Jump to content

Şapte ani de la moartea profesorului Vasile Şimanschi


Recommended Posts

Posted

Şapte ani de la moartea profesorului Vasile Şimanschi

Pe 25 martie 2010 se împlinesc şapte ani de când, din rândurile membrilor Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, a plecat către tărâmul eternităţii profesorul Vasile Şimanschi, preţuit reprezentant al culturii şi învăţământului universitar gălăţean. Născut la 10 mai 1945 la Buşteni, localitate în care a urmat cursurile şcolii generale şi apoi pe cele ale liceului teoretic, tânărul elev şi-a format ca principii călăuzitoare în întreaga sa existenţă respectul pentru frumos, pentru trecut şi pentru adevăr. Alesele sale calităţi interioare îl propulsează ca şef de grupă pe studentul Vasile Şimanschi, înscris la secţia de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. La absolvirea studiilor superioare, în 1968, rezultatele deosebite i-au asigurat repartizarea într-un mediu academic elevat, în rândurile Universităţii „Dunărea de Jos”, instituţie căreia avea să-i rămână devotat toată viaţa. Vreme de aproape trei decenii şi jumătate, cât a slujit cultura şi învăţământul superior gălăţean, Vasile Şimanschi şi-a dovedit cu prisosinţă calităţile de dascăl înnăscut, respectat de superiori, stimat de colegi, iubit de studenţi. Veritabilul cult al şcolii, deosebita sa generozitate, dorinţa de a contribui determinant la ctitorirea şcolii istorice universitare gălăţene, sunt simţăminte care i-au însufleţit întreaga carieră didactică şi care l-au motivat să doneze Catedrei de Istorie cărţile din biblioteca sa personală, cărţi strânse într-o viaţă de om.

Pentru toţi cei care l-au cunoscut, Vasile Şimanschi va rămâne veşnic în amintire ca un bun român, ca un prieten, coleg şi om ales, exemplar prin sinceritatea, abnegaţia şi onestitatea sa, altruist şi dezinteresat, având umor şi bună dispoziţie, iubit şi apreciat.

În amintirea sa, cei care l-au cunoscut şi apreciat sunt invitaţi să participe la un moment comemorativ ce va avea loc joi, 25 martie 2010, în Corp A (intersecţia străzilor Gării şi Carnabel), Sala A 208, de la ora 12,00.

Catedra de Istorie a Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi

http://www.viata-libera.ro/articol-A_fost_profesorul_universitar_Vasile_Simanschi_2.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.