dcp100168 Posted February 1, 2010 Posted February 1, 2010 Palme D’Or 2009 a ajuns şi la Pechea* Panoplia părinţilor de copii celebri din Pechea - Bute, Luca - s-a îmbogăţit cu un nume nou: Maria Drăguş * Maria-Victoria, Paraschiva şi Iosef sunt vedete în Germania, dar au rădăcini în judeţul Galaţi * Când Maria-Victoria Drăguş a păşit victorioasă pe covorul roşu de la Cannes, bunica ei de la Pechea a fost fericită că-i va fi pomenit numele peste timp * Dacă s-ar acorda un Palme D’Or pentru mame, Maria Drăguş l-ar merita cu prisosinţă *După centura cu diamante a lui Lucian Bute şi medalia de vicecampioană mondială a Steluţei Luca, Pechea a câştigat “Palme D’Or”, în 2009, prin tânăra vedetă de cinema Maria-Victoria Drăguş. La numai 15 ani, actriţa a făcut celebru în lume numele bunicii sale, Maria Drăguş, educatoare, vreme de 43 de ani, la Grădiniţa nr. 1 din Pechea. Maria-Victoria şi sora ei mai mică, Paraschiva, au jucat, prima - în rol principal, mezina - în rol secundar, în filmul „Banda albă”, distins în 2009 cu Marele Premiu la Cannes şi cu „Globul de Aur” în 2010.O familie de artiştiFraţii Drăguş, Maria-Victoria, Paraschiva - de opt ani, şi Iosef - 12 ani, au jucat numeroase roluri în filme şi seriale TV nemţeşti. În portofoliile de artişti consacraţi e trecută originea lor română. S-au născut în Germania, dar sunt botezaţi româneşte, din dorinţa tatălui lor, pecheanul Nicolae-Silviu Drăguş, violoncelist la Filarmonica din Saxonia Mijlocie. Mama lor, Jana, este nemţoaică şi a renunţat la propria carieră de balerină pentru a se dedica familiei. Este, în acelaşi timp, şi impresarul copiilor.Nu sunt singurii artişti din clanul Drăguş! Cristina, vara celor trei actori, este studentă în Bucureşti, la Regie.Oana, cea mai mică dintre verişoarele lor, învaţă în Galaţi şi e sclipitoare la matematică. Dar cine ştie ce alte talente artistice ascunde... Aşa că, dacă e să se toarne un film cu familia Drăguş, distribuţia, regia, muzica şi coregrafia sunt asigurate!Telefonul de la CannesPresa germană a dedicat pagini întregi succesului înregistrat la Cannes de Maria-Victoria Drăguş. „Maria-Victoria m-a sunat de la Cannes imediat după premiere. Acolo s-a dus cu Silviu, pentru că mama era la filmări cu Paraschiva. M-am bucurat că peste veacuri are să-mi fie numele pomenit”, povesteşte dna Maria Drăguş. N-ar fi ajuns bunica unor vedete internaţionale dacă nu ar fi pus mai presus de inima de mamă talentul copiilor. Rămasă văduvă acum 27 de ani, Maria Drăguş s-a dedicat creşterii şi educaţiei celor trei copii: Silviu, Dumitru-Dorin şi Cecilia-Venera, care îi fac acum cinste.„Talentele trebuie descoperite la timp”„Am făcut un curs pentru directori, la Iaşi, şi acolo, un profesor de pedagogie mi-a spus că orice om poate muri un Mozart sau un Rafael, dacă talentele nu-i sunt descoperite la timp şi puse pe făgaş. Silviu încă nu vorbea când a început să cânte. La 7 ani, l-am dat la Liceul de Muzică din Bucureşti. Soţul meu, profesor de matematică, a fost de acord. Silviu plângea la telefon: ˝Mamă, vino femeie de serviciu, spălătoreasă, numai vino în Bucureşti, că nu pot fără tine. Nu m-am dus să-l văd până la vacanţa de Crăciun. Mama mea nu ştia de telepatie, dar spunea că, dacă părintele suferă pentru copil, şi copilul are să plângă. Sunt conştientă că am rupt ceva din mine când l-am dat de acasă. Silviu spune că Dumnezeu aşa a hărăzit şi mă roagă să nu regret nimic. Ultima oară când a fost acasă, a