dcp100168 Posted March 11, 2008 Posted March 11, 2008 Oraşul cu şapte băi, "retrogradat" la una; închisă!Mai mulţi cititori s‑au interesat de soarta Băii Comunale, în condiţiile în care un obiectiv cu vechime din Galaţi este închis de atâta timp. Mulţi dintre gălăţenii care stau la case care nu sunt racordate la sistemul de canalizare nu pot să beneficieze de avantajele căzii aşteaptă ca în sfârşit să se poată îmbăia la bătrâna Baie Comunală.Potrivit primarului Dumitru Nicolae, reabilitarea Băii Comunale va începe în acest an, finanţarea lucrărilor urmând să vină din partea Ministerului Lucrărilor Publice. Conform evaluării făcute, lucrarea de reabilitare a Băii Comunale ar avea o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. "Baia Comunală şi bazinul de înot au fost construite în jurul anilor 1925‑1935. Proiectul de reabilitare există, am lămurit partea de rezistenţă a clădirii, aşa că se va organiza cât de curând licitaţie", a declarat primarul Dumitru Nicolae.La data la care începea construcţia Băii Comunale actuale, la Galaţi existau însă nu mai puţin de şapte băi. Este drept, mai mici, dar repartizate pe cartiere, într‑un Galaţi mai mic. Din "Călăuza oraşului Galaţi", scoasă exact la 1925, de N.C. Nanu, aflăm că pe strada Hatman Arbore funcţiona Baia de Nord, iar pe strada Codreanu, baia lui Gheorghe Pascu. Urma, pe strada Principesa Maria, cea a inginerului Răşcanu, iar pe Vadul Sacalelor, baia "Aurora". Pe strada Vulturului, era Baia Rusească. Elevii se îmbăiau, pudic, separat, la Baia Şcolară - pe strada Spitalului. În sfârşit, militarii, care nu puteau risca să fie văzuţi de fitecine fără uniformă, aveau Baia Militară - în spatele Spitalului Militar.Între timp, numărul populaţiei a crescut, dar şi apa curentă, caldă şi rece, au devenit prezenţe obişnuite la bloc. Pentru cetăţenii de la case care nu au cadă, urmează însă încă (cel puţin) o vară cu baie la furtun, în curte� http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22694
dcp100168 Posted July 13, 2008 Author Posted July 13, 2008 Autorităţi, treziţi‑vă!Duş rece la Baia ComunalăBaia Comunală rămâne, în ciuda lipsei de atenţie a autorităţilor, una dintre cele mai importante probleme ale gălăţenilor. Chiar dacă în ziua de astăzi greu mai crezi că gălăţenii nu au unde să facă baie, tânjind după Baia Comunală, reabilitarea şi redarea circuitului public a acestui obiectiv ar trebui făcute măcar dintr‑o dorinţă de valorificare a unui obiectiv până la urmă istoric (anul începerii construcţiei: 1925, edificiu ridicat de primarul de la acea vreme, Ştefan H. Ştefan; la momentul respectiv, Baia Comunală era cea mai modernă baie din Europa), cu real potenţial turistic. Începem, astăzi, o serie de materiale, menite să vă prezinte atât situaţia actuală a Băii Comunale, cât şi intenţiile autorităţilor de a reface acest obiectiv.O istorie a promisiunilorReabilitarea Băii Comunale a fost dintotdeauna subiect electoral; nu a fost campanie în care gălăţenilor să nu li se promită că vor avea din nou Baia, iar faptul că astfel de promisiuni s‑au repetat de la o campanie la alta dă măsura rapidităţii cu care conducătorii noştri îşi duc la bun sfârşit promisiunile. Numai anul trecut, primarul Dumitru Nicolae a promis, în repetate rânduri, că Baia Comunală va fi refăcută, fie cu fonduri proprii, fie cu fonduri europene. La începutul lui 2007, primarul promitea că mai mult ca sigur la sfârşitul anului Baia Comunală va fi dată în folosinţă. La acea vreme, primarul spunea că valoarea lucrărilor, estimată la 2,2 milioane de lei, va fi acoperită "măcar la jumătate", prin finanţare europeană. Promisiunea viza nu doar bazinul de înot, ci şi o extindere a bazei de tratament de la Baia Comunală. Tot anul trecut, Dumitru Nicolae şi prefectul de atunci Mihai Capră promiteau, după o discuţie cu ministrul Laszlo Borbely, că cetăţenii vor avea baia mult visată. Se spunea atunci că, în acest an, Galaţiul ar putea avea un bazin olimpic modern şi Sala Sporturilor