Port, cartierul mort

[dcp100168]

Cartierul Port, cartierul mort

Vechi clădiri impunătoare sau elegante – câteva… Câteva blocuri de sticlă în care se oglindeşte Dunărea, construcţii cu alură occidentală – Parcul de Soft, hotel „Mercur”. Blocuri fără vârstă, bine ţinute. Aceasta este „faţada” - strada mare a cartierului cea care urmăreşte cuminte Dunărea, odinioară doldora de dughene, magazii şi case mici, pline de farmec. În spate, labirintul de străduţe întortochiate, cu străzi vai de mama lor (Primăria ar fi mama lor… vitregă) - vezi case dărăpănate, unele cu ferestre zidite, părăsite, blocuri bolnave parcă de pelagră. Dar şi oaze de bunăstare: vilişoare cochete, elegante… Din fostul port franc a rămas răbdarea şi de-un franc tutun – pescarii amatori „dând cu băţul” la peşte… Vechile cârciumioare afumate, pline de marinari, s-au închis. Altele noi, cu puţini clienţi, nu au nimic portuar. Nu există piaţă, iar autobuzele vin rar. INTFOR-ul, Portul Docuri, Vama – instituţii care funcţionează, nu „duduie” destul pentru a da viaţă locului. Fostul Pescogal este închis! Nu se vede ce se întâmplă în interior cu bătrânele bijuterii din fier forjat, dar se văd muncitori care ridică ceva nou…

Docherul concediat

Doar statuia „Docherul”, semnată Mircea Ştefănescu (autorul statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare de la la Podul Înalt), mai aminteşte de activitatea portuară de altădată. În stânga Palatului Navigaţiei proiectat de Petre Antonescu, statuia din 1956, reprezentând un muncitor bine dotat cu muşchi şi cu lanţuri (comuniştii credeau că lanţurile sclaviei au fost rupte…) mai aminteşte de spinările încovoiate cândva sub sacii descărcaţi de pe zecile de nave ancorate pe atunci în port.

„O pădure de catarge” – aşa descria cineva portul nostru la sfârşit de secol XIX… Acum, pitoreşti nave cu design de ani ‘60, aşteptând, bătrâne, cu motorul oprit. Doar „Tudor Vladimirescu”, tras la pontonul Căpităniei, şi nava-pompier „Perseu” se arată mai semeţe...

Dimineaţă, puţină lume la promenadă sub soarele îngăduitor. „Iasu, nea Nicule!”, îl salută pe model marinăresc grecesc cei câţiva pensionari fără treabă pe pescarul fără noroc în drum spre casă. Doar noaptea se mai pescuieşte cu noroc: pe şest, mai cu protecţie… Aşa se spune. Câteva fete parcă scoase la uscat pe gărduleţul metalic, albastru, pus de sanchi: nu sare nimeni în fluviu acum, e prea rece apa!

Şi puţină poezie: o şalupă poartă numele… „Blandiana”. La mal de Dunăre, fostul foişor grăniceresc, transformat în cârciumă cu etaj după Revoluţie, zace acum complet abandonat. Un loc unde se adună gunoaie…

De mântuială

Am văzut, printre străzi pline de cratere, de bălţi şi mlaştini, pe unde nu poţi intra după ploaie nici cu piciorul, nici cu maşina, şi o stradă asfaltată. Anul trecut, pe strada Jupiter a fost făcută canalizarea, care să arunce în Dunăre surplusul de apă. E mai bine ca înainte, dar tot mai rămâne apă după ploaie, băltind pe asfalt: pantele de scurgere n-au fost executate corect.

L-am întrebat pe pensionarul Constantin Lupu, 76 de ani, din care juma’ de veac numai de căsnicie, dacă are vreun mesaj pentru primar, dar omul spune: „S-o repare, da’ cu ce s-o mai repare? De unde bani, că-i criză economică?! S-a lăsat pământul, când plouă e baltă – treabă de mântuială, ce să-i faci?”.

Spune că s-a făcut însă frumos la promenada de la Dunăre, s-au pus şi bănci. Dar nu poţi să ieşi cu nepoţelul, că-ţi şi cere bomboane şi ciocolată! Noroc că nu-s multe magazine pe-aici!

Deci e… bine!

S-a asfaltat peste canalizare, dar celelalte străzi, cum este cea cu nume cultural, Dimitrie Cantemir, rămân tot desfundate: nu făceau parte din proiect. Am vorbit cu oamenii ieşiţi cu treabă sau cu cei care mai stăteau pe la porţi. Lucraseră, lucrau sau aveau rude care lucrau la laminor, la fabrica de ulei…

În port, nimeni! Tuşa Lili are 80 de ani. A avut de asemenea soţul lucrător la fabrica de ulei „Prutul”.