dormit în patul meu ca să simtă căldura mamei”, ne-a mărturisit dna Drăguş.GermaniaDupă absolvirea Liceului de Muzică şi stagiul militar făcut în ansamblul armatei, Silviu a plecat în Germania, în decembrie 1980, în urma unui concurs. A cântat în orchestră la Halberstadt, a absolvit Conservatorul din Dresda şi de 24 de ani cântă la Filarmonica din Saxonia Mijlocie. Soţia lui, Jana, fostă balerină, a învăţat româneşte, la fel şi prima lor fiică, Maria-Victoria. Mama lui Silviu a învăţat germana, la un curs pentru pensionari. S-a ambiţionat atunci când, într-o vizită la Pechea, Josef i-a cerut „ein hammer” (un ciocan), iar ea i-a răspuns că n-are „hamuri”!„Sunt foarte fericită”Cea mai importantă lecţie de viaţă pe care educatoarea Maria Drăguş a predat-o copiilor de acasă şi de la grădiniţă a fost să fie oameni. „Părinţii sunt modelul copiilor. Să nu se răzbune pe copii pentru ceea ce nu au putut realiza în viaţă! Să nu le spună: ˝Din cauza ta nu pot să fac ori să dreg!”. Dacă poţi, fă, dar taci şi lasă-l pe copil să vadă şi să simtă că tu faci un efort ca să-i fie bine. Dumnezeu s-a îndurat de mine: nu am fost nici cea mai elegantă, nici cea mai frumoasă ori cea mai bogată; palatele se dărâmă, lucrurile se învechesc, omul rămâne şi te pomeneşte!. Sunt văduvă de 27 de ani, dar copiii mă fac fericită şi asta mă ţine în viaţă”, ne-a mărturisit dna Drăguş. Pentru că astăzi împlineşte o vârstă frumoasă, îi dorim din toată inima doamnei Maria Drăguş să fie sănătoasă şi puternică alături de copiii şi nepoţii ei. La mulţi ani!„Das Weisse Band” („Banda albă”)Maria-Victoria Drăguş a fost botezată după numele bunicii şi al surorii acesteia. Paraschiva-Johanna poartă numele străbunicii românce şi al bunicii nemţoaice. Josef-Viorel Drăguş poartă mai departe şi numele bunicului român. Cei trei copii sunt actori cu state vechi. Maria-Victoria Drăguş a jucat până acum, potrivit site-urilor germane, în trei seriale tv şi două producţii cinematgrafice.În filmul „Banda albă”, Maria-Victoria a interpretat rolul Klarei, fiica mare a pastorului, familie în jurul căreia se desfăşoară filmul. Sora ei, Paraschiva, este una dintre fetiţele de la şcoala din sat. Filmul regizorului Michael Haneke „Das Weisse Band” („Banda albă”) descrie istoria unui sat din Imperiul Austro-Ungar, în zorii primului război mondial. Este o alegorie despre începuturile fascismului. Banda albă este o bucată de pânză pe care pastorul le-o leagă de mână copiilor, de câte ori aceştia greşesc, pentru a le aminti de „inocenţă”. Este o dramă alb-negru, despre care, Michael Haneke mărturisea în presa internaţională: „Este un film despre rădăcinile răului”. În luna mai a acestui an, „Banda albă” este aşteptată în România. Distinsă cu „Globul de Aur” 2010 la categoria „Cel mai bun film străin”, pelicula "Das weisse Band" este favorită la „Oscar”.Cariere de vedetePotrivit site-urilor de profil din Germania, Maria-Victoria Drăguş, în afară de actorie, cântă la pian şi violoncel şi urmează pasiunea mamei sale, baletul. Fratele ei de 12 ani, Iosef, a jucat până acum în două producţii cinematografice şi un serial Tv. Puştiul cântă la violoncel şi chitară, dar este pasionat şi de karate, fotbal şi skateboard. În cei opt ani de viaţă, Paraschiva a apărut în opt seriale tv şi două producţii cinematografice. Micuţa este şi acrobată. Şi acesta e doar începutul!http://www.viata-libera.ro/articol-Palme_D%E2%80%99Or_pentru_Pechea_2.html
