Jump to content

Recommended Posts

Posted

Spitalul din Iveşti ar putea fi închis

Spitalul din Iveşti va fi închis în urma negocierilor cu FMI. Spitalul va deveni unitate medico-socială, adică un fel de azil de bătrâni sau de bolnavi cronic, în subordine autorităţii locale. Anunţul guvernanţilor cu privire la închiderea a 150 de spitale româneşti face o primă victimă la Galaţi: spitalul din Iveşti.

În urma unei şedinţe la care au participat directorii Direcţiilor de Sănătate Publică de la nivelul întregii ţări, s-a luat decizia ca toate cele 150 de spitale planificate să fie închise potrivit acordului cu FMI să treacă în administraţia altor instituţii decât Ministerul Sănătăţii.

Primul spital gălăţean desfiinţat va fie cel din Iveşti. „Deocamdată nu s-a luat nicio decizie clară în ceea ce priveşte unităţile sanitare ce nu vor mai primi autorizaţiile de funcţionare, însă, cel mai probabil, se va trece la desfiinţarea spitalului din Iveşti şi transformarea sa în unitate medico-socială", a spus dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.

Contactat telefonic, managerul spitalului de Boli Cronice, doctorul Sorin Băiceanu, nu înţelege cum este posibil să se recurgă la o asemenea măsură. „Va trebui să avem şi noi o discuţie cu cei de la Direcţie, pentru a vedea ce se întâmplă. Nu mi se pare normal ca tocmai noi, care de altfel suntem şi singurul spital de boli cronice din judeţ să fim desfiinţaţi. Noi acum preluăm pacienţi de la Spitalul Judeţean Sfântul Apostol Andrei, care vin la recuperare. Ce se va întâmpla cu oamenii aceştia?", a spus acesta.

În Scrisoarea de intenţie către FMI, autorităţile române sunt hotărâte să nu reînnoiască autorizaţiile pentru cel puţin 150 dintre cele mai ineficiente spitale, conform clasificării, până la finele anului". De asemenea, în documentul ciatat Guvernul anunţă că intenţionează să reducă numărul de paturi din spitale cu 9.200.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/FMI-ul-putea-inchide-spitalul-Ivesti_0_260374037.html

  • 2 months later...
Posted

Spitalul pentru Bolnavi Cronici din Iveşti

Spitalul pentru Bolnavi Cronici din Iveşti are în prezent o capacitate de 30 de paturi, toate aşezate în saloane proaspăt renovate. În medie, la triaj se prezintă circa 10 pacienţi pe zi, dar nu toţi rămân internaţi. Unii dintre ei îşi petrec într-un pat de salon nu mai puţin de 14 zile – atât cât spune legea că poate fi internat un bolnav cronic -, iar alţii se întorc acasă imediat ce au primit îngrijiri medicale. Aceştia din urmă au nevoie doar de ajutor de urgenţă şi poate că - în cazul în care respectivele urgenţe nu sunt majore – ar putea să bată drumul şi până la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Le este, însă, în mod evident, mai comod să ceară ajutor din partea medicilor unui spital mai apropiat de casă. În prezent, spitalul deserveşte circa 40.000 de gălăţeni, din Umbrăreşti, Iveşti, Lieşti, Griviţa, Hanu Conachi şi parţial, din Nămoloasa.

„Dacă în privinţa asigurării asistenţei medicale pentru bolnavii internaţi ne descurcăm bine, în ceea ce priveşte acoperirea acestor urgenţe care mai apar avem ceva probleme, din cauză că, deocamdată, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) nu ne decontează medicamentele pe care le folosim în acest scop. Dar, dacă vine un bolnav care îţi cere ajutorul, poţi să-l refuzi?”, se întreabă retoric managerul Spitalului de Boli Cronici de la Iveşti, dr. Sorin Baican.

Reabilitarea e în curs

Pe o finanţare obţinută în prealabil, una dintre aripile spitalului a fost renovată pe de-a întregul. Tocmai în acest spaţiu complet reabilitat s-au organizat saloanele pentru bolnavi: unele pentru femei, altele pentru bărbaţi.

Există şi o rezervă cu trei paturi, dar şi un salon în care îşi duc povara bătrâneţilor gălăţeni care, apăsaţi de boală, au rămas şi fără familii şi fără locuinţe. „Pe femeile astea le ţinem internate 14 zile, după care se mai duc alte câteva zile pe unde pot. Apoi iar le mai internăm... Oricum, starea lor de sănătatea justifică pe deplin şederea într-un spital ca al nostru”, mai spune dr. Baican.

Din aripa nouă, trecem într-o alta, aflată în proces de modernizare. S-au montat deja geamuri termopan, cu bani din finanţarea precedentă. În martie s-a aprobat un proiect de finanţare în valoare de 100.000 de lei, care ar trebui să ajungă şi pentru reabilitarea acestui spaţiu. „Se va investi aici în funcţie de destinaţia pe care o va primi spaţiul. Capacitatea spitalului ar putea creşte, dacă se va dori acest lucru. Adresabilitatea în creştere ar justifica o astfel de măsură. Am putea ajunge chiar până o capacitate de 120 de paturi, dacă vom avea posibilităţile financiare să ne extindem”, mai spune managerul Spitalului din Iveşti.

Spaţiul din vecinătatea clădirilor spitalului permite şi înfiinţarea unui centru medico-social, absolut necesar din punctul nostru de vedere, în condiţiile în care cele existente deja sunt pline până la refuz.”

Bucătăria şi spălătoria

Pe la ora 9.00, când am păşit în bucătăria spitalului de la Iveşti, bucătăreasa începuse deja să pregătească masa. Spaţiile folosite, recondiţionate, au un aspect curat şi luminos. Meniul zilei – ciorbă de legume şi sărmăluţe. „De regulă, nu prea avem bani de carne. Dar încercăm ca meniul – chiar şi vegetal – să fie unul potrivit pentru bolnavi”. Alocaţia zilnică de hrană este de 7 lei pentru un bolnav, ne explică directorul economic, Georgeta Iordache. „Dar să ştiţi că nu dăm bani pe orice, precizează managerul spitalului. Mai avem sponsori, ne mai ajută şi Arhiepiscopia prin intermediul bisericii din sat. La un moment dat am cules nişte vişine de pe aici şi am făcut gem. Trebuie să ne gospodărim aşa cum putem. De altfel, noi am şi zugrăvit singuri o parte a exteriorului spitalului”, mai spune dr. Sorin Baican.

Spălătoria este şi ea curată şi dotată cu maşini de spălat. „Am putea spăla aici pentru mult mai mulţi bolnavi, dacă ar fi cazul. Evident, într-o astfel de situaţie ne-ar trebui şi mai multe spălătorese”, apreciază managerul.

