Cum s-a născut Oţelul

[dcp100168]

Cum s-a născut Oţelul

* "Vinovatul" Victor "Puiu" Vasilache * El a înfiinţat şi modernizat Clubul Sportiv Oţelul * A pornit de la o echipă de fotbal ca şi inexistentă şi a ajuns să bată pe Juventus Torino

Puiu Vasilache, aşa cum îi spun toţi, este destul de greu de găsit. Mulţi l-au uitat, în timp ce alţii, mai tineri, nici nu au auzit de el. Vine rar la meciurile fotbaliştilor de la Oţelul şi, din când, în când, mai trece pe la sediul clubului, ca să-i mai întâlnească pe Anghelinei şi Marius Stan, doi dintre cei cu care a cunoscut fericirea în 1988, când Juventus Torino era învinsă la Galaţi, în Cupa UEFA. Viaţa lui se identifică cu o mare parte din istoria clubului Oţelul. În tinereţe, a practicat mai multe sporturi, atletism, fotbal, volei şi rugby. La 24 de ani, după terminarea facultăţii, i s-a încredinţat Oţelul, pe atunci doar o asociaţie sportivă modestă, cu echipă de fotbal în B pe care „organele de partid" intenţionau s-o desfiinţeze, plus o secţie de atletism fără sportivi. Erau doar doi atleţi, dar unul plecat la Steaua şi celălalt la Dinamo. Era secretarul asociaţiei şi practic conducătorul acesteia, preşedintele având doar statut onorific.

Campionatul era pe terminate şi echipa de fotbal retrograda în C. "În Galaţi, pe atunci, fotbalul trebuia să însemne doar FCM. Au mutat echipa la Adjud şi, pentru că nu mai voiau să audă numele de Oţelul, am înfiinţat trei echipe din combinat şi le-am înscris în campionatul municipal, LBR, Venus Turnare Continuă şi Rapid UETU", a povestit Puiu Vasilache primele file de istorie ale Oţelului. LBR a ajuns, în doi ani, să intre în C. Se întâmpla în 1977. În 1980, se reuşea promovarea în B, sub titulatura Oţelul LBR, iar Puiu Vasilache reuşea să ducă gruparea dincolo de numărul limită de secţii (patru) pentru a trece de la "asociaţie", la Clubul Sportiv Oţelul, ajungându-se repede la 14 discipline sportive, cu şah, handbal, moto, box sau paraşutism pe lângă fotbal şi atletism.

A urmat un alt moment în care i-a fost răpită toată bucuria reuşitei. "M-au sunat la miezul nopţii, să mă duc imediat cu carnetele jucătorilor , duceau echipa la Tecuci", şi-a amintit Puiu Vasilache.

A luat-o de la capăt, mizând pe Metalosport, echipa Uzinei "Cristea Nicolae" - actualul Intfor, practic o secţie a combinatului pe atunci. Cu jucătorii care au refuzat să plece la Tecuci, a intrat imediat din C, în B, în 1983. Se revenea la titulatura Oţelul, iar în 1986, se promova în prima ligă. Doi ani mai târziu, Oţelul obţinea dreptul de a juca în Cupa UEFA. "Meciul decisiv a fost la Moreni, am câştigat cu 1-0. Generalul de la paşapoarte care se ocupa de echipa din Moreni, pur şi simplu a luat steagul de la arbitrul de tuşă şi a stat cu el ridicat continuu. Au prelungit meciul cu aproape 20 de minute, dar am rezistat", a povestit primul preşedinte al Oţelului. Pe 7 septembrie 1988, a fost marea sărbătoare, meciul din UEFA, de la Galaţi, cu Juventus, câştigat de Oţelul cu 1-0!

Pe 1 decembrie 1989, Puiu Vasilache era înlăturat, în ultimele zile ale regimului comunist, după mai bine de 16 ani în care făcuse, din nimic, CS Oţelul, situat pe atunci în primele zece cluburi din ţară. "Sunt născut şi crescut în Galaţi şi sunt mândru că am făcut ceva pentru oraşul meu", mai spune Puiu Vasilache, acum "bonă" pentru nepoţii săi.