dcp100168 Posted March 5, 2010 Author Posted March 5, 2010 Prin Maria-Victoria Drăguş, Pechea merge la Oscar* Comuna gălăţeană va păşi pe covorul roşu prin tânăra actriţă de origine română, nepoata educatoarei Maria Drăguş * Dacă nu poate fi decernat câte un Oscar pentru fiecare membru al familiei Drăguş din Pechea (aşa cum s-ar cuveni), atunci filmul „Banda albă”, nominalizat la categoria „Cel mai bun film străin” merită trofeul * Decernarea premiilor Academiei Americane de Film va fi transmisă, pe HBO, în noaptea de 7 spre 8 martie, de la ora 3,30 *Pechea a fost prezentă de şapte ori la Campionatele Mondiale, de patru ori la Europene, la Jocurile Olimpice de la Sydney şi a devenit vicecampioană mondială în Rusia, prin handbalista Steluţa Luca. Pechea a mers peste Ocean, unde a luat Centura cu diamante, împreună cu Lucian Bute. Comuna a urcat pe locul I la Campionatul Mondial de box din Maroc, şi pe locul al III-lea la Europenele din Irlanda şi Italia, prin Cristian Ciocan. A fost şi la Mondialele de la Milano, cu boxerul Gabriel Podaşcă.Prezentă la Cannes a câştigat “Palme d’Or”, şi recent, la Los Angeles, a primit Globul de Aur. Acum Pechea e la Oscar, prin tânăra vedetă Maria-Victoria Drăguş. La numai 15 ani, actriţa germană de origine română Maria-Victoria Drăguş va străluci în lumina reflectoarelor la Gala Oscar 2010. Filmul „Das Weisse Band” („Banda albă”), în care au jucat Maria-Victoria Drăguş şi sora ei în vârstă de opt ani, Paraschiva Drăguş, a fost nominalizat la Oscar la categoria film străin, după ce şi-a adjudecat trofeul Palme d’Or şi Globul de Aur.Maria-Victoria se află deja pe tărâm american, împreună cu mama ei, Jana, care îi este şi impresar. Tatăl, pecheanul Nicolae-Silviu Drăguş, violoncelist la Filarmonica din Saxonia Mijlocie, a rămas acasă, în Germania, cu ceilalţi doi actori ai familiei, Josef şi Paraschiva, prinşi în filmări pentru alte producţii. Aşa cum am mai spus-o, Maria-Victoria Drăguş a făcut celebru în lume numele bunicii sale, Maria Drăguş, educatoare, vreme de 43 de ani, la Grădiniţa nr. 1 din Pechea. Fraţii Drăguş, Maria-Victoria - 15 ani, Paraschiva - 8 ani şi Iosef - 12 ani sunt vedete în filme şi seriale TV din Germania, dar se mândresc de originea lor română.În „Banda albă”, Maria-Victoria a interpretat rolul Klarei, fiica mare a pastorului, familie în jurul căreia se desfăşoară acţiunea. Filmul regizorului Michael Haneke e o alegorie despre începuturile fascismului. Banda albă este o bucată de pânză pe care pastorul le-o leagă de mână copiilor, de câte ori greşesc, pentru a le aminti de „inocenţă”. Îi ţinem pumnii Mariei-Victoria, pentru că filmul în care a jucat merită Oscarul. Chiar dacă „Banda albă” va rămâne doar cu nominalizarea, faptul că la doar 15 ani Maria-Victoria e actriţă într-un film demn de Oscar este o extraordinară performanţă. Succes, Maria-Victoria Drăguş!http://www.viata-libera.ro/articol-Pechea_merge_la_Oscar.html
dcp100168 Posted March 8, 2010 Author Posted March 8, 2010 Copii de Oscar* Chiar dacă filmul „Banda albă” a rămas doar cu dubla nominalizare la Oscar, performanţa tinerelor actriţe cu rădăcini în Pechea Maria-Victoria şi Paraschiva Drăguş este remarcabilă * „Banda albă” s-a bătut pentru Oscarul pentru „Cea mai bună imagine” cu marii învingători ”Avatar” şi „The Hurt Locker” *Tânăra actriţă germană cu rădăcini în Pechea Maria-Victoria Drăguş şi mama ei, Jana, au păşit, duminică noaptea, pe covorul roşu de la „Kodak Theatre” din Los Angeles, alături de celelalte vedetele internaţionale ale cinematografiei. Câţi artişti de origine română se pot lăuda că la 15 ani, respectiv 8 ani au jucat într-un film demn de Oscar? La numai 15 ani, actriţa germană de origine română Maria-Victoria Drăguş şi sora ei în vârstă de opt ani, Paraschiva Drăguş, au jucat, prima în rol principal, cealaltă în rol secundar, în „Banda albă” - „Das Weisse Band”, filmul regizorului Michael Haneke, dublu-nominalizat la Oscar pentru „Cel mai bun film străin” şi „Cea mai bună imagine”. Chiar dacă filmul premiat până acum cu „Palme d’Or” şi „Globul de Aur” nu a luat Oscarul, rolurile lor constituie o extraordinară performanţă.La categoria „Cel mai bun film străin”, unde au fost nominalizate „Ajami” (Israel), „El Secreto de Sus Ojos” (Argentina), „The Milk of Sorrow (Peru), „Un Prophete” (Franţa) şi „Das Weisse Band” (Germania), argentinienii şi-au adjudecat Oscarul. „Banda albă” s-a bătut pentru Oscarul pentru „Cea mai bună imagine” cu cele mai premiate filme ”Avatar”, „The Hurt Locker” şi „Inglourious Basterds”, dar şi cu celebrul „Harry Potter and the Half Blood Prince”. „Avatar” a ieşit învingător la această secţiune!În atenţia regizorilor de talie mondialăTatăl Mariei-Victoria, violoncelistul pechean Nicolae-Silviu Drăguş, ne-a mărturisit că fiica sa a intrat nu numai în atenţia presei internaţionale, ci şi în vizorul regizorilor de peste Ocean. Actriţa a acordat zeci de interviuri şi a făcut sute de fotografii pe covorul roşu, dar cu toate acestea rămâne o tânără modestă. Deja perspectivele de a juca sub bagheta unor regizori celebri sunt clare şi serioase, şi asta fără a mai participa la castinguri. Sora ei, Paraschiva, deja a fost distribuită într-un film la Berlin.Le dorim din toată inima succes acestor copii de Oscar!http://www.viata-libera.ro/articol-Copii_de_Oscar_2.html
dcp100168 Posted April 25, 2010 Author Posted April 25, 2010 Maria Victoria Drăguş - premiată de Academia Germană de FilmActriţa de origine română Maria Victoria Drăguş a primit, vineri, premiul Lola pentru "cea mai bună actriţă într-un rol secundar", decernat de Academia Germană de Film, pentru prestaţia ei din filmul "Das Weisse Band", această peliculă impunându-se la zece categorii, informează variety.com. Filmul "Das Weisse Band/ The White Ribbon", în regia lui Michael Haneke, a primit un total de 10 premii Lola, din 13 nominalizări la premiile Academiei Germane de Film, inclusiv la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun actor în rol principal" (Burghart Klaussner).Tânăra actriţă germană Maria Victoria Drăguş, în vârstă de 15 ani, este de origine română, tatăl ei fiind originar din localitatea Pechea din judeţul Galaţi.Filmul "Das Weisse Band", realizat în alb-negru, a cărui acţiune se desfăşoară într-un sat german în preajma Primului Război Mondial, a câştigat deja Palme d'Or la Cannes, în mai 2009, a fost desemnat cel mai bun film la gala premiilor Academiei Europene de Film şi avut o nominalizare la premiile Oscar din acest an, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină”.Gala premiilor Academiei Germane de Film a avut loc la teatrul Friedrichstadtpalast din Berlin, iar sumele oferite filmelor premiate au însumat 2,85 milioane de euro.German Film Awards, cunoscute şi ca premiile Lola, sunt echivalentul german al Oscarurilor.
