iahtul „Nahlin” a revenit pe prima scenă a navigaţiei, fiind înregistrat la Glasgow, iar de atunci face senzaţie la toate regatele la care participă. Mai mult, pe lângă mândria a deţine o asemenea navă, Sir Dyson a făcut şi o afacere foarte bună. A investit mult în refacerea „Nahlin”, însă acum este în topul superiahturilor de lux, valoarea acestuia fiind evaluată la peste 40 milioane de lire sterline!

Desigur, privind imaginile cu „Nahlin”, ne dăm seama cât de puţin am ştiut să apreciem „Libertatea” pe care am avut-o la Galaţi. Şi probabil, după cum merg lucrurile la noi, nava ar fi avut toate şansele să ajungă la fier vechi, aşa cum, de altfel, au ajuns şi alte nave care au făcut istorie pe Dunăre. Drept urmare, să ne bucurăm cel puţin că britanicii au reuşit să redea navei - fie ea denumită „Libertatea” sau „Nahlin” - strălucirea pe care o merita. Vânt bun din pupa! Iar noi poate că vom învăţa să ne apreciem mai mult valorile culturale şi istorice.

Fişă tehnică a navei

Proiectată de G.L.Watson & Co. Glasgow
Construită în 1930, la John Brown & Co. - Clydebank, Scoţia
Prevăzută pentru croaziere lungi, cu saloane luxoase, apartamente de oaspeţi, bibliotecă, sală de gimnastică, sală de observaţie
Lungime - 89,3 metri, lăţime - 10,38 metri
Pescaj - 4,42 metri
Propulsie - motoare 2 x 2.200 CP
Deplasament 2.107 tone

Proprietari şi denumiri

Nava a avut de-a lungul timpului mai multe nume şi proprietari, după cum urmează:
- 1930-1936 - „Nahlin” - Lady Annie Henrietta Yule, ulterior Eduard al VIII-lea al Marii Britanii
- 1937 - redenumită „Luceafărul”, a fost cumpărată de Guvernul României şi dăruită lui Carol al II-lea
- 1948 - naţionalizată şi redenumită „Răsăritul”, apoi „Libertatea”
- 1999 - redenumită „Nahlin”, cumpărată de William Collier şi Nicholas Edmiston, care i-au revândut-o lui Sir Anthony Bamford
- 2010 - „Nahlin” revine pe mare, proprietate a lui Sir James Dyson4

Relansarea industriei iahturilor neoclasice

Restaurarea iahtului „Nahlin” i-a deschis lui William Collier drumul spre afaceri de anvergură. El a devenit manager al G.L.Watson, iar arhiva de planuri a companiei de peste 1.500 de nave istorice a devenit o afacere profitabilă, dat fiind faptul că tot mai multe persoane cu dare de mână doresc să achiziţioneze iahturi de inspiraţie neo-clasică. Planurile originale furnizează informaţii nu numai pentru restaurarea unor nave istorice, ci sunt sursă de inspiraţie şi pentru noi nave.

Cu iahtul de lux, pe mările şi oceanele lumii

Iahtul „Nahlin” a navigat pe oceanele lumii din Scoţia până în Mexic, din insulele greceşti până în Galapagos, din Indiile de Vest până în Noua Zeelandă. Iahtul şi-a câştigat celebritatea, în perioadele regale, şi prin croazierele pe Mediterana. Din 2010, „Nahlin” a fost prezent la marile regate dedicate navelor istorice. Zilele trecute, potrivit site-urilor de navigaţie, iahtul se afla în drum spre insulele Turks and Caicos, dominion britanic din Marea Caraibilor.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Galaţiul a pierdut definitiv nava simbol "Libertatea"

În urmă cu 20 de ani, România a pierdut o valoare inestimabilă prin exportarea definitivă a yachtului "Libertatea", nava simbol a Galaţiului. Yachtul, clasat în categoria Tezaur a patrimoniului cultural naţional mobil în anul 1998, a aparţinut casei regale române fiind cumpărat de guvernul Tătărăscu în 1937, în prezent navigând sub numele "Nahlin", o denumire de origine indiană nord-americană care înseamna "iute de picior".

La data clasării, nava se afla în proprietatea societăţii comerciale Regal S.A. din Galaţi, care în urma unei licitaţii publice a vândut-o firmei Edmiston&Company Ltd. din Marea Britanie, firmă care a solicitat Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor eliberarea avizului de export temporar în vederea restaurării navei, la Şantierul Naval Even Port Royal din Marea Britanie, locul unde a fost construită iniţial "Libertatea". Astfel, a fost aprobată părăsirea teritoriului naţional al României a navei pentru perioada 19 septembrie 1999 - 25 august 2000.

Ulterior au fost făcute mai multe solicitări de prelungire a exportului temporar care au şi fost aprobate pentru perioada august 2000 - septembrie 2002. După ultima solicitare, nu au mai fost înregistrate alte solicitări de prelungire a exportului.

În anul 2002, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a hotărât trecerea navei "Libertatea" din categoria juridică Tezaur în categoria juridică Fond, la solicitarea lui Nicholas Edmiston, preşedintele firmei Edmiston&Company Ltd., astfel nava a putut fi exportată definitiv.

Preşedintele de onoare al Asociaţiei ”Galaţi, oraşul meu”, Bogdan-Radu Brînzan, a solicitat ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, informaţii referitoare la posibilitatea recuperării navei "Libertatea" de către ţara noastră. "Nava era un simbol al oraşului Galaţi, îi simţim şi după două decenii lipsa şi nimic nu va umple vreodată golul lăsat. Domnule ministru, credeţi că statul român ar putea recupera această navă ce ne-a aparţinut, ministerul pe care îl conduceţi ar putea începe demersurile juridice de recuperare a navei?", se arată în solicitarea lui Bogdan-Radu Brînzan.

Răspunsul ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nu este unul îmbucurător, precizând că: "Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural permitea, la momentul respectiv, exportul definitiv al bunurilor cultural mobile clasate în fond, aflate în proprietatea persoanelor juridice de drept privat. (...) Ca urmare a trecerii vasului Libertatea în categoria Fond şi a aprobării exportului definitiv al vasului în Marea Britanie, orice litigiu între Ministerul Culturii şi Cultelor / Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi proprietar a fost definitiv închis."

Cu alte cuvinte, nava nu se va mai întoarce niciodată în proprietatea statului român, rămânând astfel, un simbol pierdut al Galaţiului.

monitoruldegalati.ro