Jump to content

Unicom va reface Piaţa Unirii din Focşani


Recommended Posts

Posted

Unicom va reface Piaţa Unirii din Focşani

Proiectul de reabilitare a Pieţei Unirii din Focşani a fost semnat, ieri, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. Proiectul „Recalificare urbană perimetru istoric Piaţa Unirii şi Grădina Publică Focşani“, depus de Consiliul Local Focşani, are o valoare de 7.915.889 euro fără TVA, din care 5 milioane de euro (63,16%) au fost alocaţi prin programul Phare 2006, 1.666.666 euro (21,06%) din Fondul Naţional şi 1.249.222 euro (15,78%) de la Consiliul Local Focşani. Lucrările vor fi executate de societatea Unicom din Galaţi, care are la dispoziţie 18 luni pentru a finaliza investiţia.

  • 3 weeks later...
Posted

Piaţa Unirii din municipiul Focşani a intrat în reabilitare, începând de astăzi, proiectul, în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, fiind finanţat parţial (cu 5 milioane de euro) de Uniunea Europeană. "Lucrările propriu-zise vor începe în aprilie, până atunci se va delimita zona unde se vor efectua lucrări“, a precizat viceprimarul municipiului Focşani, Neagu Nistoroiu. Lucrările vor fi executate de societatea Unicom din Galaţi, care are la dispoziţie 18 luni pentru a finaliza investiţia.

Piaţa Unirii a fost amenajată în anul 1974, fiind pavată cu diferite sortimente de marmură. Tot atunci, a fost construit şi Obeliscul Unirii, devenit simbol al municipiului Focşani. Acesta a fost realizat de un colectiv de artişti, coordonaţi de către Ion Jalea. Investiţia presupune reabilitarea Pieţei Unirii, amenajarea zonei vechiului hotar dintre Muntenia şi Moldova, reabilitarea zonei arheologice, construcţia Centrului Meşteşugăresc, reabilitarea fostului Cinema Balada, a Ateneului Popular „Maior Gh.Pastia“, amenajarea de parcări şi reabilitarea Grădinii Publice. De asemenea, proiectul mai prevede refacerea pavimentului, consolidarea monumentelor istorice şi amenajarea unei fântâni. La final, Piaţa Unirii şi Grădina Publică vor deveni spaţiu de interes economic şi turistic.

  • 1 month later...
Posted

Au inceput excavarile in Piata Unirii

De ieri au demarat in praf si zgomot lucrarile de recalificare urbana perimetrul istoric din Pieta Unirii. Firma de constructii care a cistigat proiectul de refacere a zonei de centru a Focsanilor, Asociatia SC Unicom Galati SA-SC Dedal Bahamat SRL Galati, s-a apucat sa sparga pavimentul vechi de linga Obelisc. Ieri dimineata, sub birourile de la Consiliul Judetean, Prefectura si Primaria Focsani citiva muncitori lucrau cu pickamerele pentru a inlatura mozaicul deteriorat turnat de arhitecti prin anii 70. Proiectul de cosmetizare a zonei reprezentative pentru municipiu valoreaza aproape 8 milioane de euro, fara TVA, din care 5 milioane vin de la Phare, 1,6 milioane din fondul national, iar contributia cetatenilor municipiului este de 1,2 milioane euro. Santierul din centrul orasului va dura, potrivit contractului, 18 luni de la data demararii lucrarilor.

http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=19903

  • 1 year later...
Posted

Unicom a prins si lucrarile de comunicatii din Piata Unirii

Marti a fost atribuit contractul pentru amenajarea retelelor pentru infrastructura de comunicatii pentru Piata Unirii, firmei Unicom Galati, societatea care se ocupa de reabilitarea perimetrului istoric prin fonduri europene. Pentru atribuirea acestuia a fost organizata licitatie electronica pe SEAP si s-a inregistrat o singura oferta, cea a galatenilor. Potrivit informatiilor de pe www.licitatiapublica.ro, estimarea initiala a valorii contractului a fost de 176.891 lei noi (1,7 miliarde lei vechi), Unicom venind cu oferta de 167.488 lei noi, fara a avea posibilitatea subcontractarii lui. Suma nu va fi decontata la UE, retelele de comunicatii urmind a fi achitate de la bugetul municipal pentru ca nu au fost prinse in proiectul pe bani comunitari. Actuala retea dateaza din anii 70, de la prima proiectare a zonei centrale si nu ar fi rezistat noilor solicitari.

