Jump to content

Cristi Iacob, actorul care sculptează


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Cristi Iacob, actorul care sculptează

Deşi joacă mai ales roluri de dur, Cristi Iacob este în realitate un om care acordă multă atenţie îmbogăţirii sale spirituale. Când are timp, ciopleşte pietre sau fuge de lume în locuri mai apropiate de Dumnezeu decât de aşa-zisa civilizaţie. Chiar dacă a crescut „la Galaţi, printre betoane", Cristi Iacob a avut dintotdeauna dor de ducă prin pustietăţi. Fie că pleca cu săptămânile în Deltă, pe vreo baltă, la pescuit, fie că se ducea pe la vreun schit unde le era de ajutor călugărilor tăind lemne sau făcând alte munci grele. Cu mama pictoriţă şi tatăl sculptor, Cristi s-a opus în adolescenţă „vocii sângelui" şi a hotărât să devină actor. Asta se întâmpla înainte de Revoluţie, când locurile la Actorie erau „arvunite" pe ani buni înainte, fie de copii de actori, fie de progenituri ale unor politicieni. Rar se întâmpla ca vreun „outsider" să intre pe cinstite. Cristi Iacob a învins însă reţeaua de pile şi relaţii, reuşind să intre la Actorie din primul an.

„Cioplitor" în piatră

Cu timpul însă, nu s-a mai putut abţine şi a început să cioplească şi pietre. „Poate că nu au mare valoare artistică, dar pentru mine e important. Îmi place munca fizică, şi atunci dau cu sete în piatră. Aşa îţi lucrezi şi muşchii, dar cei care trebuie. E mult mai bine aşa decât să alerg ca prostul pe o bandă, cu faţa la un perete gol, să-mi umflu brandul ca să impresionez vreo piţipoancă sili­conată. Nu, mersi, nu-mi trebuie. Nu-mi plac sânii artificiali. Nu-mi iese din cap că, în realitate, nu sunt decât nişte pungi. Mai rămâne să scrie pe ei «Thanks for shopping here». Naşul meu e un mare «bronzar», dar mie îmi place piatra. Am un locşor al meu, la Constanţa, la vreo două sute de metri de locul unde-şi face naşu' bronzurile, şi acolo lucrez. Au tras prietenii de mine şi am avut chiar şi o expoziţie, la Galeria Apollo", mărturiseşte artistul plastic de ocazie. „Sigur că n-o să fiu niciodată Michelangello, dar - ştii ce? - eu joc teatru mai bine decât el. El n-a avut şansa să joace în piese de Paul Everac", spune, râzând în hohote, Cristi Iacob.

Pelerin cu diplomă

Fără a fi un habotnic, Cristi cau­tă adesea pacea bisericilor şi a mânăstirilor. „De Paştele ăsta, mi-am pus creierii la loc la Galeş de Argeş, la o biserică în care m‑am şi căsătorit cu Gabriela, unde părintele Nicolae face slujbele după tot tipicul, nu o dă pe repede înainte ca să ajungă poporul mai repede la sarmale." De curând, Cristi s-a reîntâlnit, după aproape 20 de ani de când nu se mai văzuseră, cu părintele Valerian, fostul actor Dragoş Pâslaru: „L‑am visat vreme de o săptămână în fiecare noapte, şi atunci m-am hotărât să merg să‑l vizi­tez la mânăstire. M-am dus încărcat cu vreo 20 de kilograme de merinde pentru călugări, căci nu voiam să merg cu mâna goală. Mi-am lăsat soţia la poalele dea­lului care duce la schitul unde trăieşte părintele Valerian şi am urcat vreo 6 kilometri prin pădure, încărcat ca un catâr. Dar mi-a făcut foarte bine. Şi pentru toţi cei care se întreabă, să ştiţi că părintele Valerian e o lumină, este cât se poate de fericit acolo, unde se roagă mereu pentru noi, cei din «vale»".

