dcp100168 Posted April 28, 2010 Posted April 28, 2010 Loc de joacă pentru copiii din TămăoaniDe sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe, în Parohia Tămăoani din judeţul Galaţi a avut loc, vineri, 23 aprilie, inaugurarea unui spaţiu de joacă pentru copii. Iniţiativa amenajării acestui spaţiu aparţine preotului paroh Marius Anton care, având sprijinul enoriaşilor, a realizat acest proiect pentru a dărui celor mai mici creştini ai parohiei un prilej de bucurie. Locul de joacă pentru copiii preşcolari şi şcolari cu vârsta de până la 12 ani are o suprafaţă de 250 mp şi este situat pe un teren ce aparţine casei parohiale.Iniţial s-au căutat oferte de a achiziţiona cele necesare de la firmele specializate, însă costurile depăşeau posibilitatea parohiei de le a achita. Imediat, credincioşii au luat iniţiativa construirii prin mijloace proprii. Astfel, din ţevi nefolosite şi din resturi sudate şi frumos vopsite s-a reuşit construirea parcului.Spaţiul de joacă cuprinde o căsuţă de joacă pictată de doamna preoteasă, o groapă de nisip, două balansoare, şase leagăne, un foişor cu două tobogane, o scară semirotundă de căţărat şi un carusel cu şase locuri şi şase băncuţe.http://www.ziarullumina.ro/articole;1234;1;37562;0;Spatiu-de-joaca-pentru-copiii-din-Tamaoani.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now