Jump to content

Recommended Posts

Posted

Au scăzut salariile la Protecţia Copilului

Efectele aplicării legii salarizării încep să se simtă din ce în ce mai acut la Protecţia Copilului. Instituţia a trecut printr-un scandal mediatic destul de urât, ecourile lui nestingându-se încă, la fel şi efectele. După valul de concedieri colective, care a dus la scăderea personalului de la 1.700 la 1.400, acum urmează o altă realitate: cea a scăderii salariilor. Departe de noi gândul de a le plânge pe umăr celor care lucrează în această instituţie, trebuie spus că, din cei 1.400 de angajaţi, cei mai mulţi lucrează cu tinerii şi copiii aflaţi într-o situaţie limită. Anchetele sociale sunt făcute de aceşti salariaţi, starea unui copil aflat într-o situaţie disperată este evaluată de aceiaşi angajaţi, care, trebuie recunoscut, nu sunt foarte mulţumiţi că salariile le-au scăzut vertiginos. Mulţi dintre ei pleacă acasă cu sume sub 500 de lei pentru că au datorii care li se opresc pe statul de plată. Directorul acestei instituţii, Manon Cristoloveanu, a recunoscut că starea de spirit printre angajaţi nu este deloc foarte comodă, cu atât mai mult cu cât alţi bugetari nu sunt în aceeaşi situaţie. "Starea aceasta este generată şi de faptul că unii sunt mai bugetari decât alţii. Eu nu pot vorbi în numele altor angajaţi, dar îmi dau exemplu salariul meu. Ca director al acestei instituţii semnez pentru zeci de milioane de euro, iar salariul meu este de 22 de milioane de lei vechi", a conchis şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Manon Cristoloveanu.

Toţi în aceeaşi oală a crizei

Deşi sunt nemulţumiţi, cei mai mulţi nu şi-au dorit să le apară numele la ziar, în schimb au fost de acord să ne spună cât câştigă acum. Un psiholog care este în sistem de zece ani de zile câştiga 870 de lei, iar acum încasează 500 de lei. Un asistent social cu 20 de ani de vechime, dintre care doar zece în sistem, câştiga 1.100 lei, iar acum pleacă acasă cu 700 de lei. Un asistent social cu studii medii care are 15 ani de vechime încasa 900 de lei, iar acum 640 de lei pe lună. Un şef de serviciu, care are 40 de oameni în subordine şi responsabilităţi pe măsură, lua 2.500 de lei, iar acum merge acasă cu 2.000 de lei. În centre situaţia este la fel: un şef de centru cu studii superioare, cu 22 de ani vechime, dintre care zece în sistemul de protecţie, lua 1.400 de lei, iar acum încasează 900 de lei. Tot aici există angajaţi care pleacă acasă cu sume mai mici de 500 de lei. Reamintim că numai în grija asistenţilor maternali sunt 800 de copii, fără să mai vorbim de cei care sunt monitorizaţi. Cristoloveanu a dat asigurări însă că pentru aceştia s-au luat toate măsurile pentru a avea hrană, hăinuţe şi rechizite.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Social&articol=7

Posted

Scad veniturile bugetarilor gălăţeni

Presa centrală comenteaza pe seama efectelor negative produse de Legea salarizării unice printre bugetari, observând că, în unele cazuri, veniturile unor bugetari au scăzut chiar şi cu câte 400 de lei. Şi mulţi dintre bugetarii gălăţeni au primit salariile pe luna ianuarie mai mici decât au fost în decembrie anul trecut.

Legea unică a salarizării, care, potrivit declaraţiilor primului-ministru, nu trebuia să afecteze veniturile bugetarilor, a făcut-o, totuşi, prin reducerea sporurilor, primelor şi altor facilităţi. Am încercat să aflăm cum stau lucrurile în instituţiile gălăţene.

La Prefectură, tot pe loc

Veniturile salariaţilor din Prefectura Galaţi nu s-au modificat. „Noi am fost întotdeauna mai săraci: nu avem sporuri, nici salarii de merit, deci n-am avut ce tăia”, ne-a spus ieri purtătoarea de cuvânt a Prefecturii, Petrica Paţilea.