dcp100168 Posted December 11, 2013 Author Posted December 11, 2013 Maria Victoria Drăguş, selectată în programul Shooting Stars al Festivalului de la Berlin 2014Actriţa Cosmina Stratan a fost selectată în programul Shooting Stars, dedicat tinerelor talente europene, care se desfăşoară între 8 şi 10 februarie 2014, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, informează site-ul evenimentului. Cosmina Stratan, laureată (ex-aequo, cu Cristina Flutur) a premiului de interpretare la Festivalul de film de la Cannes 2012, pentru rolul din "După dealuri", de Cristian Mungiu, a fost selectată în programul care a lansat de-a lungul anilor carierele internaţionale ale unor nume precum Rachel Weisz, Daniel Craig, Moritz Bleibtreu, Carey Mulligan şi Mélanie Laurent.Cosmina Stratan este unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars din 2014. Cosmina Stratan devine astfel al şaselea actor român selectat în prestigiosul program, după Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012) , Dragoş Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).Tot la ediţia de anul viitor a programului Shooting Stars a fost selectată actriţa de origine română Maria Victoria Drăguş, cunoscută pentru rolul din filmul "Panglica albă/ Das Weisse Band", în regia lui Michael Haneke, pentru care a fost premiată, de altfel, de Academia de film germană.Tânăra actriţă germană Maria Victoria Drăguş, în vârstă de 17 ani, este de origine română, tatăl ei fiind originar din localitatea Pechea din judeţul Galaţi.Ajuns la a 17-a ediţie, programul Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanţi ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).
dcp100168 Posted February 11, 2014 Author Posted February 11, 2014 Maria Victoria Drăguş a primit unul din trofeele Shooting Stars 2014Cosmina Stratan şi Maria Drăguş se numără printre cei 10 actori care au primit luni seară, din mâinile celebrilor artişti Stellan Skarsgård şi Bruno Ganz, trofeele programului Shooting Stars 2014, dedicat tinerelor talente europene, care s-a desfăşurat între 8 şi 10 februarie, la Berlin.Potrivit unui comunicat al organizatorilor Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 - 16 februarie), Shooting Stars 2014 s-a încheiat luni seară, cu o ceremonie de gală, la Berlinale Palast, în cadrul căreia Stellan Skarsgård şi Bruno Ganz i-au premiat pe toţi cei 10 tineri actori europeni incluşi în acest program.Cosmina Stratan, laureată (ex-aequo, cu Cristina Flutur) a premiului pentru interpretare la Festivalul de Film de la Cannes 2012, pentru rolul din "După dealuri", de Cristian Mungiu, a fost selectată în programul care a lansat de-a lungul anilor carierele internaţionale ale unor nume precum Rachel Weisz, Daniel Craig, Moritz Bleibtreu, Carey Mulligan şi Mélanie Laurent.Cosmina Stratan a fost unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars din 2014.Cosmina Stratan a devenit astfel al şaselea actor român selectat în prestigiosul program, după Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012) , Dragoş Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).Tot la ediţia din 2014 a programului Shooting Stars a fost selectată actriţa de origine română Maria Victoria Drăguş, cunoscută pentru rolul din filmul "Panglica albă/ Das Weisse Band", în regia lui Michael Haneke, pentru care a fost premiată, de altfel, de Academia de film germană.Tânăra actriţă germană Maria Victoria Drăguş, în vârstă de 17 ani, este de origine română, tatăl ei fiind originar din localitatea Pechea din judeţul Galaţi.Juriul ediţiei din 2014 a fost format din actorul norvegian Anders Baasmo Christiansen, criticul de film Charles Gant (Marea Britanie), regizorul german Hermine Huntgeburth, directorul de casting croat Oriana Kunčić şi producătorul de film Jani Thiltges, din Luxemburg.