Investiţii care pot produce bani

„Avem aici şi un spaţiu care a fost proiectat pentru a juca rolul unei unităţi de primiri urgenţe. Din nefericire, proiectul a fost abandonat. Dar, cu o investiţie de circa 100.000 de lei, am putea face aici saloane cu un grad ridicat de confort, cu plată. Ar fi o sursă bună de venit pentru spital”, apreciază dr. Sorin Baican.

De asemenea, laboratorul de analize ar putea fi o sursă serioasă de venit, dacă ar primi autorizaţie RENAR (necesară pentru a putea presta servicii decontate de CJAS în regim de ambulatoriu) şi ar fi dotat cu o cantitate suficientă de reactivi.

În curtea spitalului, pe o mică movilă, se păstrează încă o infrastructură al cărui rost nu ne-a fost clar. Managerul spitalul ne-a explicat însă că aici Ceauşescu începuse o staţie de biogaz. Nu ştim cât de fezabil ar fi un astfel de proiect astăzi, dar poate că un reprezentant autorizat al noului administrator al spitalului ar putea afla.

Mingea e în terenul nostru

Dacă până acum mai puteam arăta cu degetul spre Ministerul Sănătăţii, întrebându-ne supăraţi de ce nu primim mai mulţi bani pentru investiţii în acest spital, acum cea mai mare parte a responsabilităţii revine comunităţii locale. Cu cât se va investi mai mult, cu atât spitalul vă căpăta mai multă independenţă financiară şi, poate, va ajunge chiar să îşi recapete statutul de altădată: 120 de paturi, la începutul anilor 90.

Linie de gardă cu cinci medici

Ca orice spital, şi cel de boli cronice de la Iveşti are linie de gardă, asigurată de cinci medici. Printre aceştia se numără, bineînţeles, dr. Sorin Baican, managerul unităţii şi dr. Negoiţă Caraman, fostul manager al spitalului.

Linia de gardă este completată de alţi trei medici care vin de la Tecuci. În plus, în incinta spitalului de la Iveşti se află şi un cabinet stomatologic, cu medic. Farmacistul fără de care sistemul intern nu ar putea funcţiona lucrează cu jumătate de normă.

Spitalul din Iveşti are în organigramă 50 de posturi, dintre care doar 37 sunt ocupate în prezent.

http://www.viata-libera.ro/articol-Spitalul_Bolnavilor_Cronici_2.html

Patologia şi media de vârstă a pacienţilor

„Tratăm aici şi boli digestive, dar şi cardio-vasculare. Nu putem ţine aici un pacient cu infarct, dar pe cei cu angină pectorală sau cu insuficienţă cardiacă uşoară putem să îi tratăm fără probleme. De asemenea, pacienţii noştri, care au de regulă între 50 şi 90 de ani, suferă de boli reumatismale sau ale rinichilor"

Costul zilei de spitalizare

Costul unei zile de spitalizare la Iveşti include cazare, masă şi medicamente şi se ridică la 89 de lei. Iar cum spitalizarea unui cronic durează 14 zile, putem aprecia că pentru un ciclu de tratament complet în acest spital CJAS decontează 1.246 de lei.

Spitalul are şi ceva datorii, greu de achitat, acum că banii de la CJAS ajung doar pentru salarii. Dar sumele nu sunt colosale, aşa că situaţia s-ar putea remedia.

116 ani de istorie

Este posibil ca spitalul din Iveşti să fi fost iniţial unul de campanie – anumite structuri din incinta sa justificând acest lucru. Totuşi, informaţia nu s-a confirmat. Construcţia spitalului a început în anul 1888 şi a durat până în 1894. Potrivit informaţiilor adunate în volumul „Iveşti – târgul de altădată” şi apărut sub semnătura G.ral brig. Neculai I. Staicu–Buciumeni, lucrările s-au făcut pe cheltuiala lui Panaite Balş, a fiului său Michail, a mai multor iveşteni şi a Bisericii. Se pare că numele primului doctor care a lucrat aici a fost M. Weinstok. Alte nume ale unora dintre primii medici de la spitalul din Iveşti sunt Drăghici, Juraşcu, Carnabel şi Alexandru Pârvulescu. A lucrat aici şi d-na Enăchescu, soţia viitorului ministru al Sănătăţii, dr. Enăchescu. Conform sursei citate, cea mai complexă încadrare, cu şase medici, a avut-o spitalul în intervalul 1968-1978.

În 1978 s-a desfiinţat secţia de chirurgie, în 2000 s-a renunţat la ginecologie. Aceeaşi soartă au avut-o, în 2003, secţiile de pediatrie şi de boli interne.

http://www.viata-libera.ro/articol-Patologia_si_media_de_varsta_a_pacientilor_2.html

Posted

Costul unei zile de spitalizare la Iveşti include cazare, masă şi medicamente şi se ridică la 89 de lei. la Albena e mai ieftin...

  • 7 months later...
Posted

Spitalul din Iveşti devine cămin pentru bătrâni

Lista spitalelor care vor fi transformate în cămin pentru bătrâni, aprobată, miercuri, de Guvern, include unităţi din aproape toate judeţele. Pe listă mai figurează şi Spitalul de Boli Cronice Iveşti (Galaţi).

Guvernul a anunţat că 67 spitale trebuie transformate în cămine pentru bătrâni, sub sancţiunea sistării finanţării, primarii în subordinea cărora funcţionează aceste unităţi fiind obligaţi să se înscrie în program până la sfârşitul lunii martie. În cele 67 de spitale sunt 677 de medici şi 2.085 de asistenţi medicali.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, în prezent sunt 130 de cămine pentru persoane vârstnice, unele susţinute de autorităţi locale, altele de ONG-uri sau societăţi private, în cadrul cărora sunt 7.154 de locuri. Alte 4.180 de persoane sunt pe listele de aşteptare.

http://www.mediafax.ro/social/lista-spitalelor-transformate-in-camin-pentru-batrani-include-unitati-din-aproape-toate-judetele-8054669

  • 3 weeks later...
Posted

Guvernul a avizat reprofilarea în cămin de bătrâni a spitalului din Iveşti

Guvernul a avizat, joi, lista celor 67 de spitale propuse pentru reprofilare în cămine de bătrâni, în cazul cărora casele de asigurări de sănătate nu vor mai încheia, începând cu luna aprilie, contracte pentru furnizarea serviciilor medicale. Toate unităţile sanitare au locaţia la mai puţin de 45-50 kilometri de unităţi sanitare clinice din reşedinţe de judeţ, astfel că nici criteriul de distanţă nu este respectat, potrivit sursei citate. În urma acestei decizii, cei 670 medici şi 2.400 asistenţi medicali vor fi preluaţi integral de către căminele de bătrâni sau vor fi redistribuiţi în trei etape, respectiv în judeţul respectiv (prima etapă), în judeţele limitrofe (a doua etapă) sau la nivel naţional (a treia etapă).