In acest moment, in centrul istoric nu se lucreaza, din pricina vremii nefavorabile, insa, potrivit declaratiilor oferite de primarul Decebal Bacinschi, muncitorii pot realiza lucrari interioare la obiectivele din preajma Pietei Unirii. De asemenea, Bacinschi viseaza ca in vara sa poata sa se plimbe, atit el, dar si focsanenii, prin noua Piata a Unirii. Pe linga Obelisc, simbol care va fi pastrat, proiectul de reabilitare de aproape 8 milioane de euro va ridica o scena si va decoperta vestigiile din jurul Bisericii „Sfintul Ioan Botezatorul”. Gradul nu tocmai avansat al lucrarilor face ca vorbele edilului sa nu aiba foarte mare greutate.

http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=41699

  • 3 months later...
Posted

Muncitorii detaşati de Unicom la Focşani nu şi-au luat salariile de şase luni

Angajaţii scocietăţii care se ocupă de reamenjarea Pieţei Unirii din Focşani susţin că nu şi-au mai primit salariile de şase luni. Societatea gălăţeană UNICOM SA a încasat déjà peste trei milioane de euro pe lucrările efectuate. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de opt milioane de euro. Cei 13 muncitori ai UNICOM SA Galaţi trăiesc de mai bine de şase luni într-o sărăcie lucie.

Ionel Cristian lucrează la reabilitarea Pieţei Unirii din Focşani de acum doi ani. Acesta spune că s-a săturat de promisiunile patronilor firmei la care este angajat şi se gândeşte să-i dea în judecată pentru neplata salariul pe şase luni de zile. "Avem viaţă e câine. Muncim, dar fără bani. De şase luni nu am mai luat nici măcar un leu. Firma UNICOM îmi este datoare cu 60 de milioane de lei vechi. Dacă mai pun şi diurna de 200.000 de lei vechi pe care ar fi trebuit să o luăm în fiecare zi, datoria este mult mai mare. M-am împrumutat să iau un kilogram de cartofi ca să mâncăm în aceste zile", a spus muncitorul.

Blocaj financiar

Lucrările de reamenjare a Piaţei Unirii au început în anul 2007, dar nu se ştie când se vor termina. Lucrările au îngheţat de câteva luni şi nu s-a mai făcut nimic, chiar dacă cei de la UNICOM Galaţi au promis că în luna iunie a acestui an lucrările vor fi finalizate. "Avem datorii la angajaţii noştri, dar nu de şase luni, ci de patru, din decembrie 2009. Nu ştiu acum când vom putea achita sumele restante, pentru că există un blocaj financiar peste tot, mai ales în lumea constructorilor. În luna aprilie avem de încasat câteva sute de mii de euro şi atunci ne vom achita şi de muncitorii noştri. Am luat până acum aproximativ 40% din valoarea totală a proiectului de reabilitarea a Pieţei Unirii, care se cifrează la 8 milioane de euro", ne-a spus inginerul Doru Mihai Părlătescu, directorul general al UNICOM SA Galaţi.

http://www.adevarul.ro/locale/focsani/Renovare_in_Piata_Unirii_cu_muncitori_morti_de_foame_0_232176993.html

  • 9 months later...
Posted

Unicom nu va termina la timp Piaţa Unirii din Focşani

Nu mai este mult până la sfârşitul lunii mai iar perimetrul istoric "Piaţa Unirii" ce marchează hotarul pe care s-a înfăptuit unirea între Moldova şi Ţara Românească la 1859 arată la fel ca în urmă cu câteva luni, deşi constructorul, SC Unicom Galaţi se află la al treilea termen de finalizare, ultimul de altfel. În cazul în care lucrările nu vor fi gata la 31 mai, Primăria Focşani va pierde finanţarea de la Uniunea Europeană şi va fi nevoită să suporte restul de lucrări ce mai sunt de executat, adică 40% din valoarea totală a proiectului de nouă milioane de euro. O recunoaşte şi primarul municipiului, Decebal Bacinschi. "Da, este posibil să nu fie gata toată Piaţa la 31 mai. Oricum constructor mai neserios ca Unicom nu am văzut până acum", a spus edilul.

