Jump to content

Ioan Neniţescu - poetul "simţirii româneşti"


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Ioan Neniţescu - poetul „simţirii româneşti“

Auzim mai mereu, la ceremonii militare, la pomenirea eroilor neamului sau la Ziua Naţională, un imn care conţine versurile „Eroi au fost, eroi sunt încă/ Şi-or fi în neamul românesc“. Deşi ele ne sună cunoscut, în general, puţini dintre noi am putea ghici autorul acestora. Ca multe alte versuri patriotice transpuse pe melodie, aparţin unui poet care toată viaţa şi-a dedicat-o însufleţirii idealurilor poporului român. Numele lui, astăzi aproape uitat - Ioan Neniţescu. Ioan S. Neniţescu a fost unul dintre cei mai înflăcăraţi patrioţi pe care i-a dat naţiunea română de-a lungul vremii. Ca poet, el aparţine perioadei clasice a literatrurii române din secolul al XIX-lea.

S-a născut în târgul Galaţilor, la 11 aprilie 1854, ca al doilea copil al soţilor Ştefan Vasiliu (negustor de pânzeturi fine) şi Elisabeta Zaharia. Numele Neniţescu, care îi va aduce notorietatea în epocă, îl va împrumuta de la unchiul său, monahul Ilarion Neniţă, cel care şi-a pus amprenta asupra vieţii tânărului Ioan. Aceasta o va face şi datorită faptului că noul nume avea reverberaţii latineşti - o modă a vremii.

După studiile primare şi gimnaziale, va urma Şcoala Comercială „Alexandru Ioan I“ din Galaţi, după care continuă cu studii liceale la Iaşi, unde îşi ia bacalaureatul. Pasiunea sa pentru literatură îl fac să se înscrie „ca audient“ la Facultatea de Litere din Iaşi, unde începe să frecventeze asiduu şedinţele Societăţii literare „Junimea“ (1875). Din această perioadă datează şi primele versuri ale lui Ioan Neniţescu, pe care le închină lui V. Alecsandri, mentor spiritual.

Deşi îşi va face debutul publicistic în ziarul „Gardistul civic“ din Galaţi (august 1874), debutul său literar se va întâmpla în revista „Convorbiri literare“ din 1878 cu poeziile „Sfârşitul toamnei“, „Când ceaţa“, „Viorica“. Debutul editorial va veni mai târziu, odată cu volumul de versuri „Flori de primăvară“ (1880), urmat de poemul „Şoimii de la Războieni“ (1882). De asemenea, la şedinţele Junimii va fi printre primii auditori ai poemului eminescian „Luceafărul“, după cum notează Titu Maiorescu în „Însemnările sale zilnice“ din data de 28 octombrie 1882: „Aseară Junimea cu Alecsandri, Zizin, Gane, Beldimanu, Anette, dna. Rosetti, Mite Alduleanu (stud. jur. din Pesta), Caloianu, Hermes-Popescu, J. Cerchez, Jipescu, Chibici, Eminescu, Slavici, Păucescu, Burghele, Neniţescu, în total 23 de persoane. O frumoasă nouă nuvelă a lui Gane pentru Almanahul studenţilor de la Viena, 4 poezii drăguţe de Neniţescu, scrisoarea lui Slavici din Italia, frumosul Luceafăr al lui Eminecu, şlefuit. Apoi Alecsandri a povestit din viaţa sa, în special din Montpellier. Până la ora 1 noaptea. Încântătoare seară“.

În anul 1877, odată cu intrarea României în războiul ruso-turc, studentul Ioan Neniţescu se înrolează voluntar în armata română. Astfel, la 18 august părăseşte casa părintească, scriind poezia „Adio mamei“, subintitulată „Plecând spre câmpul luptei“, în care emoţia plecării de acasă este copleşitoare: „Rămâi cu bine, dragă mamă, azi eu mă rup de l-al tău sân,/ Cu fruntea plină de mândrie, cu pieptul plin de mult senin,/ Mă duc spre Dunărea bătrână, cu fraţii mei să mă-ntâlnesc,/ Şi cu duşmanii ţării mele, mâini piept în piept să mă lovesc./ Iar de e scris să mor, atuncea să nu mă plângi, ci cu mândrie/ Să-ţi aminteşti de fiu-ţi care drept a păşit spre datorie“. Face parte din cadrul Regimentului 13 Dorobanţi, ca sublocotenent, în această calitate luând parte la asediul redutelor Griviţa 1 şi Griviţa 2, în luptele cărora va fi rănit. Pentru faptele de vitejie este decorat cu distincţiile „Steaua României“ şi „Virtutea Militară“.

Poeziile pe care le scrie Neniţescu în timpul războiului („Înalţă-te“, „Invocare“, „Plugar român“, „După 27 august“) zugrăvesc faptele eroice ale soldaţilor români care, însufleţiţi de sentimentul curat al dragostei de ţară, reuşesc să obţină Independenţa multdorită. În acest sens, poeziile lui Ioan Neniţescu se constituie într-un tablou literar al luptelor, care completează, prin cuvânt, picturile celorlalţi „reporteri de război“ - Nicolae Grigorescu sau Carol Pop de Szatmari. Însuşi George Călinescu apreciază „patriotismul înflăcărat“ pe care îl exprimă poetul.

