Fabrica de rahat a lui Petraki Dimitrescu

[dcp100168]

Fabrica de rahat a lui Petraki Dimitrescu

În vremurile de demult, dacă voiai să-ţi înghiţi amarul, negru desigur şi în ceaşca mică, plecai înspre port să vezi apa Dunării, corăbiile, piroscafele şi apoi vapoarele, să te apuce dorul de ducă şi să sfârşeşti înjurând cu năduf pe patrihoţii din capitală, veşnici precum boala râiei căpreşti. De aveai norocul să întâlneşti o duducă cu aceleaşi obiceiuri şi de seama ta, atunci era altă poveste. Te desfătai într-o cafenea de pe malul Dunării în capătul Străzii Mari şi al Vadului Belvedere, undeva aproape de viitoarea Bursă a lui Giani Inglesi, cafenea cu mese din lemn măiestrit lucrat cu neapăratul şi nelipsitul blat de marmură. Nu trecea mult şi te trezeai înconjurat de prieteni asemenea ţie şi domniţe de lume, sorbind cafea şi mastică, în vreme ce frumuseţile se dedulceau cu şerbet şi rahat multicolor, alături de o carafă şi pahare de cristal cu picior subţire precum ale lor de apă cu gheaţă şi limonadă. Patronul, un brunet grăsuliu cu mustaţa întoarsă în sus, cu părul dat cu briantină, ţi-ar fi făcut cu ochiul şi te-ar fi asigurat printre icnete, pe când ştergea pahare, că făcuseşi o alegere cât se poate de bună.

Bella Vista de pe Strada Mare

Dacă ar fi vorbit de puicuţa ta şi nu de produsul dulce cu care se îndeletnicea guriţa duduii înfometate de amor, e mai greu de spus. Cert este un anume lucru. „Bella Vista”, renumita fabrică de rahat şi cea mai veche, fiind fondată în anul 1845, acolo unde se desăvârşea minunea balcanică se afla situată cândva pe Strada Mare la Nr. 18 nu departe de locul unde priveai undele Dunării, mângâind alene părul în zulufi blonzi ai madamei. Această uliţă pornea din Piaţa Regală, fosta Piaţa Fanciotti, unde o vreme cel mai important stabiliment rămăsese cafeneaua acestui mare negustor şi exportator sard, mergea mai întâi pe direcţia est şi apoi cotea spre sud, spre apa Dunării, sfârşindu-se prin Vadul Belvedere sau Bella Vista. Întemeietorul acestei fabrici a fost Petrache Demetrescu, Dimitrescu ori Dumitrescu, după voia pronunţiei fiecăruia. O aflăm din însăşi spusele sale o scrisoare 1885 Februar 14 adresată „Domniei Sale Domnului Primar Comunei Urbei Galatz, Loco/ Domnule Primar/ Cu onora va rog să bine voiţi a mi elibera un certificat constatator:

I. Că exercit profesiunea de comerciant şi fabricant de Rahat de la 1845 aici în localitate, şi care fabricat al meu au devenit renumit atât în ţară cât şi în străinătate sub firma Bella Vista.

II. Că producţiunea mea este anuală de 100 000 kilo atât în ţară trimisă, cât şi în străinătate pe un an şi al

III lea, că în totul cursul afacerilor mele comerciale am fost în bună conduită, pentru care sfârşit vă alătur şi una cola hârtie timbru.

Cu respect, P. Dimitrescu”.

Pe verso există consemnarea următoare: „După informaţiunile luate de la Dlu. P.H.Avramoff, Mihail Sandovici am constatat că în adevăr Dlu. Dimitrescu face consumaţia de 100 000 kilograme rahat atât în ţară şi străinatate. Cu respect, Comisar Comunal P.G.Dumitru”.

Rahat pentru Paris şi Londra

Ulterior, peste ani şi ani de la întemeierea stabilimentului, Petrachi Dimitrescu va deveni preşedintele societăţii „Junimea comercială” înfiinţată în anul 1882. Avea să devină şi premiant, nu numai preşedinte. Fabrica sa „ Bella Vista „ a obţinut la Exposiţia Cooperatorilor din Iaşi cea dintei recompensă pentru produsele sale. Juriul i’a acordat în unanimitate diploma de onoare Clasa I. Înaintea juriului d. Demetrescu a declarat că fabrica d-sale produce pe an 20.000 oca rahat, din care mai bine de 10 000 oca îl transportă la Paris, Londra, Bruxelles, Nizza – Nisa nn. – Pesta, Viena, Odessa, Petersburg, Nicolaew – Nikolaev nn. Scrobeala o aduce din Pesta şi zaharul din ţară, din Viena şi Francia. Fabricarea rahatului şi dulceţelor consumă mai bine de 15.000 oca zahar. Distincţiunea acordată D-lui Demetrescu nu e cea dintei. D-sa a obţinut recompensele cele mai superioare ori la ce exposiţie a luat parte”. Aşa scria ziarul „Poşta” în data de 25.09.1884. O fabrică serioasă aşadar, materia primă anuală zaharul însumând 19.275 kg. iar producţia finită 25.700 kg. din care export european 12.850 kg.

