Jump to content

Factura la căldură, între Apaterm şi bunul Dumnezeu!


Recommended Posts

Posted

Factura la căldură, între Apaterm şi bunul Dumnezeu!

* Fără trei nopţi consecutive cu temperaturi de peste zece grade Celsius nu se poate opri sistemul centralizat de furnizare a căldurii * Problema e că, de la sfârşitul lui martie, nu se mai acordă ajutoare pentru plata facturilor * La asociaţii, sistarea căldurii pe bază de tabel

La Apaterm au fost înregistrate primele cereri din partea unor asociaţii de proprietari pentru sistarea încălzirii. Însă directorul general al societăţii, George Cubasa, a precizat că, în conformitate cu legea, oprirea sistemului de încălzire în oraş se poate face doar dacă trei nopţi consecutiv se înregistrează temperaturi peste 10 grade Celsius. Această condiţie nu a fost îndeplinită până în prezent, iar potrivit prognozelor meteo, nici până la sfârşitul lui martie nu vor fi înregistrate temperaturi mai mari. "Am acceptat, totuşi, ca sistarea căldurii la asociaţii să se poată face în baza unui tabel cu semnăturile tuturor locatarilor din subdiviziunea pentru care se face solicitarea", a precizat George Cubasa. Până în prezent, în baza acestor reguli, s‑a oprit furnizarea căldurii la asociaţiile 769, 852 şi 149, dar numai pe anumite scări de bloc. Este însă de aşteptat ca numărul unor astfel de cereri să crească în perioada următoare. Directorul Apaterm a explicat că situaţia poate deveni mai delicată după 31 martie, pentru că de la acea dată nu se vor mai acorda ajutoare pentru plata căldurii: "Va trebui gândită oprirea de aşa manieră, încât să nu forţez la plată oamenii care depind de ajutoare. Şi sper să fie trei nopţi cu peste 10 grade Celsius, să putem opri sistemul de încălzire. Şi după aia să ne rugăm cu toţii la Dumnezeu să nu mai treacă vreun viscol, zăpada mieilor sau ceva de genul acesta. Ne trebuie rugăciuni cât mai multe�" Ajutoarele pentru încălzire au încurajat păstrarea sistemului de încălzire, consideră George Cubasa. La Galaţi, în perioada decembrie � februarie, au fost acordate ajutoare totalizând 3,74 milioane lei, până la sfârşitul lunii martie suma urmând să ajungă la aproximativ şase milioane lei.

Reglare din mers

În această iarnă, după numărul de gigacalorii înregistrate, se demonstrează că gălăţenii şi‑au reglat singuri consumurile, a subliniat directorul Apaterm. Astfel, în decembrie gălăţenii au consumat 67.000 gigacalorii, în ianuarie � 87.000 gigacalorii, iar în februarie 72.000 gigacalorii. În ce priveşte facturile medii pentru încălzire, potrivit datelor Apaterm, pentru un apartament cu o cameră s‑au plătit în decembrie 66 lei, în ianuarie � 85 lei, iar în februarie � 70 lei; la un apartament cu două camere, decembrie � 110 lei, ianuarie �140 lei, februarie � 1,1 mil); la un apartament cu patru camere, în decembrie � 170 lei, ianuarie ‑ 228 lei, februarie � 190 lei. "Galaţiul a ieşit bine faţă de alte oraşe. Că mai sunt cazuri cu valori ciudate, acolo sunt probleme care trebuie căutate în asociaţie, în modul în care administratorii, cenzorii îşi fac treaba", susţine Cubasa. Nivelul datoriilor asociaţiilor rămâne, totuşi, unul ridicat. În total, asociaţiile de proprietari din Galaţi sunt datoare la Apaterm cu peste 60 milioane lei, fără penalităţi. Dacă s‑ar adăuga majorările şi penalităţile, suma ar fi de 130 milioane de lei. Pentru neplata datoriilor, la 61 de asociaţii s‑a obţinut în instanţă sechestrul asigurator, ceea ce înseamnă că 30 la sută din încasările făcute de asociaţiile în cauză vor intra în contul Apaterm.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22772

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.