Adânc însetat de cunoaştere, în toamna anului 1878 se înscrie la Facultatea de filozofie şi arte din Berlin. Aici studiază cu mari profesori ca Heller, Lepsius, Lasson şi Herman Grimm, dedicându-se studiului filosofiei, esteticii, pedagogiei, etnografiei, mitologiei antice, istoriei folclorului european etc. Doctoratul şi-l va lua la Leipzig în 1886 cu teza „Die Affectenlehre Spinozaâs“, o lucrare de mare profunzime şi fineţe. De aici, din Gemania, Neniţescu scrie poezia sa „Ţara mea“ - o intensă pledoarie faţă de locurile natale: „Acolo unde-s nalţi stejari/ Şi cât stejarii nalţi îmi cresc/ Flăcăi cu piepturile tari,/ Ce moartea-n faţă o privesc;// Acolo, unde-s stânci şi munţi,/ Şi ca şi munţii nu clintesc/ Voinicii cei cu peri cărunţi/ În dor de ţară strămoşesc;// Şi unde dorul de moşie/ Întotdeauna drept a stat/ Şi bărbăteasca vitejie/ A-mpodobit orice bărbat;// Acolo este ţara mea,/ Şi neamul meu cel românesc!/ Acolo eu să mor aş vrea,/ Acolo vreau eu să trăiesc!// Acolo unde întâlneşti/ Cât ţine ţara-n lung şi-n lat/ Bătrâne urme vitejeşti/ Şi osul celor ce-au luptat;// Şi unde vezi mii de mormane/ Sub care-adânc s-au îngropat/ Mulţime de oştiri duşmane,/ Ce cu robia ne-au cercat;// Acolo este ţara mea/ Şi neamul meu cel românesc!// Acolo eu să mor aş vrea,/ Acolo vreau eu să trăiesc!“

Deşi a scris şi poeme romantice de altă factură, poetul Ioan Neniţescu a rămas în istorie prin versurile patriotice. A mai publicat poeme de inspiraţie istorică, precum „Moartea lui Decebal“, „Mihai Vodă Craioveanul“, „Voievodul Ştefan“, „Spătarul Coman“, „Paul Chinezul“, „La ospăţul Dunării“ etc. Deşi poeziile sale nu poartă amprenta unei inspiraţii de geniu, totuşi ele sclipesc prin idee şi claritatea mesajului. Una dintre cele mai frumoase creaţii ale sale este şi poezia „Pui de lei“, transpusă şi pe muzică, în care sunt evocate virtuţile înaintaşilor: „Eroi au fost,eroi sunt încă/ Şi-or fi în neamul românesc!/ Căci rupţi sunt ca din tare stâncă/ Românii orişiunde cresc.// E viţa noastră făurită/ De doi bărbaţi cu braţe tari/ Şi cu voinţa oţelită,/ Cu minţi deştepte, inimi mari.// Şi unu-i Decebal cel harnic/ Iar celălalt Traian cel drept/ Ei, pentru vatra lor amarnic/ Au dat cu-atâţia duşmani piept.// Şi din aşa părinţi de seamă/ În veci s-or naşte luptători,/ Ce pentru patria lor mamă/ Vor sta ca vrednici următori,// Au fost eroi, şi-or să mai fie,/ Ce-or frânge duşmanii cei răi,/ Din coasta Daciei şi-a Romei/ În veci s-or naşte pui de lei.“

A scris şi teatru, piese dintre care se distinge drama istorică „Radu de la Afumaţi“, în cinci acte (reprezentată pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti la 30 martie 1897). Dar Ioan Neniţescu s-a dovedit a fi şi un cercetător iscusit, precum şi un teolog practic. Pe lângă scrierile enumerate, a mai publicat lucrările „De la românii din Turcia europeană“ (1895) rezultată din expediţia din 1892, în care a studiat viaţa şi obiceiurile românilor din Peninsula Balcanică, şi „Tatăl nostru în câteva istorioare pe înţelesul tuturor“ (1894), carte cu conţinut moral-creştin, destinată uzului didactic.

Pentru activitatea sa literară, la 18 martie 1896 este ales membru corespondent al Academiei Române. Între alte îndeletniciri ale sale se mai numără cele de editor al revistei ştiinţifice, politice, economice şi literare „Ţara nouă“ (1884-1888), profesor de filosofie şi pedagogie la Şcoala Normală de Institutori din Bucureşti (1887), revizor şcolar, deputat de Covurlui (1888), prefect de Constanţa (1888), inspector şcolar al Bucureştiului (1892) şi colaborator la „Convorbiri literare“, „Albina“, „Amicul copiilor“, „Revista nouă“, „Lupta“, „Românul literar“, „Şezătoarea“, „Ziarul presei“.

După o viaţă închinată scrisului şi însufleţirii ideilor patriotice, la 23 februarie 1901, la vârsta de numai 47 de ani, poetul se stinge din viaţă. Profund îndurerat, unul dintre prietenii săi nota în presa vremii: „Cu Neniţescu se stinge una din rarele figuri ale acelor români care ne-au câştigat faima de legendari ospitalieri“ (Ştefan Petică în ziarul „Depeşa“). Întreaga viaţă a lui Neniţescu a fost un imn închinat poporului şi ţării sale, încurajând cu puterea sa valorile acestei naţii. Dincolo de tot ceea ce a redactat el, rămâne viaţa sa trăită asemenea scrisului său vivace, înălţător, sincer şi moral, aşa cum sunt şi versurile dintr-un epitaf pentru unchiul său, călugărul Ilarion: „În moarte nu toţi murim/ Cum în trai nu toţi trăim;/ De vreţi morţi să nu muriţi/ Cătaţi vii ca să trăiţi!“

http://www.ziarullumina.ro/articole;1183;1;34878;0;Ioan-Nenitescu---poetul-simtirii-romanesti.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.