Posted

Centrul medico-social de la Iveşti se deschide în maxim o lună

Începând cu 1 aprilie, Spitalul de Boli Cronice Iveşti îşi încetează activitatea, urmând ca până la sfârşitul lunii să fie dat în folosinţă Centrul medico-social. Unitatea va avea un centru de permanenţă pentru urgenţe, precum şi o ambulanţă.

Consiliul Judeţului Galaţi a hotărât, în cadrul unei şedinţe la care a participat şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, precum şi Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi, începerea demersurilor pentru deschiderea Centrului medico-social de la Iveşti. ”Spitalul se adresa pacienţilor cu boli cronice, dar marea parte a celor care erau internaţi în acel spital erau cazuri sociale. Centrul va fi funcţional în maxim o lună de zile şi se vor face internări pe bază de dosar. Pe lângă acest palier, Unitatea va avea şi un centru de permanenţă, unde se vor putea primi urgenţele, fiind dotată şi cu o ambulanţă. În cazul în care numărul de urgenţe este mare, numărul ambulanţelor va creşte şi el”, ne-a declarat Valentin Boldea, directorul Direcţiei pentru Sănătate Publică Galaţi.

De asemenea, Valentin Boldea a mai ţinut să precizeze că serviciile acordate de această unitate vor fi mult mai complexe şi mai prompte, spre deosebire de ceea ce putea oferi spitalul până acum, întrucât medicii din centrul de permanenţă vor putea prelua pacienţii care au nevoie urgent de asistenţă şi tratament.

http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Social&articol=17

Posted

19 pacienţi au rămas internaţi la Iveşti

Conform unui act normativ apărut în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii trecute, Spitalul de Boli Cronice din Iveşti nu mai poate încheia contract de furnizări servicii cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. „Nu mai putem încheia de la 1 aprilie niciun fel de contract cu Spitalul de Boli Cronice Iveşti, deoarece acesta estre trecut pe lista unităţilor care nu mai sunt finanţate de Casa de Asigurări de Sănătate”, a declarat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Olimpia Buzia.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi a fost la Spitalul Iveşti pentru a evalua situaţia. „În spital, din 39 de pacienţi au mai rămas 19 care, pe proprie răspundere, au scris că nu vor să fie externaţi şi transferaţi în altă unitate sanitară. Conducerea spitalului a trimis la Casa de Asigurări de Sănătate o solicitare de a se încheia un contract pe act adiţional pentru finanţare, în timp ce la nivelul Consiliului Judeţean deja s-au făcut diligenţele necesare la Ministerul Sănătăţii şi la cel al Muncii pentru a transforma unitatea nu în azil, ci în unitate medico-socială. Vom vedea cum vor decurge lucrurile”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

http://www.monitoruldegalati.ro/eveniment/spitalul-din-ivesti-nu-mai-poate-primi-bani-de-la-casa-de-asigurari-4803.html

  • 2 weeks later...
Posted

Fostul spital, refugiu pentru asistaţi sociali

Spitalul pentru Bolnavi Cronici din Iveşti nu mai tratează bolnavi, dar găzduieşte persoane fără adăpost. „În prezent, spitalul are nouă rezindenţi, persoane ale căror situaţii reprezintă cazuri sociale şi care nu au adăpost stabil. Mâncarea le este asigurată de către Biserică, iar medicamentele şi materialele sanitare pentru îngrijirea rezidenţilor provin din rezerva spitalului”, a precizat directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea. „Nu ştim exact ce se va întâmpla în continuare, dar dacă ministerele vor fi de acord ca spitalul să devină unitate medico-socială, sperăm ca aceşti nouă rezidenţi să fie primii beneficiari ai viitoarei instituţii”, a mai spus dr. Boldea.

http://www.viata-libera.ro/articol-Fostul_spital_refugiu_pentru_asistati_sociali___2.html

Posted

Spitalul din Iveşti s-a desfiinţat

Doar două săptămâni vor mai rezista pacienţii-cazuri sociale care au mai rămas în clădirea Spitalului de Boli Infecţioase Iveşti, desfiinţat la ordinul Ministerului Sănătăţii, a informat ieri dr. Sorin Baican, medic primar, şeful fostului spital.

Medicul rămas să facă muncă voluntară a fost chestionat public de către preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, în şedinţa de ieri a consiliului. Este vorba despre bolnavi cu probleme psihice şi motorii – doi bolnavi fiind chiar imobilizaţi la pat.

Au mai rămas pe loc şi nouă salariaţi: muncitori şi personal TESA. Personalul medical a fost „redistribuit”, cu excepţia a şase infirmiere care nu şi-au găsit loc de muncă. Preşedintele Chebac spune că a discutat cu directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică şi s-a găsit astfel un post de medic de familie la Blânzi pentru o doctoriţă fără loc, iar în zilele următoare preşedintele a promis că va încerca să găsească locuri şi pentru ceilalţi angajaţi.

CJ a fost nevoit să aprobe ieri, forţat de deciziile Ministerului Sănătăţii de reducere a numărului de spitale, încetarea dreptului de administrare a Spitalului de Boli Cronice Iveşti asupra imobilelor şi terenului aflate în domeniul public al judeţului.

http://www.viata-libera.ro/articol-Spitalul_din_Ivesti_s-a_desfiintat__2.html

  • 5 months later...
Posted

Spital doar pe hârtie

Unitatea medicală de la Iveşti, judeţul Galaţi, funcţionează fără contract cu CNAS.

Salariaţii nu sunt plătiţi, iar pacienţii trăiesc din mila localnicilor. Totul din cauza unui aviz al Ministerului Sănătăţii care lipseşte. Până la 1 aprilie, când s-a aplicat reforma în sănătate, Spitalul din Iveşti avea 30 de paturi și interna anual peste 1.000 de pacienți.