Întrebări şi răspunsuri

- Care a fost cel mai important moment din aceşti 16 ani trăiţi pentru Oţelul?

- Fără discuţie, înfiinţarea clubului, când am trecut de la asociaţie sportivă. Deja aveam baza pentru a ajunge la marea performanţă. Apoi, meciul câştigat cu Juventus. La Torino, aproape că era să nu mai ajung. Nu mai aveam loc în delegaţie de atâţia secretari de partid.

- Dar la celelalte sporturi?

- Înfiinţarea echipei de handbal feminin şi promovarea acesteia în prima divizie, în 1988. Eram o forţă la toate disciplinele, acum a rămas doar fotbalul şi handbalul. Prezentul e trist, viitorul sumbru, de aceea folosesc această ocazie să transmit o rugăminte primarului: ajutaţi sportul din Galaţi!

Ce îi place

"De sport, nici nu mai este cazul să vorbim. Îmi place să grădinăresc, să-mi îngrijesc florile şi să-mi văd nepoţii zburdând printre ele. Astfel îmi petrec cât mai activ timpul liber, nu suport să stau degeaba."

Ce nu îi place

"Parveniţii prin munca altora, mai ales în sport. Traseismul politic, care ne distruge ţara. Halul în care a ajuns societatea, unde nu mai este loc de respect. Îţi este frică să mai ieşi pe stradă. O societate în care parcă se doreşte îndepărtarea copiilor de sport, în loc să fie invers."

Profil

Născut: 11 aprilie 1942

Studii: IEFS Bucureşti

Famile: căsătorit, doi copii

http://www.adevarul.ro/locale/galati/PORTRET-_Victor_Vasilache-vinovat-_ca_exista_Otelul_Galati_0_248375276.html

[dcp100168]

Omul care a înfiinţat în 1964 campioana României de azi: "Mi-am văzut visul împlinit"

Victor Vasilache, 69 de ani, e mîndru de performanţa Oţelului, dar consideră că echipa de acum este mai slabă decît cea care în '88 a obţinut locul 4 şi victoria cu 1-0 împotriva lui Juventus Torino.

Preşedintele care a pus bazele clubului Oţelul Galaţi, Victor Vasilache, trăieşte pe celălalt mal al Dunării, la Isaccea (Tulcea), bucuria cîştigării de către siderurgişti a primului titlu de campioni din istoria clubului. Vasilache a condus destinele Oţelului timp de 25 ani, între 1964 şi 1989, perioadă în care comuniştii au încercat de două ori să desfiinţeze echipa, dar a găsit de fiecare dată resurse să o ia de la capăt. În dreptul său figurează două mari performanţe: promovarea în primul eşalon (1986) şi răsunătoarea victorie cu 1-0 împotriva marii echipe Juventus Torino în Cupa UEFA (1988).

- Bucuros domnule Vasilache pentru performanţa Oţelului?

- Sînt extraordinar de fericit. Pentru mine nu e o surpriză că Oţelul a cîştigat campionatul. Nu visam eu la o asemenea performanţă în 1964, cînd am înfiinţat acest club. Am pornit din campionatul Municipal, iar comuniştii ne-au desfiinţat de două ori şi au mutat echipa la Adjud, apoi la Tecuci, fiindcă în oraş trebuia să existe doar FCM. De fiecare dată am luat-o de la capăt. Am înfiinţat pe ascuns trei echipe în cadrul Combinatului Siderurgic: LBR (Laminorul Benzi la Rece), Rapid UETU şi Venus Turnare Continuă. Sub titulatura LBR Oţelul am ajuns în C, apoi în B, prin '76 am mai fuzionat şi cu Metalosport. În fine, în 1986 am promovat în Divizia A.

- Înainte de '90 nu era posibil ca Oţelul să ia titlu?