Nu departe, o vilă care îi uimeşte pe vecini: are porţile automate, se deschid singure, ca-n filme. Proprietarul e armator, are câteva vase, îmi zice un vecin.

Trecutul nu ţine de cald…

Sunt destule bărci sparte care zac pe mal. Nu interesează pe nimeni, căci, ori pe apă, ori pe uscat, tot se ia taxă pe ele. Doar 15 lei pe an – nu-i mult, dar nici nu ţi se dă nimic; pază, de pildă.

„Sunt născut aici, în spate” - arată cu mâna, undeva spre spatele blocurilor, Gheorghe Panait. Îşi repară barca: „E ca şi mine, bătrână. Sigur că pot s-o repar, de vreme ce tot eu am construit-o!”. De fapt, nea Panait face parte dintre constructorii Pânzarului moldovenesc şi dintre cititorii scriitorului-căpitan de vas Max Popescu. „Eu am lucrat în port, la Expediţie: aveam la operat în jur de 40 de vapoare, acum nu mai e măcar unul! La Portul Mineralier ce mai vin pelete, la Port Bazinul Nou, nimic – linişte şi pace!” Omul a făcut de toate la viaţa lui, a fost inclusiv o vreme ziarist la „Imparţial”, după Revoluţie. Nea Panait ne-a vorbit despre trecutul portului. Bacul pleca de la Vadul sacalelor – drum care curgea prin spatele Romartei, până la Dunăre. De la Căpitănie în aval, magazie lângă magazie! Stăteau navele câte trei, una lângă alta! Acum, se vede doar macaraua care a scos tablă de pe epava „Transilvania”… „Numai ochi de om nu descărcam! Mai mult încărcam pentru ruşi. Mere, pere, caise, pepeni. Venea rusul cu un compas, îl punea pe pepene: dacă era mai mic, îi dădea cu piciorul. Nişte nenorociţi! Eram mic-mic, da’ ţin minte şi-acum. Aici era un hotel, ˝Traian˝. Domnule, aveau o frizerie de mare clasă. Şi a oprit o trupă de calmuci. Pe aici erau comandamente ale ruşilor…. S-au dus, s-au strâmbat la oglinzi, după aia s-au dat înapoi, au pus mâna pe vintok şi rap! - n-a mai rămas nimic!”. A lucrat şi ca agent de aprovizionare la nave, la Romtrans, dar s-a scârbit, „i-a sărit muştaru’”: securiştii îl voiau să-l descoasă despre ce făceau comandanţii când făceau.

Pisica neagră a albit…

Cârciumile stătea la rând pe atunci: „Dora”, „Pisica neagră”, „Barba Andrea”, „Bănuţ”… Acum nu mai sunt marinari străini, doar turci ce mai vin. Dar sunt amărâţi, nu prea au bani de cheltuit… Mai ţine minte şi când s-a demolat, pe vremea primarului Durbacă, Şcoala „Elena Doamna” – a trebuit să fie folosită dinamita, căci avea ziduri groase de doi metri! „Cărămida aia era arsă de ziceai că e sticlă, domnule!” Se căutau, ca şi acum, terenurile, şi istoria stătea în calea „dezvoltării”!

Malul Dunării n-are nici un fason acum! Nici vechi, nici nou, nici frumos, nici urât: numai petece peste petece de viaţă! Portul a luat concediu – poate pentru toată viaţa…

Un magnet în port - table, şah, dansuri, tv, internet…

Fosta Gară fluvială nu mai dă bilete pentru Tulcea! Nici măcar pentru Brăila…

Parterul Palatului Navigaţiei, care găzduieşte instituţiile cândva cele mai importante din oraşul-port (Căpitănia s-a mutat, au rămas Administraţia Portulurilor Dunării Maritime şi Compania NAVROM) ţine aici deschis „Clubul înţelepţilor”. O mai funcţiona instituţia inaugurată anul trecut în septembrie, pentru folosul pensionarilor? Administraţia Porturilor Dunării Maritime a pus spaţiul generos la dispoziţie: doar sâmbătă şi duminică e închis. Intrăm pe sub umbrarul stil art nouveau: în fotoliile şi la mesele donate stau grupuri de pensionari: table, şah, o cafea sau un ceai gratis – face cinste gazda.