Reorganizarea spitalelor a trecut unitatea pe lista căminelor pentru persoane vârstnice, însă nici Consiliul Județean, nici Direcția de Sănătate Publică nu au aprobat înfiinţarea azilului, ci au început demersurile pentru transformarea lui în unitate medico-socială. Doar că obținerea avizelor durează de peste trei luni și o mare parte din personalul medical a fost redistribuită. Cei rămaşi, un medic și doi asistenți, nu și-au mai primit salariile. Ei au grijă acum de 8 bolnavi care trăiesc din mila comunității.

tvr.ro

  • 5 months later...
Posted

Iveşti - Agonia unui spital cu 124 de ani de tradiţie

* Guvernul a tăiat dreptul spitalului de a primi bani de la Casa de Asigurări, dar nu l-a închis * Autorităţile gălăţene au făcut un proiect de centru multifuncţional, care nu poate fi aplicat până când Guvernul nu închide vechiul spital * Mersul actelor s-a blocat şi momentan autorităţile aşteaptă * 11 oameni lucrează de aproape un an fără salarii *

Mai există sau nu Spitalul de Boli Cronice de la Iveşti, înfiinţat în urmă cu 124 de ani? Potrivit legii există, chiar dacă nu mai desfăşoară o activitate medicală susţinută, iar asistentele şi medicul au fost redistribuiţi către unităţi sanitare din Tecuci şi Galaţi. De aproape un an, spitalul a rămas o umbră a ceea ce a fost. Unsprezece oameni lucrează în continuare acolo, dar o fac fără salarii încă din primăvara trecută. Cei opt bolnavi din spital sunt îngrijiţi şi hrăniţi din sponsorizările Bisericii şi prin propriile contribuţii din pensii. Toate acestea în speranţa că Guvernul va aproba în sfârşit desfiinţarea spitalului şi autorităţile vor înfiinţa aici mult promisul centru medical multifuncţional.

Vă prezentăm astăzi o primă parte a poveştii triste a unui spital care trage să moară după ce a funcţionat mai bine de un secol. În cursul săptămânii viitoare, vom reveni cu poveştile adevărate ale oamenilor cărora restructurarea sistemului sanitar le-a adus numai suferinţă.

Niciun ban pentru actul medical

Odată cu emiterea Hotărârii de Guvern nr. 345 din 2011, spitalului din Iveşti i-a fost retras dreptul de a stabili relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi. Cu alte cuvinte, instituţia a rămas fără bani pentru salarii, medicamente şi materiale sanitare. Într-o astfel de situaţie, doar sume mari de bani de la investitorii privaţi ar fi putut ajuta spitalul să nu îşi piardă statul. Dar cum investiţia nu ar fi fost una rentabilă, nimeni nu a plătit, iar unitatea sanitară a intrat în declin.

„Victima” perfectă a restructurării sistemului

Cum s-a ajuns aici ne-a spus managerul spitalului, dr. Sorin Baican. „În 2011, s-a înfiinţat o comisie la nivel central care urma să stabilească modul în care trebuie restructurat sistemul sanitar românesc. În ceea ce priveşte Galaţiul, nu a fost agreată ideea comasării spitalelor din municipiu şi s-a ales soluţia restructurării Spitalului pentru Boli Cronici din Iveşti. Asta, în condiţiile în care CJAS ne deconta 1300 – 1400 de cazuri medicale rezolvate pe an, în valoare de circa un milion de lei. Economia făcută cu eliminarea celor 30 de paturi de la Iveşti din relaţia cu CJAS era una destul de mică şi nu rezolva problemele financiare ale sistemului sanitar. Serviciul de Ambulanţă trebuie să cheltuie acum mai mult decât înainte pe combustibil pentru a ajunge în zonă şi pentru a aduce bolnavul la spital. În plus, Ambulanţa poate doar să îi aducă pe bolnav la Galaţi, nu să îl şi ducă înapoi acasă. Aşa că cei bătrâni de multe ori preferă să nu sune la 112", apreciază dr. Baican.

La momentul sistării contractului cu CJAS, potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea, Consiliul Judeţului (CJ), în administrarea căruia se afla Spitalul din Iveşti încă de la descentralizarea sistemului sanitar din 2010, a încercat să-l transforme în unitate medico-socială.

„Ca acest lucru să fie posibil, era nevoie de acordul Ministerului Sănătăţii, care nu şi-a dat girul, dat fiind faptul că ar fi trebuit să asigure o parte din finanţarea instituţiei nou-create, iar acest lucru nu se dorea”, a precizat dr. Boldea.

Muncă voluntară de aproape un an

Situaţia spitalului a început să se înrăutăţească. În lipsa contractului cu CJAS, nu mai existau nici bani de medicamente şi materiale sanitare, dar nici pentru salarii. S-a recurs la redistribuirea personalului medical către unităţi sanitare funcţionale. „Medicul şi cei opt asistenţi medicali au fost îndrumaţi spre unităţi sanitare din Tecuci şi Galaţi. Au existat probleme destul de mari în acest sens, pentru că la Tecuci personalul de la Iveşti nu prea a fost bine primit. Am ajuns şi în situaţia ca cinci infirmiere să îşi ia negaţie, condiţii în care nu au mai primit o altă repartiţie şi au rămas fără serviciu. Dar nici nu prea aveau de ales: o asistentă sau o infirmieră care locuieşte în Iveşti nu poate face zilnic naveta până la Galaţi. În acest moment, la spital sunt 11 angajaţi care nu şi-au mai primit salariile din luna aprilie şi care îşi fac treaba zilnic, în speranţa că problema se va rezolva. Nu ştiu, însă, câţi bani îşi vor putea recupera din această perioadă de neplată, chiar dacă lucrurile se vor clarifica”, spune dr. Baican.

Ce soartă îi aşteaptă pe angajaţi?

Vicepreşedintele CJ, Tania Bogdan a precizat că problema plăţii pentru munca voluntară pe care au depus-o oamenii nu are rezolvare. „Consiliul nu poate plăti salarii şi cum fostul spitalul nu are nici contract cu Casa de Asigurări, angajaţii nu pot fi plătiţi. Problema este că au fost duşi cu vorba de preşedintele Consiliului, care a crezut prea mult în promisiunile Ministerului, sperând că problema se va rezolva, iar spitalul nu se va desfiinţa. Va trebui să îşi asume acest lucru”, spune Tania Bogdan.

„Nu s-a putut închide cu totul Iveştiul din cauză că acolo erau încă bolnavi cu situaţii speciale, fără locuinţe, care nu puteau fi aruncaţi în stradă. Aşteptăm să vină hotărârea de desfiinţare de la Ministerul Sănătăţii, după că are vom putea efectua plăţile retroactiv şi îi vom putea trimite pe angajaţi în şomaj”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.

Lung e drumul birocraţiei

Pentru Iveşti, singura speranţă rămâne înfiinţarea în incinta spitalului a unui centru multifuncţional cu cabinete de consultaţii şi paturi care să asigure necesarul de internări de zi. În afara centrului multifuncţional, ar urma să funcţioneze în cealaltă jumătate de spital o secţie externă a Centrului Medico-Social de la Găneşti.

Vice-preşedintele CJ şi directorul-executiv al DJSP, Valentin Boldea, susţin că demersuri în acest sens s-au făcut deja şi că se mai aşteaptă doar emiterea hotărârii de Guvern care să stabilească desfiinţarea spitalului. Proiectul de hotărâre are nevoie de avize de la Ministerului Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cele două surse citate declară că undeva procesul de avizare s-a blocat. Unde anume, nimeni nu ştie deocamdată.