- Pe atunci nu puteam visa nici la locurile 3-4, eram prea mici. Steaua şi Dinamo făceau legea cu echipele lor satelite. Cu toate astea a fost o excepţie fericită în '88, cînd am terminat pe 4 şi am bătut cu 1-0, la Galaţi, marele Juventus Torino în Cupa UEFA. Sînt cele mai frumoase amintiri din viaţa mea. Rămîn la convingerea că italienii ne-au umblat la jucători la meciul retur, unul dintre bănuiţi fiind Gagiu. Aveam echipă mult mai bună decît cea de astăzi. Spre exemplu fundaşi noştri centrali Agiu - Anghelinei erau mai buni decît stoperii Stelei şi ai "naţionalei", Belodedici - Bumbescu.

- Cum v-aţi înţeles cu Steaua şi cu Dinamo?

- Cu Steaua aveam relaţii mai bune, deşi aveam cunoştinţe şi la Dinamo, doar făcusem atletism la ei. Ion Alecsandrescu, Dumnezeu să-l odihnească, era un om extraordinar. Modest, nu "pîrlea" pe nimeni, îl avea în spate pe Valentin Ceauşescu. Îmi amintesc că înaintea unui meci la Galaţi, Valentin mi-a zis zîmbind: "Azi vreau să cîştige Steaua! Am adus şi eu o sticlă de whisky". N-aveai ce să faci, dacă te opunea-i era rău, îţi luam toată familia la întrebări. Cu cei de la Dinamo şi cu sateliţii lor, Victoria şi Flacăra Moreni, era pericol. Nu îţi ziceau nimic, treceau direct la fapte.

- Concret?

- Dumitru Dragomir, pe care nu vreau să-l mai văd, m-a dus la Miliţie fiindcă n-am vrut să le dau dezlegarea lui Agiu şi lui Vaşcovici la Victoria Bucureşti. M-au ţinut sechestrat vreo şapte ore la sediul Miliţiei Capitalei, abia am scăpat. Am trăit şi episoade amuzante. La un meci cu Flacăra Moreni, cînd conduceam cu 1-0, un colonel de la paşapoarte i-a luat fanionul asistentului şi a arbitrat el. A ţinut numai ridicat steagul! Antrenorul lor, Nunweiller III, cu care eram prieten, se uita săracul la mine, nevinovat! În final am bătut 1-0!

- Credeţi că se va descurca onorabil Oţelul în Liga Campionilor?

- Cu trei-patru transferuri bune poate face o figură frumoasă. E nevoie de cîţiva jucători cu experienţă, care să-i strunească pe puşti. Dacă în '88 am putut să bătem marele Juventus Torino, de ce n-ar reuşi să obţină rezultate bune şi acum în compania echipelor puternice din Europa.

- Şi dacă pică în grupă cu Barcelona?

- Meciul începe de la 0-0, iar dacă Messi şi ceilalţi jucători mai beau şi ei cîte un pahar de vin înainte de meci, cine ştie?, se ameţesc şi facem un egal sau le dăm un gol!

gsp.ro

[toto]

Cu toate astea a fost o excepţie fericită în '88, cînd am terminat pe 4 şi am bătut cu 1-0, la Galaţi, marele Juventus Torino în Cupa UEFA. Sînt cele mai frumoase amintiri din viaţa mea. Rămîn la convingerea că italienii ne-au umblat la jucători la meciul retur, unul dintre bănuiţi fiind Gagiu. Aveam echipă mult mai bună decît cea de astăzi. Spre exemplu fundaşi noştri centrali Agiu - Anghelinei erau mai buni decît stoperii Stelei şi ai "naţionalei", Belodedici - Bumbescu.

O precizare: am batut Juventus dar am retrogradat in acea editie de campionat. Antrenor fiind Cornel Dinu...

[dcp100168]

S-a stins Puiu Vasilache, întemeietorul clubului Oţelul

Victor Vasilache, cel care a înfiinţat şi modernizat Clubul Sportiv Oţelul, s-a stins din viaţă noaptea trecută. Luna viitoare ar fi împlinit 73 de ani.