De altfel, Iacob este pelerin cu acte-n regulă. El are o diplomă ce atestă faptul că a traversat celebrul „Il Camino", drumul pe care îl străbat pelerinii din întreaga lume către Santiago de Compos­tela, unde se află mormântul sfân­tului apostol Iacob, cel care a creştinat Spania. Acum câţiva ani, Cristi a participat la proiectul „Memoria celor care au trecut", un spectacol bazat pe textul sacru al „Evangheliei după Ioan" şi pe mărturii despre experienţa spirituală trăită în detenţie, în perioada persecuţiei comuniste, de către oameni deveniţi personaje-simbol ale acelei epoci, pre­cum părintele Nicolae Steinhardt şi monseniorul Vladimir Ghika. Acest spectacol, în regia lui Dragoş Galgoţiu, a fost prezentat în mai multe localităţi de pe „Il Camino". Deşi nu i-a obligat nimeni să facă drumul pe jos, actorii Cristi Iacob, Marian Râlea şi Constantin Cojocaru au pus mâna, cu toată hotărârea, pe bastonul de pelerin şi au pornit per pedes apostolorum, „mâncând" pământul, parcurgând în total pe jos aproape 800 de kilometri. „«Il Camino» nu are de fapt un început şi, spiritual, nu are nici un sfârşit. Poţi să faci pelerinajul venind de la Moscova sau din Noua Zeelandă", spune Cristi Iacob, care-şi doreşte să retrăiască experienţa acestui pelerinaj, de data aceasta însoţit de soţia sa.

http://www.romanialibera.ro/arte/vedete/cristi-iacob-un-sculptor-spiritualizat-183188.html

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Cristi Iacob: „Mă amuz cât de tâmpit pot fi uneori“

A făcut cunoştinţă cu telespectatorii în 2000, când a început să prezinte „Rişti şi câştigi“, iar acum este strigat Fabrizio pe stradă, situaţie cu care încearcă să se obişnuiască.

Cristi Iacob (42 de ani) şi-a împărţit viaţa cu scena de la bun început. Prima dragoste a fost vioara, urmată de actorie. Pe lângă asta, scrie şi sculptează, deşi preferă să spună că, de fapt, ciopleşte pietre. Cristi Iacob iese din tipar, chiar şi din cel al unui actor nonconformist.

Nu-i plac frazele lungi, mai ales cele menite să-l descrie. Trăieşte cum îi vine, se bazează pe inspiraţiile de moment şi îşi doreşte ca viitorul să fie acolo, aşteptându-l, iar el să fie recunoscător pentru asta. S-a căsătorit cu logodnica lui, Gabriela Iacob, pe un cal alb, Steluţa, la Galeşul de Argeş.

A fost internul Oprişor în filmul „Tinereţe fără bătrâneţe" al lui Francis Ford Coppola şi urmează să joace cu Nicolas Cage în „Ghost Rider 2". În prezent este Fabrizio, din serialul „Moştenirea", difuzat de Pro TV, dar joacă şi în piesa de teatru „Mantia de stele", după Milorad Pavič, la Teatrul Mic din Bucureşti.

- Ai optat pentru roluri de „dur" în ultima perioadă. Te caracterizează în vreun fel?

- Nu prea, deşi sunt categorisit de către unele persoane din apropiere că n-aş fi un individ „comod". Roluri de dur am mai avut şi cu alte ocazii. E puţin cam mult spus că în ultima vreme am jucat mai mult de-astea. Doctorul Flaisberg din „Aniela", de la Acasă TV, era cât se poate de blajin, dacă nu chiar bleg.

- Cum s-a schimbat Cristi Iacob de la „Rişti şi câştigi" până astăzi? Ai repeta experienţa?

