dcp100168 Posted March 22, 2010 Posted March 22, 2010 Curăţenie de primăvară până pe 2 aprilie Până la sărbătorile pascale, oraşul ar trebui să fie curat. Cel puţin asta susţine viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. Acesta a prezentat modul cum se va acţiona în următoarele două săptămâni pentru salubrizarea oraşului. Potrivit viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, la această acţiune sunt implicate societăţile "Ecosal" Galaţi, SC RER Ecologic Service, SC Apă Canal Galaţi, precum şi serviciul de Administrare a Domeniului Public. Primăria desfăşoară până pe 2 aprilie acţiunea de curăţenie de primăvară, a anunţat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. "Vor fi executate operaţiuni de întreţinere a spaţiilor verzi, salubrizare, curăţare şi igienizare a gurilor de scurgere. La aceste activităţi sunt invitaţi să participe de asemenea agenţi economici, instituţii publice, instituţii de învăţământ, asociaţii de proprietari sau locatari şi orice persoană cu simţ civic", a spus viceprimarul. Astfel, potrivit lui Ciumacenco, ADP-ul se va ocupa de spaţiile verzi, societăţile Ecosal şi RER de curăţenia în cartiere, iar "Apă-Canal" de curăţarea gurilor de scurgere. Ciumacenco a precizat că acţiunea de curăţenie a început în urmă cu trei săptămâni, însă nu s-a putut acţiona mult timp din cauza vremii nefavorabile. Chiar şi aşa, viceprimarul spune că până la sărbătorile pascale oraşul va fi curat. "Oraşul ar trebui să fie curat până de Paşte şi aici chiar nu voi avea milă faţă de cei care nu-şi vor face treaba. Acum "Ecosal" are o zi în plus faţă de program, iar RER - ul este în program. Voi umbla pe traseu şi voi supravegea dacă ceea ce am spus se întâmplă. Am mai atras atenţia celor de la "Apa-Canal" că am văzut multe surpări la lucrările pe care le au, şi nu numai, în dreptul gurilor de canalizare si de scurgere, vor trebui să fie mai atenţi. Oraşul nu arată aşa cum trebuie şi va trebui să ne straduim, şi ei să îşi facă datoria ca odată cu venirea primăverii, oraşul să arate ca atare", a mai afirmat Ciumacenco. http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Administratie&articol=4
dcp100168 Posted March 16, 2011 Author Posted March 16, 2011 Curăţenie de primăvară pe străzile GalaţiuluiDin data de 7 martie, a fost demarată curăţenia de primăvară, în mai multe zone ale Galaţiului. Până în prezent au fost deja finalizate lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi în cartierul Aurel Vlaicu. De asemenea, au fost încheiate lucrările de salubrizare în Fileşti, Traian Nord, Barboşi, Dimitrie Cantemir, Micro 21 şi o parte a zonei centrale.Întreaga operaţiune este făcută de către angajaţii Ecosal şi RER Ecologic Service şi va fi încheiată pe 24 aprilie.Ultima zonă cuprinsă în programul curăţeniei de primăvară este Centru I, în perimetrul cuprins între str. Traian, D. Bolintineanu şi Al. I. Cuza.http://www.adevarul.ro/locale/galati/A_inceput_campania_de_curatenie_de_primavara_pe_strazile_Galatiului_0_445155882.html
marcus Posted March 16, 2011 Posted March 16, 2011 Astia cred ca lucreaza noaptea ca nu i-am vazut pe niciunde. Si nici rezultatele eforturilor lor...
dcp100168 Posted March 16, 2011 Author Posted March 16, 2011 Am văzut eu trei, azi dimineaţă, când plecam la muncă. Curăţau o sticlă de bere în spatele consignaţiei
dcp100168 Posted April 3, 2014 Author Posted April 3, 2014 COMUNICAT DE PRESĂPrimăria municipiului Galați invită cetățenii, instituțiile publice, organizațiile non-guvernamentale asociațiile de proprietari și agenții economici din oraș la curățenia generală de primăvară. Campania de salubrizare și ecologizare a Galațiului se va desfășura sub genericul ”Hai la curățenie!”, în perioada 7 – 14 aprilie 2014. Inițiatorul acțiunii este primarul municipiului Galați, Marius Stan, iar organizatori sunt Primăria și Consiliul Local Galați, cu sprijinul Ecosal și Gospodărire Urbană.”