Jump to content

Marii datornici la întreţinere riscă să ajungă pe străzi


dcp100168

Recommended Posts

Iată cine sunt gălăţenii rămaşi fără case din cauza datoriilor

* Familii destrămate, probleme cu alcoolul sau lipsa locurilor de muncă sunt cauzele care i-au pus pe cinci gălăţeni în situaţia de a ajunge pe lista de executare silită * Cea mai mare datorie la întreţinere din acest prim lot o are un fost inginer la Apaterm

 

Lista primilor cinci nefericiţi care îşi vor vedea casele scoase la licitaţie în contul datoriilor la întreţinere a fost făcută publică zilele trecute de Apaterm, dar niciunul dintre ei nu aflase ieri de decizia care va fi pusă în executare peste o lună. Pentru că sunt plecaţi din ţară ori pentru că nu au fost înştiinţaţi măcar prin intermediul asociaţiilor, care la rândul lor nu au primit nicio informare, oamenii se vor trezi cu casele vândute. Dacă nu la prima, măcar la a doua sau a treia strigare, în încercarea de a se recupera datoriile la întreţinere.

Vecinul "invizibil", cu portăreii la uşă

Primul pe lista datornicilor este un gălăţean care locuieşte, teoretic, într-o garsonieră din blocul A3, în Micro 40. Spunem teoretic pentru că Radu Măgrineanu, care potrivit spuselor vecinilor ar avea în jur de 40 de ani, nu a mai fost văzut de foarte multă vreme nici de colocatari şi nici de cei de la asociaţie, unde ar fi trebuit să îşi achite întreţinerea. Ar fi, spune lumea, plecat din ţară, mai exact în Cipru, unde ar avea un loc de muncă, dar nici cea mai mică parte din veniturile sale nu au ajuns în contul datoriilor, care, cu tot cu penalităţi, depăşesc 10.000 de lei. În urma procesului intentat de Apaterm, el va fi executat silit pentru 6.307 lei.
"Locuieşte acolo de peste zece ani şi nu a plătit de cel puţin şase ani. Până să plece în străinătate, era rău-platnic, dar era şi bolnav. Nu mai ştim absolut nimic de el. Nu a mai dat niciun semn de viaţă. Datoria lui, cu tot cu penalităţi, se ridică la 10.864 de lei. În vară i-am cerut şi ipotecă pe casă. Chiar şi atunci, dacă ar fi fost cineva care să preia comunicarea din partea Cadastrului, ar fi putut să plătească", ne-a spus Zina Bujor, administratorul Asociaţiei 603.

Proprietară fără griji

Alt bloc, altă uşă, tot fără numărul de apartament lipit pe ea, tot în Micro 40. Într-o garsonieră a blocului C4 locuieşte Aurelia Agache, de circa 30 de ani, care rar a fost văzută pe la asociaţie cu banii de întreţinere. Femeia, pe care nici vecinii de palier nu prea o cunosc, a acumulat în jur de 6.000 de lei datorii la întreţinere, sumă aproape dublată de penalităţi.
"Ştim că locuieşte acolo şi se pare că ar sta în concubinaj cu un bărbat. Nu a muncit niciodată şi nici nu a plătit. Figurează la asociaţie cu circa 6.300 de lei, dar cu penalităţile e mult mai mult", ne-a spus Niţă Ungureanu, administratorul Asociaţiei de Proprietari 612.
Potrivit sursei citate, asociaţia amintită a reuşit să mai reducă din datoriile pe care le avea, având acum doar 130.000 de lei. Penalităţile sunt însă de 500.000 de lei.

Are patru camere şi stă prin cârciumi

Cel puţin aceasta este versiunea pe care ne-au oferit-o vecinii lui Ionel Călin, un alt datornic. Omul are în jur de 50 de ani şi locuieşte singur într-un apartament cu patru camere din blocul T5, Micro 38. La orele prânzului, nu l-am găsit acasă, dar vecinii ne-au "liniştit". "Nu prea stă pe acasă, s-ar putea să îl găsiţi la unul din cele două baruri de la colţul blocului. Are probleme cu băutura, de asta a şi fost dat afară de la Combinat", ne spune o vecină.
Pasiunile bahice ale  bărbatului al cărui apartament va fi licitat pentru o datorie de bază de 5.616 lei ne-au fost confirmate şi de câţiva clienţi ai unui bar pe care acesta obişnuieşte să îl frecventeze. "Noi îl ştim de nea Nelu. E singur, soţia e plecată în Italia. Nu munceşte şi şi-a vândut şi maşina. De câteva zile, nu l-am mai văzut. E în relaţii proaste cu familia", ne-a spus un bărbat.

Fost inginer, cu un pas în stradă

Este cazul lui Valentin Miron, un bărbat de 46 de ani, care până în urmă cu trei ani a fost inginer la Apaterm, Acum, fostul angajator se pregăteşte să îl execute pentru o datorie de aproape 17.000 de lei. Bărbatul locuieşte de 17 ani într-un apartament din blocul G1, în Micro 19, şi recunoaşte că nu a plătit de multă vreme întreţinerea. Faptul că este singur, fiind divorţat, şi pierderea locului de muncă nu au fost de natură să salveze situaţia, ci dimpotrivă.
"Mă descurc foarte greu, e foarte greu să găseşti de lucru. Nu am primit nicio decizie. Nu mi-a zis nimeni că urmează să-mi fie vândut apartamentul. Nu ştiu ce voi face, rămâne de văzut. Luna trecută, am făcut un angajament de plată cu asociaţia, am convenit să plătesc 250 de lei pe lună", ne-a spus bărbatul, într-o vizibilă stare de şoc.

"Am avut datorii, dar le-am plătit!"

Este convingerea fermă a ultimului gălăţean de pe lista neagră. Sava Lefter are un apartament frumos, cu trei camere, la ultimul etaj al blocului E 18 din Micro 21. O locuinţă care nu seamănă cu cele ale oamenilor condamnaţi să ajungă în stradă. Şi totuşi...
O datorie de numai 2.675 de lei ar putea provoca acest lucru, negat însă cu vehemenţă de proprietar. "Mergeţi la întreţinere şi vedeţi că nu am nicio datorie. Am avut, dar am plătit şi mai am foarte puţin. Penalităţile erau mari la mine. Aveam peste 10.000 de lei, dar dacă am plătit suma s-a redus", ne-a spus gălăţeanul.
De la administratorul Asociaţiei de Proprietari 590, am aflat însă ce nici împricinatul nu bănuieşte. Frumosul apartament va fi scos la licitaţie pentru un rest de plată. "Domnul Lefter mai are o parte din majorări de plătit. Noi am făcut cesiune către Apaterm. Ei au încercat cu proprietarul să recupereze, el a achitat doar debitul şi a rămas cu penalităţi. Mai are majorări în continuare, dar astea sunt pe altă hotărâre. Iar pe cele pe care le are acum are încheiat angajament cu Apatermul şi îşi plăteşte lună de lună. Pe noi nu ne-a anunţat Apatermul că l-au scos la executare silită", ne-a explicat administratorul.
Prima licitaţie în care se va încerca valorificarea celor cinci apartamente va avea loc pe 14 ianuarie 2014.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Buna ziua.

Ce pot face eu, personal, pentru a nu mai avea apa potabila restrictionata? Am atasat listele de plata ale asociatiei pentru scara 1 si 2 de care apartin, eu locuind la scara 1, apartamentul 15, si sufar de acelasi regim ca si cel de la aparamentul 50. Datoriile pe scara sunt de aproximativ 8500 lei pe scara 1, 68000 lei pentru scara 2 si 35000 lei pentru scara 3.

Va multumesc!

 

post-8842-0-70185500-1387032084_thumb.jp

 

post-8842-0-29739200-1387031856_thumb.jp

Link to comment
Share on other sites

Ce puteți face dumnevoastră? Singur, singurel, nimic. Cu ajutorul vecinilor, totul. Dar rezultate favorabile, nu veți avea decât spre sfârșitul sezonului rece - asta dacă sunteți operativi și alături de vecini, schimbați conducerea indolentă a asociației.

 

Dacă v-ați hotărât, vedeți următorii pași:

 

I. Stabiliți un comitet de inițiativă, min. 3 persoane și adresați o cerere scrisă președintelui asociației (atenție, să vă dea nr. de înregistrare!) ca pănă în 15 ianuarie (n-o fi 15, o fi 20, 25, da' până la sfârșitul lui ianuarie să fie) să convoace Adunarea Generală cu următoarea ordine de zi:

                           1. Raport privind starea asociației:

                                        a. Starea tehnică a blocului (evidențierea tuturor problemelor și a defectelor de la instalații, zidărie, hidroizolații)

                                        b. Relația cu furnizorii (Apă-Canal, Apaterm, Electrica, Gaze; să se evidențieze restanțele)

                                        c. Relația cu angajații (contracte de muncă și salarii ale administratorului si a femeii de serviciu, dacă obligațiile sociale plătite la zi)

                                        d. Bugetul de venituri și cheltuieli (adică cât ar trebui să se încaseze, cât se încasează de fapt, ce cheltuieli administrative sunt: salarii, indemnizații, hârțogăraie, contabilitate, etc)

                                        e. Solduri restante (în ordine descrescătoare, pe apartamente)

                           2. Măsuri privind recuperarea soldurilor restante și revenirea la normal a relației cu furnizorii.

                           3. Alegerea unui Comitet Executiv care să ducă la îndeplinire hotărârile Adunării Generale.

 

II. În paralel, comitetul de inițiativă va demara convocarea unei Adunări Generale cu ordinea de zi de mai sus. Trebuie acordul a cel puțin 20% din membrii asociației. Dacă actuala conducere recurge la măsuri de intimidare, de descurajare, gen „S-a modificat legea, ce știți voi?!”, „Chem poliția!” sau „Vă dau în judecată!”, ignorați-l. N-are decât! Citiți Legea 230/2007 și Normele metodologice de aplicare.

 

III. La Adunarea Generală, indiferent cine o face, imediat după raport alegeți Comitetul Executiv și un Cenzor ce va viza toată contabilitatea asociației (vedeți unde vă încadrați, conf. OG.26/2000, art. 27).