funcţională. "Bazinul nu se va face însă în acest an, pentru că, potrivit HG 414, licitaţia se va organiza în octombrie. Pentru 2007 avem însă fonduri pentru bazinul de înot de la Baia Comunală. Voi merge şi cu domnul prefect la Olimpic, pentru a vedea ce soluţii găsim să redeschidem şi acolo bazinul", declara, anul trecut, Dumitru Nicolae.Anul acesta însă, ne aflăm în aceeaşi situaţie ca şi anul trecut şi acum doi, trei sau patru ani. Aflat la al treilea mandat, primarul promite şi acum că reabilitarea Băii Comunale va începe în acest an, finanţarea lucrărilor urmând să vină din partea Ministerului Lucrărilor Publice. Conform evaluării făcute, lucrarea de reabilitare a Băii Comunale ar avea o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei.Ce s‑a făcut până acum şi ce se va mai face?Dacă Baia Comunală nu a fost repusă în circuit, în sediul de pe Traian colţ cu Basarabiei s‑a investit, totuşi, într‑un proiect. Este vorba despre un centru de zi pentru recuperarea persoanelor cu handicap şi un centru de diagnostic şi tratament pentru persoane vârstnice, obiective realizate prin intermediul a două proiecte cu finanţare externă (circa 440.000 euro). Şi primăria a investit fonduri în reabilitarea clădirii, respectiv 1,65 milioane lei. Totuşi, cele două proiecte europene (finalizate în 2005) nu au inclus şi bazinul de înot, ultimul corp al Băii Comunale, care, spunea primarul la acea vreme, va face parte dintr‑un proiect distinct de reabilitare.În plus, potrivit raportului primarului abia editat, modernizarea Băii Comunale şi a bazinului de înot figurează într‑un proiect pe care Primăria l‑a aplicat, în vederea obţinerii de finanţare europeană. Proiectul se numeşte "Centru multifuncţional de servicii sociale", este evaluat la 4,43 milioane de euro şi prevede mai multe măsuri: un centru de zi pentru persoane vârtsnice, un centru de zi, un centru de teleasistenţă şi, desigur, bazinul de înot şi baia comunală, cu tot cu centrală termică.Însă, aşa cum s‑a demonstrat cel puţin în ultimii opt ani, un proiect ce aşteaptă finanţare europeană nu înseamnă şi realizarea unui obiectiv�http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=25471
dcp100168 Posted December 3, 2008 Author Posted December 3, 2008 Baia Comunală mai are de aşteptat* Baia Comunală, cu tot cu bazinul mare de înot, ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2009, societatea ”Vâlceana” fiind cea care se ocupă de lucrările de execuţie. Săptămâna viitoare se semnează contractulDupă mulţi ani în care a fost lăsată în paragină, la Baia Comunală au început să se mişte lucrurile. Dumitru Nicolae spune că la ora actuală se fac probe la bazinul mic de înot şi urmează să se pună gresie şi faianţă. În ceea ce priveşte întreaga clădire şi bazinul mare, a fost organizată licitaţia, iar săptămâna viitoare se va semna şi contractul. Firma câştigătoare este Vâlceana şi lucrările ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2009. Jumătate de proiect este finanţat de Uniune Europeană şi cealaltă jumătate de Primărie, pentru baie, respectiv bazinul de înot. Întreaga valoare a proiectului nu este menţionată, dar primarul Galaţiului spune că Primăria va cheltui aproximativ 800.000 de euro pentru bazin, partea lor. "La Baia Comunală, acum se face probă la bazinul ăla mic, iar după două zile de probă o să-i punem gresie şi faianţă şi tot ce trebuie să-i dăm drumul. În săptămâna care vine se semnează contractul cu Baia Comunală pentru bazinul de înot şi tot ce este acolo. S-a făcut licitaţia, a fost proiect de execuţie. Licitaţia a câştigat-o Vâlceana. În primul rând facem bazinul de înot acolo. În proiect este inclus bazinul, baia, tot ce este acolo. Jumătate de proiect este european, cealaltă jumătate este plătită de noi. Partea de baie este proiect european. Bazinul este al nostru. Proiectul european trebuie terminat la sfârşitul anului 2009, maxim primul trimestru în 2010. Bazinul este din banii noştri şi costă în jur de 800.000 euro", a declarat Dumitru Nicolae, primarul Galaţiului. Probleme încă mai există, în ceea ce priveşte arhitectura clădirii, fiind monument istoric nu se cunoaşte cum se vor face lucrările, dar asta depinde doar de proiectant, este de părere Dumitru Nicolae. "Trebuie să vedem cum facem cu geamurile alea, că sunt de epocă, de prin 1930 şi vrând-nevrând trebuie să păstrăm arhitectura clădirii. Asta depinde de proiectant, cum vede el lucrurile", a mai spus Nicolae.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=6