- Păi, s-a schimbat vrând-nevrând, că anii trec peste oricine, doar imbecilii rămân constanţi şi neatinşi de nimic. De-aia se şi numesc imbecili. Cum s-a schimbat individul respectiv, habar n-am. Iar de repetat experienţele, nici să mă dau cu fundul de pământ şi n-aş avea cum.

- Vreun moment „memorabil" din partea unui necunoscut care te-a oprit pe stradă pentru că te-a recunoscut de la TV?

- M-am obişnuit să mă strige lumea Fabrizio pe stradă. La început mă scotea din sărite, dar acum m-am liniştit, în fond este normal. Dacă l-aş vedea şi eu pe Einstein pe stradă, aş ţipa după el să-mi explice cum este cu relativitatea asta. Nu prea desluşesc ce poate însemna „memorabil", poate te gândeşti la ceva picant. Poate momentul în care, la un interviu televizat, în direct, prezentatorul, un important om de presă, mi-a spus: „Să auzim câteva cuvinte şi de la domnul Cristi Puiu", iar eu i-am răspuns: „Poate Cristi-puiule".

- Sunt mai puţini cei care ştiu că sculptezi...

- Nu e sculptură, chinui şi eu pietrele niţel, aşa, de drag, este o chestie foarte intimă şi personală. E un tam-tam cam mare. E drept că am expus la Naţionala de sculptură mică anul trecut, dar a fost un cadou frumos din partea unor oameni care mă iubesc, nişte sculptori mari ai României. Dar de cioplit, mai rar în ultima vreme. Ultima lucrare am donat-o pentru o expoziţie în scop umanitar.

- Ce face Cristi Iacob ca să scape de nebunia cotidiană?

- Îşi vede de nebunia lui... De propria lui idioţenie. Şi mă mir şi mă amuz cât de tâmpit pot fi uneori. Şi mă mai mir de oamenii care comentează tâmpeniile făcute de alţii, când în ei înşişi colcăie tâmpenia ca în vulcanii noroioşi de la Buzău. Asta nu înseamnă că nu iubesc omul ăsta caraghios din preajmă, românul ăsta paradoxal, cretin şi genial în acelaşi timp. Adică, în cuvinte mai puţine, contemplu, dragă, contemplu.

- Sunt momente în care simţi că poate alte timpuri ţi s-ar fi potrivit?

- Normal că nu. Nu decide omul ce i se potriveşte mai bine, iar comentariile de genul „eu ar fi trebuit să mă nasc pe vremea lui Nabucodonosor" sunt alintături pur prosteşti şi inutile. Cu siguranţă, ăsta e timpul care mi se potriveşte cel mai bine şi trebuie să mă bucur de el aşa cum este el şi nu să jinduiesc după cai verzi pe pereţi de peşteră din Tassili.

- Ai venit pe un cal alb la nunta ta. A fost un lucru pe care tu ţi l-ai dorit sau ai fost Făt-Frumosul Gabrielei?

- Am vrut cal de când am ajuns în locul acela minunat, numit Galeşul de Argeş. Ar fi fost stupid să vin cu un SUV. N-am vrut cal alb. Mi s-a oferit. A fost un dar de la Bunul Dumnezeu. Calul roib pe care îl antamasem era plecat la un prozaic strâns de fân. Eram cam morcovit. Am trecut pe lângă o poieniţă scăldată în soare pe care păştea domol un cal alb, Steluţa. Am vorbit cu omul, am săltat pe deşălatelea şi asta a fost. Făt-Frumos? Am unu şaptezeci, dragă. Şi patruj' de ani...

- „Dragostea durează 3 ani"?

- Sigur că nu. A demonstrat-o Iisus Hristos, acum vreo două mii de ani.

- Îţi mai aduci aminte prima apariţie pe scenă?

- Păi, am fost pe scenă de mic. Am făcut vioară din clasa întâi şi aveam concerte la finalul fiecărui trimestru. Ca un soi de examene. Eliminatorii. Greu şi înspăimântător. Dar pot să-ţi spun că am mari emoţii de fiecare dată înainte să intru în scenă şi acum.

