Jump to content

Recommended Posts

Posted

Buget local mai mic în 2010

Bugetul local al municipiului Galaţi va fi în acest an cu 20% mai mic faţă de cel din anul 2009, a anunţat, marţi, primarul Dumitru Nicolae. Potrivit edilului, valoarea bugetului municipal va fi de aproximativ 649 de milioane de lei. Bugetul cuprinde următoarele: bugetul local care este de 438 de milioane de lei, veniturile proprii - 51,9 milioane de lei, extrabugetul - 36,8 milioane de lei, fondul de rulment - 17,3 milioane de lei, creditul extern - 58,9 milioane de lei, fondurile externe normale - 46,5 milioane de lei', a spus Nicolae.

Edilul a precizat că, practic, de la stat Primăria Galaţi ar urma să primească cele 36,8 milioane de lei care reprezintă subvenţii şi alte ajutoare. În ceea ce priveşte creditul de 58,9 milioane de lei pe care municipalitatea intenţionează să îl contracteze, primarul Dumitru Nicolae a spus că aceşti bani vor fi folosiţi pentru reparaţia acelor străzi unde s-au executat lucrări în cadrul programului ISPA.

Bugetul local al municipiului Galaţi urmează să fie supus spre aprobare în şedinţa de Consiliul Local programată pentru data de 11 martie, transmite agerpres.

Anul trecut, bugetul local a fost de aproximativ 666 de milioane de lei.

http://radioiasi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=7427&Itemid=28

  • 2 weeks later...
Posted

S-a aprobat bugetul local al municipiului Galaţi

Consilierii locali au aprobat joi bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe anul 2010. Acesta este în cuantum de aproximativ 647 de milioane de lei, cu circa 10 la sută mai mic faţă de anul trecut.

Bugetul local de venituri şi cheltuieli pentru 2010 este de aproximativ 440 de milioane de lei în care sunt cuprinse venituri proprii de 287.488,0 mii lei, sume defalcate din T.V.A. de 129.619,0 mii lei, subvenţii de la bugetul de stat de 19.885,0 mii lei, iar sume FEN postaderare de 3.295,0 mii lei. Pe de altă parte, bugetul din fonduri externe nerambursabile este de 46.528,0 mii lei, bugetul din venituri proprii şi subvenţii 47.720,0 mii lei, bugetul din venituri extrabugetare 36.858,0 mii lei, bugetul din venituri în afara bugetului local 18.124,0 mii lei, iar bugetul din credite externe 58.000,0 mii lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului local acestea sunt tot în sumă de 440 de milioane de lei. Spre exemplu, din aceşti bani, administraţia locală va avea 22.756,0 mii lei pentru cheltuielile de personal fiind vorba despre suma este de 17.650,0 mii lei, pentru cheltuielile materiale sunt alocaţi 3.200,0 mii lei, iar pentru investiţii 1.906,0 mii lei.

La învăţământ vor ajunge 144.026,0 mii lei. Cea mai mare finanţare la acest capitol de cheltuieli o reprezintă cheltuielile cu personalul 118.098,0 mii lei. Cheltuielile materiale sunt în sumă de 18.650 mii lei cu 890,0 mii lei mai puţin decât anul 2009.

În ceea ce priveşte capitolul sănătate este vorba despre suma de 17.237,0 mii lei, din care 7.724,0 mii lei va fi pentru spitalele arondate municipiului Galaţi pentru asigurarea cheltuielilor de întreţinere, cheltuielile cu reparaţiile şi diverse investiţii, iar suma de 9.219,0 mii lei este pentru finanţarea proiectului "Modernizarea Spitalului de copii Galaţi".

Pentru cultură, recreere şi religie este vorba despre suma de 29.256,0 mii lei, iar pentru asigurări şi asistenţă socială este prevăzută suma de 30.687,0 mii lei. Sunt doar câteva dintre sumele din bugetul pentru acest an.

http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Economic&articol=12

Posted

Bugetul pe 2010 va fi cu 10% mai mic faţă de 2009. Banii ajung doar până în octombrie

Consilierii locali au aprobat bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe anul 2010. Acesta este în cuantum de aproximativ 647 de milioane de lei, cu 10 la sută mai mic faţă de anul trecut. Conform directorului economic al Primăriei Galaţi, Doina Stamate, banii nu vor ajunge decât până în luna octombrie.