dcp100168 Posted April 22, 2016 Author Posted April 22, 2016 ”Bacalaureat”, noua peliculă a lui Cristian Mungiu. Fiica unui gălățean, protagonistă într-un film selectat la Cannes Maria-Victoria Drăguş, actriţă germană cu origini gălăţene, este protagonista noului film al regizorului Cristian Mungiu - „Bacalaureat” - peliculă care intră în competiţie pentru trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes. Lungmetrajul, pe al cărui afiş apare chipul Mariei Drăguş, va rula în cinematografele din România din 20 mai, în acelaşi timp cu festivalul, care se desfăşoară în perioada 11-22 mai. Pentru regizorul Cristian Mungiu este cea de-a treia participare la Cannes, după ce a obţinut trofeul Palme d'Or în 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", şi premiile pentru scenariu şi interpretare feminină pentru "După Dealuri" în 2012. Pentru tânăra actriţă Maria Drăguş este o revenire la Cannes, după ce filmul care a consacrat-o în lumea cinematografiei, la vârsta de doar 14 ani, „Das Weisse Band” („Banda albă”), a fost premiat cu Palme d’Or în 2009! Din nou, în rolul de fiică Regizorul Cristian Mungiu declara pentru Radio România Actualităţi că filmul este o poveste contemporană „despre un părinte şi despre grijile lui, un părinte care se întreabă în condiţiile României de astăzi ce e mai bine să îi spui copilului. E deopotrivă o poveste personală, dar şi un fel de clişeu, aşa, fotografic referitor la societatea noastră de astăzi”. Maria Drăguş este personajul cheie, în jurul căruia se construieşte acţiunea: Eliza, fiica ai cărei părinţi sunt interpretaţi de Adrian Titieni şi Lia Bugnar. De altfel, aşa cum aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, tot rolul de fiică i-a adus Mariei Drăguş celebritatea internaţională. Este vorba de rolul Klarei, fiica mare a pastorului, familie în jurul căreia se desfăşoară acţiunea în „Banda albă”, film premiat cu Palme d’Or, Globul de Aur, Ursul de Aur şi dublu nominalizat la Oscar 2010 pentru „Cel mai bun film străin” şi "Cea mai bună imagine". Filmul regizorului Michael Haneke e o alegorie despre începuturile fascismului. Banda albă este o bucată de pânză pe care pastorul le-o leagă de mână copiilor, de câte ori greşesc, pentru a le aminti de „inocenţă”. Pentru acest rol, Maria-Victoria Drăguş, pe numele ei complet, a fost laureată cu premiul Lola, echivalentul german al Oscarurilor. Trebuie spus că în „Banda albă” a jucat şi sora mai mică a Mariei, Paraschiva. Numele bunicii din Pechea Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul nostru, Maria Drăguş poartă numele bunicii sale, care a fost educatoare vreme de 43 de ani la Grădiniţa Nr. 1 din Pechea. La fel ca fratele ei mai mic, Iosef-Viorel, şi sora mai mică, Paraschiva, şi ei artişti talentaţi, Maria s-a născut în Germania. Părinţii sunt pecheanul Nicolae-Silviu Drăguş, violoncelist la Filarmonica Saxoniei Mijlocii, şi nemţoaica Jana, o fostă balerină, care a renunţat la carieră pentru a se dedica familiei. Născută în 1994, Maria este o deja o artistă completă şi complexă: a studiat baletul, dansul contemporan, pianul, violoncelul, cântă jazz şi vorbeşte germana, româna, engleza