Îi invit pe toți gălățenii la marea curățenie de primăvară. E un gest de normalitate să participăm cu toții la curățenia orașului. Eu o voi face efectiv, alături de oameni, și mi-am îndemnat și copiii să facă la fel. Dacă fiecare dintre noi ne facem curat în fața casei, a blocului, a firmei sau a instituției, Galațiul va fi, cu siguranță, mult mai curat. Voluntariatul este o chestiune de normalitate în țările civilizate și cred că este momentul să fim și noi mai receptivi la astfel de gesturi civice. Mai mult decât atât, avem datoria să îi educăm pe copiii noștri în spiritul voluntariatului, al păstrării curățeniei și, totodată, suntem datori să le lăsăm urmașilor un oraș mai curat și mai civilizat”, a declarat primarul Marius Stan.Parteneri ai campaniei ”Hai la curățenie!” sunt Inspectoratul Școlar Județean, Poliția Locală, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, lista partenerilor rămânând deschisă. Parteneri media: Viața Liberă, Monitorul de Galați, Pro FM Lider FM, TV Galați și Express TV.Zone vizateParcuri şi locuri de joacăLocuri agrement şi promenadă (Faleză, Lac Brateş, etc)Spaţii verzi, scuaruriCimitire, monumente, situri arheologiceFântâni artezieneZone periferice (D. Cantemir, Tirighina, Barieră, Fileşti, etc)CartiereInstituţii de învăţământ, cultură, sănătate publicăIntrări/ieşiri oraşMaluri Dunăre, Siret, PrutCampania de curățenie generală de primăvară organizată de Primăria municipiului Galați se înscrie, anul acesta, în cadrul competiției naționale ”Orașul reciclării”. În acest context, le recomandăm tuturor celor care se vor alătura campaniei generale de curățenie să colecteze selectiv deșeurile pe care le vor aduna (plastic, hârtie, metale, etc.). În felul acesta, putem câștiga concursul național ”Orașul reciclării”.Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați
dcp100168 Posted April 8, 2014 Author Posted April 8, 2014 COMUNICAT DE PRESĂMai multe instituții publice și organizații non-guvernamentale s-au alăturat campaniei de curățenie generală derulată de Primăria municipiului Galați, în perioada 7 – 14 aprilie 2014.Au răspuns îndemnului ”Hai la curățenie!” Batalionul 300 Infanterie ”Sf. Ap. Andrei”, care astăzi a ieșit cu 30 de militari în Parcul CFR. Tot astăzi, Asociația Tineret România a făcut curățenie în zona Gării CFR Galați. Au contribuit la ecologizarea orașului nostru în jur de 30 de tineri voluntari veniți din mai multe orașe ale țării. Și tot de astăzi și până pe 13 aprilie, Asociația Bike Works face curățenie în păduricea situată între Stadionul Dunărea și Parcul Cloșca.Pe 9 aprilie, tot voluntarii de la Asociația Tineret România vor face curățenie în Grădina Publică și în împrejurimi.Pe 10 aprilie, este rândul Jandarmeriei Galați să iasă la curățenia de primăvară. Militarii Inspectoratului Județean de Jandarmi au ales să salubrizeze zona Lacului Brateș.Pe 11 aprilie, lucrătorii Inspectoratului de Poliție al județului Galați ies la curățenie în Orășelul Copiilor din Țiglina 1.Pe 12 aprilie, Poliția Locală Galați salubrizează zona Plajei Dunărea și împrejurimile.Pe 12 și 13 aprilie, 50 de deținuți din Penitenciarul Galați ies voluntar la muncă pentru a susține campania de curățenie a Primăriei. Aceștia vor salubriza zona verde (păduricea) din vecinătatea Lacului Vânători și ieșirea din oraș spre Brăila (pe dig).Și-au mai anunțat participarea la curățenia generală de primăvară Poliția de Frontieră Galați și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.În tot acest timp, Ecosal și-a extins programul zilnic de lucru până la ora 22.30. Se acționează în fiecare zi cu aproximativ 390 de muncitori la curățenia stradală (salubrizare și colectare deșeuri din coșurile de gunoi amplasate în locurile publice), pentru salubrizarea și igienizarea punctelor de colectare a deșeurilor, pentru salubrizarea spațiilor verzi și pentru curățenia în interiorul cartierelor.Campania de salubrizare generală ”Hai la curățenie”, derulată de Primăria municipiului Galați în perioada 7 – 14 aprilie 2014, se desfășoară în cadrul competiției naționale ”Orașul reciclării”. În acest context, participanții la curățenia generală de primăvară au înțeles să colecteze selectiv deșeurile pe care le adună din zonele alese.Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați
dcp100168 Posted March 8, 2021 Author Posted March 8, 2021 Primăria a dat startul curăţeniei de primăvară în cartiere Astăzi, luni, 08 martie 2021, a început curăţenia de primăvară în cartierele oraşului, iar principalele intervenţii presupun curăţarea rigolelor, greblarea spaţiilor verzi, măturarea, ridicarea şi evacuarea deşeurilor, informează Primăria municipiului Galaţi. „Sunt implicaţi peste 100 de lucrători de la «Ecosal», 10 de la «Gospodărire Urbană» şi 15 beneficiari ai venitului minim garantat sau cei care au obligaţia de a face muncă în folosul comunităţii. Totodată, se va acţiona cu şase automături pentru curăţarea carosabilului, iar deşeurile vor fi încărcate în saci de 240 de litri şi vor fi preluate de utilajele Ecosal. Acţiunile se vor derula zilnic, de luni până vineri, până pe 29 aprilie“, precizează municipalitatea. Graficul de lucrări pe cartiere Graficul de lucrări pe cartiere este următorul, cu precizarea că pot surveni unele modificări în funcţie de situaţia întâlnită în teren: Centru, Gara CFR şi Port (8-10 martie); Mazepa 1 şi Mazepa 2 (11-15 martie); Ţiglina 1 şi Ţiglina 2 (16-19 martie); Micro 17 şi Micro 18 (22-25 martie); Micro 19 şi Micro 20 (26-31 martie); Micro 21, Dimitrie Cantemir şi Barboşi (1-5 aprilie); Aurel Vlaicu şi Micro 14 (6-9 aprilie); Micro 16 şi Siderurgiştilor Vest (12-14 aprilie); Micro 13B şi Micro 38 (15-16 aprilie); Micro 39 A şi Micro 39 B (19-20 aprilie); Micro 39 C şi Fileşti (21-22 aprilie); Micro 40 (23-27 aprilie); Piaţă şi zona de case (28-29 aprilie), menţionează Primăria Galaţi. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted March 14, 2022 Author Posted March 14, 2022 Până pe 21 aprilie, curăţenie de primăvară în cartiere Curățenia de primăvară a început în cartierele orașului, prin intermediul serviciului public Ecosal, anunţă Primăria municipiului Galați. Astfel, până pe 21 aprilie 2022, în funcție de condițiile meteo, vor interveni pentru salubrizare echipe de câte 20 de lucrători ai Ecosal, între două și patru zile, în fiecare zonă a orașului, cuprinzând două - trei cartiere. „La această oră se acționează în cartierele Țiglina 1 și Țiglina 2 cu 22 muncitori, două tractoare, un utilaj pentru încărcare, precum și cu unul dintre cele două aspiratoare performante achiziționate de curând de către Ecosal pentru frunze. Pentru a semnala situații deosebite, punctuale, privind curățenia, gălățenii au la dispoziție numărul de telefon 0236.312.282, adresa de e-mail office@ecosalgl.ro sau pagina de Facebook a serviciului Ecosal. De asemenea, poate fi consultat și site-ul serviciului www.ecosalgl.ro”, transmite municipalitatea. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 7, 2023 Author Posted March 7, 2023 Curățenie de primăvară în cartiere, până pe 13 aprilie A început curățenia de primăvară în cartiere, anunță, printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați. Astfel, echipele Serviciului Public Ecosal acționează pentru curățarea rigolelor, greblarea spațiilor verzi, măturarea, ridicarea și transportul deșeurilor. Municipalitatea susține că se intervine pe rând, în fiecare cartier, până pe 13 aprilie. De asemenea, continuă spălarea străzilor și trotuarelor. „Pentru a semnala situații deosebite privind curățenia, gălățenii au la dispoziție numărul de telefon 0236.312.282 sau adresa de e-mail office@ecosalgl.ro”, transmite administrația locală. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 4, 2024 Author Posted March 4, 2024 A început curățenia de primăvară în Galați Primăria municipiului Galați informează că astăzi s-a dat startul campaniei pentru „Curățenia de primăvară 2024”. Astfel, în perioada 4 martie – 2 mai 2024, se va interveni, prin intermediul echipelor serviciului public Ecosal, în toate cartierele orașului pentru curățarea rigolelor, greblarea spațiilor verzi, măturarea, ridicarea și transportul deșeurilor. „Încurajăm și apreciem spiritul civic al gălățenilor care se implică pentru curățenia orașului. De aceea, le mulțumim celor care din proprie inițiativă și cu mijloace proprii salubrizează spațiile verzi din apropierea locuinței. Aceștia pot apela dispeceratul serviciului public Ecosal la numărul de telefon 0236312282 pentru ridicarea deșeurilor rezultate. Acțiunile de curățenie se vor derula în cursul săptămânilor ce urmează, de luni până vineri, rând pe rând, în fiecare cartier al orașului”, informează reprezentanții Primăriei. reperul.ro
dcp100168 Posted March 6 Author Posted March 6 A început curățenia de primăvară Primăria municipiului Galați informează că săptămâna aceasta s-a dat startul campaniei pentru „Curățenia de primăvară 2025”. Astfel, până pe 17 aprilie 2025, se va interveni, prin intermediul echipelor Serviciului Public Ecosal, rând pe rând, în toate cartierele orașului pentru curățarea rigolelor, greblarea spațiilor verzi, măturarea, ridicarea și transportul deșeurilor. Încurajăm și apreciem spiritul civic al gălățenilor care se implică pentru curățenia orașului. De aceea, le mulțumim celor care din proprie inițiativă și cu mijloace proprii salubrizează spațiile verzi din apropierea locuinței. Aceștia pot apela dispeceratul Ecosal la numărul de telefon 0236.312.282 pentru ridicarea deșeurilor rezultate. Cu toții ne dorim să avem un oraș cât mai curat. De aceea, trebuie să conștientizăm cu toții cât de important este să menținem curățenia. „Familia mea, copiii și prietenii mei nu aruncă gunoi pe stradă”, este mesajul unui angajat al serviciului Ecosal aflat la lucru. primariagalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now