Bugetul local de venituri şi cheltuieli pentru 2010 este de aproximativ 440 de milioane de lei în care sunt cuprinse venituri proprii de 287.488,0 mii lei, sume defalcate din T.V.A. de 129.619,0 mii lei, subvenţii de la bugetul de stat de 19.885,0 mii lei, iar sume FEN post-aderare de 3.295,0 mii lei. Bugetul din fonduri externe nerambursabile este de 46.528,0 mii lei, bugetul din venituri proprii şi subvenţii 47.720,0 mii lei, bugetul din venituri extrabugetare 36.858,0 mii lei, bugetul din venituri în afara bugetului local este de 18.124,0 mii lei, iar bugetul din credite externe este de 58.000,0 mii lei.

Cheltuielile bugetului local acestea sunt tot în sumă de 440 de milioane de lei. Spre exemplu, din aceşti bani, administraţia locală va avea 22.756,0 mii lei pentru cheltuielile de personal fiind vorba despre suma este de 17.650,0 mii lei, pentru cheltuielile materiale sunt alocaţi 3.200,0 mii lei, iar pentru investiţii doar 1.906,0 mii lei.

La învăţământ vor ajunge 144.026,0 mii lei. Cea mai mare finanţare la acest capitol de cheltuieli o reprezintă cheltuielile cu personalul 118.098,0 mii lei. Cheltuielile materiale sunt în sumă de 18.650 mii lei cu 890,0 mii lei mai puţin decât anul 2009. Pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă este propusă suma de 1.673,0 mii lei, asistenţă socială şi burse - 685,0 mii lei, iar pentru investiţii suma propusă este de 4.920,0 mii lei.

În ceea ce priveşte capitolul sănătate este vorba despre suma de 17.237,0 mii lei, din care 7.724,0 mii lei va fi pentru spitalele arondate municipiului Galaţi pentru asigurarea cheltuielilor de întreţinere, cheltuielile cu reparaţiile şi diverse investiţii, iar suma de 9.219,0 mii lei este pentru finanţarea proiectului "Modernizarea Spitalului de copii Galaţi".

Pentru cultură, recreere şi religie s-a repartizat 29.256,0 mii lei. Suma de 1.855,0 mii lei este pentru asigurarea cheltuielilor cu zone verzi si locuri de joacă în municipiul Galaţi pe anul 2010. Suma de 16.661,0 mii lei este pentru subvenţionarea cheltuielilor pentru cele trei teatre şi SP ADP, astfel: Teatrul Muzical va primi 7.300 mii lei; Teatrul Dramatic - 2.969 mii lei; Teatrul de Papuşi -1.392 mii lei; SP ADP - 5.000 mii lei

La capitolul Transporturi va ajunge suma 46.364,0 mii lei, din care 9.864,0 mii lei asigură cheltuieli cu reparaţiile curente străzi, conform anexei. Subvenţia pentru transportul public de persoane propusă în anul 2010 este în sumă de 22.000 mii lei.

Pentru proiectul extern „Modernizare str.Basarabiei” este necesară suma de 582,0 mii lei pentru asigurarea prefinanţării proiectului. Pentru creditul luat de la Banca Raiffeisen pentru achiziţia autobuzelor şi troleibuzelor, s-a cuprins suma de 1.680,0 mii lei pentru rambursarea primei rate din împrumutul luat în anul 2008.

Pentru Protecţia mediului s-a repartizat 28.692,0 mii lei. Suma de 6.950,0 mii lei este pentru asigurarea serviciilor de salubrizare şi deszăpezire, suma de 4.893,0 mii lei se transferă pentru constituirea fondurilor aferente împrumuturilor de la Banca Europeană pentru cele două proiecte ISPA: gunoi menajer şi apă canal.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Bugetul_pe_2010_va_fi_cu_10_-_mai_mic_fata_de_2009-_Banii_ajung_doar_pana_in_octombrie_0_223178295.html

Posted

Aici sunt banii dumneavoastră

Bugetul general al municipiului Galaţi pe anul 2010, în sumă de 647.517.000 lei (adică de aproximativ 154.170.000 de euro) nu va ajunge decât până în toamnă. Trebuie spus că veniturile proprii propuse pe anul 2010 sunt cu 10 la sută mai mici decât în anul 2009 şi asta din cauza reducerii cu 15 la sută a impozitului pe clădiri pentru persoane juridice. Iată unde se duc banii municipalităţii.

Sănătate, şcoli, cultură

Învăţământului îi sunt alocate 144.026.000 lei, din care cea mai mare parte o reprezintă cheltuielile cu personalul - 118.098.000 lei, sumă calculată pentru prima dată conform standardelor de cost/elev.