„Se şi dansează. Joia. Sigur că se poate dansa şi ziua, dacă vrei să te simţi bine!. Este o doamnă, doamna Mihnea, foarte activă, care îi atrage la dans, la joc”, ne spune Camelia Patache, salariata APDM care era de serviciu pe post de gazdă. Ce muzică se dansează şi se ascultă? Mai ales populară, romanţe. Vin pensionari din tot oraşul. Pot citi aici presa, pot intra pe internet (sunt şi două calculatoare) sau pot vedea programe la cele două televizoare. Ce mai, un fel de mare cameră de zi… Văd o doamnă care joacă table. O întreb dacă bate. „Deocamdată nu…” Vine aici tocmai de la patinoar. Partenerul de meci vine din Ţiglina III.

Pe când Muzeul?

Într-un colţ al acestui club care se dovedeşte un adevărat magnet pentru pensionarii din tot oraşul, nu numai pentru cei din Port, observăm şi o mică prezentare cu vechi imagini ale portului, expuse pe două mici simeze. Acum câţiva ani, tot parterul a găzduit o expoziţie cu fotografii de vechi nave, documente de arhivă şi machete de vase.

Oare când vom avea un Muzeu al Marinei sau măcar… o Garsonieră muzeală a Marinei, la Galaţi?!

http://www.viata-libera.ro/articol-Cartierul_Port_cartierul_mort%E2%80%A6_2.html

[dcp100168]

Portul - haznaua de lângă Dunăre

Ultimul bastion al Galaţiului de altădată, cartierul Port se zbate într-o situaţie cruntă. Ce nu au reuşit bombardamentele celui de-Al Doilea Război Mondial şi avântul proletar al buldozerelor comuniste, au reuşit locatarii în mai puţin de 20 de ani. Străzile pavate probabil de... Ştefan cel Mare sunt străjuite de case vechi, unele chiar şi de peste 100 de ani. Numai că, în dulcele stil românesc, vestigiile unui Galaţi demult apus arată exact ca nişte ruine neconservate. Pe lângă nepăsarea oamenilor, şi hoţii au marea lor parte de vină.
"Se fură capacele de canalizare în prostie, se fură garduri, se fură şi din curţile oamenilor. Nu s-a luat nici o măsură. Abia anul trecut ne-au făcut şi nouă canalizarea. Când au avut nevoie să-i votăm, veneau în fiecare zi la poartile noastre. Acum mergem noi la ei să ne ajute, dar nu ne mai acordă nicio atenţie. Suntem importanţi doar o dată la patru ani, când trebuie să mergem la urne", povesteşte cu obidă Mihai Dobreică, unul dintre vechii locatari ai cartierului.
"Romii au stricat scara de acces de la Şcoala 24 spre vad. Au furat colţarele, au furat mâna curentă şi nu mai spun că toate scările de bloc din zonă au fost vizitate de către aceştia. Au furat tot ce au găsit prin uscătoare, de la truse de scule până la cauciucurile de schimb ale maşinilor oamenilor", a completat şi Mihai Petrea.

Sunt câine comunitar, am drepturi!

Paradoxal, în cartier, patrupedele au ceva mai multe drepturi decât oamenii simpli. O demonstrează foarte clar haitele de maidanezi ce umblă nestingherite pe străzile pe unde altă dată îşi făceau veacul docherii şi negustorii. Partea proastă este reprezentată de faptul că multe dintre aceste patrupede sunt agresive şi atacă tot ce prind, fie că este vorba de oameni în putere, bătrâni sau copii. "Cea mai mare problemă o avem cu câinii comunitari, care sunt peste tot. Aici, între garaje este o haită de vreo 20-30 de câini negri, de care are grijă un ONG. Vin cu maşina, le aduc mâncare şi au grijă întotdeauna să păstreze măcar două femele ca să se înmulţească. Nici vorbă să-i sterilizeze. Noi plătim o taxă ca să numai vedem câinii pe stradă, nu ca să ne fugărească. Dacă vreau să-i văd, ar fi normal să merg la padoc sau la grădina zoologică, nu la orice colţ de stradă. A sărit haita de câini la un copil, care se întorcea de la şcoală, cu ghiozdanul în spate. L-au înconjurat vreo şase câini şi ce să facă copilul acela? Am intervenit cu mai mulţi locatari de am pus câinii pe fugă, că altfel nu ştiu ce i-ar fi făcut copilului", a mai spus Mihai Petrea. Animalele sunt ajutate şi de faptul că pot ataca liniştite, la adăpostul întunericului. "Nu avem lumină pe stradă, le e frică copiilor să vină seara de la şcoală sau grădiniţă. Anul trecut, pe 9 octombrie, am făcut cerere la Primărie să ni se pună două becuri pe stradă şi încă nu s-a luat nici o măsură, tot pe întuneric mergem seara", a explicat Mihai Dobreică.