 

IV. Noua conducere va contacta un avocat și va începe recuperarea silită a datoriilor prin instanță. Vă costă cca. 3-500 lei/dosar. Vedeți procedura aici. Dați banii din casă și recuperați prin lista de plată, în dreptul împricinaților. Veți avea nevoie de avocat, mai ales la cel cu 26 de mii restanță. Nu vă temeți de amenințări gen „deturnare de fonduri”, etc. Asta merge doar la fonduri publice sau de stat. Pentru fonduri private, vă judecă alții :-)

 

Or mai fi...

 

Edit: dacă scara în care locuiți e condominiu separat, adică nu aveți nimic în comun cu celelalte scări, cum ar fi racord separat la apă și căldură iar între pereții scărilor poate trece măcar o pisică - construcție separată, în toată regula - vă puteți desprinde de actuala asociație și puteți înființa o asociație separată. Cei de la Primărie vă vor da tot sprijinul.

Link to comment
Share on other sites

Pai de ce sa demita conducerea asociatiei si sa nu mearga la avocat cu actuala conducere? Sau, cand spui conducere indolenta, te referi la faptul ca, pana acum. ar fi trebuit sa fi ajuns deja la tribunal?

Blocul unde locuiesc are o singura scara, asociatie proprie (din cate stiu) si datorii destul de mari care au dus la amenintarea sistarii apei potabile. Dar! Administratorul face eforturi pentru a recupera debitele, suna zilnic la usile datornicilor! Si... mai mult de jumatate au datorii!

Link to comment
Share on other sites

Administratorul e, poate, singurul conștient de cruda realitate - că doar pe mâna lui sunt banii și cifrele. Dar nu e treaba administratorului să meargă din ușă-n ușă, pentru recuperări. Asta e treaba președintelui, a comitetului executiv. Președintele asociației trebuie să întocmească actele pentru trimiterea în instanță și tot el contează ca reprezentant. Unii dau mandat de reprezentare administratorului... se uită judecătorul la el ca la un curier, atât și nimic mai mult.

 

În fond, treaba președintelui este de a organiza cadrul legal pentru orice activitate a asociației...  Administratorul sesizează, propune soluții iar președintele ia decizii.

 

În mod normal, nu cred că e cineva care să nu fi fost strâmtorat într-o anume perioadă și s-o lase mai moale cu plățile la întreținere...  Dacă se adună 1000 de lei, îi atragi atenția, vezi ce spune... la 2000 de lei, îl avertizezi serios... iar de la 3000 de lei ar trebui acționat... 

Mai e un aspect: unii au datorii de ani de zile... datoriile mai vechi de trei ani se prescriu... dacă nu s-a făcut nici o somație sau nu s-a făcut nici o plată... de asta spun că ar trebui un avocat pentru debite foarte mari, de mii de lei.

Link to comment
Share on other sites

Statisticile asociaţiilor cu risc de reblindare

Vă prezentăm un material statistic, efectuat pe un eşantion de 5.456 de apartamente din 168 de blocuri şi scări de bloc din 31 de asociaţii cu risc de reblindare, din cartierele Micro 20, Micro 21, Micro 40, Micro 17, Micro 18, Micro 19, Micro 38, Micro 39, Micro 13, Centru, Port, Siderurgiştilor, Ţiglina 1, Ţiglina 2, Ţiglina 3, Mazepa 1, Mazepa 2 şi Piaţa Centrală.

Este vorba de 20,98 % din apartamentele cuprinse în cele 159 de asociaţii blindate în cursul lunii noiembrie, pentru datorii foarte mari şi rebranşate după ce, la începutul lunii decembrie, Consiliul Municipiului Galaţi, printr-o rectificare bugetară, a redirecţionat suma de 5 milioane de lei ( destinată iniţial pentru reabilitarea unor şcoli şi grădiniţe, modernizarea Orăşelului Copiilor şi a altor locuri de joacă, modernizarea Talciocului, construcţia sau reabilitarea unor parcări) pentru asigurarea plăţii energiei termice pentru încălzirea populaţiei. Tot atunci, primarul Marius Stan a obţinut din partea Guvernului României un sprijin financiar de 10 milioane de lei, pentru acoperirea costurilor încălzirii Galaţiului în luna decembrie.

În eşantionul verificat, 894 apartamente sunt nelocuite - 15,30%; alte 1.097 [20,10%] au centrale termice proprii.

 

Analiza apartamentelor branşate:

4.359 [ 79,90% ] din eşantion sunt branşate la sistemul centralizat.

759 [ 17,41% ] sunt nelocuite.

 

Analiza apartamentelor cu centrală termică proprie:

1.097 apartamente cu C.T.

135 [ 12,30% ] sunt nelocuite.

Medie restante întreţinere branşaţi: 1400 lei/ apartament

Medie restanţe întreţinere centrale:   209 lei/ apartament

 

Analiză “Restanţe” branşaţi sistem centralizat

Sumă totală eşantion: 6.097.669 lei

1.679 [ 38,51 % din apartamentele branşate ] =  0 lei restanţe;

243 [ 14,47% ] nelocuite. Încă 12% din apartamente au restanţe neglijabile ca pondere, de sub 100 de lei.

 

100 - 500 lei = 1.071 apartamente [ 24,56 % ]; 227 nelocuite; total restanţe: 38.821 lei [ 0,06% din restanţe ]

 

500 – 1.000 lei = 262 apartamente [ 6,01% ]; 60 nelocuite; total restanţe: 190.357 lei [ 3% din restanţe ]

 

1.000 – 2.000 lei = 283 apartamente [ 6,49% ]; 61 nelocuite; total restanţe: 413.237 lei [ 6% din restanţe ]

 

2.000 – 5.000 lei = 314 apartamente [ 7,02% ]; 62 nelocuite; total restanţe: 1.005.049 lei [ 16% ]

 

5.000 – 10.000 lei = 205 apartamente [ 4,70% ]; 30 nelocuite; total restanţe: 1.444.157 lei [ 23% ]

 

10.000 – 20.000 lei = 100 apartamente [ 2,2% ]; 15 nelocuite; total restanţe: 1.305.914 lei [ 21% ]

 

20.000 – 30.000 = 25 apartamente [ 0,57% ]; 3 nelocuite; total restanţe: 609.423 lei [ 9% ]

 

30.000 – 50.000 = 11 apartamente; 2 nelocuite; total restanţe: 391.947 lei [ 6 % ]

 

> 50.000 lei = 6 apartamente; locuite; total restanţe: 583.112 lei [ 9 % ]

 

Cei cu restanţe de peste 1.000 de lei reprezintă 21,65% dar însumează 94,34% din suma restantă a apartamentelor cuprinse în eşantionul verificat. Media per apartament este de 6.264 lei.

 

326 de apartamente [ 7,47% ] din apartamente sunt împlicate în litigii în instanţă pentru recuperarea datoriilor la întreţinere.

 

180 de apartamente [ 4,12% ] din apartamente sunt debranşate total. Datoriile acestora la întreţinere însumează 256.149 lei [ 4,2% ]

 

100 de apartamente cu centrale [ 9,11% ] au restanţe de peste 1.000 de lei. Însumează 181.392 lei. Media restanţei pe apartament e de 1.813 lei. 11 din aceste apartamente sunt implicate în litigii pentru recuperarea sumelor datorate către asociaţii. Media [ 11% ] e mai mare decât în cazul celor fără centrale [ 7.47 % ]

 

Analiza demografică branşati sistem termoficare

Din eşantion, 25,94 %  sunt singuri. 44,91% dintre persoanele singure sunt cu plata la zi. Restul de 55,09% cumulează 26,63% din total restanţe. Media per datornic este de 2.692 lei.

 

25,99% sunt cupluri/ familii de două persoane; 49,95% dintre familiile de două persoane sunt cu plata la zi. Restul de 50,05% cumulează 21,21% din restanţe. Media per datornic este de 2.281 lei.

 

14,56% sunt familii de trei persoane; 39,21% dintre familiile de trei persoane sunt cu plata la zi. Restul de 60,79% cumulează 19,95% din restanţe. Media per datornic este de 3.152 lei.

 

5,11% sunt familii de patru persoane; 38,11% dintre familiile de patru persoane sunt cu plata la zi. Restul de 61,89% cumulează 7,41% din restanţe. Media per datornic este de 3.276 lei

 

1,58% sunt familii de cinci persoane; 36,23% dintre familiile de cinci persoane sunt cu plata la zi. Restul de 63,77% cumulează 4,48% din restanţe. Media per datornic este de 6.218 lei.

 

0,27% sunt familii de şase persoane; 25% dintre familiile de şase persoane sunt cu plata la zi. Restul de 75% cumulează 3,5% din restanţe. Media per datornic este de 23.758 lei.

 

Familii de şapte persoane: 3. Toţi sunt datornici. Însumează 0.51% din restanţe. Media per datornic este de 3.487 lei.

 

Familii de opt persoane: 3. Toţi sunt datornici. Însumează 0.99% din restanţe. Media per datornic este de 20.268 lei.

 

O familie are 9 persoane trecute la întreţinere şi are restanţe de 3.045 lei.

 

Din datele furnizate de asociaţiile de proprietari incluse în eşantionul verificat, reiese faptul că de la începutul anului 2013 şi până la începutul lunii octombrie, 11% din proprietari nu au achitat niciun leu la întreţinere. Restanţele acestor 11% însumeaza 31,46% din total. 41% dintre aceste apartamente sunt nelocuite.

 

Nici în rândul celor care au centrale termice situaţia nu e foarte diferită: 11,75% dintre cei care au centrale nu au achitat niciun leu, oricât de puţin au de plătit.

 

Pe fondul situaţiei dificile prin care trece finanţarea sistemului de termoficare gălăţean, reamintim administratorilor, preşedinţilor dar şi proprietarilor de apartamente din asociaţiile cu datorii că au posibilitatea de a-şi diminua restanţele făcând plăţi la casieriile Apaterm deschise luni, 23.12, marţi, 24.12, şi apoi vineri, 27.12, sâmbătă, 28.12, luni, 30 şi marţi 31 decembrie.

