Jump to content

A murit Ovidiu Iuliu Moldovan


dcp100168
 Share

Recommended Posts

A murit Ovidiu Iuliu Moldovan

Actorul Ovidiu Iuliu Moldovan a încetat din viaţă, miercuri seară, la Spitalul Universitar din Bucureşti. Actorul a fost internat în urmă cu două zile, suferind de ciroză decompensată. Actoul avea 66 de ani.

Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut pe 1 ianuarie 1942 la Sărmaş, în judeţul Cluj şi a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, în1964, la clasa profesorului Octavian Cotescu. De-a lungul carierei de peste 40 de ani, Ovidiu Iuliu Moldovan a strălucit nu numai pe scena diverselor teatre din ţară, dar şi în roluri cinematografice sau în recitaluri de poezie. De altfel, actorul era, probabil, cea mai cunoscută voce care a recitat Eminescu.

La Teatrul Naţional Timişoara, unde a debutat şi a jucat în perioada 1965 - 1969, Ovidiu Iuliu Moldovan a putut fi văzut în roluri precum Mio -" Pogoară iarna" de M.Anderson, regia Emil Reus, Paul - "Dactilografii" de Schisgall, regia Ianis Veakis, Emilian - "Romulus cel Mare" de F. Durrenmatt, regia Constantin Anatol, Adam - "Anotimpurile" de Werker, regia Aureliu Manea, sau Sebastian - "A 12-a noapte" de W.Shakespeare.

Pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, unde a început să joace din 1970, Ovidiu Iuliu MOldovan a apărut în roluri precum Baronul - "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, Penteu - "Bacantele" de Euripide, regia Mihai Măniuţiu, Platonov - "Platonov" de A.P. Cehov, regia Ivan Helmer, Tamerlan - "Tamerlan cel Mare" de William Shakespeare, regia Victor Ioan Frunză, Lopahin - "Livada de vişini" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, Orsino - "Noaptea regilor" de William Shakespeare, regia Andrei Şerban, Avram Iancu - "Avram Iancu" de Lucian Blaga, regia Horea Popescu, Iason - "O trilogie antică - Medeea" după Euripide şi Seneca, regia Andrei Şerban, Gelu Ruscanu - "Jocul ielelor" de Camil Petrescu, regia Sanda Manu şi multe altele.

Actorul a apărut şi în numeroase filme artistice, precum "Despre o anume fericire", regia Mihai Constantinescu (1974), "Actorul şi sălbaticii", regia Manole Marcus (1975), "Dincolo de pod", regia Mircea Veroiu (1976 ), "Profetul, aurul şi ardelenii", regia Dan Piţa (1978), "Artista, aurul şi ardelenii", regia Mircea Veroiu (1978), "Bietul Ioanid", regia Dan Piţa (1980), "Castelul din Carpaţi", regia Stere Gulea (1982), "Întâlnirea", regia Sergiu Nicolaescu (1983), "Punct şi de la capăt", regia Alexa Visarion (1986), "Cuibul de viespi", regia Horea Popescu (1988), "Crăciun însângerat", regia Claudio Nasso (producţie Canada, 1996).

Însă nu mai puţin apreciat a fost Ovidiu Iuliu Moldovan şi pentru interpretarea rolurilor pe care le-a deţinut în filme de televiziune, ca "Un august în flăcări", regia Dan Piţa, Radu Gabrea (13 episoade, 1975), "Nimeni nu moare", regia Constantin Chelba (1984), sau în piese de teatru pentru micul ecran - "Robespierre" dupã R. Rolland (1973), "Cei din urmă" după M.Gorki, regia Radu Penciulescu (1975), "Turnul de fildeş" după C. Petrescu, regia Cornel Todea (1980), "Steaua fără nume" de M.Sebastian, regia Eugen Todoran (1983).

De asemenea, cunoscutul actor a avut peste 60 de roluri în piese de teatru la radio (regizori: Constantin Moruzan,Cristian Munteanu, Dan Puican, Leonard Popovici etc.) şi peste 80 de emisiuni de poezie - recitaluri "Eminescu".

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.