dcp100168 Posted April 15, 2009 Author Posted April 15, 2009 Înotul - sport extrem la GalaţiZece ani fără Baia Comunală!* „Vom reface Baia Comunală, este un obiectiv important al oraşului”. De câte ori n-aţi auzit acest slogan, folosit adesea ca agent electoral? De multă vreme li se promite gălăţenilor reabilitarea uneia dintre cele mai spectaculoase construcţii din ţară, un adevărat act de identitate al urbei care, dacă n-ar fi fost situată pe un postament de pământ, ar fi fost înghiţită de ape * Va fi gata în această vară, aşa cum doreşte municipalitatea? „Depinde de bani”, spun oamenii care o repară * Se lucrează la ea din decembrie *Ca şi Sala Sporturilor, „perla” de pe strada Traian nr. 175 ar fi ţipat cât ar fi ţinut-o bojocii dacă ar fi avut gură. Timp de zece ani a putrezit într-o mizerie de nedescris până când să înceapă cu adevărat lucrările de reabilitare ale complexului în care orice părinte şi-ar aduce copilul la înot decât să facă naveta la Brăila. Abia din decembrie 2008 bârâie sculele electrice şi scârţâie lopeţile în incinta Băii, un adevărat monument arhitectural care datează din 1926.„Depozita” sute de tone de gunoi„În vară vreau să fie gata!” Este fraza-scut a primarului Dumitru Nicolae atunci când este întrebat de soarta minunăţiei ridicate între cele două războaie mondiale. Exact ca după război arată şi acum baza de înot care a devenit inutilizabilă la finele anului 1998. Este un imens şantier, poţi paria că abia a scăpat de bombardament, însă şefii lucrărilor jură că ne-am fi speriat şi mai rău dacă am fi vizitat-o cu câteva luni în urmă. „Am scos de aici cam 180 de tone de gunoi”, povesteşte Ion Titire, şeful lucrării contractate de Societatea „Vâlceana”, ştergându-şi faţa de praful care sărea din târnăcopul unui muncitor aflat la câţiva paşi de el. „Haideţi, să ne dăm mai încolo, să vă arăt ce se întâmplă aici”, a adăugat omul care susţine că are la activ destule ore de înot şi saună în această clădire. „Evident înainte de Revoluţia din ’89.” A fost muncă de minăCulcuşuri de boschetari, dejecţii, pereţi distruşi şi mormane de moloz. Asta au găsit echipele de lucrători atunci când au intrat în Baia Comunală şi – zic responsabilii – au avut de tras la unghie, exact ca-n mină. „Am lucrat şi cu câte 120 de oameni, s-a muncit la roabă sau chiar la găleată, deoarece nu puteam băga utilajele la subsol. A trebuit apoi să decopertăm tencuiala, să consolidăm stâlpii de rezistenţă, iar acum putem spune că ce a fost greu a trecut”, a ţinut să adauge şi inginerul Ovidiu Constantin, folosind, în exces, termeni de specialitate, precum armare, cofrare sau betonare pentru a articula ideea că Baia Comunală a încăput pe mâini bune. Termenul de finalizare a lucrării este de doi ani, însă atunci când le-am reamintit reprezentanţilor „Vâlceana” că primarul ar vrea bazinul „la apă” în vară, au încercat să se conformeze: „Şi în august este tot vară, numai să fie finanţare. Cu bani, faci orice!”Se poate face şi pe datorieCosturile totale pentru refacerea clădirii „teleportate” parcă din Sarajevo se ridică la aproape două milioane de euro, iar criza economică mondială este resimţită şi pe şantierul de la intersecţia străzilor Basarabiei cu Traian. „Avem nevoie de materiale, adică de oţel-beton, beton, material lemnos şi am putea lucra şi cu 200 de muncitori, dar – repet – depinde de finanţare. Dacă ai la cine te duce, materialele vin”. „În vechea bază de relaţii, mergi şi zici «dom’e, dă-mi nişte materiale ca să fac