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Personal, nu pot trage nici o concluzie din cele de mai sus.

Dar, din experiență - o simplă estimare empirică - într-un an, unei persoane ce locuiește într-un apartament contorizat, cca. 30 - 40 mp, i se calculează întreținere de 800 - 1000 lei.

O familie de 2 - 4 persoane ce locuiește într-un apartament de 50 - 60 mp, acumulează cca 1500 - 2000 lei la întreținere, pe an.

Un apartament nelocuit sau care are contracte individuale (apă, gaze), plătește pe lună între 10 - 15 lei pe timp de vară iar iarna costul se dublează.

Un „centralist” consumă 10 -15 mc apă rece / lună iar de achitat la asociație are între 50 -100 lei lunar.

Într-o lună de iarnă, pentru un apartament de 50 - 60 mp, se plătește pentru căldură între 200 - 300 lei (vorbesc de o lună cu temperaturi f. scăzute).

 

O restanță de 1000 de lei (o iarnă) se acoperă relativ lejer, practic până în iunie e achitată (asta dacă restanțierul e om cu bun simț).

O restanță de 2000 de lei e mai greu de achitat. Cu bunăvoință, o reduci considerabil, 80-90%,  până la începutul viitorului sezon rece.

De la 3000 de lei...

Vorbesc de o familie în care se încasează lunar cel puțin 2000 de lei din salarii. Și vorbesc doar de restanțe, nu și de cheltuielile curente, care curg... și se acumulează la soldul restant.

 

Or mai fi...

 

Dați-vă și voi cu părerea, cum au ajuns unii să datoreze mii, chiar zeci de mii de lei?

Link to comment
Share on other sites

Statistica asta nu o inteleg nici eu. Poate e buna doar pentru un procuror sa-i scuture pe admistratorii Apaterm. Pentru intervalul 0-2000 lei, daca-i excludem pe cei cu restante sub 100 lei, banii se pot recupera intr-un interval rezonabil. Pentru cei peste 2000 lei, cineva a frecat-o grav si ar trebui sa raspunda, inclusiv penal. Parerea mea.

Link to comment
Share on other sites

De răspuns, vor răspunde cei din comitetul asociației... și administratorul, dacă nu s-a acoperit de hârtii. Iar cei cărora le vor da socoteală vor fi chiar oamenii din asociație. 

Prevăd niște anchete... unii își vor mișca kwrurile din birouri... și vor fi foarte supărați pentru asta. Și vor curge amenzi... pentru că nici o asociație nu are lucrurile în ordine... adică nimeni nu e perfect. 

Link to comment
Share on other sites

Datoriile mici şi multe bagă asociaţiile în râpă

* Un nou studiu al Primăriei pe tema datoriilor la utilităţi relevă că, pe lângă datornicii mari, în Galaţi mai există o problemă majoră: datoriile mici ale multora dintre proprietari * Această situaţie este şi mai dificil de gestionat pentru simplul motiv că asociaţiile nu au nicio metodă de constrângere pentru aceşti "datornici mici"

Doar 38 la sută dintre gălăţenii care fac parte din asociaţii cu probleme nu au deloc datorii la întreţinere. În schimb, datoriile vecinilor sunt atât de mari, încât media datoriilor în aceste asociaţii rău-platinice ajunge la aproximativ 1.400 de lei de apartament. Acestea sunt doar câteva date care reies dintr-un nou studiu al Primăriei Galaţi pe tema datoriilor la utilităţi, studiu care îşi propune să diagnosticheze corect problemele de ordin economic şi social în vederea aplicării unei soluţii potrivite pentru viitor. Vă prezentăm astăzi o "hartă" a datoriilor din asociaţiile cu probleme mari, cele care fac ca în această iarnă Galaţiul să primească căldură de pe o săptămână pe alta, în orice moment existând riscul unei noi sistări în tot oraşul a agentului termic.
Mai puţini "integralişti" în asociaţiile cu probleme
Faţă de precedentul studiu, realizat pe un eşantion din toate asociaţiile de proprietari, acest studiu oferă câteva diferenţe semnificative, pentru că de data aceasta este vorba despre asociaţii cu risc de blindare. O primă diferenţă este legată de procentul celor care nu au deloc datorii. Astfel, dacă în media pe oraş 51 la sută dintre gălăţeni aveau zero lei la întreţinere, în asociaţiile rău-platnice, aceste procent este mult mai scăzut: 38 la sută. Diferenţe apar şi în cazul datoriilor de până la 500 de lei, datorii catalogate ca fiind rezonabile şi, implicit, achitabile printr-un efort minim din partea proprietarilor. Astfel, dacă din studiul realizat la nivelul tuturor asociaţiilor rezulta că 29 la sută au datorii mai mici de 500 de lei, din analiza datelor provenite de la asociaţiile rău-platnice rezultă că 37 la sută dintre locatari se încadrează în această categorie.
Un proprietar din patru are datorii de până la 500 de lei
Adunând toate aceste procente, avem următoarele rezultate: dacă la nivelul întregului oraş 80 la sută dintre proprietari nu au deloc datorii sau au datorii ce pot fi gestionate, în cazul asociaţiilor cu probleme, se poate spune că doar 75 la sută dintre proprietari îşi ţin sub control plata utilităţilor. În schimb, se pare că asociaţiile analizate în cel mai recent studiu al Primăriei suferă tocmai din faptul că sunt mai mulţi datornici cu sume mici. De exemplu, la nivelul întregului oraş, procentul celor cu datorii cuprinse între 100 şi 500 de lei este de 15 la sută, în asociaţiile cu risc de blindare, acest procent urcă la 25 la sută. Practic, asta înseamnă că o asociaţie riscă să ajungă în situaţia de a nu mai primi agent termic cu cât are mai mulţi datornici cu sume mici, nu neapărat cu cât are în componenţă proprietari-excepţii cu datorii de zeci de mii de lei. Astfel de cazuri se întâlnesc în toate asociaţiile. Însă, din câte se pare, nu doar aceştia reprezintă motivul pentru care o asociaţie ajunge în situaţii-limită, ci mai ales numărul crescut de proprietari cu datorii "decente", uşor de ţinut în frâu. În lumina acestor rezultate, devine evident că Apaterm şi Primăria Galaţi ar trebui să găsească o soluţie nu doar la problema celor cu datorii uriaşe, în general cazuri sociale, ci şi la problema locatarilor care au constant de plătit datorii relativ mici.
Restanţieri mici, dar numeroşi
E drept, în asociaţiile cu probleme, numărul acelor "excepţii" cu datorii mari este mai mare. Dacă la nivelul întregului oraş 20 la sută dinte proprietari au datorii mai mari de 500 de lei, în asociaţiile cu probleme procentul ajunge la 25 la sută. Aşadar, după cum rezultă din cele două studii ale Primăriei, două sunt problemele majore cu care se confruntă sistemul de utilităţi publice local. Prima este cea a datoriilor mari, adică a proprietarilor care se pot încadra în categoria cazurilor sociale. Şi, dacă aici ar exista măcar teoretic soluţii, respectiv acţionarea acelor datornici în instanţă, în cazul celei de-a doua probleme majore soluţiile par să lipsească: este vorba despre acele sume relativ mici pe care le datorează mulţi.
Nici proprietarii de centrale termice nu sunt toţi bun-platnici
Interesante sunt şi rezultatele care îi privesc pe proprietarii de centrale de apartament. Deşi aceştia au facturi mult mai mici faţă de restul locatarilor, nici ei nu sunt cu toţii la zi. Potrivit studiului realizat în asociaţiile cu probleme, şi proprietarii de centrale termice adună ceva datorii. Astfel, potrivit Primăriei, cei cu centrale termice au o datorie medie de 209 lei. Suma nu este prea mare doar dacă o privim comparativ cu cei 1.400 de lei pe care îi datorează fiecare apartament branşat la sistemul public de termoficare. Însumate, însă, şi datoriile celor cu centrale termice contribuie semnificativ la problemele financiare cu care se confruntă asociaţiile de proprietari. Potrivit studiului, în asociaţiile analizate 20 la sută dintre apartamente au montată o centrală termică. Restul de 80 la sută sunt în continuare branşate la sistemul public de termoficare. Relevant este, de asemenea, faptul că, potrivit datelor puse la dispoziţie de municipalitate, aproape 12 la sută dintre posesorii de centrale termice nu au achitat niciun leu la întreţinere de la începutul anului 2013 şi până acum. Procentul este similar cu al celor branşaţi la Apaterm care nu au dat niciun leu la întreţinere pe tot parcursul anului (aproximativ 11 la sută).
Date tehnice
Noua statistică a municipalităţii a fost efectuată pe un eşantion de 5.456 de apartamente din 168 de blocuri şi scări de bloc din 31 de asociaţii cu risc de reblindare, din cartierele Micro 20, Micro 21, Micro 40, Micro 17, Micro 18, Micro 19, Micro 38, Micro 39, Micro 13, Centru, Port, Siderurgilştilor, Ţiglina 1, Ţiglina 2, Ţiglina 3, Mazepa 1, Mazepa 2 şi Piaţa Centrală. Este vorba despre 21 la sută din cele 26.000 de apartamente cuprinse, după evidenţa Apaterm, în aceste asociaţii. Sudiul include datele furnizate tocmai de cele 159 de asociaţii blindate în cursul lunii noiembrie, pentru datorii foarte mari, şi rebranşate ulterior după ce, la începutul lunii decembrie, Consiliul Municipiului Galaţi, printr-o rectificare bugetară, a redirecţionat suma de 5 milioane de lei pentru asigurarea plăţii energiei termice pentru încălzirea populaţiei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Dacă nu-mi joacă memoria feste, acum 7 ani, în 2006, salariul minim era 330 lei... o pâine costa 1 leu, un chil de lapte vreo 3 lei, un chil de carne se învârtea pe la 10 lei, benzina era între 3,50 - 3,80... o hidroizolație pe acoperiș, la cca. 300 mp, costa cam 10.000 lei, o reparație capitală la una din instalațiiile subsolului (scurgere sau apă rece+apă caldă sau căldură) nu depășea 4000 lei... metrul cub de apă era 1,90 lei.