Recensământ şi investiţii

Primăria spune că este dificil să rezolve rapid problema iluminatului. "Zilnic, din tot Galaţiul se primesc 10-12 sesizări. Având în vedere că în anul 2010 spre exemplu nu s-a făcut absolut nicio investiţie în iluminat, acum practic trebuie reevaluată complet situaţia", a explicat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi. Pe de altă parte, conform aceleiaşi surse, problema câinilor comunitari poate fi rezolvată de-abia după ce se va face un recensământ complet al animalelor din curţile oamenilor.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Portul - un cartier lăsat de izbelişte, nicidecum o carte de vizită pentru Galaţi

Situat lângă Dunăre, Portul ar trebui să fie o zonă emblematică a Galaţiului. Din păcate, însă, imaginea acestui cartier este în grea suferinţă, ca, de altfel, imaginea întregului oraş.
În urmă cu câteva luni, mai exact în februarie, la precedenta noastră întâlnire cu cititorii din cartierul Port, semnalam ofurile majore ale locuitorilor din zonă: trotuare „ciuruite” ca după bombardament, câini comunitari care fac legea, gunoaie, probleme cu iluminatul, canalizări fără capace sau supraînălţate şi lăsate aşa, dar, mai ales, lipsa unui loc amenajat - piaţă, hipermarket - de unde oamenii să se poată aproviziona.
La câteva luni distanţă, am stat din nou de vorbă cu locuitorii din acest cartier şi astfel am aflat că problemelor vechi li s-au mai adăugat altele, noi…

Când plouă, apa întră în case

Costică Lefter (53 de ani) ne vorbeşte despre cea mai gravă problemă a sa şi a vecinilor săi: „Eu locuiesc pe strada Ghecet. Din timpul fostului primar, Dumitru Nicolae, am cerut canalizări, a promis că le termină dânsul. La un interviu spunea că s-au împrumutat bani să le finalizeze până i se termină mandatul. I s-a terminat de ceva timp mandatul, au venit alţii. Valea Oraşului, pe timp de ploaie, arată urât de tot. S-au făcut lucrări, chipurile, anul trecut, dar după o ploaie trebuie să mergem 50 de metri să ocolim bălţile. Dacă nu plouă, mai e cum mai e. S-au reparat numai câteva străzi principale. Pe toate celelalte, secundare, nimic! După ploaie - bălţi, nămol, apa intră în casă. În loc de canalizări s-au pus nişte capace rotunde: aşa au rămas. Sunt nişte firme care au luat banii şi au plecat. Canalizarea de pe Sindicatelor s-a făcut acum vreo patru ani: la Izvor, în faţă, apa e de o jumătate de metru când plouă şi pe toate străzile din lateral nu s-au făcut, sunt la fel, fără canalizare”.
Aceeaşi problemă ne-o semnalează şi un alt locuitor din zonă, Petrică (35 de ani): „Locuiesc în zonă de când mă ştiu. La noi, pe strada Leului, e o problemă cu strada: s-au început lucrările, dar nu s-au terminat, le-au lăsat aşa, iar acum au început să apară deja găuri în asfalt. Au pus un strat de asfalt, au lăsat canalizările mult înălţate, au luat banii şi au plecat. Totul e lăsat baltă de un an şi ceva de zile. Când plouă, se inundă tot, canalizarea fiind mult mai sus faţă de cât ar trebui”.

Nici o piaţă

Doamna Alexandra Gheţău (77 de ani) are, la rândul său, multe de spus: „Eu locuiesc la blocul Mălina. Suntem bătrâni, aveam o bancă aici, vizavi de Palatul Navigaţiei, chiar pe colţ, unde plăteam toate datoriile către stat. Ne-au luat-o, au plecat de aici. Acum ne chinuim şi ne ducem tocmai la Poştă. De ce ne-au luat-o de aici? Şi, în plus de asta, e un cartier aşa mare, nu ne-au făcut şi nouă o alimentară mare, un magazin din acesta - ne trebuia. Ne ducem tocmai în centru să facem cumpărături. Cei care au chioşcuri prin zonă îşi pun propriile adaosuri şi plătim mai mult pentru orice lucru. Oare chiar nu se putea face ceva şi pentru noi, ăştia bătrâni şi bolnavi? E aşa un cartier mare, se suie lumea în traseul 15 şi pleacă în Piaţa Mare. Soţul meu nu poate merge, a avut accident vascular şi numai eu merg peste tot. Păcat, că e o zonă atât de frumoasă: locuiesc aici de 30 de ani şi n-aş pleca în altă parte pentru nimic în lume. Dar nu avem ce ne trebuie. Tineretul mai pleacă, dar noi?”.
La rândul său, Costică Lefter ne spune de unde se aprovizionează dumnealui: „S-a înfiinţat cândva Piaţa Moruzzi: dar acolo nu am văzut să se desfăşoare vreodată vreo activitate. Mergem la Piaţa Mare, la Spicu, sau la moldoveni, pe Calea Prutului. "Viaţa liberă" ar trebui să facă astfel de întâlniri cu oamenii cât mai des, ca să vă spunem ofurile: cel puţin bătrânii, cu străzile astea, sunt disperaţi”.