şi franceza. A jucat într-un impresionant număr de producţii cinematografice şi de televiziune. Palmaresul său de premii cuprinde distincţii importante: în 2014 - German Shooting Star of the European Film la cea de-a 64-a ediţie a Berlin Film Festival, în 2013 - Best Newcomer at the Filmkunstfest Schwerin, pentru rolul „Wanda” în „Summer Outside”, în 2013 - Best Actress la Cinerama BC Film Festival Brazil, pentru rolul „Wanda” în „Summer Outside”, în 2010 - German Film Academy Award pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Deutscher Filmpreis), cu „Klara” din „The White Ribbon“ şi tot în 2010 - Romanian International Film Festival a proclamat-o „Cea mai buna actriţă” pentru „Adele” din „Kill Me”. Hai România! „Maria joacă în filmul lui Mungiu! Filmul a fost nominalizat pentru Cannes! Dar anul acesta este prima dată când două filme româneşti (lungmetraj) merg în competiţie. Hai România!”, ne-a spus cu mândrie tatăl Mariei, Silviu Drăguş. Şi, într-adevăr, pe lângă „Bacalaureatul” lui Mungiu, în competiţia de la Cannes a intrat şi filmul regizorului Cristi Puiu, "Sierra Nevada”. Hai, România! viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 23, 2016 Author Posted May 23, 2016 Pentru a doua oară pe covorul roşu de la Cannes. Fiica unui gălăţean, în ”Bacalaureatul” lui Mungiu Botezată cu numele bunicii sale care a fost educatoare în comuna Pechea, Maria Drăguş, actriţă germană cu origini gălăţene, este protagonista filmului „Bacalaureat”, pentru care Cristian Mungiu a primit premiul pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. „Vreau să le mulţumesc actorilor şi echipei mele, nu fac filmele singur”, a declarat cineastul român pe scena de la Cannes. Alături de el, pe covorul roşu, s-a aflat şi Maria Drăguş. "Mă bucur extraordinar că premiul pentru «cea mai bună regie» la Cannes a fost câștigat de Cristian. Merita şi i-am dorit aceasta din tot sufletul. Pentru mine a fost o onoare să împart această unică experință cu el", ne-a declarat, în exclusivitate, Maria Drăguş. După cum aţi mai putut citi în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”, pentru regizorul Mungiu a fost cea de-a treia participare la Cannes, după ce a obţinut trofeul Palme d'Or în 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", şi premiile pentru scenariu şi interpretare feminină pentru "După Dealuri" în 2012. Pentru tânăra actriţă Maria Drăguş a fost o revenire la Cannes, după ce filmul care a consacrat-o în lumea cinematografiei, la vârsta de doar 14 ani, „Das Weisse Band” („Banda albă”), a fost premiat cu Palme d’Or în 2009! Şi de această dată, Maria Drăguş joacă rolul unei fiice. Dacă în „Banda albă” a fost Klara, fiica mare a pastorului, familie în jurul căreia se desfăşoară acţiunea filmului, în „Bacalaureat” o joacă pe Eliza, personajul cheie, fata ai cărei părinţi sunt interpretaţi de Adrian Titieni şi Lia Bugnar. În viaţa reală, Maria este fiica pecheanului Nicolae-Silviu Drăguş, violoncelist la Filarmonica Saxoniei Mijlocii, şi a nemţoaicei Jana, o fostă balerină, care a renunţat la carieră pentru a se dedica familiei. Născută în 1994, Maria este deja o artistă completă şi complexă: a studiat baletul, dansul contemporan, pianul, violoncelul, cântă jazz şi vorbeşte germana, româna, engleza şi franceza. