dcp100168 Posted February 5, 2010 Posted February 5, 2010 Înscrierile la grădiniţă încep la 1 martieÎnscrierile la grădiniţă încep, conform calendarului oficial, luna viitoare. De la 1 martie se pot înscrie numai copiii din zonele arondate unităţii de învăţământ preprimar, iar copiii din alte zone au dreptul să se înscrie abia după 1 mai. Părinţii se pot îndrepta fie spre o grădiniţă cu program scurt, fie spre una cu program prelungit, unde micuţul rămâne în grija educatoarelor până în jurul orei 16.De asemenea, câteva instituţii de educaţie timpurie (cum se numesc, mai nou, grădiniţele) le oferă copiilor un program diferit de cel standard, utilizând alternativa educaţională „Step by Step”. Doar trei grădiniţe, toate situate în cartierul Micro 19, organizează grupe de acest tip. Este vorba despre Grădiniţa nr. 43 „Step by Step”, specializată pe acest program, dar şi despre alte două grădiniţe cu program prelungit, nr. 51, „Motanul Încălţat” şi nr. 41, “Codruţa”, care organizează doar câte două grupe „Step”. O astfel de grădiniţă mai funcţionează şi la Pechea.De asemenea, în zona centrală, pe Str. Gamulea nr. 40, funcţionează singura grădiniţă cu program săptămânal din Galaţi.http://www.viata-libera.ro/articol-Inscrierile_la_gradinita_din_martie_2.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now