Căminele SNG - ca după bombardament

Violeta Horghidan este de 12 ani administratorul Asociaţiei de Proprietari de la cele două cămine ale SNG, construite în 1964, care arată ca după bombardament. Dumneaei are o listă de nemulţumiri: „Sunt nemulţumită că am făcut mai multe  adrese la care nu am primit nici un ecou: una, pentru curăţirea spaţiului verde din spate, ne năpădesc bălăriile. Era programat, încă de anul trecut, pentru august şi octombrie: august a trecut, bălăriile sunt mari şi n-a venit nimeni să le cureţe. Apoi suntem nemulţumiţi că s-a spart asfaltul pe aleea de acces când s-au făcut lucrări, trotuarul e domeniu public, iar în faţa căminului efectiv ne rupem gâtul: această alee nu a fost reparată niciodată, iar noi nu avem fonduri. Nu pot să iau din încasări şi să repar acolo”, declară administratorul.

Gardul care barează strada

O problemă care a mai fost semnalată în presă este cea a blocării unui drum de acces în zonă: „A fost un scandal de proporţii. S-a făcut o adresă oficială privind privatizarea străzii din spate, o arteră care vine din Sindicatelor, exact pe porţiunea care dă spre Portului: noi am făcut o sesizare, la care, tot aşa, nu am primit nici un răspuns oficial. Nu ştim dacă s-a făcut cu acte legale. Vecinii din spate, de la Metacom, când au făcut lucrările, au lăsat şi molozul lângă gardul nostru şi nu l-au mai luat”, afirmă Violeta Horghidan.
Problema drumului public de acces care a fost blocat ne-o semnalează şi un alt locuitor al zonei, de 46 de ani, care, însă, nu a dorit să-şi dea numele: „Lângă unul dintre căminele SNG s-a făcut o şcoală particulară, Şcoala Primară „Omul de Zăpadă”. Şi am văzut că au barat drumul cu un gard din beton. M-am uitat pe harta Galaţiului, acel drum figurează ca drum public. Este o bucată din strada Sindicatelor, care dădea în Portului. Un drum public nu se poate privatiza!”, afirmă interlocutorul nostru.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Portul, cartierul unde indiferenţa a prins rădăcini

* Multe din străzile cartierului sunt ciuruite de gropi sau, pur şi simplu, neasfaltate * În tot cartierul nu există o piaţă sau un supermarket * După fiecare ploaie, unele artere devin total impracticabile

Deşi a trecut mai mult de jumătate de an de la ultima noastră vizită în Port, peste cartierul de pe marginea Dunării timpul nu pare să se fi scurs. Dincolo de poleiala dată de Palatul Navigaţiei şi de câteva alte clădiri mai arătoase de pe strada principală, odată intrat pe străzile secundare lucrurile se schimbă radical. Aproape totul pare învechit, murdar şi lăsat de izbelişte. Cele câteva străzi reparate de curând fac o puternică notă discordantă cu uliţele care încă nu au cunoscut asfaltul. Peisajul este condimentat de multitudinea de gropi, de gardurile ruginite şi de maşinile lăsate parcă fără nicio noimă pe trotuar.