Sporuri dispărute la CJ

Din surse ale Consiliului Judeţului, am aflat că aici veniturile bugetarilor au fost afectate, pentru că au dispărut o serie de sporuri şi premieri. Astfel, veniturile pe luna ianuarie au fost cu 15, până la 20 la sută mai mici.

La Primărie, venituri reduse cu 35 la sută

Legea unică a salarizarii a făcut ca, „în medie”, salariile angajaţilor din Primăria municipiului Galaţi să scadă cu 35 la sută, a declarat purtătoarea de cuvânt a primăriei, Nicoleta Manole. „Salariile sunt mai mici cu 35 la sută faţă de cele primite în decembrie din cauza faptului că nu se mai acordă anumite sporuri. Este vorba despre sporul pentru condiţii vătămătoare de lucru, sporul de arhivă şi sporul de calculator. Pentru corecta informare însă, trebuie precizat că aceste sporuri încă mai sunt primite de anumiţi angajaţi, însă nu de toţi cei care le primeau şi anul trecut”, a mai declarat Nicoleta Manole. Precizăm că sporul de condiţii vătămătoare a fost stabilit, în Primărie, la 10 la sută (el este de maxim 15 la sută, potrivit legii), sporul de arhivă – 15 la sută, iar sporul de calculator – 15 la sută. Pentru a încadra un maxim şi un minim al „tăierilor salariale”, se poate spune că există angajaţi din Primărie cărora li s-au redus veniturile chiar cu 40 la sută (dacă anul trecut încasau toate cele trei sporuri, iar în acest an nu mai încasează niciunul), iar alţi angajaţi cărora li s-a redus cu doar 10 la sută.

Nu trebuie uitat însă un lucru: în Primărie sunt angajaţi pe care, teoretic, legea unică a salarizării nu îi va lăsa cu mai puţini bani în buzunar. Din contră, pentru 87 de funcţionari, lucrurile stau tocmai pe dos. Este vorba despre acei angajaţi din cadrul Primăriei municipiului Galaţi care au câştigat în instanţă dreptul de a primi, retroactiv, pe şase ani, două sporuri. Este vorba despre sporul de treaptă (25 la sută) şi sporul postului (25 la sută), sporuri care nu au fost acordate de primărie în perioada 1 ianuarie 2004- 11 noiembrie 2009. Potrivit lui Marcel Gurzu, liderul Sindicatul Funcţionarilor Publici din Aparatul Propriu de Specialitate a Primăriei municipiului Galaţi (sindicatul care a cerut şi câştigat în instanţă aceste sporuri), în total, Primăria trebuie să plătească către cei 87 de funcţionari circa 1,8 milioane lei, în trei tranşe, respectiv, în 2010 – 34 la sută din sumă, 2011 – 33 la sută şi 2012 – 33 la sută. „Mai sunt şi alţi funcţionari care au solicitat, în instanţă, acordarea acestor sporuri, însă în cazul lor, instanţa încă nu s-a pronunţat”, a mai declarat Marcel Gurzu.

Magistraţii câştigă mai mulţi bani

Judecătorii au protestat anul trecut aproape o lună, unul dintre motive fiind şi legea salarizării unice. Acum, când se aplică această lege, judecătorii nu se pot plânge de calculul salariului. Cum îşi primesc magistraţii banii ne-a explicat doamna Diana Oancea, preşedinta Judecătoriei Galaţi: „Nu luăm mai puţini bani, ci un pic mai mulţi. Ordonanţa Guvernului spune că salariile sunt îngheţate la nivelul celor din decembrie 2009. Astfel, se calculează salariul pe noua grilă, iar ca să se păstreze, aşa cum spune ordonanţa, salariul din decembrie 2009, se acordă nişte indemnizaţii fixe. Nouă ni s-au recunoscut, începând din acest an, şi sporurile câştigate prin sentinţe judecătoreşti. Astfel că, începând cu luna ianuarie, luăm puţin mai mulţi bani”. Aşadar, judecătorii au acelaşi salariu ca în decembrie 2009 la care se adaugă şi sporurile câştigate în instanţă. Concret, un judecător stagiar lua la finele anului trecut în jur de 2.300 de lei. Acum, după noua lege şi cu sporurile aferente, acelaşi judecător stagiar câştigă în jur de 3.000 de lei. Adică, mai mult cu 700 de lei. Chiar că nu au, momentan, motive să se plângă de noua lege. „La noi e mai bine acum, dar trebuie să fim realişti. Acesta va fi salariul nostru până în 2015. Noi nu vom mai avea parte de niciun leu în plus până atunci. Dacă un stagiar câştigă acum 3000 de lei, aceeaşi sumă o va avea şi în 2015”, ne-a explicat Diana Oancea.

