Jump to content

Şahul - materie opţională în câteva şcoli din Galaţi


Recommended Posts

Posted

Şahul - materie opţională în câteva şcoli din Galaţi

Începând cu anul şcolar 2010-2011, elevii din patru şcoli generale gălăţene vor putea beneficia de o nouă materie, menită să le dezvolte gândirea şi să le mărească totodată capacitatea de memorare vizuală. Este vorba despre "sportul minţii", şahul, care urmează să fie studiat ca materie opţională începând cu anul şcolar viitor, preluând astfel modelul de la Iaşi, din urmă cu câţiva ani. Astfel, programul "Şahul în şcoală" va fi implementat în parteneriat de către Inspectoratul Şcolar Judeţenean, Direcţia Judeţeană de Sport(DJS) în colaborare cu Federaţia Română de Şah. "Împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean vom demara un program de şah. Vom pune la dispoziţie suportul logistic, împreună cu Federaţia Română de Şah şi Inspectorat, locuri unde elevii să-şi poată desfăşura activitatea în cadrul învăţământului gălăţean. Împreună cu Direcţia Judeţeană de Sport am găsit formule de a organiza cât mai multe cursuri pe plan local şi judeţean", a spus Constantin Dumitriu, preşedintele Federaţiei Române de Şah (FRŞ).

http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Social&articol=1

  • 1 month later...
Posted

Festivalul de şah al liceenilor

* Galaţiul a fost gazda întrecerilor Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar *

Sala Colegiului Naţional „Costache Negri” (care s-a remarcat, şi de această dată, prin strădaniile de iscusit organizator) a găzduit întrecerile finalei pe ţară a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar de şah. Timp de 3 zile, aici s-au întrecut cei mai buni şahişti liceeni din întreaga ţară. Au concurat 40 de băieţi şi 36 de fete – câştigători ai fazelor judeţene. S-au jucat 7 runde, în sistem elveţian. Reprezentanţii Galaţiului s-au clasat pe locul 6 în clasamentele finale. La fete ne-a reprezentat Camelia Măstăcan (elevă la Grupul Şcolar Căi Ferate), iar la băieţi – Robert Daniel Pâsu (de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”).

Iată şi podiumul clasamentelor finale: FETE: 1. Mădălina Anuşca (Braşov), 2. Ruxandra Ilie (Bucureşti), 3. Teodora Berintan (Hunedoara); BĂIEŢI: Robin Dragomirescu (Timiş), 2. Dragoş Corlătescu (Prahova), 3. Ovidiu Chifor (Iaşi).

Festivitatea de premiere a fost efectuată de Doruleţ Resmeriţă, inspector judeţean general şcolar, Constantin Dumitriu, preşedintele F.R. Şah, şi Magdalena Irincu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport. Numeroşii sportivi au fost recompensaţi cu menţiuni, iar cei clasaţi pe podium au primit diplome, cupe şi premii în bani.

Arbitrii concursului au fost doi reprezentanţi de seamă ai şahului românesc: Mihai Tufă (Galaţi) şi Nicolae Doroftei (Brăila).

http://www.viata-libera.ro/articol-Festivalul_de_sah_al_liceenilor_2.html

  • 1 year later...
Posted

În patru şcoli gălăţene se studiază şahul

Europarlamentarul român Iosif Matula a participat în Parlamentul European la prezentarea proiectului Fundaţiei Kasparov, cu privire la introducere a şahului ca disciplină de studiu în şcolile din Uniunea Europeană, încă de la vârste fragede. Proiectul, iniţiat de Fundaţia Kasparov şi Uniunea Europeană a Şahului, vizează sensibilizarea autorităţilor faţă de beneficiile pe care le poate aduce învăţarea acestui sport în şcoală încă din ciclul primar. Proiectul mai urmăreşte elaborarea unei programe de predare a şahului şi tipărirea de materiale didactice pentru toate ţările UE.

Europarlamentarul Iosif Matula, el însuşi jucător de şah, şi-a exprimat aprecierea pentru iniţiativa introducerii acestui sport în şcoli. În acest context, el a lăudat demersul Federaţiei Române de şah, care a organizat în ultimul an şcolar patru centre pilot de predare a şahului în şcolile generale din judeţul Galaţi.

"Susţin iniţiativa Fundaţiei Kasparov, precum şi acţiunile independente organizate în şcolile de pe teritoriul României. Sper ca, în curând, să avem elevi cu o gândire analitică mai bună şi, de ce nu, să putem vorbi de tot mai multe performanţe ale şahiştilor români pe plan internaţional", a declarat Iosif Matula.

romanialibera.ro

  • 2 years later...
Posted

Şahul în şcoli "a intrat în zugzwang"

Autorităţile au decis ca şahul în şcoală să fie predat doar de profesori, numai că în unele judeţe sunt foarte puţini profesori care ştiu şah.

La nivelul judeţului Galaţi au fost selectate 20 de şcoli, zece din mediul urban şi zece din mediul rural, în care să fie predat şahul ca materie opţională.

