dcp100168 Posted February 28, 2010 Posted February 28, 2010 Se reiau promovările la CombinatMuncitorii din Combinat, care prezintă aproximativ jumătate din numărul de salariaţi, vor putea avea venituri mai mari deoarece vor putea susţine examene de promovare pentru a obţine o categorie de muncă sau o treaptă superioară. Promovarea unei părţi de personal a fost convenită în cadrul discuţiilor care s-au purtat în ultimele zile între conducerea Direcţiei de Resurse Umane şi reprezentanţii sindicatelor de la oţelării, furnale şi respectiv laminoare, întâlnirile urmând să continue şi în cazul celorlalte uzine. În cadrul celor trei întâlniri care s-au desfăşurat până acum, sindicaliştii au prezentat principalele nemulţumiri ale angajaţilor, care sunt legate în primul rând de salariile mici, apoi de acordarea sporurilor în mod incorect în anumite cazuri şi deficitul de personal. Potrivit declaraţiei liderului Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor (SSM), Gheorghe Tiber, reprezentanţii conducerii Direcţiei de Resurse Umane au informat că promovarea personalului va începe în cursul lunii martie, urmând să se facă comisii de examinare din care vor face parte şi reprezentanţii sindicatelor."În condiţiile în care veniturile siderurgiştilor nu au crescut, lucru pe care sindicatele l-au sesizat, s-a convenit împreună cu cei din conducerea Direcţiei de Resurse Umane să se facă promovarea muncitorilor, ceea ce o considerăm o măsură bună deoarece acest lucru va aduce mai mulţi bani oamenilor. Ultima promovare a avut loc în anul 2008, când aproape jumătate dintre salariaţi au susţinut examene pentru obţinerea unei categorii de muncă superioare, şi acest lucru s-a întâmplat după greva făcută de Solidaritatea", susţine Tiber.Liderul Sindicatului Metalurgistul, Nelu Macovei, ne-a declarat că s-a convenit, de principiu, să se facă promovări de personal, urmând ca în perioada următoare să se stabilească criteriile precum şi care categorii de salariaţi vor susţine examenele. "Sindicatele au ridicat problema salariilor scăzute şi că trebuie luate măsuri pentru creşterea veniturilor angajaţilor", ne-a mai declarat Macovei."Conducerea Departamentului de Resurse Umane a ArcelorMittal Galaţi derulează o campanie de întâlniri succesive cu reprezentanţii salariaţilor din segmentele de producţie. Întâlnirile au ca scop evaluarea nevoilor pentru îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă, a condiţiilor de lucru şi comunicării cu lucrătorii. În timpul acestor întâlniri, reprezentanţii companiei au apreciat pozitiv spijinul acordat de muncitori pe timpul crizei dificile peste care încă nu am trecut şi au dat asigurări că se iau cele mai bune măsuri pentru a depăşi cu bine dificultăţile. Răspunzând unor întrebări legate de creşterile salariale pentru anul 2010, oficialii companiei au reiterat faptul că există un Contract Colectiv de Muncă în vigoare, document care asigură o creştere a câştigurilor totale. În acelaşi timp, confirmăm intenţia de a continua şi de a accelera, în comparaţie cu anul trecut, ritmul de promovări interne pentru muncitori", a declarat purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu.http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Economic&articol=8
gabi R Posted May 15, 2010 Posted May 15, 2010 asta trebuia de mult facuta ,pacat de oamenii care muncesc acolo.INCA MAI AVEM PROFESIONISTI care muncesc pe bani putini.Nu s-au mai marit salariile din 2008 dar pretentiile au crescut deci domnilor "FRANCEZI"faceti ceva si ptr.boul care trage sa va faca voua profit.
dcp100168 Posted June 4, 2010 Author Posted June 4, 2010 Examenele de promovare de la ArcelorMittal Galaţi s-au încheiatExamenele pentru promovarea salariaţilor de la ArcelorMittal Galaţi au luat sfârşit. Cu toate acestea, procedurile referitoare la promovarea efectivă se vor încheia în ultima parte a acestei luni. Potrivit reprezentanţilor combinatului siderurgic, trebuie îndeplinite anumite etape care fac referire la afişarea rezultatelor şi, eventual, la contestarea acestora. Reamintim că aceste promovări au fost anunţate ca fiind o metodă de creştere ale veniturilor unora dintre angajaţi. Promovările pentru salariaţii de la Combinat au fost deblocate la începutul acestui an.http://www.viata-libera.ro/articol-ArcelorMittal_Galati_Examenele_de_promovare_s-au_incheiat_2.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now