Gropile care te trimit la service 

Cum expresii de genul „găurită ca după bombardament” sau „craterele din asfalt” au devenit deja clişee, ne vom limita să spunem că dacă te afli la volan prin Port, chiar şi o singură clipă de neatenţie poate fi de ajuns pentru a te trimite cu maşina la service. Străzile sau aleile care dau de o parte şi de alta în bulevardul Portului sunt presărate cu o mulţime de gropi şi gropiţe, dovezi cât se poate de evidente ale lucrărilor făcute cu simţ de „răspundere” de firmele care au asfaltat respectivele străzi.
„Măcar prin alte locuri au mai asfaltat şi au mai acoperit din hârtoape. La mine în faţa blocului (blocul Brateş 1 - n.r.), în schimb, nici nu-mi mai aduc aminte când au asfaltat ultima oară. Gropile acestea strică aspectul zonei şi sunt şi periculoase pentru cine nu este atent, indiferent că este şofer sau pieton. Lucrurile se înrăutăţesc şi mai mult după ce plouă şi totul este acoperit cu apă. Nu prea ai cum să le ocoleşti”, ne spune indignată Florina Chiriac, o gălăţeancă venită la întâlnirea cu cititorii.
Nici bulevardul Portului nu este însă ferit de asfaltul aruncat parcă cu lopata pe stradă. Chiar în apropierea Palatului Navigaţiei, pe sensul de mers dinspre Elice spre Liceul de Marină, asfaltul este destul de ondulat. Şoferii au astfel două opţiuni: fie reduc din timp viteza, în cazul în care observă porţiunea cu probleme, fie ocolesc denivelările, intrând pe sensul opus. Din păcate, cei mai mulţi aleg a doua variantă, cea mai facilă, chiar dacă astfel riscă să fie loviţi de cei care vin din sensul opus de mers. Mai mult, sensurile sunt delimitate de o linie dublă continuă, peste care în mod legal nu se poate trece. Cu siguranţă, nu ne înşelăm dacă spunem că mulţi dintre şoferii care circulă pe aici au fost fie nevoiţi să îi evite pe cei care le intraseră pe banda de mers, fie să intre ei înşişi pe sensul opus.

Piaţa încă lipseşte

Încă de la vizita precedentă din Port, una dintre principalele nemulţumiri ale gălăţenilor care locuiesc aici era legată de absenţa unei pieţe sau a unui magazin de mai mari dimensiuni. Situaţia nu s-a schimbat deloc în ultima jumătate de an, oamenii trebuind să ia autobuzul sau microbuzul pentru a se aproviziona din piaţa de la Spicu sau din cea din Piaţa Centrală.
Mai mult, gălăţenii din Port se plâng că patronii micilor magazine de cartier profită de lipsa unui supermarket sau a unei pieţe şi pun preţuri destul de ridicate. „Oare chiar nu se putea face ceva şi pentru noi, ăştia bătrâni şi bolnavi? E aşa un cartier mare, se suie lumea în autobuzul 15 şi pleacă în Piaţa Mare. Soţul meu nu poate merge, a avut accident vascular şi numai eu merg peste tot”, se plângea la întâlnirea trecută Alexandra Gheţău (77 de ani), o cititoare.
Nici problema unui punct unde oamenii să poată plăti facturile sau de unde să poată retrage bani nu a fost rezolvată. În vreme ce toate băncile şi-au deschis puncte de lucru în zonele „fierbinţi” ale oraşului, Portul a rămas uitat.

Cu apa în case

Dacă majoritatea locuitorilor din Port s-au obişnuit, de bine, de rău, cu gropile din asfalt şi cu absenţa unui spaţiu comercial adecvat, prea puţini pot privi cu detaşare la perioadele în care buletinele meteo anunţă ploi mai puternice. Asta pentru că o bună parte dintre apele colectate în restul oraşului ajung exact în canalizările din Port. În ciuda modernizărilor la sistemul de canalizare de aici, gurile de canal încă dau pe afară.
O altă problemă, tot legată de apă, se întâlneşte şi pe străzile secundare din cartier. Din cauza gropilor şi a trotuarelor care uneori sunt inexistente, oamenii care locuiesc la case se trezesc cu apa de pe stradă în curţi sau chiar în case. În vreme ce condiţiile sunt pe alocuri mai rele ca la ţară, taxele şi impozitele pe care cei de aici le plătesc sunt de oraş.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Portul, un cartier care arată că nu ne pasă de Dunăre

Cu strângere de inimă m-am plimbat pe malul Dunării, prin port, prin faţa Palatului Navigaţiei, şi un pic mai departe, chiar a doua zi după plecarea bricului Mircea. În timp ce îmi aminteam cu ciudă de modul în care sunt puse în valoare bogăţiile fluviilor din alte meleaguri, paragina şi dezolarea care te întâmpină la Galaţi la tot pasul e, de fapt, oglinda cât se poate de clară a modului în care noi şi autorităţile locale tratăm relaţia cu bătrâniul fluviu. 