Potrivit inspectorului şcolar Emilian Pătru, pentru cele 20 de şcoli din judeţul Galaţi există şase profesori specializaţi în predarea şahului. În rest, spune el, cursurile de şah ar urma să fie predate de profesori care ştiu să joace şah la nivel de amator.

Un ordin al ministrului Educaţiei recomanda ca profesorii să ia cursuri de iniţiare în şah de la instructorii de şah, după care dascălii să predea, la rândul lor, copiilor, şahul. Decizia este criticată de specialiştii în şah, care spun că un curs de iniţiere de 2-3 săptămâni nu poate forma un profesor de şah, care să predea, la rândul lui, această materie, care se învaţă în ani de zile.

Totuşi, nici măcar astfel de cursuri de specializare a profesorilor nu s-au organizat în vară, la Galaţi, astfel încât profesorii să fie măcar formal în măsura să predea şahul de pe 15 septembrie. Deşi la nivelul fiecărui judeţ există suficienţi instructori de şah, care activează la cluburile de profil, ei nu pot preda şahul în şcoli pentru că nu deţin certificate psiho-pedagogice.

Aşa că şahul în şcoală pare acum ajuns într-o poziţie de zugzwang - o expresie a şahistilor care descrie situaţia în care jucătorii nu mai au la dispoziţie mutări bune şi orice ar muta ar intra într-o poziţie mai rea.

Şah pe filiera UE

Conform unui ordin al ministrului Educaţiei, de la 15 septembrie, în şcolile din România, la clasele I şi II, se poate preda şahul, ca materie opţională, predarea şahului în şcoli fiind o recomandare a UE încă din 2012.

În baza unui protocol de colaborare încheiat între Federaţia Română de Şah şi Ministerul Educaţiei, la nivelul fiecărui judeţ a fost stabilit un număr de şcoli în care să se deruleze, ca un proiect pilot, predarea şahului.

Aceste şcoli vor primi din partea Federaţiei Române de Şah echipamente complete: tablă magnetică de şah, piese, ceas de şah, manuale, caiete speciale.

romania-actualitati.ro
 

Posted

Ce cretini.. gratie noii abordari a UE, in curand vom avea sahisti analfabeti care n-au luat un examen in viata lor. cu diplome de doctori. 

  • 5 months later...
Posted

20 de şcoli gălăţene au primit donaţii de la Federaţia de Şah

Preşedintele Federaţiei Române de Şah, Sorin Iacoban, s-a aflat, ieri, la Galaţi pentru a discuta cu inspectoarea generală Mioara Enache modul în care se va implementa în şcolile din judeţ proiectul Ministerului Educaţiei prin care şahul devine, din toamnă, disciplină opţională. „Vom dona, către douăzeci de şcoli din judeţul Galaţi, douăzeci de materiale didactice care conţin câte zece seturi de şah, un manual şi o tablă mare demonstrativă. Sperăm că, în viitor, şahul se va dezvolta mai mult în şcolile din România”, a menţionat Sorin Iacoban.

De asemenea, membrii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi susţin că predarea şahului în şcoli va îmbunătăţi rezultatele elevilor şi îi va ajuta să gândească mult mai rapid.

Şcoala nu este singurul loc unde elevii pot învăţa să joace şah. Începând cu noul an şcolar, aceştia vor avea numeroase oportunităţi să exerseze şi să progreseze.

„Începând cu luna mai, la Biblioteca V. A. Urechia, se va organiza Cupa Axis Libri de şah, unde vor participa 150 de copii. Cei care îşi doresc să înveţe şah şi pe timp de vară sunt aşteptaţi săptămânal la bibliotecă, unde vor putea lua lecţii de la domnul Adrian Smărăndoiu”, a precizat directorul Bibliotecii V. A. Urechia, Ilie Zamfir, prezent şi el la întâlnire.

În plus, Federaţia Română de Şah va demara în curând proiectul: „Jocurile Olimpice ale elevilor”, pentru nouă sporturi printre care şi şahul, bineînţeles.

Cadrele didactice care vor preda disciplina opţională sunt profesorii de educaţie fizică şi membrii federaţiei de şah.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted
Studenţii care fug de educaţia fizică vor face şah

Studenţii de la „Dunărea de Jos” vor avea ocazia să se iniţieze în sportul minţii. Dacă iniţial a fost gândit un program doar pentru cei care nu pot să facă sport din motive medicale, acum sunt aşteptaţi şi alţi studenţi pasionaţi de sportul minţii.

Cine nu ştie cât de uşor se poate obţine o scutire medicală? Studenţii sunt cei mai familiarizaţi cu astfel de „manevre” pentru a scăpa de educaţia fizică de la cursuri. Special pentru aceştia, conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a pus la cale un plan genial pentru a-i menţine „în priză” pe studenţi: ore de şah.

