dcp100168 Posted March 11, 2008 Posted March 11, 2008 20 de profesori sancţionaţi la tezele cu subiect unicPeste 180 de profesori evaluatori şi asistenţi au fost sancţionaţi cu retragerea dreptului de a mai participa în această calitate la tezele cu subiect unic pentru o perioadă între unu şi trei ani, din cauza unor nereguli privind aplicarea baremului, corectare superficială sau favorizarea fraudării. Consilierul ministrului Educaţiei, Mihaela Suciu, a declarat, marţi, că 134 de profesori evaluatori au fost sancţionaţi pentru aplicarea subiectivă a baremului, corectare cu superfiicialitate şi dezinteres faţă de activitatea de evaluare prin tezele cu subiect unic. Cei mai mulţi profesori evaluatori sancţionaţi au fost înregistraţi în judeţele Galaţi (20), Dolj (17), Suceava (16), Neamţ (12), Covasna şi Gorj (câte zece), în alte 12 judeţe fiind sancţionaţi între doi şi opt profesori. De asemenea, au mai fost sancţionaţi 48 de profesori asistenţi, pentru nerespectarea prevederilor din metodologie privind asigurarea corectitudinii derulării tezelor cu subeict unic, favorizarea frudării examenului, cât şi pentru neglijenţă în activitatea de supraveghere a elevilor în timpul tezelor. Profesorii au fost sancţionaţi cu retragerea dreptului de a fi evaluatori sau asistenţi pe o perioadă între unu şi trei ani. "În conformitate cu prevederile din metodologia de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic, Comisia Naţională şi comisiile judeţene au demarat activitatea de reevaluare, prin sondaj a unui număr de teze, în vederea realizării unei note de fundamentare pentru derularea cursurilor de formare pentru profesorii evaluatori, precum şi pentru aplicarea propunerilor de modificări în metodologia pentru anul şcolar 2008-2009, care să elimine disfuncţionalităţile semnalate", a mai spus Suciu.
Recommended Posts