dcp100168 Posted March 4, 2010 Posted March 4, 2010 Moartea unui gălăţean: Accident stupid sau sinucidere misterioasă?* Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a căzut aseară de la etajul trei al blocului în care locuia, prin geamul de pe casa scării, pe acoperişul intrării în imobil.Tudorie Manolache, în vârstă de 52 de ani, care locuia într-un bloc de pe strada Victor Papilian, din Micro 40, a venit aseară acasă împreuna cu soţia sa şi la un moment dat, acesta a căzut prin geamul scării. Bărbatul s-a zdrobit de copertina de la intrarea în bloc. Echipajul SMURD venit imediat la faţa locului a încercat mai bine de o oră să-l resusciteze, dar fără niciun rezultat. Bărbatul şi-a dat sufletul chiar în maâinile medicilor.Toate astea, după ce l-au coborât cu mare dificultate de pe acoperiş.Vecinii cred că este vorba despre un accident, Tudorie Manolache probabil s-a dezechilibrat şi a căzut de la etaj. Ciudat este faptul că geamul prin care bărbatul căzut este la nivelul genunchilor şi niciunul dintre ei nu-şi poate explica cum de a ajuns acolo. „Eram cu un vecin pe scară, când ela venit acasă cu soţia. Am intrat în casă şi imediat după asta am auzit un zgomot puternic. Ce s-a întâmplat exact nu ştiu. Au venit de undeva, au plecat iar şi apoi s-a întâmplat nenorocirea”, a spus Vasilica Ion, una dintre vecinele de pe scară.În acelaşi timp, o altă vecină spune că geamul respectiv este spart de aproximativ o lună de zile. „Geamul era spart de vreo lună de zile. Nu ştiu cum de a căzut de acolo. Probabil s-a dezechilibrat. Nu pot să-mi dau seama cum s-a întâmplat”, a Luminiţa Miron, o altă vecină.În momentul de faţă poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care bărbatul şi-a pierdut viaţa. Cadavrul bărbatuli a fost transportat la morga Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, pentru efectuarea autopsiei. „Din când în când ghinionul şi stupiditatea unor situaţii formale se întâlnesc. Un domn de 52 de ani, venit acasă împreună cu nevasta, obosit sau mai puţin obosit, a picat pe luminatorul scării, care nu era prevăzut cu plasă. S-au făcut eforturi de resuscitare, dar din păcate sfârşitul a fost de neocolit. Oricum, România este ţara unde poţi pica de pe scară prin geamul de la iluminator. În amterie de inventivitate stăm bine, în materie de securitate stăm foarte prost, deşi am fost o ţară securistă”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, director de imagine al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Moartea_unui_galatean-_Accident_stupid_sau_sinucidere_misterioasa_0_218978507.html
Recommended Posts