Activitatea a fost gândită iniţial doar pentru cei care aveau scutiri medicale şi care, la finalul semestrelor ar fi trebuit să primească note pentru cunoştinţele acumulate, evident de la profesorii universităţii, după consultarea instructorilor de şah.

Surpriză, însă! Sunt şi alţi studenţi care chiar dacă sunt apţi pentru educaţie fizică şi-ar dori să facă şah. Ca să nu mai vorbim de faptul că şi alţi studenţi sunt interesaţi de acest sport.

„Acum definitivăm orarul, am achiziţionat şi echipamentele, sperăm ca totul să decurgă bine”, spune decanul Facultăţii de Educaţie Fizică, Constantin Ploeşteanu. „Pentru pasionaţi, vor fi concursuri studenţeşti, iar Universitatea se va implica în organizarea unor competiţii omologate ce vor avea loc în holul mare al instituţiei de învăţământ superior în intervalele 12-15 martie şi 2-6 septembrie 2015”, spune Adrian Smărăndoiu, preşedintele unui club de şah din Galati.

Cum instructorii de şah nu vor putea pune note, aceştia vor discuta cu profesorii din cadrul facultăţilor şi vor stabili de comun acord notele pentru fiecare student la disciplina educaţie fizică. „Poate pe viitor, vom înlocui orele de educaţie fizică, unde studenţii nu se duc şi prezintă scutiri pe capete, cu ore de şah”, a mai declarat Adrian Smărăndoiu.

Studenţii sunt încântaţi şi spun că vor frecventa cu drag aceste cursuri, chiar dacă nu sunt neaparat interesaţi să facă performanţă în acest sport.

adevarul.ro
  • 3 years later...
Posted

La Universitatea "Dunărea de Jos" se predă șah

Începând cu anul şcolar 2013-2014, şahul a fost introdus în şcoala primară, ca disciplină opţională. Însă nu toate şcolile îndeplinesc condiţiile minime pentru ca această activitate să se desfăşoare cu succes deoarece, lipsesc, în primul rând, cadrele didactice calificate, instructorii şi antrenorii de şah.

Astfel, iniţiativa unui grup de iubitori ai acestui sport, de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi de la Clubul Sportiv "Şah Club Galaţi", a fost una care se bucură de un ecou remarcabil. "Pentru prima dată în România, şahul se studiază la facultate. Deocamdată doar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi. Este meritul conducerii facultăţii, reprezentată de prof.univ.dr. Constantin Ploeşteanu (decan), prof.univ.dr. Petronel Moisescu (director Departament Jocuri Sportive) şi prof.univ.dr. Claudiu Mereuţă (manager curs conversie profesională). Aşa se face că, în anul universitar 2017-2018, la nivel licenţă, disciplina şah este studiată de 135 studenţi din anul I", se arată în comunicatul Clubului Sportiv "Şah Club Galaţi".

De asemenea, în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi este orgnizat şi un curs unic în ţară, de conversie profesională. "Mai mult, la aceeaşi facultate este organizat şi un curs de conversie profesională, cu durata de doi ani, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, care doresc să obţină o diplomă de licenţă în specializarea Educaţie Fizică şi Sportivă. De asemenea, unic în ţară, la acest curs participă 53 cursanţi, veniţi din judeţele Galaţi, Brăila, Buzău, Vrancea, Cluj, Satu Mare, Suceava, Botoşani etc. Ei bine, din cele opt module aferente jocurilor sportive, două sunt dedicate şahului (Metodica predării şahului, Elemente de tactică şi strategie în şah).

Cea mai mare greutate pe care o întâmpină instituţiile din ţară care ar dori să organizeze astfel de cursuri este să găsească un titular al disciplinei şah, care să îndeplinească următoarele condiţii simultan: să fie profesor universitar, doctor în ştiinţe şi antrenor de şah. Se pare că doar Galaţiul îndeplineşte aceste criterii, prin prof.univ.dr.ing Lucian Oprea, şahist clasificat şi antrenor de şah", se mai arată în comunicat.

Preşedintele Clubului Sportiv "Şah Club Galaţi", Adrian Smărăndoiu, declară că, în prezent, se caută soluţii pentru obţinerea unei calificări în şah. "În prezent se caută soluţii pentru a uşura accesul persoanelor interesate la obţinerea unei calificări în şah (atestat profesional, certificat de studii, instructor, antrenor). Pentru primele două forme, aşa cum am menţionat mai sus, Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi a pornit la drum. Pentru calificările superioare, de instructor şi antrenor de şah, se poartă discuţii cu conducerea Federaţiei Române de Şah. Deja preşedintele federaţiei, dl. Sorin Avram Iacoban şi vicepreşedintele dl. Vladimir Danilov, au fost la Galaţi şi s-au convins că se poate. Mai rămâne ca să găsim sprijin la Ministerul Sportului şi Tineretului, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret precum şi la Şcoala Naţională de Antrenori. Exemplul Galaţiului trebuie urmat", spune preşedintele Clubului Sportiv "Şah Club Galaţi", Adrian Smărăndoiu.

monitoruldegalati.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.