Astăzi, o hidroizolație bate lejer la 15.000 lei, o reparație capitală fără 5-6000 de lei, nici să nu te gândești... 

Iar metrul cub de apă rece e 6,15 lei.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Topul restanţierilor către Apaterm. Micro 38, 39 şi 40 înroşesc harta datornicilor

* Dacă vă gândiţi să vă cumpăraţi un apartament în Micro 38, 39 sau 40, aveţi 70 la sută şanse să nimeriţi într-o asociaţie rău-platnică * Datoria medie pe apartament în zonele cu cele mai mari probleme ajunge la 3.700 de lei * În Aurel Vlaicu, doar 6 la sută dintre apartamente fac parte din asociaţii rău-platnice

Cea mai mare densitate de datornici la căldură şi apă caldă se întâlneşte în cartierele Micro 38, Micro 39 şi Micro 40. O demonstrează o hartă a datornicilor realizată de Apaterm, în care se poate vedea cu uşurinţă cum sunt distribuite pe raza oraşului asociaţiile rău-platnice către furnizorul local de agent termic. Practic, asociaţiile rău-platnice din trei cartiere ale oraşului reuşesc să însumeze o cincime din datoria totală a Galaţiului, deşi acolo se află sub zece la sută din numărul total de apartamente.

3.700 de lei, datorie medie pe apartament în asociaţiile cu probleme

49 de asociaţii de proprietari din Micro 38, Micro 39 şi Micro 40 au o datorie însumată de aproape 31 de milioane de lei (atât datoria pentru serviciile furnizate, cât şi penalităţile), în condiţiile în care suma totală pe care Apaterm o are de recuperat de la populaţie este de 157 de milioane de lei. Asta înseamnă că Apaterm are de recuperat din zonă aproape 20 la sută din datoriile pe care trebuie să le încaseze de la populaţia Galaţiului. Relevant este, însă, faptul că în asociaţiile respective sunt 8.200 de apartamente, care reprezintă 8 la sută din totalul de aproape o sută de mii de apartamente din Galaţi. Asta înseamnă că în asociaţiile cu probleme din zona Micro 38, 39, 40, datoria medie pe care o înregistrează fiecare apartament este de peste 3.700 de lei. Este, de departe, zona care înregistrează cea mai mare densitate de datornici şi cele mai mari datorii către distribuitorul public de agent termic din Galaţi. În total, în Micro 38, Micro 39 şi Micro 40 sunt 12.600 de apartamente, însă interesant este că 8.200 dintre acestea fac parte din asociaţii cu datorii mari către Apaterm. Practic, asta înseamnă că aproape 70 la sută dintre apartamentele din cele trei cartiere sunt reunite în asociaţii cu debite mari la agentul termic.

Zona Dunărea, al doilea pol al datoriilor

A doua zonă mare ca densitate de datornici este Micro 19, Micro 20 şi Micro 21. Un număr de 45 asociaţii cu debite mari către Apaterm din cele trei cartiere ajung la o datorie totală de 20 de milioane de lei. Aceste asociaţii sunt constituite dintr-un număr total de 6.000 de apartamente, ceea ce înseamnă că datoria medie este de aproximativ 3.300 de lei pe apartament. În total, în Micro 19, 20 şi 21 se află un număr de aproape 19.000 de apartamente, de unde rezultă că doar o treime dintre apartamentele din zonă sunt reunite în asociaţii cu datorii mari către Apaterm.
Şi în Micro 18 se înregistrează o situaţie destul de gri. Zece asociaţii cu datorii mari din acest cartier adună un debit de 8,7 milioane de lei către Apaterm. Aceste asociaţii sunt constituite din 2.200 de apartamente, ceea ce înseamnă că datoria medie este de 3.800 de lei pe apartament. În total, în Micro 18 sunt 3.300 de apartamente, adică două treimi dintre apartamentele din zonă fac parte din asociaţii cu debite mari către Apaterm.

Aurel Vlaicu, cea mai mică densitate de datornici

Cea mai mică densitate de datornici se înregistrează în Ţiglina 1, Mazepa, Centru, Port şi Aurel Vlaicu. În aceste cartiere, doar 15 la sută dintre apartamente fac parte din asociaţii cu datorii mari către Apaterm. Interesantă este situaţia cartierului Aurel Vlaicu. Cu un număr total de 11.200 de apartamente, cel mai mare din Galaţi, are doar 700 de apartamente în asociaţii cu datorii (puţin peste 6 la sută). Ceea ce înseamnă că dacă vă gândiţi să vă achiziţionaţi un apartament în zonă aveţi şanse foarte mici să nimeriţi într-o asociaţie rău-platnică şi, implicit, să aveţi parte de restricţii la utilităţi.

Harta oraşului şi asociaţiile restante

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 200 de apartamente vor fi scoase la vânzare în contul datoriilor la întreţinere

Apaterm a pus în mişcare procesul de vânzare la licitaţie a apartamentelor datornicilor. Este vorba despre o primă tranşă de apartamente, despre care "Viaţa liberă" a scris la sfârşitul anului trecut, dar şi despre o listă mult mai consistentă pentru care asociaţiile au cesionat creanţele către distribuitorul local de agent termic.
"Până la sfârşitul lunii ianuarie, Apaterm va valorifica prin licitaţii publice cu strigare două creanţe, în sumă de peste 10.000 de lei. În perioada imediat următoare, Apaterm va valorifica şi alte creanţe cesionate de asociaţii de proprietari, prin vânzarea la licitaţie a apartamentelor datornicilor", se arată într-un răspuns al Apaterm la o solicitare a "Vieţii libere".
De altfel, acesta pare a fi doar începutul, întrucât conducerea Apaterm a decis să ia cele mai drastice măsuri împotriva celor care nu şi-au plătit ani la rândul datoriile. "Apaterm a pus în executare peste 200 de sentinţe definitive şi irevocabile, obţinute de asociaţiile de proprietari din Galaţi împotriva datornicilor. Vânzarea bunurilor acestora, pentru recuperarea datoriilor la întreţinere, urmează să fie făcută în perioada imediat următoare, prin licitaţii publice", se mai arată în răspunsul formulat de conducerea instituţiei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Locuinţă vândută din cauza datoriilor la Apaterm

Măsurile anunţate cu surle şi trâmbiţe de conducerea Apaterm, şi anume scoaterea la licitaţie, prin intermediul executorilor judecătoreşti, a mai multor locuinţe ale gălăţenilor care au datorii la societatea locală de furnizare a apei calde şi a căldurii nu au avut efectul anunţat. Astfel, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Apaterm, Mihai Costache, doar una dintre locuinţele scoase la vânzare prin licitaţie de către un executor judecătoresc şi-a găsit un cumpărător.
„Este vorba de o garsonieră situată în Micro 39, iar proprietarul avea o datorie către Apaterm de 4.000 de lei. Apaterm a însărcinat un executor judecătoresc să se ocupe de scoaterea la licitaţie a locuinţei, iar garsoniera care a fost evaluată la suma de 180 de milioane de lei vechi a fost vândută la a doua licitaţie care a fost organizată, cu suma de 240 de milioane de lei vechi. Apaterm şi-a recuperat suma datorată de proprietarul locuinţei, care locuia la ţară, iar ce s-a întâmplat cu restul sumei nu ne priveşte pe noi, ca societate”, ne-a declarat Mihai Costache.
Rămâne de văzut cât de eficientă se va dovedi în realitate această măsură de recuperare a datoriilor prin apelarea la executori judecătoreşti, în condiţiile în care până acum s-a reuşit doar recuperarea unei sume de 4.000 de lei.

monitoruldegalati.ro
 

Link to comment
Share on other sites

@Relu

Doar teoretic. Omu' s-ar putea sa mai aibe si alte rate/popriri etc. si sa nu reusesti sa recuperezi nimic. Insa, 14.000 lei o locuinta (chiar si garsoniera in 39) e cam putin. Cert ca cineva s-a trezit mai tarziu si de aia s-a vandut cu 24.000 pana la urma.

Link to comment
Share on other sites

Da, în cazul ăsta n-ai ce-i face...

Dar din punctul meu de vedere, e mai operativ să te gândești să-i pui poprire pe venituri (din câte știu, legea permite popriri până în 50%), decât să te zbați să vinzi niște apartamente...

 

Dacă nu mă înșel, sechestrul imobiliar se pune pentru sume ce depășesc 10.000 lei... Sau ce n-am înțeles eu dintr-asta?

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

ANALIZĂ A RESTANŢELOR LA ÎNTREŢINERE

Analiza a fost efectuată pe un eșantion de 19.738 apartamente [20,09% din total] din 787 scări de bloc [18,28% din total] din 140 de asociații [19,55% din total], atât cu datorii foarte mari cât şi cu datorii medii şi cu plata facturii de energie termică la zi.

Eşantionul reprezintă aproximativ o cincime din numărul apartamentelor de bloc, al scărilor de bloc şi al asociaţiilor de proprietari din Galaţi.

Numărul persoanelor trecute la întreținere în eșantion: 34.714 (aproximativ 15% din populația Galațiului)

Numărul apartamentelor nelocuite din eșantion: 3.124 = 15,82%

Numărul apartamentelor cu centrale termice din eșantion: 4.015 = 20,34% [din care 517 = 12,87% sunt nelocuite; în apartamentele cu centrale termice din eșantion locuiesc 7.747 persoane = 22,31%]

Numărul apartamentelor debranșate total din eșantion: 510 =  2,58%. 154 apartamente debranşate total şi fără centrală termică din eșantion sunt nelocuite = 30,19%. În celelalte, locuiesc 703 persoane = 2,02%.

Apartamente branșate la sistemul centralizat din eșantion: 15.213 = 77,07% din care 2.453 = 16,12% sunt nelocuite.

Număr locuitori apartamente branșate la sistemul centralizat din eșantion: 26.264 persoane = 75,25%.