Consiliul Judeţului a emis o hotărâre de desfiinţare a spitalului din Iveşti în şedinţa din 29 septembrie 2011. Acest act era necesar pentru a permite emiterea hotărârii de Guvern care să definitiveze procesul de închidere a spitalului.

„Am trimis documentaţia de la Bucureşti în luna octombrie a anului trecut, dar până acum nu s-a emis hotărârea. Nu avem cum să intervenim cu succes, dat fiind faptul că nu facem parte din actuala Putere. După ce am trimis mai multe hârtii, o doamnă m-a întrebat de ce tai pădurile din România”, spune Tania Bogdan.

În aceste condiţii, autorităţile din Sănătate gălăţeană aşteaptă ca Guvernul să îşi facă vreme şi pentru spitalul din Iveşti şi să permită înfiinţarea în zonă a unei unităţi sanitare de care ar putea beneficia mii de locuitori ai judeţului.

viata-libera.ro

Posted

Angajaţii de la spitalul din Iveşti au ajuns la capătul răbdării

Cei unsprezece oameni care trăiesc şi muncesc de un an fără salarii spun că sunt copleşiţi de datorii şi că nu mai au de unde să împrumute bani * Restanţele salariale ajungeau la circa 250.000 de lei, la finele anului trecut, apreciază directorul financiar al spitalului * Cele mai multe salarii nu depăşesc 800 de lei *

Iată cine sunt angajaţii care cer să li se facă dreptate: Maricel Ştefănescu (muncitor calificat), Lică Murgoci (muncitor calificat) Tomaida Ştefănescu (bucătăreasă), Tincuţa Luca (îngrijitoare), Maria Sandu (îngrijitoare), Jenica Panaite (infirmieră), Maria Stanciu (spălătoreasă), Gabriela Drăghici (bucătăreasă), Jenica Paciurea (bucătăreasă), Mariana Burgiu (secretar) şi Ianca Lupoaie (referent în contabilitate).

Directorul executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Ionel Petrea, apreciază că, de vreme ce spitalul are personalitate juridică, iar oamenii şi-au desfăşurat activitatea profesională, statutul legal de angajat li se păstrează şi au dreptul să îşi recupereze salariile.

Ca să-şi rezolve problemele, angajaţii au dat în judecată spitalul, solicitând plata salariilor, într-un dosar înregistrat la Tribunalul Galaţi pe data de 22 septembrie 2011. Instanţa a obligat spitalul (care nu are bani în conturi) să-şi plătească oamenii, dar a respins cererea de chemare în garanţie a Consiliului Judeţului. În consecinţă, angajaţii nu şi-au primit banii. Povestea s-a repetat într-un al doilea proces cu acelaşi obiect, deschis de cinci dintre angajaţi şi înregistrat la Tribunal pe data de 3 noiembrie 2011.

Singura soluţie pe care o mai au oamenii pentru a-şi recupera salariile, în condiţiile în care situaţia nu se clarifică la nivel de Guvern, ar fi să dea în judecată Consiliul Judeţului.

Muncă şi sărăcie

Adunaţi în biroul managerului spitalului, dr. Sorin Baican, angajaţii dau glas nemulţumirilor. Cu toţii muncesc aici de peste zece ani şi vor să o facă în continuare, dar nu fără bani. „Nu numai că ni s-a stricat instalaţia de încălzire şi a trebuit să gătim în frig toată iarna, dar nici nu mai reuşim să facem faţă datoriilor. Am împrumutat zeci de milioane şi nu mai avem de unde să mai luăm. Ca să nu mai spunem că, atunci când nu ne ajungeau alimentele, am adus şi mâncare de acasă pentru bolnavi”, ne spune bucătăreasa Drăghiciu Gabriela. „Lucrăm aici de atâta timp, dar aşa ceva nu ni s-a mai întâmplat niciodată. Nu mai avem de unde să dăm bani şi nu mai e mult până când or să vină să ne ia casele, cu toate că noi muncim în continuare în ture, aşa cum am făcut-o dintotdeauna”, declară infirmiera Maria Sandu. Şi mai rău stau lucrurile în cazul familiei Ştefănescu. Ambii soţi, Maricel şi Tomaida, lucrează la spital, aşa că nu au reuşit să mai aducă bani în casă de pe 1 aprilie 2011. „Cei mai mulţi dintre angajaţi se bazează pe banii pe care îi mai câştigă copiii plecaţi în străinătate sau rudele care au loc de muncă”, ne informează dr. Baican.

Potrivit directorului financiar contabil al spitalului, Georgeta Iordache, cele mai multe salarii ale personalului încă încadrat la Iveşti nu depăşesc 800 de lei pe lună. Cu ceea ce au de recuperat şi directorii, suma pe care Consiliul Judeţului ar trebui să o plătească se ridică la circa 250.000 de lei, după cum spune directorul Sorin Baican.

De ce nu ajută autorităţile Spitalul din Iveşti?

La Spitalul pentru Bolnavi Cronici din Iveşti situaţia a devenit insuportabilă. Pe de o parte, cei unsprezece angajaţi susţin că nu mai îndură să trăiască şi să muncească fără salarii, iar de cealaltă parte, cei opt bolnavi dependenţi de îngrijirile infirmierelor se tem zi şi noapte gândindu-se că o autoritate a statului va decide să îi mute cine-ştie-unde din paturile pe care şi-au purtat suferinţa ani de zile. Problemele s-au agravat anul trecut, după data de 1 aprilie, când prin hotărâre de Guvern, spitalului i s-a retras dreptul de a mai primi bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Începând cu 1 ianuarie, 2012 Consiliul Judeţului (CJ) plăteşte utilităţile, dar nu mai dă spitalul bani pentru bunuri şi servicii, astfel că bolnavii din spital sunt îngrijiţi din sponsorizările Bisericii şi ale primăriilor din zonă. Din octombrie, Consiliul Judeţului (CJ) aşteaptă ca Guvernul să emită hotărârea de desfiinţare a spitalului, în absenţa căreia locul actualei unităţii sanitare cu paturi nu va putea fi luat de un centru medical multi-funcţional şi de o secţie externă a Unităţii Socio-Medicale de la Găneşti.

Ce fac prefectul şi preşedintele CJ?

„Am fost ieri la Bucureşti şi am făcut programări pentru a merge la fiecare minister implicat în acest caz (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor – n.r.). Nu cunosc datele fixate pentru că de acest aspect s-a ocupat preşedintele CJ, care este acum cel care urmează să lucreze la rezolvarea problemei”, susţine prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea. O întrebare rămâne deocamdată fără răspuns: de ce a trebuit să treacă atât de mult timp până la planificarea unor demersuri, în condiţiile în care documentaţia pentru desfiinţarea spitalului a fost trimisă la Bucureşti încă din luna octombrie?

