Jump to content

A vrut să îşi ia viaţa pentru că nu avea serviciu


Recommended Posts

Posted

A vrut să îşi ia viaţa pentru că nu avea serviciu

Veronica Andrişoi, o femeie de 36 de ani din localitatea Tuluceşti, dată afară vara trecută de la CFR unde curăţa vagoane, s-a spânzurat în copacul din curte. Era cât pe ce să moară numai că a fost descoperită de soţul alertat că femeia stătea prea mult prin curte. "Era cu laţul de gât în copac. Întâi m-am speriat un pic era aşa macabru totul, dar mi-am revenit. Am dat-o jos şi i-am suflat în gură şi am masat-o pe piept până a început să respire", povesteşte Ştefan Andreşoiu, bărbatul femeii. Veronica Andrişoi e acum la Spitalul de Urgenţă la Secţia de Neurochirurgie. Femeia era de ceva vreme supărată că stătea, într-un fel, în pensia soţului iar ea nu mai găsea nici măcar să muncească cu ziua. "Nu am bani, nu mai am unde munci din vară de când m-au disponibilizat de al CFR Salubrizare. De aia am vrut să mor", spunea femeia, mama a unui copil de 7 ani şi a altuia de 16. Şi-a revenit aproape în totalitate, doar urmele de pe gât îi amintesc ce a vrut să facă. Femeia va fi transferată pentru consiliere la Spitalul de Psihiatrie.

"Ieri, înainte să se spânzure, am văzut la ea fata de la magazinul din centru. Îi cerea banii. Avea 300 de lei datorie, numai pentru mâncare luată pe datorie", spunea Sofia Andreşoiu, o vecină a victimei. Femeia mai avea de dat, tot pentru mâncare, încă 100 de lei la alt magazin. Vânzătoarea de aici spunea că nu îi pasă de banii pe care îi datorează Veronica şi vrea doar ca femeia să se facă bine. Este sigură că îi va înapoia banii. Nicula Moise, fostul şef al femeii, spune că era o muncitoare bună, dar asta e. Criza... Ştefan Andreşoiu, soţul femeii, spune că el crede că dacă soţia lui nu trebuia să se opereze în primăvară şi a trebuit să stea în concediu în vară poate nu era dată afară.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Eveniment&articol=5

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.