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 14, 2016 Author Posted June 14, 2016 Două proiecţii de gală ale filmului "Bacalaureat", vineri, la Galaţi Spectatorii vor avea ocazia să dialogheze cu regizorul Cristian Mungiu şi cu protagonista filmului, Maria Drăguş, actriţă germană cu origini gălăţene Celebrul film „Bacalaureat”, pentru care Cristian Mungiu a primit recent Premiul pentru Regie la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, va rula vineri, 17 iunie, de la orele 18,30 şi, respectiv, 21,00, la Cinema 3D "Ioan Manole". Potrivit jurnalistei Emanuela Turcu, organizator al evenimentului, spectatorii la cele două proiecţii vor avea ocazia să dialogheze cu regizorul Cristian Mungiu şi cu actriţa Maria Drăguş, să ia autografe şi să facă fotografii cu laureaţii de la Cannes. Biletele pentru cele două proiecţii s-au pus în vânzare marţi, 14 iunie, la casele de bilete ale cinematografului din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor. Preţul unui bilet este de 15 lei. Pentru elevi, studenţi şi pensionari, biletul costă 10 lei. Premieră şi pentru Maria Drăguş „Ne-am bucurat până acum de săli pline la proiecţiile speciale din ţară, aşa că vă aşteptăm şi la Galaţi pe 17 iunie, alături de actriţa Maria Drăguş, prezentă pentru prima oară la o proiecţie în România!", este anunţul postat pe pagina oficială de Facebook a peliculei „Bacalaureat”. Despre Maria Drăguş, protagonista peliculei lui Mungiu, aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”. Ea este personajul-cheie, în jurul căruia se construieşte acţiunea: Eliza, fiica ai cărei părinţi sunt interpretaţi de Adrian Titieni şi Lia Bugnar. De altfel, tot rolul de fiică a consacrat-o pe Maria Drăguş în lumea cinematografiei, la vârsta de doar 14 ani, şi i-a adus celebritatea internaţională. Este vorba de rolul Klarei, fiica mare a pastorului, în filmul regizorului Michael Haneke „Das Weisse Band” - „Banda albă”, premiat cu Palme d’Or, Globul de Aur, Ursul de Aur şi dublu nominalizat la Oscar 2010 pentru „Cel mai bun film străin” şi "Cea mai bună imagine". Pentru acest rol, Maria-Victoria Drăguş, pe numele ei complet, a fost laureată cu premiul Lola, echivalentul german al Oscarurilor. Trebuie spus că în „Banda albă” a jucat şi sora mai mică a Mariei, Paraschiva. Origini gălăţene Născută în 1994, Maria este fiica pecheanului Nicolae-Silviu Drăguş, violoncelist la Filarmonica Saxoniei Mijlocii, şi a nemţoaicei Jana, fostă balerină, care a renunţat la carieră pentru a se dedica familiei. Gălăţeanul a ales pentru cei trei copii nume româneşti. Maria poartă numele bunicii sale, fostă educatoare în Pechea, şi are o soră mai mică, Paraschiva-Johanna (botezată cu numele străbunicii românce şi al bunicii nemţoaice), şi un frate, Josef-Viorel (poartă numele bunicului român), la fel de talentaţi. Actriţă completă şi complexă, Maria a studiat baletul, dansul contemporan, pianul, violoncelul, cântă jazz şi vorbeşte germana, româna, engleza şi franceza. A jucat într-un impresionant număr de producţii cinematografice şi de televiziune. După patru ani, din nou la Galaţi Cristian Mungiu, câştigătorul Premiului pentru Regie de la Cannes, a obţinut trofeul Palme d'Or în 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", şi premiile pentru scenariu şi interpretare feminină pentru "După Dealuri" în 2012. De altfel, tot filmul "După dealuri" l-a adus, în 2012, la Galaţi. Şi atunci, la finalul proiecţiei, spectatorii au avut şansa de a discuta cu regizorul despre acest proiect cinematografic de succes. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now