Total datorii întreținere eșantion: 33.518.320 lei  din care 18.789.943 lei restanţe şi 14.728.377 lei penalităţi.

Total datorii la întreținere apartamente cu centrale termice din eșantion: 1.890.841 lei = 5,64% din totalul datoriei, din care 46,74% sunt restanţe şi 53,26% penalităţi.

Total datorii la întreținere apartamente debranșate total din eșantion : 1.594.568 lei din care 55,30% sunt restanţe şi 44,70% penalităţi.

Total datorii la întreținere apartamente branșate la sistemul centralizat din eșantion: 30.032.912 lei = 89,61% din care 56,69% restanţe şi 43,31% penalităţi.

ANALIZĂ DATORII BRANȘATI LA SISTEMUL CENTRALIZAT DIN EȘANTION

E vorba de 15.213 apartamente în care locuiesc 26.264 persoane și care însumează 30.032.912 lei datorii ( restanțe + penalități ) la întreținere.

3.996 apartamente = 26,26% nu au nici restanţe şi nici penalităţi.

3.177 apartamente = 20,88% nu au restanţe dar însumează 2.044.667 lei penalităţi = 15,71% din penalităţi.

3.333 apartamente = 21,90% au restanţe cuprinse între 0 şi 199 de lei, care însumează 226.533 lei = 1,33% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 817.606 lei = 6.28% din penalităţi.

1.110 apartamente = 7,29% au restanţe cuprinse între 200 şi 499 de lei, care însumează 359.133 lei = 2,10% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 353.100 lei = 2,71% din penalităţi.

849 apartamente = 5,58% au restanţe cuprinse între 500 şi 999 lei, care însumează 607.870 lei = 3,57% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 354.704 lei = 2,72% din penalităţi.

847 apartamente = 5,56% au restanţe cuprinse între 1.000 şi 1.999 lei, care însumează 1.236.701 lei = 7,26% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 734.019 lei = 5,64% din penalităţi.

947 apartamente = 6,22% au restanţe cuprinse între 2.000 şi 4.999 lei, care însumează 3.075.211 lei = 18,06% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 1.905.638 lei = 14.64% din penalităţi.

523 apartamente = 3,43% au restante cuprinse între 5.000 şi 9.999 lei, care însumează 3.679.579 lei = 21,61% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 2.275.072 lei = 17,48% din penalităţi.

285 apartamente = 1,87% au restanţe cuprinse între 10.000 şi 19.999 lei, care însumează 3.854.703 lei = 22,64% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 2.412.073 lei = 18,54% din penalităţi.

68 apartamente = 0,44% au restanţe cuprinse între 20.000 şi 29.999 lei, care însumează 1.630.901 lei = 9.57% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 950.625 lei = 7,30% din penalităţi.

30 apartamente = 0,19% au restanţe cuprinse între 30.000 şi 49.999 lei, care însumează 1.090.979 lei = 6,40% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 736.057 lei = 5.65% din penalităţi.

9 apartamente au restanţe cuprinse între 50.000 şi 99.999 lei, care însumează 565.745 lei = 3.32% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 388.870 lei = 2.91% din penalităţi.

2 apartamente au restanţe mai mari de 100.000 lei, care însumează 696.979 lei = 4,09% din restanţe, la care se adaugă penalităţi care însumează 55.280 lei = 0,42% din penalităţi.

Cei cu restanţe mai mari de 2.000 de lei din eșantion sunt în număr de 1.846 = 12,25% din cei branşaţi la sistemul public de furnizare a energiei termice şi cumulează restanţe de 14.594.097 lei = 85,72% din restanţe, la care se adaugă 8.723.615 lei = 67,06%, adică 77,64% din suma datorată la nivelul eşantionului.

SEGMENTARE DEMOGRAFICĂ

Exclusiv apartamente din eșantion branşate la sistemul centralizat

2.453 sunt nelocuite = 16,12%. 473 = 19,28% nu au datorii. Celelalte 1.980 însumează 2.223.536 lei restanţe = 13,06% din restanţe şi 2.044.797 lei penalităţi = 15,71% din penalităţi.

Media datoriilor pe apartament nelocuit cu restanţe şi penalităţi: 2.155 lei

4.493 sunt locuite de câte o singură persoană = 29,53%. 1.451 = 32,29% nu au datorii. Celelalte 3.042 însumează 3.454.855 lei restanţe = 20,29% şi 2.930.016 lei penalităţi = 22,52%.

Media datoriilor pe apartament locuit de o singură persoană, cu restanţe şi penalităţi: 2.098 lei

4.577 sunt locuite de câte două persoane = 30,08%. 1.352 = 29,53% nu au datorii. Celelalte 3.225 însumează 4.156.188 lei restanţe = 24,41% şi 3.044.449 lei penalităţi = 23,40%.

Media datoriilor pe apartament locuit de câte două persoane, cu restanţe şi penalităţi: 2.232 lei

2.452 sunt locuite de câte trei persoane = 16,11%. 501 = 20,43% nu au datorii. Celelalte 1.951 însumează 3.692.546 lei restanţe = 21,68% şi 2.561.168 lei penalităţi = 19,68%.

Media datoriilor pe apartament locuit de câte trei persoane, cu restanţe şi penalităţi: 3.205 lei

948 sunt locuite de câte patru persoane = 6,23%. 166 = 17,51% nu au datorii. Celelalte 782 însumează 1.977.881 lei restanţe = 11,61% şi 1.379.168 lei penalităţi = 10,60%

Media datoriilor pe apartament locuit de câte patru persoane, cu restanţe şi penalităţi: 4.292 lei

208 sunt locuite de câte cinci persoane = 1,36%. 40 = 19,23% nu au datorii. Celelalte 168 însumează 717.702 lei restanţe = 4,21% şi 410.108 lei penalităţi = 3,15%.

Media datoriilor pe apartament locuit de câte cinci persoane, cu restanţe şi penalităţi: 6.713 lei

59 sunt locuite de câte şase persoane = 0,38%. 12 = 20,33% nu au datorii. Celalte 47 însumează 517.507 lei restanţe = 3,03% şi 362.858 lei penalităţi = 2,78%.

Media datoriilor pe apartament locuit de câte şase persoane, cu restanţe şi penalităţi: 18.731 lei

15 apartamente sunt locuite de câte şapte persoane. Unul nu are datorii. Celelalte 14 însumează 204.424 lei restanţe = 1,20% şi 135.431 lei penalităţi = 1,04%.

Media datoriilor pe apartament locuit de câte şapte persoane, cu restanţe şi penalităţi: 24.275 lei

4 apartamente sunt locuite de câte 8 persoane. Toate au datorii şi însumează 17.436 lei restanţe = 0,10% şi 85.847 lei penalităţi = 0,65%.

Media datoriilor pe apartament locuit de câte opt persoane, cu restanţe şi penalităţi: 25.820 lei

4 apartamente sunt locuite de câte 9 persoane. Toate au datorii şi însumează 62.263 lei restanţe = 0,36% şi 54.732 lei penalităţi = 0,42%.

Media datoriilor pe apartament locuit de câte nouă persoane, cu restanţe şi penalităţi: 29.248 lei

Pe parcursul anului 2013, 910 apartamente din eșantion = 4,61% nu au achitat niciun leu la întreţinere.

149 au centrale şi însumează 206.778 lei restanţe şi 137.935 lei penalităţi.

68 sunt debranşate total şi însumează 292.406 lei restanţe şi 241.859 lei penalităţi.

693 sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire şi însumează 4.273.798 lei restanţe şi 2.780.026 lei penalităţi.

Din apartamentele ai căror proprietari nu au achitat niciun leu la întreţinere în 2013, 328 = 36,04% sunt nelocuite.

Din cele 787 scări de bloc care alcătuiesc eşantionul cercetat, 24 = 3,04% nu au niciun restanţier.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Sistem falimentar "întreţinut" de o minoritate: 20 la sută - procentul de rău-platnici din Galaţi

* Aproape jumătate dintre gălăţeni nu au niciun leu datorie la întreţinere * Alţi 30 la sută au datorii care pot fi achitate cu un minim efort

Cel mult doi din zece gălăţeni ţin sistemul de termoficare al oraşului în stare de faliment. Cel puţin aşa arată un nou studiu realizat de Apaterm, din care rezultă că 12 la sută dintre clienţii acestei societăţi cumulează peste 80 la sută din suma totală pe care o datorează populaţia către distribuitorul public de căldură şi apă caldă. Practic, asta înseamnă că mai bine de opt gălăţeni din zece nu au datorii la întreţinere sau au datorii care pot fi recuperate (sume de până la 2000 de lei).

Opt gălăţeni din zece sunt bun-platnici

Acelaşi studiu, efectuat pe un eșantion de 19.738 apartamente din 140 de asociații, mai relevă faptul că mai mult de un sfert dintre clienţii Apaterm (26 la sută) nu au niciun leu datorie. Acestora li se adaugă alţi 20 la sută care nu mai au datorii facturate, ci doar penalităţi, pe care Primăria şi Apaterm le vor şterge dacă proprietarii vor intra în noul program de ştergere a penalităţilor. Dacă adunăm procentele, rezultă că aproape jumătate dintre gălăţeni nu au practic datorii la întreţinere. De fapt, procentul de clienţi Apaterm care îşi ţin datoriile din scurt este chiar mai mare de atât, pentru că alţi aproximativ 30 la sută dintre gălăţeni au datorii mici, care pot fi achitate lejer. "21 la sută au restanţe cuprinse între 0 şi 199 de lei, 7 la sută au restanţe cuprinse între 200 şi 499 de lei, iar 5 la sută au restanţe cuprinse între 500 şi 999 lei. Adunând aceste procente, realizăm că, de fapt, opt gălăţeni din zece pot fi incluşi în categoria bun-platnicilor, doar 20 la sută dintre cei branşaţi la sistemul public având datorii care ar trebui încadrate în categoria celor de risc.