Sănătatea s-a ales cu 17.237.000 lei. Majoritatea banilor din acest capitol bugetar, 9.219.000 lei este rezervată pentru finanţarea proiectului „Modernizarea Spitalului de Copii Galaţi”.

Pentru Cultură, recreere şi religie aleşii au decis că sunt de ajuns 29.256.000 lei, din care 1.855.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu zone verzi şi locuri de joacă.

Nu mai puţin de 16.661.000 lei se duc la subvenţionarea cheltuielilor pentru cele trei teatre şi pentru Serviciul Administrarea Domeniului Public.

Sărăcie

Suma de 7.270.000 lei a fost calculată pentru asigurarea venitului minim garantat, indemnizaţia acordată reprezentanţilor legali ai persoanelor cu handicap, ajutoare acordate tinerilor căsătoriţi şi nou-născuţilor.

Curăţenie şi străzi

Cei 9.864.000 lei asigură, în viziunea aleşilor, cheltuielile cu reparaţiile curente la străzi. Pentru salubrizare şi deszăpezire, CL a stabilit 6.950.000 lei.

Finanţarea cheltuielilor de personal pentru Poliţia Comunitară se va face din 17.275.000 lei.

Începe plata datoriilor

Terminarea investiţiilor pentru cele două proiecte ISPA a impus alocarea a 16.859.000 lei.

Pentru creditul luat de la Banca Raiffeisen pentru achiziţia autobuzelor şi troleibuzelor a fost inclusă suma de 1.680.000 lei necesară rambursării primei rate din împrumutul luat în anul 2008.

http://www.viata-libera.ro/articol-Aici_sunt_banii_dumneavoastra_2.html

  • 4 months later...
Posted

Bugetul Galaţiului, mai subţirel

Nu doar Primăria a devenit mai suplă, ci şi bugetul municipiului Galaţi. „Vinovate” sunt actele normative emise de Cabinetul Boc: celebra OUG 63 privind reducerea personalului administraţiei locale, OUG 55 privind reducerea cheltuielilor materiale cu 20 la sută pentru bunurile şi serviciile programate pentru semestrul 2 din anul 2010 şi Legea 118 privind restabilirea echilibrului financiar care au influenţat negativ veniturile şi cheltuielile oraşului.

La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au fost de acord cu rectificarea bugetului general consolidat al municipiului Galaţi pe anul 2010. Iată de unde şi cu cât s-a strâns cureaua cheltuirii banilor publici:

Pentru că veniturile din bugetul local trebuie să cuprindă strict doar încasările din vânzarea domeniului privat al municipiului Galaţi şi nu estimările, acest capitol bugetar s-a rectificat în minus cu 1.914.000 de lei.

Din cauza OUG 63 privind reducerea de personal şi nu numai, cheltuielile au fost reduse cu 4.065.000 de lei. Pe capitole, cel mai mult au pierdut Cultura - 3.049.000 de lei, Administraţia publică locală - 1.871.000 de lei şi Ordinea publică şi siguranţa circulaţiei – 1.871.000 de lei.

Trebuie precizat că Poliţiei Comunitare i s-a diminuat subvenţia cu suma de 3.960.000 de lei, dar şi cheltuielile cu bunurile şi serviciile. Mai trist este că şi cheltuielile materiale cu bunurile şi serviciile pentru servicii publice (iluminat, gospodărie comunală, reparaţii locuinţe) trebuie reduse cu 1.200.000 de lei.

Capitolul Invăţământ s-a ales cu un minus de 511.000 de lei. Asistenţa socială este şi ea mai săracă decât până acum cu 1.127.000 de lei.

Nici bugetul din surse proprii şi subvenţii nu a scăpat de reduceri. Atât veniturile cât şi cheltuielile totale ale acestui buget au devenit mai mici cu 7.355.000 de lei

În măcelul financiar general, există şi excepţii. Astfel, bugetul din venituri extrabugetare s-a suplimentat cu 14.543.000 de lei. Dintre toate domeniile cu rădăcini în bani publici, singura care a ieşit pe plus este Sănătatea care a primit un avânt financiar de 15.143.000 de lei, prin preluarea de către municipalitate a celor trei spitale: Spitalul de Copii, Spitalul de Psihiatrie şi Maternitatea „Buna Vestire”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Bugetul_Galatiului_mai_subtirel_2.html

  • 11 months later...
Posted

Aici sunt banii dumneavoastră!