treabă! Îţi dau, dom’e, când mi le plăteşti? Păi, peste 45 de zile»”. Ei bine, când se face termenul trebuie să te duci cu banii, altfel nu-i bine”, ne împărtăşeşte Ion Titire din vasta-i experienţă. Uitându-se cu jale la bazinul bărbierit cu târnăcopul, şeful operaţiunii de salvare a înotului „comunal” consideră că, odată readusă în circuit, Baia nu va mai avea multă vreme probleme: „A rezistat la cutremurele din 1940 şi ’77 şi ar pica doar la unul devastator, Doamne-fereşte!” N-am fi avut şi noi o Diana Mocanu?Brăila a dat în 2000 o dublă campioană olimpică la înot, pe Diana Mocanu, care se tânguia că este nevoită să se pregătească într-un bazin impropriu, departe de standardele internaţionale. Galaţiul nici măcar atât nu are şi, în zece ani, poate că a ratat măcar un talent de talia Dianei. Dar nu numai înotul de performanţă – sport extrem la Mila 80 a Dunării! – şi-ar fi găsit loc sub acoperişul Băii Comunale. La fel de preţioase sunt înotul de relaxare şi cel terapeutic, fără de care suntem cu adevărat infirmi.http://www.viata-libera.ro/articol-Zece ... la__2.html
ozz Posted October 5, 2009 Posted October 5, 2009 Cine stie ce se mai intampla cu Baia Comunala? Din cate stiu trebuiau sa termine lucrarile anul asta. S-a mai intamplat ceva? Eu as vrea sa am unde sa inot si iarna, acolo am si invatat de fapt sa inot.Sau e cumva o alta promisiune a primarului nostru "scump" (...la fapte)?Mersi,Alex
katman Posted October 6, 2009 Posted October 6, 2009 Dusmanii imperialisti s-au pus impotriva! Vom mai candida un mandat pentru a finaliza promisiunile catre popor!Dar peste vara unde ai inotat? Ca si eu caut. Si in afara de Braila, nu am auzit sa se mai poata pe undeva....
ozz Posted October 6, 2009 Posted October 6, 2009 Pai am inotat in bazinele in aer liber....Aseara am fost pe acolo si am intrat prin fata (prin 6 martie) si nu stie nimeni nimic... Oricum acolo e numai fizioterapie.
dcp100168 Posted October 4, 2010 Author Posted October 4, 2010 Proiect european pentru modernizarea Băii ComunalePentru a putea reabilita vechea clădire, municipalitatea locală încearcă să obţină o finanţare europeană de 976.000 de euro. Cu aceşti bani se intenţionează consolidarea şi renovarea corpurilor A şi B ale Băii Comunale, acestea urmând să găzduiască un centru medico-social destinat cu precădere persoanelor vârstnice.Centrul va avea o capacitate de 100 locuri şi va permite acordărea unor servicii socio-medicale specializate, la standarde europene, pe timp de zi, persoanelor vârstnice defavorizate.Valoarea totală a proiectului este de 4,1 milioane de lei, din care aproape 800.000 de lei reprezintă taxa pe valoare adăugată, 3,2 milioane de lei, cheltuielile eligibile ale proiectului depus pe Programului Operaţional Regional, iar restul de 2% reprezintă valoarea finanţării, asigurată di bugetul municipalităţii.Acestă investiţie, în cazul în care proiectul va fi declarat eligibil de către Comisia Europeană, va permite redeschiderea Băii Comunale, programată pentru începutul anului următor. „Sper ca toate lucrările să se termine în câteva luni, pentru ca la începutul anului 2011 Baia Comunală să fie redeschisăpublicului", a declarat Dumitrui Nicolae, primarul municipiului Galaţi.Baia Comunală a intrat în reparaţii capitale de aproape un deceniu. La ora actuală, doar spaţiile în care se acordă servicii medicale de fizioterapie mai sunt accesibile publicului. În cursul anului trecut s-au acordat 715.000 lei pentru finalizarea reabilitării Băii Comunale. „Este unul dintre proiectele importante pentru că vreau să le redau gălăţenilor Baie Comunală modernă", a precizat Nicole referitor la acest proiectul de reabilitare a complexului.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Proiect_european_pentru_modernizarea_Baii_Comunule_0_347365349.html
Mikka Posted October 4, 2010 Posted October 4, 2010 Nicole DumitruiSi inca vreo 3-4 greseli intr-un text de 15-20 de randuri...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now