Şi posesorii de centrale au datorii

Studiul efectuat de Apaterm mai relevă şi alte anomalii, printre care faptul că unii proprietari care şi-au montat centrale termice continuă să aibă datorii la Apaterm (evident, este vorba despre sume datorate pentru "căldura din părţi"). Pe parcursul anului 2013, 910 apartamente din eșantion (4,61 la sută) nu au achitat niciun leu la întreţinere. Dintre acestea, 149 au centrale, 68 sunt debranşate total, iar restul de 693 sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire", se mai arată în studiu. De asemenea, o treime dintre apartamentele pentru care nu s-a plătit niciun leu la întreţinere timp de un an sunt nelocuite.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Gălăţenii au datorii „cu tona”, pe „sute de ani”, la apă caldă

Situaţie neobişnuită la Apaterm, societatea de distribuţie a agentului termic din Galaţi. Nu mai puţin de o tonă şi jumătate de dosare se află pe rolul instanţelor de judecată din pricina rău platnicilor.

Numărul mare de dosare a blocat practic un birou al societăţii, aşa că pentru a se face loc, multe dintre ele au ajuns în sala de protocol. Valoarea totală a datoriilor gălăţenilor se ridică la peste 71 de milioane de lei. Suma, odată recuperată, ar asigura încălzirea completă a Galaţiului pentru trei ani.

„Sunt acum pe rolul instanţelor 3.134 de dosare ale rău platnicilor. În plus, mai avem alte 1.584 de dosare care au fost finalizate şi ajung la executorii judecătoreşti. Vorbim de datorii totale în valoare de peste 71 de milioane de lei. 15% dintre cei care nu şi-au plătit datoriile acumulează 80% din valoarea totală a acestora. Este o situaţie care nu mai poate dura. Am descoperit foarte multe probleme. Sun facturi neîncasate încă din 1997. Aşa nu se mai poate. Din acest moment, Primăria a anunţat toleranţă 0 pentru rău platnici. Am găsit şi o metodă de a proteja bunii platnici. Prin blindare selectivă la cererea asociaţiilor de locatari. Chiar am reuşit astfel, ca într-un bloc cu 80 de apartamente, să le blindăm gratuit pe cele 19 care aveau datorii. Cu acceptul proprietarilor bineînţeles”, a precizat Didi Dumitru, director Apaterm Galaţi.

Dacă nu se acordă acest accept, singura soluţie acum este instanţa. Dar aici lucrurile trenează, de aceea aprobarea contractelor de facturare individuală ar reprezenta o soluţie. Până acum, 10 apartamente cu datorii au fost scoase la licitaţie, dar cele aproape 1.600 de hotârâri definitive ale instanţelor pot lăsa mii de gălăţeni fără case. Asta dacă nu cumva cei executaţi au alte bunuri, cum ar fi maşini, pe care să le vândă în contul datoriei. Cuantificând dosarele, în ani sau greutate, ajungem la rezultate şocante. „Cele 3.134 dosare cântăresc cam o tonă şi jumătate. Sau dacă vreţi altfel, măsoară 24 de metri liniari. Este un volum mare de muncă, numai partea birocratică”, spunea Mihai Costache, purtător de cuvânt Apaterm.

Însumând perioadele pentru care cei peste 3.000 de rău platnici la apa caldă ajungem la 700 de ani.

În topul retanţierilor se află asociaţia 710, cu 10 milioane datorii.

O situaţie mai gravă o au locatarii care au plătit, dar banii lor nu au ajuns la Apaterm. Aşa stau lucrurile cu o preşedintă a şase asociaţii de locatari, toate din zona Micro 21, căreia la un audit al Primăriei, i s-a descoperit o lipsă de 6 miliarde lei vechi. Culmea e, că la scurt timp, soţul a dat-o dispărută la poliţie. Dispăruţi sunt şi banii. „Eu am la zi plăţile, dar nu am apă caldă de 2 ani. Cine ştie ea ce a făcut cu banii noştri şi acum nu mai este. Nici nu ştiu ce o să ne facem”, spunea Vasilica Sâciov, una dintre locatarele dintr-o asociaţie care era „îngrijită” de preşedinta dispărută.

Conducerea Apaterm avertizeaza populatia, că în cel mai scurt timp posibil tona de dosare se va transforma în titluri executorii de recuperare a creanţelor. Până atunci, locatarii vor fi nevoiţi să încălzească apă.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Au fost vândute zece apartamente ale datornicilor la întreţinere

Recuperarea sumelor datorate la facturile pentru încălzire şi apă caldă este o operaţiune destul de dificilă pentru administratorii regiei Apaterm SA Galaţi, pe rolurile instanţelor de judecată aflându-se 3.134 de dosare, în diverse stadii de judecare a cauzei şi 1.584 de dosare de executare silită, care sunt pe punctul de a fi puse în practică.

Dosarele măsoară 24 de metri liniari şi cântăresc 1.460 de kilograme, adică aproape o tonă şi jumătate. Cel mai vechi dintre acestea se află pe rolul instanţelor din 2009, dar printre dosarele ajunse în executare silită se află şi unul din 1997. Adică are o vechime de 17, fapt ce dovedeşte cât de dificilă şi de tracasantă este recuperarea datoriilor la întreţinere.

Valoarea totală a acestor dosare este de 70,9 milioane de lei, sumă pe care Apaterm încearcă să o recupereze de la datornici. Peste 50% din totalul datoriilor, aproximativ 34 de milioane de lei, sunt restanţele înregistrate de 15 asociaţii de proprietari. Iar conform datelor Apaterm, circa 80% din totalul datoriilor sunt acumulate de numai 15% dintre datornici. Dacă cele 71 de milioane de lei ar fi recuperate acum, ele ar asigura plata încălzirii Galaţiului pentru următoarele trei ierni.

„Nu înţeleg cum s-a putut ajunge în această situaţie în care, spre exemplu, o singură asociaţie să aibă datorii de sute de mii de lei. Ţin să subliniez că nu toată lumea în Galaţi înţelege că prestările de servicii, respectiv apa caldă şi căldura, nu se plătesc cu bani de la Dumnezeu. Sunt şi asociaţii de proprietari care au şi sold negativ, ceea ce înseamnă că au plătit în avans factura către Apaterm. Din păcate, avem şi un număr destul de mare de asociaţii care cred că este totul pe datorie. Mai devreme sau mai târziu, prin aceste dosare, vor înţelege că nu a fost o decizie tocmai bună. S-a declarat toleranţă zero de la nivelul Primăriei Galaţi vizavi de recuperarea datoriilor acumulate în timp”, a declarat Didi Dumitru, administrator special al Apaterm SA.

De la începutul lui 2014 până în prezent, au fost vândute prin executare silită zece apartamente, pentru care a fost încasată suma de 140.000 de lei. Aşadar datornicii la întreţinere nu se mai pot baza pe faptul că pot să nu îşi mai plătească facturile cu anii fără riscul de a-şi pierde casele, fiind în continuare protejaţi din considerente umanitare.

Unele asociaţii, „feudele“ administratorilor

Potrivit administratorului special al Apaterm, la iniţiativa primarului Galaţiului, Marius Stan, au fost înfiinţate 14 comisii de control. Din decembrie 2013 până în prezent, membrii acestor comisii au descoperit numeroase cazuri de fraude la nivelul administratorilor asociaţiilor de proprietari, în care facturile au fost achitate de către consumatori, dar banii nu au fost viraţi în conturile Apaterm. „Este o doamnă administrator, care se numeşte Popoiu Jeni, care înţeleg că a făcut furt, deturnare, fraudă, încadrarea o va decide Poliţia, de şapte miliarde de lei vechi”, a precizat Didi Dumitru. Administratorul Apaterm i-a îndemnat pe toţi gălăţenii bun-platnici să îşi verifice preşedinţii şi administratorii de asociaţii, pentru că unii dintre aceştia „se comportă ca pe o feudă”.

Drumul scurt: cesionarea creanţei

Reprezentanţii Apaterm intenţionează să schimbe metoda pentru unele cazuri, în care asociaţia nu este una cu mari datorii, dar are un număr mic de datornici. Conform administratorului special, Didi Dumitru, există şi posibilitatea ca Apaterm să dea în judecată direct consumatorul restanţier, dacă asociaţia din care face parte acesta este de acord să cesioneze creanţa către Apaterm. 

O analiză efectuată de Apaterm SA pe un eşantion de 19.738 apartamente, locuite de 34.714 persoane, din 140 de asociaţii de proprietari, eşantion care reprezintă 19,5% din totalul asociaţiilor şi consumatorilor, relevă structura socială a eşalonului datornicilor la întreţinere. Din cele 4.493 dintre apartamentele din eşantion care sunt locuite de persoane singure, în cazurile a 3.042 de apartamente, proprietarii datorează Apatermului 6,4 milioane de lei, media datoriilor pentru unul din aceste apartamente fiind de 2.098 lei. În cazurile celor 4.577 de apartamente locuite de familii formate din două persoane, pentru 3.225 de apartamente sunt înregistrate datorii către Apaterm, media datoriilor, „per capita”, fiind de 1.116 lei. Din cele 2.452 de apartamente locuite de familii formate din trei persoane, pentru 1.951 de apartamente sunt datorate Apatermului 6,1 milioane lei, media datoriilor fiind de 1.068 lei/persoană. În cazurile a 728 de apartamente, din cele 3.025 locuite de familii de patru persoane, sunt înregistrate datorii, media datoriilor “per capita” fiind de 1.073 de lei. Începând cu familiile de la cinci persoane în sus, asistăm la o creştere a datoriilor odată cu creşterea numărului de membri ai familiei. Media datoriilor „per capita” în cazul familiilor de cinci persoane este 1.236 lei şi de 3.121 lei în cazurile familiilor de şase persoane. Nivelul datoriilor către Apaterm este mult mai ridicat şi în cazurile familiilor de şapte persoane (3.467 lei), de opt persoane (3.160 lei) şi 9 persoane (3.249 lei). O concluzie este că familia numeroasă este cel mai periculos client al Apaterm.