Preşedintele CJ nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii cu privire la datele fixate în vederea discuţiilor cu fiecare minister care trebuie să îşi dea avizul pentru desfiinţarea spitalului din Iveşti. Directorul spitalului, dr. Sorin Baican, ne spune însă că soluţii pentru rezolvarea problemei au fost, dar că la nivel de CJ nu s-a acţionat la timp. Sursa citată apreciază că hotărârea de desfiinţare a spitalului emisă de CJ în şedinţa din 29 septembrie a venit târziu şi că nimeni nu pare să se mai intereseze de spitalul din Iveşti.

Investiţii mari, dar slab valorificate

„Consiliul Judeţului a dat 4.500.000 de lei, bani care au fost folosiţi pentru reabilitarea unei mari părţi a spitalului. Apoi, s-a realizat un proiect în valoare de un milion de lei pentru o nouă etapă de reabilitare. Doar că, între timp, nu s-a mai făcut nimic”, declară dr. Baican. Spitalul are o capacitate de 30 de paturi, plus anexe care ar putea fi exploatate în folosul pacienţilor din zonă. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat în ultimul an, iar aparatura medicală încă funcţională se învecheşte în spitalul unde nu se mai poate practica medicina.

Suferinţa cotidiană şi spaima zilei de mâine

Cei opt bolnavi de la Iveşti sunt cazaţi în două saloane: unul pentru femei şi unul pentru bărbaţi. Ajunşi aici de la Galaţi, Umbrăreşti, Barcea, Toflea, Buceşti sau localnici din Iveşti, oamenii s-au obişnuit de ani buni cu traiul de spital. Din aprilie 2011, trăiesc din mâncarea pe care le-a donează Biserica şi din ceea ce îşi mai pot cumpăra din propriile pensii. Se tem că, în curând, vor fi mutaţi din spital în aziluri de care nici măcar nu au auzit. Iar pentru un om care nu îşi poate purta singur de grijă, nesiguranţa zilei de mâine e un chin greu de îndurat.

Elena Romaşcanu are 74 de ani, iar boala a ţintuit-o la pat de vreo nouă ani. E paralizată şi are nevoie de îngrijiri aproape în permanenţă. „E bine aici. Domnul doctor vine şi ne consultă şi toţi au grijă să îmi iau medicamentele. Nu mai avem asistente în spital, dar doamnele infirmiere sunt alături de noi de câte ori avem nevoie, chiar şi aşa fără salariu, de un an de zile”, ne spune femeie cu voce slabă. Nu vrea să fie mutată într-un cămin din Galaţi şi simplul gând o sperie şi o face să plângă.

Nici celelalte trei femei din salon nu vor să plece. S-au obişnuit aici, iar personalul spitalului şi colegele de salon le sunt familia.

În salonul cu patru paturi al bărbaţilor e la fel de linişte ca şi în cel al femeilor. Viorel Chitic are 54 de ani şi suferă de urma unei lovituri la cap (un traumatism cranio-cerebral sever) care i-a afectat capacitatea de a vorbi clar şi de a avea grijă de el însuşi. „E greu, de doi şi jumătate de când sunt aşa. Dar aici mi-e bine pentru că personalul are grijă de mine”, apreciază bărbatul. În patul vecin, lângă fereastră, Paraschiv Vână rămâne tăcut, cu privirile în pământ. Are doar 43 de ani, dar viaţa l-a înfrânt deja. E bolnav şi nu mai are pe nimeni. În afara celor care îl îngrijesc şi a celor la fel de năpăstuiţi ca şi el, toţi îi sunt străini. „Au grijă de noi aici şi sunt mulţumit. Şi nu de ieri, de azi, pentru că eu stau aici din 1995”, spune în cele din urmă bărbatul.

Cu o integramă, o discuţie sau o emisiune la televizorul din salon, timpul trece mai uşor şi gândurile le mai zboară de la nesiguranţa zilei de mâine. Oricum, pentru moment, nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu ei.

viata-libera.ro

Posted

Jumătate de an fără răspuns pentru Spitalul din Iveşti

Ca să aflăm cât va mai dura coşmarul pe care îl trăiesc cei 11 angajaţi ai Spitalului pentru Bolnavi Cronici din Iveşti, care lucrează de aproape un an fără salarii, şi când anume cele câteva mii de locuitori din zonă vor putea beneficia de serviciile unui centru medical multifuncţional, „Viaţa Liberă” a adresat solicitări scrise tuturor celor patru ministere care trebuie să elaboreze sau să avizeze proiectul de Hotărâre de Guvern care ar duce la desfiinţarea unităţii sanitare. Aşa cum vă informam în ediţiile noastre din 16 martie şi 20 martie, spitalul cu o vechime de 124 de ani nu mai poate primi fonduri de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar conturile nu îi mai sunt alimentate nici de Consiliul Judeţului, cu bani pentru bunuri şi servicii. În aceste condiţii, bolnavii trăiesc din donaţiile Bisericii şi ale primăriilor.

Cine şi ce trebuie să fi făcut deja

La o zi de la solicitarea scrisă a „Vieţii Libere”, Ministerul Sănătăţii ne-a răspuns că „proiectul de Hotărâre de Guvern va fi promovat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI)”. În urma unei solicitări telefonice, ieri dimineaţă Biroul de relaţii cu presa al MAI a precizat că va studia cererea noastră. Atât MAI cât şi Ministerul Justiţie şi Ministerul Finanţelor trebuie să răspundă solicitărilor noastre în termen de maximum 30 de zile, în baza legii 544 din 2011, a liberului acces la informaţie. Cel puţin până în acest moment, procesul de elaborare şi avizare nu pare să fi mers ca uns, dat fiind faptul că hotărârea Consiliului Judeţului de desfiinţare a spitalului (care stă la baza elaborării proiectului de Hotărâre de Guvern) a fost dată pe 29 septembrie şi a fost trimisă la Ministerul Sănătăţii la începutul lunii octombrie, adică acum aproape jumătate de an. Urmează să aflăm cine a considerat că problema Spitalului pentru Bolnavi Cronici din Iveşti este lipsită de importanţă şi cine a decis trecerea ei pe o nesfârşită listă de aşteptare.

Există viitor pentru spital şi angajaţi?

În cursul zilei de marţi, prefectul Paul Florea a declarat pentru „Viaţa Liberă” s-a deplasat la Bucureşti împreună cu preşedintele CJ şi că acesta a stabilit întâlniri la ministere implicate în procesul de desfiinţare a spitalului. Până la acest moment, CJ nu ne-a prezentat date clare privind ministerele la care ar urma să se poate discuţii şi nici datele la care acestea vor avea loc.