Viaţa lui nea Puiu, aşa cum îi spuneau toţi apropiaţii, s-a identificat cu o mare parte din istoria clubului Oţelul. În tinereţe, a practicat mai multe sporturi: atletism, fotbal, volei şi rugby. La 24 de ani, după terminarea facultăţii, i s-a încredinţat Oţelul, pe atunci doar o asociaţie sportivă modestă, cu echipă de fotbal în B pe care „organele de partid" intenţionau s-o desfiinţeze, plus o secţie de atletism fără sportivi. Erau doar doi atleţi, dar unul plecat la Steaua şi celălalt la Dinamo. Era secretarul asociaţiei şi practic conducătorul acesteia, preşedintele având doar statut onorific. Campionatul era pe terminate şi echipa de fotbal retrograda în C. "În Galaţi, pe atunci, fotbalul trebuia să însemne doar FCM. Au mutat echipa la Adjud şi, pentru că nu mai voiau să audă numele de Oţelul, am înfiinţat trei echipe din combinat şi le-am înscris în campionatul municipal, LBR, Venus Turnare Continuă şi Rapid UETU", povestea Puiu Vasilache primele file de istorie ale Oţelului.

LBR a ajuns, în doi ani, să intre în C. Se întâmpla în 1977. În 1980, se reuşea promovarea în B, sub titulatura Oţelul LBR, iar Puiu Vasilache reuşea să ducă gruparea dincolo de numărul limită de secţii (patru) pentru a trece de la "asociaţie", la Clubul Sportiv Oţelul, ajungându-se repede la 14 discipline sportive, cu şah, handbal, moto, box sau paraşutism pe lângă fotbal şi atletism.

A urmat un alt moment în care i-a fost răpită toată bucuria reuşitei. "M-au sunat la miezul nopţii, să mă duc imediat cu carnetele jucătorilor, duceau echipa la Tecuci", rememora Puiu Vasilache unul din momentele dureroase din viaţa sa.

A luat-o de la capăt, mizând pe Metalosport, echipa Uzinei "Cristea Nicolae" - actualul Intfor, practic o secţie a combinatului pe atunci. Cu jucătorii care au refuzat să plece la Tecuci, a intrat imediat din C, în B, în 1983. Se revenea la titulatura Oţelul, iar în 1986, se promova în prima ligă. Doi ani mai târziu, Oţelul obţinea dreptul de a juca în Cupa UEFA.

"Meciul decisiv a fost la Moreni, am câştigat cu 1-0. Generalul de la paşapoarte care se ocupa de echipa din Moreni, pur şi simplu a luat steagul de la arbitrul de tuşă şi a stat cu el ridicat continuu. Au prelungit meciul cu aproape 20 de minute, dar am rezistat", povestea, în 2010, primul preşedinte al Oţelului din era modernă a clubului.

Pe 7 septembrie 1988, a fost marea sărbătoare, meciul din UEFA, de la Galaţi, cu Juventus, câştigat de Oţelul cu 1-0!

În acelaşi an, 1988, trăia o altă bucurie uriaşă, despre care spunea că a fost una din marile satisfacţii ale vieţii sale: promovarea echipei de handbal feminin în prima divizie, la puţin timp de la înfiinţare.

Pe 1 decembrie 1989, Puiu Vasilache era înlăturat, în ultimele zile ale regimului comunist, după mai bine de 16 ani în care făcuse, din nimic, CS Oţelul, situat pe atunci în primele zece cluburi din ţară.

În urmă cu o lună, FC Oţelul îl anunţa pe Victor Vasilache ca preşedinte onorific al clubului.

Suporterii Oţelului şi apropiaţii îşi pot lua rămas bun de la Victor "Puiu" Vasilache începând de joi după-amiază, la capela biserici Sfinţii Trei Ierarhi, din Mazepa.

viata-libera.ro