4 milioane, datoriile celor „plecaţi la muncă“

O altă categorie distinctă de datornici este constituită de o parte dintre cei plecaţi la muncă în străinătate, care şi-au lăsat apartamentele nelocuite în grija rudelor. Şi în cazurile acestor apartamente curg facturile la întreţinere, trebuind să fie achitate sumele pentru cheltuielile comune sau pentru celebra “ţeavă din baie”. Din cele peste 19.000 de apartamente din eşantion, sunt nelocuite 2.453 de apartamente, din care numai 473, adică 19%, nu au nici o datorie. Pentru restul de 1.980 de apartamente pustii, proprietarii au de achitat o datorie totală de 4,2 milioane de lei. Media datoriilor pentru cele 1.980 de apartamente nelocuite este de 2.155 lei.

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Cum să-ţi recuperezi restanţele în doar câteva luni. Exemplul unei asociaţii din Micro 20

* O asociaţie de proprietari care avea datorii de aproape un miliard de lei vechi a reuşit să ajungă la zero cu facturile în doar câteva luni * Conducerea asociaţiei a aplicat un plan strict de recuperare a debitelor, de la care nu s-a abătut

În iunie 2012, Asociaţia de proprietari 503 avea datorii de peste 800 de milioane de lei vechi către furnizori, în special către Apaterm. Conducerea asociaţiei a demarat atunci un amplu program de recuperare a datoriilor şi, după câteva luni de muncă intensă, a reuşit performanţa de a avea toate facturile plătite la zi. Asociaţia, care are în grijă două blocuri din Micro 20, este unul dintre puţinele exemple că datoriile de la proprietari pot fi adunate dacă cineva îşi pune în cap să facă asta şi îşi îndreaptă atenţia şi resursele către acest scop.
"A fost foarte dificil, numai noi ştim cum am reuşit. Am mers din uşă în uşă, ca să ne asigurăm că oamenii îşi plătesc întreţinerea. Dacă stai la birou şi aştepţi să vină banii, nu îţi vin decât cei care sunt conştienţi că trebuie să îşi achite datoriile. Pe restul a trebuit să îi tragem de mânecă. Am avut tot felul de strategii. Ne interesam unde lucrează şi când e ziua de salariu la respectiva firmă. Dacă ziua de salariu era pe 7, pe data de 8 eram la el la uşă", povesteşte preşedintele asociaţiei, Mihai Nicolae.

Le bătea la uşă, a doua zi după salariu

Desigur, mai susţin cei din conducerea asociaţiei, nu s-au folosit decât mijloacele legale, însă acestea au fost utilizate ca la carte. "Aveam mai mulţi paşi. Întâi vorbeam cu cei rău-platnici, îi luam cu binişorul, le explicam. Dacă nu mergea, apelam la mediatori. Mulţi făceau acolo angajamente de plată, pe care apoi le respectau. Am avut şi situaţii în care nu au respectat angajamentele. Am făcut notificări, am mers în instanţă. Nu am vrut să ajungem acolo, dar dacă a fost nevoie am apelat şi la acest mijloc. Până la urmă, omul a înţeles că nu e de glumă, a vândut apartamentul şi a plecat. Iar noi ne-am recuperat datoriile", a mai spus Mihai Nicolae.
Apoi, un alt element care a ajutat a fost programul de ştergere a penalităţilor derulat de Primăria Galaţi şi Apaterm, anul trecut. Aproape un sfert dintre locatari au accesat programul, iar acum îşi plătesc cu conştiinciozitate datoriile în fiecare lună. "Ţinem mereu legătura cu ei, mergem noi la oameni, nu îi aşteptăm la casierie. Asta e, pădure fără uscături nu există, la fel ca peste tot. Am avut şi oameni recalcitranţi, am avut şi scandaluri. Dar, până la urmă, toţi au înţeles că e spre binele lor să nu avem datorii, să beneficiam de servicii, de apă caldă, de apă rece, de căldură", a mai explicat preşedintele asociaţiei.

Una dintre puţinele asociaţii care sunt la zi

Aşa se se face că, în luna noiembrie 2013, Asociaţia 503 a ajuns cu zero lei debite către furnizori. Mai mult, lucrurile au fost ţinute din scurt şi în iarna care a trecut. "E una dintre asociaţiile care, inclusiv datorită programului de ştergere a penalităţilor derulat anul trecut (au avut 36 de locatari în program, cărora li s-au şters penalităţi de 40.000 de lei la încălzire), a reuşit să vina la zi cu datoria faţă de Apaterm. În momentul acesta, au de plătit către Apaterm 1.500 de lei, ceea ce pune această asociaţie în rândul celor aproape 200 de asociaţii care fie sunt cu plăţile la zi, fie au datorii în zona rezonabilă, de genul 10-20 de lei, în medie, de apartament. Spre comparaţie, sunt asociaţii a căror datorie medie pe apartament - doar la încălzire - depăşeşte 8.000 de lei. Acolo sunt cele mai mari probleme, pe care, prin programul de ştergere a penalităţilor de anul acesta, sperăm, dacă nu să le eliminăm, atunci să le diminuăm cât mai mult", se arată într-o declaraţie de presă a Biroului Comunicare al Apaterm.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Gălăţenii au datorii imense la apă şi căldură

Se anunţă vremuri grele pentru foarte mulţi gălăţeni din cauza datoriilor la întreţinere. Apaterm şi Apă-Canal au de recuperat aproximativ 200 milioane lei de la gălăţeni. De altfel, deja mai multe asociaţii de proprietari din Galaţi nu primesc apă rece. De suferit au ca de obicei şi oameni bun-platnici. Mai grav, la nivelul Primăriei se ia în calcul varianta debranşării generale de la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.
Gălăţenii au de achitat sume imense de bani către societăţile edilitare Apaterm şi Apă-Canal. Primarul Marius Stan a vorbit în cadrul ultimei şedinţe a Comisiei de Dialog Social desfăşurate la Prefectură despre datoriile asociaţiilor la Apaterm, societate care se află într-o situaţie critică. Stan s-a arătat nemulţumit şi de activitatea administratorului Apaterm, Didi Dumitru, care nu a reuşit să recupereze din datorii. „Didi face o greşeală, se erijează în manager. Când am trimis un consilier acolo, am trimis nu să se erijeze în manager pentru că acolo gestionează activitatea societăţii administratorul judiciar, firma respectivă. L-am trimis ca şi recuperator, să facă eforturi să recuperze cât mai mulţi bani de la populaţie pentru că acolo este de fapt cheia problemei”, a afirmat primarul. Potrivit acestuia, populaţia are de achitat către Apaterm 166 de milioane de lei, această societate trebuie să dea către Electrocentrale 376 de milioane de lei care, la rândul ei, are de achitat către Romgaz 110 milioane de lei. „O soluţie discutată la Guvern este ca CET-ul să fie la Primărie, dar atenţie - fără datorii. Să facem împreună cu Apaterm sau Calorgal o societate nouă care să şi producă şi să distribuie căldura. Sună bine, dar cum faci CET-ul fată mare? Aici soluţia agreată de toţi factorii - Guvern, administraţie locală, etc- nu poate fi decât următoarea: angajarea de CET sau Guvern a unei firme de recuperare care să meargă din uşă în uşă, să preia datoriile de la Apaterm...Firma de recupare vine cu oameni şi mijloacele pe care le au, să spunem că se recuperează banii, se face această nouă societate şi ne trezim cu acest CET care e energofag, trebuie făcute investiţii...Ar trebui să facem o investiţie în jur de 130 milioane euro, apoi obligatoriu noi trebuie să plătim gazul...Intervine însă iar circuitul - oamenii nu plătesc şi ajungem din nou de unde am plecat. Nu vom putea da căldura şi mai sunt şi oameni executaţi silit cărora li s-au luat maşini, bunuri, case, etc.”, a mai spus Marius Stan.
În aceste condiţii, edilul şef a avansat ideea desfiinţării sistemului centralizat de furnizare a apei calde şi căldurii. „Trebuie să avem curaj să spunem clar: acest sistem nu funcţionează! Şi atunci vă întreb: ce este de făcut? Poate este mai bine să renunţăm la încălzirea în sistem centralizat, debranşăm tot Galaţiul şi cine poate, îşi pune centrale, cine nu, poate îi ajutăm, în baza anchetelor sociale. Sigur, dacă renunţăm la încălzirea centralizată dispar în jur de 1.300 de locuri de muncă, dar măcar nu mai minţim 63.000 de abonaţi care nici căldură nu primesc, dar nici nu se debranşează. În plus, ştiţi foarte bine că mulţi din ei sunt bun platnici, dar nu primesc căldură din cauza datoriilor vecinilor, o situaţie care iar nu este în regulă”, a mai spus Marius Stan.
Nici la apa rece situaţia nu este prea bună. Nu mai puţin de 11 asociaţii din Galaţi nu primesc apă. Societatea Apă-Canl are de recuperat de la clienţii din municipiul Galati cca. 34.000.000 lei. Din aceasta sumă populaţia datorează cca. 23.000.000 lei, aproximativ 19.500.000 lei reprezentând numai datoriile asociaţiilor de proprietari. „Societatea Apă Canal S.A. Galaţi a încercat iniţial recuperarea pe cale amiabilă a creanţelor prin încheierea angajamentelor de plată eşalonată a soldurilor restante, reeşalonarea datoriilor/revizuirea angajamentelor de plată iniţiale, restricţionarea alimentării cu apă potabilă numai la blocurile/scările care aveau datorii mai mari (conform informaţiilor furnizate de asociaţiile de proprietari). Din păcate însă, clienţii societăţii (asociaţiile de proprietari) nu sunt întotdeauna receptivi la soluţiile oferite de noi pentru scăderea soldurilor restante datorate. Sistarea alimentării cu apă la asociaţiile de proprietari restante s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă de recuperare a debitelor. Majoritatea asociatiilor sistate au datorii mai vechi de 270 de zile de la emiterea facturilor”, se precizează într-un comunicat al Apă-Canal. De altfel, în unele scări de bloc au apărut în ultimele zile mai multe informări din partea asociaţiilor care au încheiat acorduri de plăţi eşalonate către Apă-Canal. În cazul în care acestea nu sunt respectate se va trece la sistarea furnizării apei reci.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Care sunt asociaţiile cu cele mai mari datorii la Apaterm

* 30 de asociaţii de proprietari însumează restanţe de peste 31 milioane de lei la facturile de apă caldă şi căldură

Unii sunt mai egali decât alţii, în sensul că îşi permit "luxul" de acumula datorii fără să le pese că, din cauza lor, au şi alţii de suferit. Acest lucru este demonstrat clar, negru pe alb, de o analiză a Apaterm, în baza datelor centralizate la sfârşitul lunii mai, privind restanţele populaţiei către furnizorul de apă caldă şi căldură.