Poliţiştii iau aceiaşi bani ca în decembrie

Îi afectează sau nu pe poliţiştii gălăţeni implementarea noii Legi a salarizării unice? Şi dacă da, cum se va reflecta acest lucru la următoarea retragere de fonduri de la bancomat – acestea sunt întrebările adresate lui Daniel Mergean, adjunctul comandantului I.P.J. Galaţi. Răspunsul vine scurt şi la obiect: „Se menţine grila de salarizare din luna decembrie. Poliţiştii vor lua aceeaşi bani ca în decembrie. Nu pot preciza câţi, salariile fiind confidenţiale”.

Poliţiştii comunitari: fără norma de hrană şi fără salariul de merit

„Salariile nici nu scad, nici nu se măresc”, explică directorul Cristian Gâscă, de la Poliţia Comunitară Galaţi. „Dar oamenii nu îşi vor mai lua norma de hrană, care era în valoare de 10 lei pe zi. Deci în jur de 200 de lei pe lună. De asemenea, nu se mai acordă salariul de merit”. Lucrurile nu se opresc aici însă: „Am putea da în judecată Ordonanţa numărul 1, pentru că se prevede că vom avea aceleaşi venituri, când clar nu mai rămân aceleaşi”, încheie directorul.

Fără schimbări radicale la CJAAS şi ITM

„În afara salariului reglementat de lege, noi mai avem doar două sporuri, cel de vechime şi cel de conducere, acolo unde este cazul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, Greta Ioniţă. Şi cum o instituţie nu poate fi alcătuită numai din şefi de birou, de departament sau din directori, înţelegem că sumele dislocate de la buget pentru plata acestor funcţionari publici nu s-au modificat radical faţă de anul trecut.

ITM nu avea sporuri

Detalii despre situaţia de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi ne-a oferit directorul-coordonator Ionel Petrea. „Noi nu avem sporuri. Era cel de vechime, care a fost introdus în salariul de bază şi atât. Deci nu sunt modificări, în acest sens”, a precizat directorul ITM.

Lefuri modificate la AJPS

„La nivelul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Galaţi nu s-au înregistrat modificări de venit. Salariile noastre sunt reglementate de Legea 330/2009, iar singurul spor pe care îl avem este cel de vechime, reglementat de asemenea prin lege”, a precizat directorul-coordonator al AJPS, Olimpia Ralea.

http://www.viata-libera.ro/articol-Salariile_inghetate_se_topesc_2.html

Posted

Veniturile universitarilor nu scad

* Potrivit rectorului Universităţii „Dunărea de Jos”, Viorel Mînzu, nu se mai dau salarii şi gradaţii de merit, însă acestea oricum aveau un caracter temporar * Sporul de doctorat a fost trecut la capitolul „compensaţii tranzitorii” *

Legea unică a salarizării sistemului bugetar nu produce decât foarte mici efecte în veniturile universitarilor gălăţeni. Potrivit conducerii Universităţii „Dunărea de Jos”, pentru luna ianuarie 2010 nu s-au înregistrat scăderi de salarii. „Salariul de bază nu a suferit nicio modificare, în general veniturile în instituţia noastră se menţin la acelaşi nivel ca şi în lunile anterioare. E drept, sunt câteva sporuri care s-au tăiat. Este vorba despre gradaţia de merit şi salariul de merit, însă nu se poate spune că acestea au dispărut ca urmare a aplicării noii legi. Aceste gradaţii oricum aveau un caracter temporar şi cine le-a luat până acum putea să nu le mai ia de acum încolo”, a declarat rectorul universităţii, prof. dr. Viorel Mînzu.

