Jump to content

Pirateria din taximetrie îi lasă flămânzi pe transportatorii autorizaţi


Recommended Posts

Posted

Pirateria din taximetrie îi lasă flămânzi pe transportatorii autorizaţi

* Autostopiştii plătesc mult mai puţin la "ia-mă nene"

Zeci, chiar sute de taximetrişti-fantomă le fură aproape zilnic clienţii transportatorilor licenţiaţi. Plătitorii de taxe care rămân fără pasageri cer Poliţiei rutiere să-i sancţioneze pe piraţii şoselelor. După criza economică şi financiară care a afectat serios afacerea transportului de persoane, acum pirateria ar putea da lovitura de graţie acestui sector de activitate. Potrivit spuselor celor de la Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), în Galaţi, sunt sute de personaje care se dau drept transportatori şi îşi oferă serviciile la tarife tentante. Pasagerii nu ştiu însă că acceptându-le îşi pun în pericol viaţa.

Pentru transportatori, asta înseamnă furt de clienţi, ceea ce duce la diminuarea încasărilor, imposibilitatea plăţii dărilor către stat şi, în final, la faliment. „Piraţii nu dau bilete de călătorie, facturi sau bonuri fiscale, nu asigură condiţii adecvate de confort, nu plătesc impozite la stat şi trăiesc bine pe seama neştiinţei oamenilor, dar şi pe seama neimplicării statului", afirmă preşedintele COTAR Galaţi, Silviu Cârlan.

Pe traseul Galaţi - Vânători, există informaţii clare că şase autoturisme fură zilnic clienţii microbuzelor care au licenţe pentru traseele respective. Şoferii acestor maşini îi ademenesc pe clienţi cu preţuri mult mai mici decât cele practicate de transportatorii autorizaţi.

Ne-am convins că aşa este la ieşirea din Galaţi spre Tecuci. În parcarea de la benzinărie, şoferii de maxi-taxi privesc neputiincioşi cum câţiva proprietari de autoturisme „încarcă" clienţii, la o distanţă de nici 20 de metri. „Cel puţin 10 maşini am văzut eu până acum. Sunt şi Dacii vechi, dar am văzut printre ele şi un Opel Astra Caravan, cu numărul GL-07-GRT, dar şi un Logan verde, cu geamuri fumurii. Suntem foarte supăraţi, am cerut ajutorul Poliţiei, dar nu a făcut nimic", spune Valentin Costea, unul dintre şoferii care aşteptau de minute bune să-şi completeze locurile din microbuz pentru o cursă spre Tecuci.

În aceste condiţii, COTAR solicită emiterea unei Hotărâri de Guvern care să extindă prevederile legii 218/2009, cu privire la sancţionarea persoanelor care eefectuează transporturi fără documente legale. „Vrem ca Poliţia rutieră să reţină plăcuţele de înmatriculare şi să le aplice amenzi usturătoare celor care ne fură clienţii", spune vicepreşedintele COTAR, Dinu Cojocaru.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/ALARMANT_-_Pirateria_din_transporturi_ii_lasa_flamanzi_pe_transportatorii_autorizati_0_224977670.html

Posted

Asa, si daca il opreste politia pe ala cu Opel caravan, nu poate sa zica soferul ca se ducea in drumul lui si a facut o fapta buna si a luat moka 3 autostopisti?

Posted

Piraterie în taximetrie: case de marcat măsluite şi dispecerate fantomă

* Unii taximetrişti nu ezită să încalce legea pentru a face bani în plus

Călătoria cu taxiul a devenit un risc. Casele de marcat şi aparatele de taxat sunt măsluite, iar siguranţa călătorului este aproximativă. Taximetria în Galaţi se desfăşoară în prezent pe principiul „cine are mai mult tupeu, rămâne cu clienţii". Dovada este că peste 30 de maşini pirat s-au amplasat strategic în staţiile din Piaţa 30 decembrie, Gară şi trecere BAC. „Circulă cu case de marcat măsluite. Impulsurile sunt primite din alte surse. Sunt persoane fizice autorizate care merg şi cu doi lei pe kilometru, dar sunt unii care încasează şi 2,5 lei pe kilometru. Reacţia Primăriei şi a celor de la Finanţe a fost zero până acum", ne-a declarat preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi (COTAR) din România, Silviu Cârlan.

Acum a apărut o nouă modă: înfiinţarea dispeceratelor fantomă. Se deschid azi, iar peste două zile dispar. Între timp, atrag bună parte din proprietarii care fac taximetrie pe cont propriu, dar nu plătesc taxele la stat. "Nu am nimic cu ei. Este bine că se înfiinţează, dar nu trebuie să cultive ilegalitatea", susţine preşedintele COTAR Galaţi.

În transportul judeţean haiducia a îmbrăcat altă formă. Numeroşi proprietari de maşini mici se aşează în faţa microbuzelor şi le fură călătorii, plecând cu câteva minute înaintea curselor regulate. Guvernul are acum în lucru un proiect de ordonanţă, în baza căreia RAR va putea ridica plăcuţele de înmatriculare şi certificatele maşinilor care nu au licenţă de transport persoane.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Piraterie_in_taximetrie-_case_de_marcat_masluite_si_dispecerate_fantoma_0_229177233.html

Posted

Decât să dea ordonanțe de urgență, mai bine ar vedea transportatorii pe unde-i buba...

Țin minte că odată, am avut treabă prin Șendreni. Nefiind familiarizat cu orarul traseelor, am pierdut mașina spre Galați, la mustață. Peste cinci minute, un proprietar de ARO s-a oferit să ne transporte, pentru un preț modic...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.