Putem, deci, aprecia că fie procesul de desfiinţare presupune mai multă implicare din partea autorităţilor, fie că planul de înfiinţare a centrului multifuncţional ce ar urma să ia locul spitalului ridică probleme, astfel că nimeni nu se grăbeşte să închidă "Iveştiul", ştiind că va dura mult până să poată oferi alternativă bolnavilor din zonă.

viata-libera.ro

  • 4 weeks later...
Posted

Birocraţia îngroapă un proiect medical

Soarta Spitalului pentru Bolnavi Cronici din Iveşti nu s-a schimbat în bine în ultima lună, ne-a informat managerul instituţiei, dr. Sorin Baican. Schimbul de hârtii dintre Consiliul Judeţului şi ministere pare să nu se mai încheie. Nu s-a emis încă Hotărârea de Guvern necesară pentru desfiinţarea unităţii sanitare cu paturi şi facilitarea înfiinţării unui centru medical multifuncţional, care să deservească cele câteva zeci de mii de locuitori din zonă.

La solicitarea „Vieţii Libere”, Ministerul Administraţiei şi Internelor, responsabil pentru întocmirea proiectul de hotărâre de guvern de desfiinţare a spitalului, ne-a informat că aşteaptă hotărârea Consiliului Judeţului de preluare a patrimoniului spitalului din Iveşti. Abia după ce primeşte acest act va putea trimite proiectul spre avizare la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei. În timp ce instituţiile fac corespondenţă, 11 angajaţi ai spitalului din Iveşti muncesc fără salarii de mai bine de un an, iar ultimii opt pacienţi internaţi în două saloane supravieţuiesc din donaţiile Bisericii sau ale primăriilor din zonă şi din propriile pensii.

Preluarea patrimoniului s-a amânat

Pe data de 29 martie, Consiliul Judeţului a decis să completeze hotărârea de desfiinţare a Spitalului din Iveşti, pe care a emis-o pe data de 29 septembrie 2011. În consecinţă, s-a decis ca patrimoniul Spitalului pentru Bolnavi Cronici să fie preluat de Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, în termen de 15 zile de la adoptarea unei hotărâri în acest sens. „Urma să vină o comisie care să facă inventar şi evaluări la Iveşti. Cel puţin până acum, comisia nu a venit”, precizează dr. Sorin Baican. „Preluarea patrimoniului urmează să se facă nu în termen de 15 zile de la şedinţa de CJ, ci în maxim 15 zile de la emiterea Hotărârii de Guvern de desfiinţare a spitalului. Din primele informaţii, discuţiile în acest sens sunt avansate, iar Hotărârea de Guvern ar urma să fie emisă cât de curând”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJ, Daniel Mihalaşcu.

De ce durează atât de mult?

CJ nu poate preciza, însă, şi ce înseamnă „cât de curând”. Ministerul Administraţiei şi Internelor aşteaptă hotărârea CJ care să completeze dosarul de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei ne-au informat, în urma unei solicitări scrise, că nu au primit spre avizare nicio formă a acestei hotărâri de guvern de desfiinţare a spitalului din Iveşti.

Lucrările au fost întârziate şi la nivel guvernamental. Ministerul Administraţiei şi Internelor a primit hotărârea de CJ de desfiinţare a Spitalului din Iveşti pe 6 octombrie 2011 şi pe data de 19 a trimis documentaţia, spre analiză, la Ministerul Sănătăţii. Aici a fost nevoie de mai bine de o lună pentru analizarea proiectului, returnat MAI abia pe 10 ianuarie. Şase zile mai târziu, MAI a trimis proiectul autorităţilor gălăţene, care l-au refăcut potrivit indicaţiilor Ministerului Sănătăţii şi l-au retrimis la Bucureşti. Un joc absurd de hârtii care a durat mai bine de jumătate de an.

Judecând după modul lent în care funcţionează sistemul, am putea aprecia că desfiinţarea spitalului din Iveşti şi înfiinţarea, pe baza aceleiaşi infrastructuri, a unui centru medical multifuncţional va mai dura.

viata-libera.ro

  • 5 months later...
Posted

Viitorul Spitalului din Iveşti rămâne incert

* De 18 luni, gălăţenii din comunele de lângă Iveşti nu mai au niciun spital în apropiere

Peste 37.000 de persoane din mediul rural rămase fără un spital pe o rază de mai bine de 20 de kilometri. 11 angajaţi fără locuri de muncă şi cu restanţe salariale neplătite de nouă luni. Aparatură medicală aproape nefolosită care zace sub sigiliu, în timp ce unele spitale au aparate care trebuiau casate de peste zece ani. Cei cărora li se pare că succinta enumerare de mai sus face parte dintr-un roman social de început de secol XX, pot fi surprinşi să afle că de fapt vorbim despre Galaţiul de astăzi, mai concret despre fostul Spital din Iveşti.

Restanţe la salarii de 250.000 de lei

La aproape un an şi jumătate de la închiderea Spitalului pentru Boli Cronice din Iveşti, autorităţile nu par să aibă încă o soluţie pentru situaţia delicată în care se află angajaţii fostei instituţii sanitare şi pacienţii internaţi aici. „Suntem în litigiu pentru salariile neplătite în perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2011. Sper să recuperăm restanţele respective, deşi lucrurile se prelungesc nepermis de mult. Suma care trebuie restituită se ridică la aproximativ 250.000 de lei. Includem aici atât salariile propriu-zise, cât şi contribuţiile la pensii, şomaj şi asigurări medicale”, explică dr. Sorin Baican, managerul spitalului.

„În prezent, în fosta unitate medicală sunt internaţi opt bolnavi cronici. Ei trăiesc într-o continuă tensiune, pentru că nu ştiu ce le poate rezerva ziua de mâine. Mai sunt două bucătărese care vin şi gătesc, uneori aducând alimentele de acasă”, adaugă dr. Baican.

Peste 37.000 de oameni, majoritatea bătrâni şi săraci, fără spital

Pe 1 aprilie 2011, printr-o decizie a Guvernului, spitalului i s-a retras dreptul de a mai primi bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. De la începutul lui 2012, Consiliul Judeţean plăteşte utilităţile, dar nu dă bani pentru medicamente şi servicii medicale, astfel că pacienţii sunt îngrijiţi din sponsorizări ale Bisericii şi ale primăriilor din zonă. „Nu înţeleg nici acum ce a stat la baza deciziei de a nu mai da bani spitalului. Anual, aveam între 1.300 şi 1.400 de pacienţi care ni se adresau. Adăugând salariile şi costurile pentru medicamente şi alte materiale sanitare, suma cheltuită se ridica la aproximativ 1.000.000 de lei pe an. Spitalul asigura asistenţa medicală pentru peste 37.000 de oameni din comunele din jur. Este vorba, în mare parte, de persoane în vârstă, cu situaţii materiale mai mult decât modeste. Acum, toţi cei care ar fi venit la noi sunt nevoiţi să se ducă la spitalul din Tecuci sau la cele din Galaţi. Pentru că aveam o linie de gardă permanentă, puteam prelua şi urgenţele medicale. Acum, trebuie să vină echipaje ale Ambulanţei sau ale SMURD pentru fiecare caz. Rezultă cheltuieli suplimentare cu carburanţii şi echipaje medicale ţinute ocupate”, este de părere managerul spitalului.