- Cât te acaparează un rol?

- Toate îţi schimbă ceva, n-ai cum altfel. Trec prin tine, eşti tot tu, nu e altul. Asta cu dedublatul, că eşti altcineva, că pielea personajului etc. sunt gogoriţe de adormit studenţii şi de justificat în faţa nevestei, după ce o înşeli cu neruşinare şi spui că n-ai fost tu, ci „unul modificat interior" din cauza teatrului.

- Ce-ţi doreşti pe viitor?

- Aştept să mi se întâmple. Viitorul ăsta. Îmi doresc să nu treacă nimic pe lângă mine, fără să-l rumeg bine, să fiu treaz şi atent la minunile din jurul meu.

Născut la 18 octombrie 1968, Cristi Iacob şi-a petrecut tinereţea la Galaţi. Cu mamă-pictoriţă şi tată-sculptor, Iacob a avut parte de o copilărie „frumoasă şi variată". Le rămâne recunoscător părinţilor săi, în mare parte pentru lucrurile în care crede astăzi. „M-au învăţat probabil şaptezeci la sută din ceea ce bănuiesc că ştiu", spune, în stilul caracteristic, actorul. „Nu m-am plictisit deloc. Şi nici cei din jurul meu", se amuză Cristi. Spune că a fost genul de copil pe care „nu cred că ţi l-ai dori". „Nu vorbesc de învăţătură, ci de «mişcare». Am fost un «mişcător». Dacă era linişte în spaţiul în care eram, ai mei intrau în panică. Erau convinşi că am murit", rememorează actorul. Are amintiri puternice legate de lucrurile din copilăria petrecută la bunici. „Îmi aduc aminte de gorunii înalţi de la bunica, în care îmi făceam case de scânduri până încoace, spre studenţie. Sus de tot, în cupolele de vâsc din vârf, la cincisprezece-douăzeci de metri înălţime. Printre cuiburi de gărgăuni şi de sfrâncioci. Mamăă! Mi s-a făcut o poftă", spune Cristi Iacob. Ca pentru orice copil care a trăit la ţară mai mult timp, mirosul pregnant care îi aduce aminte de perioada fericită este unul cât se poate de natural. „Mirosul ăla de toamnă târzie, de prune uscate, mere, ţuică fiartă, nuci prăjite".

Carte de vizită

Şi-a început cariera în televiziune ca prezentator al emisiunii „Rişti şi câştigi", difuzată de Pro TV, în 2000. A mai prezentat emisiunea „Cartea TVRecordurilor", în 2004, şi a continuat în seriale TV precum „Cu un pas înainte" (2007), în rolul profesorului de actorie Cristian Romanescu. Au urmat producţiile TV „Martor fără voie" şi „Băieţi buni", unde l-a interpretat pe Rotulă.

Pe scenă, Cristi Iacob şi-a început activitatea în 1993, de când lucrează la Teatrul Mic, în Bucureşti. De asemenea, actorul a putut fi urmărit şi în piesa „Dragostea durează trei ani", în regia lui Chris Simion, jucată în Lăptăria lui Enache.

A fost distins cu premii naţionale şi internaţionale, precum premiul Festivalului de la Arcachon, Franţa, pentru rolul lui Pepe, din filmul „Pepe şi Fifi" (1994), al lui Dan Piţa.

http://www.adevarul.ro/societate/vedete/Cristi_Iacob-_Ma_amuz__cat_de_tampit_pot_fi_uneori_0_375562877.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Cristi Iacob: „Am furat cu două mâini de la studenţi!”

Actorul Cristi Iacob vorbeşte într-un interviu acordat Vieţii libere despre ce înseamnă pentru el Galaţiul şi cum vede teatrul de astăzi.

- Cum a fost pentru dumneavoastră, ca preşedinte al juriului, ediţia din acest an a Festivalului Studenţesc de Teatru Contemporan?