Jale în Micro 38, 39 şi 40

De departe, aceste cartiere datorează cele mai mari sume către Apaterm. Potrivit datelor furnizate de companie, cele mai datoare 30 de asociaţii însumează 31.004.643 lei. La nivelul celor trei cartiere, datoria este de 37.313.524 lei. Campioana absolută a acestor cartiere este Asociaţia numărul 820. Locatarii celor opt blocuri din această asociaţie au de plătit nu mai puţin de 3.160.436 lei. Pentru a avea un termen de comparaţie, această asociaţie are de plătit către Apaterm mai mulţi bani decât toate asociaţiile din Piaţa Centrală. Cele mai datoare zece asociaţii din Piaţa Centrală însumează 2.601.566 lei, iar la nivel de cartier, datoria este de 2.818.784 lei.

Micro 17 vine tare din urmă

O altă asociaţie cu datorii monstruoase se află în cartierul Micro 17. Este vorba despre asociaţia 371 Olt, care a acumulat o datorie de 3.065.180 lei. Este urmată îndeaproape de asociaţia 372, care are de plată 1.288.142 lei. Per total, în Micro 17, cele mai datoare 10 asociaţii însumează 12.788.509 lei, iar la nivel de cartier datoria este de 15.909.659 lei. Datoria celor din Micro 17 este practic dublă în comparaţie cu cea a locatarilor din Micro 16, unde cele mai datoare zece asociaţii însumează "doar" 6.426.636 lei, iar la nivel de cartier datoria este de 8.445.426 lei.

Siderurgiştilor Vest, datorii de milioane

Cele mai datoare zece asociaţii din acestă zonă însumează 11.224.579 lei, iar la nivel de cartier datoria este de 12.748.153 lei. Cea mai datoare asociaţie de aici este asociaţia cu numărul 331, ai cărei proprietari au de plătit 1.780.871 lei.  Ca şi comparaţie, în zona veche cele mai datoare patru asociaţii însumează 482.612 lei, iar la nivel de cartier, datoria este de 560.117 lei.
În total, asociaţiile de proprietari din Galaţi datorează către Apaterm 81,32 de milioane de lei, aceasta reprezentând datoria de bază, la care se adaugă penalităţi în valoare de 78,02 milioane de lei.

Încă 127 de gălăţeni au solicitat ştergerea penalităţilor

Alte 986 de dosare se află în diferite de etape de verificare pentru a intrat în programul de ştergere a unor datorii către Apaterm. Faptul că Apaterm este foarte aproape de intrarea în faliment nu mai reprezintă demult un secret pentru nimeni. Pe de altă parte, principalele vinovate pentru această situaţie sunt, poate, chiar asociaţiile de proprietari, asociaţii care au acumulat datorii colosale către societatea ce se ocupă cu furnizarea agentului termic în Galaţi. Practic, în ultimii 12 ani, aceste datorii au crescut exponenţial, iar blocaje financiare au făcut ca, în prezent, să se pună problema închiderii societăţii.
În încercarea de mai diminua pierderile, Apaterm a demarat şi în acest an programul de ştergere a penalităţilor, program ce se adresează celor care au acumulat datorii la plata întreţinerii. "Până acum, în acest program au fost acceptaţi 127 de proprietari care înregistrau debite şi penalităţi. Alte 986 de dosare se află în diverse etape ale verificărilor şi încă aproape 4.000 de proprietari au solicitat şi au primit formularele pentru începerea procedurii de verificare a debitelor şi penalităţilor", a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Apaterm.
Numărul celor care şi-au depus dosare pentru ştergerea penalităţilor este, totuşi, infim în comparaţie cu cei care au apelat la această procedură în anul 2013. "Cei 127 de proprietari intraţi până acum în programul de ştergere a penalităţilor reprezintă doar 1 la sută din numărul celor care au accesat procedura derulată în 2013, respectiv 12.000 de persoane. În ceea ce priveşte sumele, acum s-au achitat 456.942 lei, adică 10,75 la sută din suma încasată anul trecut", ne-a declarat Mihai Costache. O concluzie ar fi însă şi aceea că, deşi sunt mai puţini cei care s-au înscris în 2014 în acest program, aceştia au achitat, în medie, mai mulţi bani în comparaţie cu cei care au beneficiat de ştergerea datoriilor anul trecut. Suma medie plătită anul trecut a fost de 418 lei, iar acum ea este, până în acest moment, de 3.597 lei, în creştere de 8,6 ori.
De asemenea, este în creştere şi valoarea medie a penalităţilor şterse anul acesta, care se cifrează la 4.163 lei, aproape dublu faţă de anul trecut, când a fost de 2.278 lei.

Penalităţi uriaşe

Trei dintre gălăţenii care şi-au depus cereri pentru ştergerea penalităţilor au acumulat sume uriaşe, adică peste 20.000 de lei. "Reamintim că programul derulat de Apaterm se adresează celor care înregistrau datorii la data de 31 martie 2014 şi care, în schimbul plăţii debitului, beneficiază de ştergerea penalităţilor", a mai spus Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Apaterm.

Unii îşi achită întreţinerea în avans

Dacă unii au datorii uriaşe, alţii preferă să-şi plătească întreţinerea în avans. Este cazul Asociaţiei de Proprietari nr.368, din cartierul Micro 17. Chiar dacă este  într-un cartier cu datorii uriaşe către Apaterm, asociaţia respectivă a plătit în avans 9.219 lei, tocmai pentru a nu avea surprize pe timp de iarnă. În cartierul vecin, în Micro 16, Asociaţia nr.305 a plătit în avans 4.521 de lei. Într-un alt cartier cu datorii, în speţă în Micro 19, găsim încă o asociaţie cu oameni conştiincioşi. Este vorba de Asociaţia nr.420, care a plătit în avans 3.605 lei. În total, în Galaţi există 126 de asociaţii de proprietari ce şi-au plătit în avans întreţinerea sau au înregistrată ca datorie doar întreţinerea pe luna în curs.

În Micro 40, restanţe cât şase salarii la un loc

Cei mai îndatoraţi gălăţeni sunt, de departe, cei care locuiesc în Micro 40. Potrivit datelor furnizate de Apaterm, fiecare  gălăţean ce locuieşte în acest cartier are, în medie, de plătit nu mai puţin de 5.427 de lei. Acest lucru înseamnă că, un locuitor din această zonă ar trebui să scoată din buzunar 6,03 salarii minime pe economie, doar pentru a fi la zi cu plăţile la întreţinere. În Micro 38 situaţia este asemănătoare. Datoria medie, per apartament, este de 5.021 de lei, adică "doar" 5,57 de salarii minime pe economie. În cartierul Micro 39, datoria medie pe apartament este de 4.562 de lei, adică 5.06 salarii minime pe economie. În Siderurgiştilor Vest, datoria medie pe apartament este de 4.101 lei, adică 4,55 salarii minime pe economie.
La polul opus al datoriilor pe apartament se află cei din Centru, care au de scos din buzunar numai 724 de lei. Într-o situaţie similară se află şi cartierul Mazepa I. Aici, datoria medie pe apartament se situează la valoarea de 906 lei, cu fix şase lei peste salariul minim pe economie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Asociaţie de proprietari cu datorii mai mari decât un cartier întreg

Asociaţia de proprietari 371 Olt din Micro 17 datorează către Apaterm mai mult decât întegul cartier Mazepa 1, potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al societăţii, Mihai Costache. Din componenţa acestei asociaţii „fruntaşe” la datorii, care are de achitat suma de 3,065 milioane de lei, fac parte blocurile D6, D7, D8A, D9A, E10, E11, E12, E8, F11.

Asociaţiile de proprietari din cartierul Micro 17 au de achitat către Apaterm o sumă de 15.909.659 de lei, din care nu mai puţin de 12.788.509 lei sunt datoriile înregistrate de un număr de 10 asociaţii de locatari sau proprietari, în frunte cu Asociaţia 371 Olt. Pe listă mai figurează şi asociaţia E12, asociaţia 372, asociaţia 842.

În ceea ce priveşte cartierul Mazepa 1, există un număr de zece asociaţii „fruntaşe” în datorii către Apaterm, suma datorată de acestea, şi anume 2.105.804 lei, reprezentând 72% din totalul restanţelor de plată înregistrate de cartierul situat în centrul Galaţiului, care se ridică la 2.888.647 lei. În top 10 al asociaţiilor datoare din cartierul Mazapa 1 către Apaterm se mai află asociaţiile 177, care are o datorie de 391.089 lei, 151, cu o restanţă de plată de 377.946 de lei, asociaţia 106 care are o restanţă de plată de 310.592 lei.

Situaţia privitoare la datoriile asociaţiilor de proprietari sau locatari din Galaţi făcută de Apaterm este un lucru de apreciat, însă ar fi fost de apreciat dacă s-ar fi prezentat şi o situaţie cu sumele recuperate de la aceste asociaţii în ultimul an de zile, de exemplu, precum şi dacă demersurile făcute în instanţă împotriva rău-platnicilor au avut un efect final, şi aici vorbim de recuperarea datoriilor şi nu de procese aflate încă pe rolul instanţelor de judecată. Şi spunem acest lucru deoarece la sfârşitul ultimei şedinţe de Consiliu Local city-managerul Primăriei Galaţi, Aurel Vlaicu, remarca nivelul scăzut al sumelor încasate de Apaterm din factura curentă, acesta aducând ca argument principal faptul că populaţia oraşului nu mai are bani, în condiţiile în care numărul locurilor de muncă  la nivelul Galaţiului a înregistrat o scădere în ultimii ani. 

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.