În ce priveşte sporul de doctorat de 15 la sută, la Universitatea „Dunărea de Jos” acesta nu a fost eliminat. Cel puţin nu deocamdată. „Sporul de doctorat a fost trecut la un capitol special, care se numeşte ˝compensaţii tranzitorii˝. Aşadar, cine l-a luat până acum îl va lua şi anul acesta. Doar cei care îşi vor lua doctoratul de acum încolo nu vor mai beneficia de acest spor. De asemenea, cei 15 la sută vor dispărea abia din 2011 la toată lumea. Abia peste un an se va putea spune că nu va mai exista sporul de doctorat”, a mai spus rectorul Viorel Mînzu.

http://www.viata-libera.ro/articol-Veniturile_universitarilor_nu_scad_2.html

  • 2 weeks later...
Posted

Sporuri preferenţiale pentru directori

» Directorii Teatrului Dramatic, Muzical si de Papusi din Galati vor incasa, in continuare, spor de fidelitate, spor de suprasolicitare nervoasa si spor de conditii grele » In tot acest timp, functionarii din primarie se plang ca le-au fost micsorate cu o treime salariile. Acestea ajung, in lipsa sporurilor, la cateva sute de lei.

Functionarii din Primaria galati au incasat pentru ianuarie salarii cu pana la 35% mai mici, unii plangandu-se ca au ajuns la un salariu net de 630 lei, cu care nu se pot descurca. "Pentru cei din primarie, salariul pe luna ianuarie a fost semnificativ mai mic decat in lunile anterioare. Sunt cazuri in care salariul pe ianuarie a fost cu 35% mai mic. Aceasta diminuare a avut loc ca urmare a anularii acordarii unor sporuri", a declarat viceprimarul Nicusor Ciumacenco. Unii dintre salariatii care lucreaza cu aparatura care emite unde electromagnetice, mai primesc un fel de spor pentru conditii vatamatoare de 10%, inclus in suma compensatorie care, potrivit art. 5 al Ordonantei 1/2010, le va fi platita pana in decembrie 2010. Dar chiar si in aceste conditii salariile lor au fost mai mici.

Salariu de 6.489 lei

Cu toate acestea, criza nu a micsorat salariile unor "bugetari de lux". In timp ce functionarii primariei raman fara sporuri, alti angajati ai municipalitatii si le pastreaza. Este vorba de directorul Teatrului Muzical, Florin Melinte, directorul Teatrului Dramatic, Vlad Vasiliu, si directorul Teatrului de Papusi, Stelian Stancu. Fiecare dintre ei are un salariu de 6.489 lei. Salariul de incadrare al unui director de teatru era de 1.820 lei, dar gratie sporurilor votate in octombrie 2009 de Consiliul Municipal, cei trei au ajuns la salarii brute de 3,5 ori mai mari. Pe langa indemnizatia de conducere si sporul de vechime, li s-au acordat spor de fidelitate de 15%, spor de suprasolicitare nervoasa de 35%, spor de conditii grele 15%, iar in cazul unuia, si spor de doctorat, de 15%. Astfel, salariile celor trei, Melinte, Vasiliu si Stancu, au ajuns la 6.489 lei. L-am intrebat pe primarul Galatiului daca, in conditiile reducerii cheltuelilor salariale in institutiile bugetare, nu ar fi normal ca municipalitatea sa anuleze si sporurile celor trei directori. Mai ales ca "fidelitatea", "suprasolicitarea nervoasa" si "conditiile grele" sunt recompensate si prin indemnizatia de conducere. Raspunsul primarului Dumitru Nicolae a fost evaziv: "Daca asta-i fericirea voastra, sa-i moara capra vecinului...".