Pentru bugetul Galaţiului realizat în 2010 a fost momentul adevărului. Aleşii locali au votat contul anual de execuţie al bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe anul 2010. Primăria a prezentat documentele cu pricina deoarece legea îi obligă pe ordonatorii principali de credite să dea seamă pentru conturile anuale de execuţie a bugetelor.

În ceea ce priveşte veniturile, adică banii colectaţi din impozite, taxe şi celelalte resurse care îşi au rădăcinile în buzunarele noastre, situaţia a fost modestă. Iniţial, autorităţile locale au estimat că veniturile la bugetul local vor fi în sumă de 440.923.000 de lei. Ulterior, realismul şi-a spus cuvântul, bugetul a fost modificat, veniturile fiind diminuate cu 10.054.000 de lei. Dar până la urmă şi prevederile definitive pe 2010 - încasări de 430.869.000 de lei la buget – s-au dovedit a fi prea optimiste. Când au tras linie şi au socotit, autorităţile au găsit veniturile încasate de numai 414,8 milioane de lei, adică 96,3 la sută faţă de ultima lor estimare. De la 440 de milioane – varianta cea mai optimistă – la 414 milioane – varianta realizată, e ceva diferenţă – 26 de milioane de lei!

Potrivit municipalităţii, din impozite şi taxe pe proprietate s-au încasat doar 87 la sută din veniturile estimate. Iar colectările din impozitele pentru mijloace de transport s-au realizat doar în procent de 73 la sută.

Surpriză sau nu, din taxa de habitat şi ecarisaj s-a încasat mai mult decât fusese pronosticat, adică 11.174,1 lei – 101,58 la sută.

În schimb, cheltuielile bugetului local pe anul 2010 au fost aprobate iniţial la 440.923.000 de lei, iar apoi prin rectificare s-au diminuat la suma de 430.869.000 de lei. Din această sumă s-a cheltuit doar 94,5 la sută, adică 407.416.600 de lei. Vestea bună este că execuţia acestui buget s-a încheiat cu un excedent de 7.490.400 de lei, care se regăseşte în fondul de rulment de la bugetul pe 2011.

viata-libera.ro

Posted

1,7 milioane de lei pentru deszăpezire

Ştiu, poate părea cinic să vorbeşti despre deszăpezire la peste 40 de grade Celsius, când se topeşte asfaltul sub picioare, iar aerul pare că se lichefiază. Dar pentru că e vorba de banii noştri, de banii publici de anul trecut, vă prezentăm care au fost cele mai interesante cheltuieli făcute de Primăria municipiului Galaţi.

Aşa cum am mai spus, iniţial, Primăria estimase cheltuielile bugetului local pe anul 2010 la 440.923.000 de lei, apoi a redus „optimismul” la suma de 430 de milioane. În final, municipalitatea a cheltuit doar 407.416.600 de lei. Pentru că nu trebuie să uităm de cei mai trişti şi mai săraci ca noi, anul trecut s-au acordat ajutoare sociale în sumă totală de 5.936.100 de lei. Fundaţiile umanitare au primit 1.242.200 de lei.

Primăria anunţă că în anul 2010 s-au plătit pentru servicii de salubritate suma de 4.120.000 de lei. Serviciile de întreţinere a toaletelor publice au înghiţit de la bugetul local 304.000 de lei. Plăţi în sumă de 7.917.800 de lei au fost efectuate către Serviciul Public „Ecosal” pentru ridicarea gunoiului menajer şi pentru întreţinerea câinilor comunitari strânşi de pe străzi şi duşi la padocuri.

Pentru deszăpezire s-au cheltuit, potrivit autorităţilor. 1.774.000 de lei. La cum s-a circulat pe străzi în iarnă… vă lăsăm să trageţi singuri concluziile. Ţânţarii, omizile şi restul insectelor combătute cu insecticid au necesitat 100.000 de lei.

Ca orice debitor, municipalitatea a plătit comisioane şi dobânzi, care au fost în sumă totală de 4.053.700 de lei pentru creditul luat de la Banca Raiffeisen pentru cele 30 autobuze şi 10 troleibuze ale Transurb, dar şi pentru împrumutul de la Ministerul de Finanţe pentru datoriile SC Apaterm.

Vestea bună este că, la sfârşitul anului 2010, execuţia bugetului local s-a încheiat cu un excedent în sumă de 7.452.400 de lei, excedent care a fost preluat în anul 2011 în fondul de rulment.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.