Dunărea este bogăţia noastră cea mai de preţ. Avantajul pe care l-am avut de-a lungul istoriei. Şi, în timp ce în alte părţi se scot bani grei din turism, din comerţ din valorificarea la maximum a acestor resurse pe care noi le avem din belşug, noi ne-am întors cu spatele la Dunăre. Nu o vrem, dar nici ea pe noi. Îşi poartă apele mâhnite mai departe, lăsându-ne cu ignoranţa, neputinţa şi mizeria traiului nostru. 
Pentru că tot ne întrebăm de ani şi ani de ce navele de croazieră, care veneau altădată până la pontoanele noastre, ocolesc cu cea mai mare grijă Galaţiul, răspunsul clar se află şi în grija pe care o acordă autorităţile cartierului Port, poartă de intrare pe fluviu în oraş. Şi ce-ar putea vedea turiştii veniţi din alte părţi să debarce la noi? În primul rând mizerie. Pet-uri, ambalaje, pahare de plastic, doze goale de bere, mormane de gunoaie, zac înşirate de-a lungul esplanadei. Trotuare şi scări roase de vreme. Ba, şi canalizări fără capace, în care s-au adunat aproape până în buză straturi de gunoaie. Cu toate acestea, oricine îşi poate rupe gâtul sau picioarele într-o clipă de neatenţie.

Nu zonă turistică, ci loc rău famat

De-a lungul malului, pe o porţiune, se află un parc. Sau ar trebui să fie. În afară de câteva bănci, pe care nu se încumeta să se aşeze nimeni la ora trecerii noastre pe acolo, ceva iarbă uscată şi câţiva copaci, nimic care să arate urme de civilizaţie, nimic care să atragă trecătorii sau turiştii să se odihnească admirând scânteierile valurilor sub soare. Gunoiul împrăştiat cu dărnicie peste tot, în special recipiente de bere, pachete de ţigări goale şi pahare de cafea, arată însă că parcul se bucură de ceva vizitatori, probabil mai pe înserat. După apucături, par să fie cheflii şi vagabonzii care au adus cartierului şi eticheta de loc rău famat, aceştia fiind singurii care se mai încumetă să ţină companie Docherului, statuia care se ridică stingheră, ascunsă de bălării, realizată în 1956, de Mircea Ştefănescu (cel care a sculptat şi statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare de la Podul Înalt).
Nu tu restaurante cochete pe mal, nu tu cafenele, nimic care să-ţi bucure ochiul, mintea şi inima. Doar o avansată degradare continuă, semn că la malul gălăţean n-au ancorat de mult nave, nici comerciale, nici de turism, şi, probabil, spre deznădejdea noastră, nici nu vor ancora prea curând. 

Potenţialul Dunării, valorificat de alţii

Încă din 1856, Marile Puteri de atunci ale Europei, intuind potenţialul Dunării şi al Galaţiului, au fondat Comisia Europeană a Dunării. La care noi, românii, am participat ca observatori, putere de decizie noi primind mai târziu, după anexarea Dobrogei. Deşi oraşul nostru era, pe atunci, cel mai mare port al României, pe malul Dunării gălăţene se găseau doar agenţii de navigaţie străine. De-abia în 1890 a luat fiinţă Societatea de Navigaţie Fluvială Română, şi abia în 1913 s-a dat în folosinţă sediul acesteia la Galaţi, actualul Palat al Navigaţiei. Totuşi, luând exemplu de la alţii, am reuşit să clădim totuşi ceva. Când s-au pus bazele Comisiei Europene a Dunării, tot în cartierul Port, locul strălucea de lux. Toţi boierii trăgeau să aibă case în zonă. Pieţele erau pline de mărfuri scumpe aduse din toate colţurile lumii. Oamenii seara ieşeau la plimbare şi aveau unde-şi petrece timpul, la patiseriile şi cofetăriile de lux. 

Astăzi, viaţa pare să fi fugit din locurile acestea. Pustiul, degradarea şi lipsa de interes a autorităţilor rânjesc la toate colţurile. Dacă odată era cel mi bun vad comercial aici, acum magazinele şi-au tras, unul câte unul, storurile. Iar după rândul cenuşiu de blocuri, pe străduţele cu case boiereşti altădată, acum te sperie ruinele şi bălăriile şi mormanele de gunoaie.

Maidanul cu ură

Prin unele locuri, degradarea a ajuns să capete proporţii de focar de infecţie. La câteva străzi de centrul oraşului, locul pe care altădată se ridica o casă e lăsat de izbelişte şi s-a transformat în maidan, plin de bălării, dar şi în groapă de gunoi.
"Casa a fost revendicată de cineva, dar s-a făcut praf. Omul a plecat şi nu s-a mai întors. Au crescut bălăriile peste ea. Rău este că locul s-a transformat în groapă de gunoi. Nimeni nu vine să cureţe, dar nici vecinii nu se potolesc. Uită că tot gunoiul aruncat acolo ne afectează tot pe noi", spune M.C., din cartierul Port.