Sporurile de altadata

Functionarele din Primaria Galati care lucreaza cu publicul incasau un "spor de stres si suprasolicitare nervoasa" de 15% si 15% "spor de amabilitate". Functionara de la ghiseu primea 30% pentru a fi amabila cu "angajatorul" sau, contribuabilul care prin impozite ii plateste salariul. Functionarii mai primeau "sporul pentru pentru persoanele care lucreaza la aparatele de multiplicat", de 15% si "sporul pentru persoanele care lucreaza cu tehnica de calcul, centrale telefonice si arhiva", tot de 15%. Adica inlocuirea masinii de scris cu calculatorul costa 15%. Un spor de 15% primeau si "salariatii care ar putea fi supusi in exercitarea functiei sau in legatura cu aceasta la violente, amenintari, calomnii, desemnati prin dispozitie a primarului". si acestea sunt numai cateva exemple. Un consilier principal 1 in Primaria Galati a ajuns anul trecut la un salariu anual de 74.500 lei, adica 6.208 lei lunar.

http://www.romanialibera.ro/dobrogea/a179043-sporuri-preferentiale-pentru-directori.html

Posted

Spor de iradiere pentru toţi angajaţii Primăriei care lucrează la sediul central

Aplicarea de la 1 ianuarie a legii unice de salarizare nu a întârziat să îşi producă efectele şi în ceea ce priveşte angajaţii Primăriei Galaţi, cărora li s-au redus veniturile de la începutul anului, ca urmare a faptului că nu le mai sunt acordate unele sporuri. Diminuarea câştigurilor a stârnit nemulţumiri în rândul angajaţilor din administraţia publică locală, atât a celor care se află în slujba contribuabililor gălăţeni, cât şi a celor care lucrează în administraţiile publice locale din întreaga ţară. Întrebat, în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri, care este salariul mediu în cadrul Primăriei Galaţi, primarul Dumitru Nicolae a spus că nu poate oferi această înformaţie, dar că se va interesa şi o va face publică.

200 de persoane primesc sporul pentru condiţii vătămătoare

În ceea ce priveşte unele categorii de sporuri pe care angajaţii municipalităţii nu le mai primesc începând din acest an, dar de care beneficiau anul trecut, edilul urbei a exemplificat cu două dintre acestea, şi anume sporul pentru îmbrăcăminte şi sporul de hrană. "Sporul de îmbrăcăminte era de 10 milioane de lei vechi şi era acordat pentru ca un angajat al Primăriei să îşi cumpere haine, ceea ce făcea să fie îmbrăcat aşa cum trebuie atunci când vine la serviciu şi să aibă o imagine corespunzătoare. Cât despre sporul de hrană, era vorba de o sumă reprezentând contravaloarea tichetelor de masă", a explicat primarul Dumitru Nicolae. Dacă cele două sporuri au dispărut de la 1 ianuarie, nu acelaşi lucru se poate spune în cazul altor sporuri, care încă se acordă anul acesta unora dintre angajaţii municipalităţii, fiind vorba aici de sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă şi sporul de calculator. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole, sporul de condiţii vătămătoare este de 10% din valoarea salariului şi este acordat celor care muncesc în locuri de muncă unde există surse de iradiere. Cât despre numărul angajaţilor care beneficiază de acest spor deoarece lucrează în locuri de muncă unde există surse de radiaţii, edilul şef al ubei a spus că este vorba de toţi salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în clădirea de pe strada Domnească. "Toţi cei care lucrează în această clădire (n. r. - sediul central al Primăriei), şi sunt în jur de 200 de persoane, primesc spor pentru condiţii vătămătoare de muncă", a explicat Dumitru Nicolae. În ceea ce priveşte sporul pentru utilizarea calculatorului, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, a explicat în cadrul conferinţei de presă că este de 15% din salariu şi nu este acordat tuturor salariaţilor, fără să poată însă prezenta un număr estimativ al celor care îl primesc.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Eveniment&articol=2

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.