- Foarte frumoasă şi greu de jurizat. Chiar au fost foarte mişto copiii, am furat cu două mâini de la ei. Că eu sunt blazat şi am senzaţia că-s actor. Nu sunt actor deloc. Îi privesc pe ei cum fac. Sunt vreo câţiva care mi-au dat clasă, parcă s-au născut pe scenă. Iar ei o fac din pură pasiune. Eu o fac remunerat. Şi mi-e ruşine uneori.

- Ce înseamnă Galaţiul?

- Uterul mamei. La mine-n buletin scrie Galaţi, nu am cum să scriu altceva. Am trăit aici primii 18 ani, am mai revenit apoi, oricum, gălăţean voi fi toată viaţa. În armată mi s-a întâmplat un lucru: am văzut că un gălăţean va sări întotdeauna pentru un alt gălăţean. Când eram biban şi au sărit la mine să mă bată doi unguri, nu am nicio treabă cu ungurii, un alt gălăţean m-a apărat. La rândul meu sunt subiectiv când e vorba de gălăţeni.

- Când v-a fost cel mai greu?

- Când a murit mama, în 1996. Atunci mi-am urât meseria. Ştii cum e, când se întâmplă ceva de anvergura asta te doare. Ei bine, durerea mea era dublată, la un moment dat, de un gând absolut îngrozitor: mi-e jenă, dar trebuie să-l spun. Era un gând parazit care îmi spunea: aminteşte-ţi de durerea asta, că poate îţi va folosi în teatru, ca să poţi plânge. Şi m-am urât din tot sufletul. Mi-am urât meseria atunci, pentru că n-am putut să îmi trăiesc durerea pur şi simplu ca un om căruia i-a murit mama. Eram un cvasi-actor, cu ghilimele cât mine de mari, pentru că eu nu mă consider actor şi nu mă voi considera niciodată. Sunt un păcătos nenorocit, întâmplactor… uneori fericit, alteori trist, ca noi toţi: un om.

- Ce contează?

- Tot ce e bazat pe ceva adevărat. Dacă sunt pastişe sau informaţii sau ştiri nu mă interesează. Dacă sunt lucruri spuse din inimă sau trăite, cu ajutorul numai al lui Dumnezeu, atunci mă interesează. Nu au cum să nu te emoţioneze lucrurile reale. Prostiile sunt prostii, doar le dăm noi prea mare importanţă ăstora care ne lovesc, crize, tot felul de lucruri făcute de nişte oameni rău intenţionaţi. Nici măcar vina lor nu e, nu pe ei trebuie să-i blamăm, ci doar răul care-i domină, sărmanii de ei, vai de sufletul lor.

- Cum priviţi spectatorii?

- Mi-aş dori să am milioane de ochi să-i pot vedea. Pentru că ei se uită doar cu doi ochi la noi, dar cu toată fiinţa. E cel mai mare premiu al unui om care oficiază pe o scenă o chestie. Gândeşte-te că un om îşi pierde două ore din viaţă ca să se uite la tine. Mamă, ce responsabilitate ai, ce-i spui, ce-i arăţi: îţi rupi capul, faci droguri, îi arăţi toate părţile indecente ale corpului tău? Nu cred că-i bine. Sau îl faci să iasă din sală şi să spună: uite că-i primăvară sau o iubesc pe ea, sau îl faci să continue să se mire şi să fie la fel de fericit ca atunci când s-a născut.

.viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Actorul gălăţean Cristian Iacob a preluat conducerea Teatrului Mic din Bucureşti

Actorul Cristian Iacob a preluat conducerea Teatrului Mic si a Teatrului Foarte Mic din Bucuresti, dupa ce fostul director al celor doua institutii de spectacole, Mihai Dinvale, s-a pensionat.
Actorul Misu (Mihai) Dinvale a declarat vineri, pentru Mediafax, ca din 4 ianuarie este "un pensionar fericit". Acesta se afla la conducerea Teatrului Mic si a Teatrului Foarte Mic din septembrie 2014. Astfel, de la inceputul anului 2016, conducerea Teatrului Mic si a Teatrului Foarte Mic a fost preluata interimar de actorul Cristian Iacob.
"Am preluat functia de director interimar pentru doua-trei luni, pana se vor rezolva problemele de management", a declarat vineri, pentru Mediafax, Cristian Iacob, precizand ca incearca sa fie "doar un punct de legatura". "Problemele teatrului, inclusiv cea legata de sediul Teatrului Foarte Mic, sunt grave, dar sunt rezolvabile. Totul este rezolvabil", a mai spus Cristian Iacob.
Teatrul Foarte Mic si-a intrerupt activitatea pe 24 noiembrie 2015, dupa ce cladirea in care functiona aceasta institutie a fost inclusa in clasa I de risc seismic, care prezinta pericol public.
In stagiunea curenta a Teatrului Mic, actorul Cristian Iacob joaca in spectacolele "D'ale carnavalului", "Pensiune completa", "Somnoroasa aventura sau Aventurile unui barbat extrem de serios", "Trei gemeni venetieni", "Visul unei nopti de vara" si "Volpone", potrivit site-ului oficial al institutiei.
hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Actorul Cristi Iacob este noul jurat în emisiunea "Te cunosc de undeva!" de la Antena 1

Actorul Cristi Iacob este noul jurat în show-ul "Te cunosc de undeva!" şi, în cel de-al 13-lea sezon al emisiunii de la Antena 1, care începe din 8 septembrie, va fi alături de Ozana Barabancea, Andreea Bălan şi Aurelian Temişan, acordându-le concurenţilor punctele pentru actorie.

"Am fost luat prin surprindere de propunere, dar am zis: de ce nu? Cu cinci ani în urmă îmi luasem la revedere de la televiziune, preferând să mă dedic teatrului. "Te cunosc de undeva!" însă este un show cinstit, curat şi vizibil şi am acceptat propunerea fără să stau prea mult pe gânduri”, spune Cristi Iacob.

De asemenea, el îi va pregăti pe concurenţii noului sezon pe partea de actorie şi îşi doreşte ca aceştia să vadă în el, în primul rând, un prieten. "Nu-mi place suficienţa, nu-mi place nici lenea, de aceea va trebui ca ei să muncească. Nu plec la drum cu preconcepţii şi îi voi acorda fiecăruia şanse de sută la sută. De asemenea, îmi doresc ca ei să vadă în mine un prieten, nu un gâde", mai spune Cristi.

Juratul mărturiseşte că nu îi va fi uşor atunci când va trebui să critice anumite prestaţii, în timpul show-ului. "Mi-e greu să critic oamenii. Dar o să le spun adevărul!", promite el.

Cristi Iacob (50 de ani) s-a născut la Galaţi şi a absolvit Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, în anul 1992. A jucat în numeroase piese de teatru, lungmetraje şi scurtmetraje şi, pe parcursul carierei, a obţinut mai multe premii, printre care: "cel mai bun actor în rol principal" pentru interpretarea rolurilor Zanetto Veneţianul, Zanetto Marinarul şi Zanetto din Bergam, în spectacolul "Trei gemeni veneţieni", de Antonio Collalto, în cadrul Festivalului Naţional de Comedie Galaţi, 2015; premiul pentru interpretare masculină pentru rolul Matei din pelicula "În film la Naşu’ " (2012), regia Christina Iacob, Dublin 2013; premiul "Makhila de bronz" şi premiul de interpretare pentru rolul Pepe din filmul "Pepe şi Fifi" (1994), regia Dan Piţa, Aracachon, 1995. În prezent, face parte din trupa Teatrului Mic din Capitală.

news.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.