Monument de arhitectură transformat în bâlci

Emblema cartierului Port rămâne şi în ziua de astăzi frumoasa clădire devenită punct de reper nu numai pentru zonă, ci şi pentru întreg oraşul - Palatul Navigaţiei. Ridicat între anii 1911-1913, a fost proiectat de renumitul arhitect Petre Antonescu, rector al Academiei Române de Arhitectură în perioada interbelică. Este una dintre clădirile istorice ale Galaţiului, aflat pe lista monumentelor de arhitectură. 
După cutremurul din 1990, proprietarul clădirii, A.P.D.M. Galaţi, a solicitat întocmirea unui proiect pentru consolidarea întregii construcţii. Pentru finanţarea lucrărilor de consolidare nu s-au alocat fonduri de la bugetul de stat sau local, singura posibilitate fiind resursele proprii ale proprietarului. Lucrările s-au efectuat în trei etape, iar astăzi clădirea a fost salvată de la  o posibilă prăbuşire a turnului care ar fi stricat şi o parte din corpul ei.
Necazul e că, în loc să fie valorificată aşa cum ar trebui, eventual să găzduiască un muzeu al navigaţiei, proprietarii au închiriat spaţiul pentru un shop, iar chiriaşii au lipit afişe colorate, făcând ca palatul să arate îmbrăcat de bâlci, şi nu ca un monument arhitectural.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Gălățenii din Port, duși de nas cu promisiuni. Siguranța circulației, rezolvată doar pe hârtie

Promisiunile vin și pleacă, liniuțele rezistă! La mai bine de șase luni de când numeroși gălățeni care locuiesc la blocurile de pe strada Portului, pe segmentul cuprins între Palatul Navigației și Liceul de Marină, trăgeau un semnal de alarmă public privind traficul infernal și cursele de mașini care se derulau în zonă, noapte de noapte, autoritățile încă sunt la faza de promisiuni neonorate! Practic, nici măcar limita de viteză, cea mai proximă măsură, nu a fost implementată, iar limitatoarele de viteză au rămas la stadiul de vis frumos.

În luna martie a acestui an, o serie de sesizări venite din partea unor gălățeni care locuiesc pe strada Portului atrăgeau atenția asupra unui fenomen greu de combătut, a cărui rezolvare, măcar parțială, ar sta în pixul (și nu numai) autorităților cu abilități în domeniul siguranței rutiere. Oamenii susțineau că, noapte de noapte, șoferii pasionați de viteză, cu mașini puternice, își forjau motoarele pe segmentul de stradă care nu măsoară mai mult de un kilometru. Zgomot și mult pericol pentru pietoni, mașini și, nu în ultimul rând, pentru liniștea publică.
Demersurile făcute de proprietarii care bifau nopți albe, la fel ca și cele inițiate de "Viața liberă", care a prezentat situația cel puțin deranjantă, au fost onorate cu promisiuni din partea administratorului drumului, Primăria Municipiului Galați, care în aceeași lună martie susținea că va iniția în cadrul comisiei pentru siguranța circulației propunerea de reducere a limitei de viteză de la 60 la 50 km/h și că, până la finele acestui an, va proceda la montarea unor limitatoare de viteză, care să îi împiedice pe vitezomani să mai tureze motoarele la valori amețitoare și asurzitoare. Prima idee s-a concretizat, însă doar pe hârtie, fiind aprobată reducerea limitei de viteză. Nu și în practică, la aproape jumătate de an de la aceste promisiuni, situația deranjantă persistând, la fel ca şi indicatoarele vechi de pe stâlpi, care permit o viteză maximă de 60 km/h.
"Pentru că nu s-a schimbat nimic, în luna august am făcut o nouă adresă la Primărie, la care am primit un răspuns halucinant. Au reconfirmat că s-a aprobat reducerea limitei de viteză și că indicatoarele rutiere care stipulau vechea limită de 60km/h au fost demontate și că noua limită este 50 km/h. Dar chiar și după ce am primit răspunsul, emis pe data de 30 august 2021, indicatoarele erau tot acolo! De asemenea, am fost informat că în programul de lucrări pe anul 2021 sunt incluse realizarea a două treceri de pietoni supraînălțate pe strada Portului, marcate și semnalizate conform normelor legale în vigoare", ne-a spus Zoltan Verdeș, un gălățean care locuiește în zonă și care a încercat să rezolve problema pe calea comunicării cu autoritățile.
Dovada că la nivel de autoritate se confirmă a mia oară că nu știe stânga ce face dreapta o reprezintă faptul că joi, 2 septembrie 2021, indicatoarele care stabileau viteza maxim de 60 km/h, montate pe stâlpii de pe strada Portului, erau încă pe poziții, contrar celor afirmate în răspunsul oficial redactat de Primărie cu câteva zile mai devreme. Restul supozițiilor și promisiunilor sunt de prisos.

viata-libera.ro