Patronul avea să organizeze la 26 decembrie 1888 aniversarea sfinţirii steagului amintitei societăţi „Junimea comercială” la biserica catedrală Sfântul Nicolae. A cincea aniversare, urmată de discursuri, toasturi şi pahare de şampanie la sediul societăţii din Strada Mare Nr. 58.

Secretul a fost încredinţat ginerelui

După cum specifica acelaşi ziar mai târziu, în data de 29.12.1888, Petrache Dimitrescu înainte de moartea sa a mai apucat să transmită după ighemonicon secretul de fabricaţie al neasemuitului rahat, ginerelui său N.S. Theoharie. Nu ştim precis dacă marca produsului ar fi fost inspirată de numele uliţei, dar preacunoscuta fabrică de fapt era un simplu atelier constând dintr-un cazan, meşterul de la 1901 fiind numitul N.S.Theoharie proprietar şi posesor al secretului de fabricaţie nepatentat, ajutat de un singur lucrător şi un învăţăcel în ale meseriei. Acesta semna alături de alţi industriaşi de rahat şi tahân gălăţeni o petiţie pentru protejarea fabricilor lor de concurenţa produselor turceşti, petiţie înaintată „Camerei de Comerciu” Secţia VI cu sediul în Galaţi după cum reiese din publicaţia „Buletinul Camerei de Comerciu şi Industrie No.14” din 15.07.1901. La acea dată renumiţii industriaşi locali de produse dulci erau V.G. Limberopulo, Constantin I. Fotiadi, D.Marchesinis, H.Pollachis & P.Pollatos iar pentru Petrache Dimitrescu succesor semna N.S.Theoharie. Totuşi chiar şi la 63 de ani de la întemeiere, la 1908, fabrica îşi păstra vechea reputaţie, în ciuda concurenţei neloiale ce se manifesta atât prin falsificarea etichetelor de diverşi alţi întreprinzători, diferenţa considerabilă de preţ a produselor contrafăcute şi colac peste pupăză de importurile reprezentate de produsele similare ale fabricilor greco-turceşti fie ele din Smirna sau Constantinopol.

Rahat pentru Capşa

Producţia fabricii avea să se ridice în preajma anului 1908 la 15.000 kg de rahat pe an, din care cea mai mare parte se consuma în capitala regatului, în Bucureşti, fiind desfăcut prin magazinul „Mercur”„ şi nu mai puţin celebra casă „Capşa”. Se livra şi la export, mici comenzi fiind puse în vânzare şi prin magazinele din Odessa dar şi prin cele din metropolele europene mult mai îndepărtate cum erau Roma, Paris, Viena şi Berlin. Fabrica deţinea brevetul de „Furnizorul Curţii regale”. Era o „marcă de renume „ a acelor vremuri, vestitul şi schimonositul „brand” de astăzi, astfel că preţurile sale variau de la 2 lei şi 65 bani kilogramul de rahat „Bella Vista” până la 4 lei kilogramul. Comparativ, produsele turceşti de la Constantinopol se vindeau doar cu 60 de bani la kilogram. Că era o marcă vestita, de lux şi extrem de căutată, se poate remarca şi prin faptul că produsele acestei fabrici au fost premiate la toate expoziţiile, fabrica lui N.S.Theoharie deţinând la un moment dat nu mai puţin de 12 Diplome de Onoare, Clasa I. Ulterior, alte ştiri despre ea nu am găsit până în ziua de astăzi. Aşa e viaţa, uneori, dar mai e timp! Să nu ne întristăm, este posibil ca acest venerabil „laborator” numit fabrică ce a păstrat sus stindardul întreprinzătorilor vreme de minimum şi garantat 63 de ani, să fi fost preluat şi modernizat de alţii interesaţi.

Codreanu George - Monografia fabricelor din Galaţi, Galaţi 1908, pag.329

http://www.viata-libera.ro/articol-Fabrica_de_rahat_a_lui_Petraki_Dimitrescu_2.html