Consilierii şi clientela

Trebuie precizat faptul firma constructoare care a câştigat proiectul a lucrat de-a lungul timpului, din 2007 până acum, cu foarte multe firme sub antrepriză. Multe dintre acestea aparţin consilierilor locali, rudelor acestora sau apropiaţilor politici. Cu titlu de exemplu le menţionăm pe SC Arena SRL, ce aparţine consilierului local Neagu Nistoroiu şi care a preluat lucrările de canalizare, dar şi pe Mavi Beton, ce aparţine lui Viorel Trifan, un apropiat al preşedintelui CJ Vrancea, Marian Oprişan. Societatea s-a ocupat de lucrările de betonare din perimetrul istoric Piaţa Unirii. O altă firmă implicată în cel mai important proiect al Primăriei Focşani este MBM Construct ce aparţine lui Andrei Tănase, un apropiat al primarului municipiului ce se ocupă de pavarea Pieţei.

Dacă reprezentantul Unicom Galaţi, Radu Pârlătescu, nu a putut fi contactat de reporterii noştri, consilierul local Neagu Nistoroiu, unul dintre oamenii de afaceri care au preluat lucrări sub antrepriză în Piaţă, spune că principala problemă a constructorului a fost lipsa forţei de muncă. "Eu am de recuperat bani de acolo vreo 400 milioane (lei vechi - n.r.). Nu au avut forţă de muncă cei de la Unicom, au contractat multe firme pe care nu le-au plătit. Şi Ministerul Dezvoltării, cel care are proiectul sub finanţare nu s-a implicat, banii au venit târziu şi de acolo. Vina e comună pe undeva, dar a fost şi multă prostie acolo. Nu cred că va fi gata la timp Piaţa", a declarat acesta.

http://www.adevarul.ro/locale/focsani/Antreprenorii-imping-Piata-Unirii-groapa_0_436156482.html#commentsPage-1

  • 1 month later...
Posted

Unicom a cerut al patrulea termen de finalizarea a Pietei Unirii

Piata Unirii este povestea fara sfirsit din ultimii ani a focsanenilor. Asa cum era de asteptat lucrarile nu vor fi gata nici la cel de al treilea termen stabilit, si anume pe 31 mai 2011, asa cum s-a promis in toamna anului trecut. Acest anunt a fost facut in sedinta de ieri a Consiliului Local Focsani de catre primarul Decebal Bacinschi. Edilul a precizat ca antreprenorul general al lucrarilor, compania Unicom Galati, a cerut Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului extinderea termenului de finalizare a lucrarilor pina la 30 octombrie 2011. Primarul a mai propus, de asemenea, ca alesii municipali sa nu se pronunte inca asupra deciziei de prelungire si sa se astepte raspunsul de la ministerul de resort.

Proiectul “Recalificare urbana a perimetrului istoric Piata Unirii si gradina publica Focsani" a demarat in 2007 si trebuia incheiat la finele anului 2009. Proiectul a demarat tirziu din cauza unor descoperiri arheologice, multe elemente din proiectul initial au fost eliminate sau modificate, termenele de finalizare au fost aminate de trei ori, iar antreprenorul principal este in imposibilitate de a finaliza lucrarea din cauza lipsei fortei de munca.

Piata Unirii este cel mai important loc al Focsaniului, unde pe 24 ianuarie 1859 moldovenii si muntenii au jucat Hora Unirii.

http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=63100

  • 2 months later...
Posted

Unicom Galaţi a declarat finalizate lucrările la Piaţa Unirii din Focşani deşi mai are de terminat o treime din lucrare

Nenumărate amânări din partea constructorului, întârzieri la plată şi, colac peste pupăză, abateri de la proiectul iniţial. Este vorba despre mult trâmbiţatul proiect "Reabilitarea perimetrului istoric Piaţa Unirii", plan finnaţat de UE cu nouă milioane de euro, care se încearcă a fi dus la îndeplinire acum, înainte de recepţie, în mare grabă.

Reabilitarea Pieţei Unirii a fost declarată de constructor, SC Unicom Galaţi, ca fiind finalizată în data de 30 iunie, deşi lucrările sunt realizate puţin peste 70%.

Deşi proiectul a fost manageriat până acum de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), oficialii de la Bucureşti au împuternicit de curând Primăria Focşani să facă recepţia lucrărilor, după ce a expirat şi al patrulea termen acordat de finanţator. În timp ce primarul municipiului, Decebal Bacinschi susţine că lucrările sunt realizate în procent de 70-80%, constructorul susţine că acestea sunt realizate în procent de 90%.

Cert este că au apărut deja defectele. Pavimentul din piaţă a început deja să se umfle, semn că nu va rezista prea mult timp. Mai mult decât atât, lucrarea va fi recepţionată fără semnătura arhitectului de proiect, Andrei Mulţescu, care şi-a dat demisia în urmă cu un an de zile.

adevarul.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.