Propunerea CJ: unitate exterioară a Spitalului Judeţean

După desfiinţare, au fost făcute două propuneri legate de noua entitate juridică pe care urma să o adopte fostul spital: transformarea într-un centru multifuncţional de sănătate sau într-o secţie exterioară a Spitalului Judeţean. „CJ face toate demersurile pentru transformarea într-o secţie exterioară a Spitalului de Urgenţă Galaţi. Ştiu că lucrurile nu avansează îndeajuns de repede, însă la mijloc e vorba de multă birocraţie”, a declarat preşedintele CJ, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Dr. Baican nu este întru totul de acord cu decizia luată de autorităţi. „Transformarea într-o secţie exterioară nu le va aduce niciun beneficiu pacienţilor din zonă, deoarece aici vor fi internaţi acei bolnavi de la Judeţean care necesită perioade lungi de spitalizare. Ce voi putea face eu, ca manager, atunci când un locuitor din Iveşti vine la spital cu o problemă? O să-l trimit la Tecuci sau Galaţi? Măcar 10 sau 15 paturi din cele 30 ar trebui să rămână pentru pacienţii care locuiesc în Umbrăreşti, Iveşti, Lieşti, Griviţa, Hanu Conachi şi Nămoloasa”, concluzionează managerul fostului spital.

Spitalul pentru Boli Cronice din Iveşti a fost înfiinţat în urmă cu 124 de ani fiind, astfel, una dintre cele mai vechi instituţii sanitare din judeţ.

viata-libera.ro

Posted

Un aparat de radiologie zace nefolosit la Iveşti

Dintre cele aproximativ 400 de aparate medicale inventariate şi evaluate de Ministerul Sănătăţii în spitalele desfiinţate anul trecut, doar unul se găseşte în judeţul Galaţi. Este vorba despre un aparat de radiologie, fabricat după anul 1995, care se prăfuieşte sub sigiliu în clădirea fostului Spital pentru Boli Cronice din Iveşti. "Aparatul este într-o stare bună, având un grad de uzură destul de mic. Nici anul de fabricaţie nu este atât de îndepărtat, dacă ţinem seama de faptul că avem în Galaţi aparate pentru raze folosite încă, produse în anii 1980", este de părere doctorul Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi.

Blocat până la decizie

La începutul lui aprilie 2011, Guvernul a dat un ordin prin care Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi era obligată să sisteze livrarea de bani către Spitalul din Iveşti. Doar că, de un an şi jumătate, lucrurile s-au oprit aici. "Din punct de vedere juridic, spitalul există încă. Până când nu se va şti ce se va înfiinţa în locul lui, aparatura nu poate fi luată şi dusă în alt loc", a explicat managerul fostului spital, dr. Sorin Baican.

Pentru că aparatul conţine o sursă radioactivă, este necesară o monitorizare constantă. "S-au luat toate măsurile de protecţie. Au loc evaluări periodice pentru a se înregistra nivelul de radiaţii prin Compartimentul de Igiena Radiaţiilor, din cadrul DJSP. În momentul de faţă dispozitivul nu este un pericol pentru nimeni", a mai precizat şeful DJSP Galaţi.

De la începutul lunii septembrie, Ministerul Sănătăţii a inventariat şi evaluat, din punct de vedere tehnic şi al modului de păstrare, dispozitivele medicale aflate în cele 67 unităţi sanitare care, începând de anul trecut, nu mai sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate.

viata-libera.ro

  • 4 weeks later...
Posted

Blocaj birocratic. Fostul spital din Iveşti nu a fost desfiinţat!

* Înfiinţarea unui centru medico-social într-un spital închis e amânată de un an

În condiţiile în care multe administraţii locale fac demersuri pentru reînfiinţarea unora din cele 67 de spitale închise în 2011, autorităţile gălăţene încearcă de un an şi jumătate să obţină desfiinţarea spitalului din comuna Iveşti, pentru a înfiinţa acolo un centru medico-social. Spitalul de Boli Cronice Iveşti a fost închis prin celebrul ordin al fostului ministru al Sănătăţii, Cseke Attila.

Guvernul Boc a emis Hotărârea de Guvern (HG) nr 345/2011, prin care spitalului din Iveşti i-a fost retras dreptul de a stabili relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi, dar situaţia juridică, respectiv desfiinţarea acestuia, trebuia rezolvată printr-o altă hotărâre de guvern.

Proiecte de reorganizare a spitalului din Iveşti

Cei care conduc judeţul Galaţi au fost de acord cu desfiinţarea spitalului, pentru că asistenţa medicală spitalicească acordată pacienţilor din zonă putea fi preluată de Spitalul Municipal „Anton Cincu" din Tecuci, situat la 20 km. Aşa că după închiderea spitalului şi-au făcut planuri pentru noile utilizări ale spaţiilor în care funcţionase acesta. Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi intenţionează înfiinţarea la Iveşti a unei unităţi de asistenţă medico-socială, cheltuielile pentru plata salariilor şi cu medicamentele şi materialele sanitare urmând să fie susţinute de la bugetul de stat, restul cheltuielilor fiind suportate de administraţia locală. La Ministerul Sănătăţii a mai fost depusă şi o solicitare a DSP Galaţi, de înfiinţare la Iveşti a unui Centru de Sănătate Multifuncţional, care să facă parte din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi, precum şi a unei secţii exterioare a Unităţii de Asistenţă Medico-Socială din Găneşti.

7 luni trecute degeaba

Ministerul Sănătăţii a anunţat că va fi luată o decizie finală cu privire la noua destinaţie după ce spitalul din Iveşti va fi desfiinţat prin HG. În şedinţa din 29.09.2011, CJ Galaţi a aprobat o hotărâre referitoare la desfiinţarea spitalului din Iveşti, documentul fiind necesar la emiterea HG care să definitiveze procesul de închidere a spitalului. Hotărârea CJ Galaţi a fost trimisă la Bucureşti din toamna trecută. Proiectul HG ar trebui să primească avizele a patru ministere, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Administraţiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei. Din toamna lui 2011 până în martie 2012 a fost obţinut un singur aviz, cel al Ministerului Sănătăţii. Zilele acestea, guvernul a răspuns interpelării senatorului UNPR Laurenţiu Chirvăsuţă, care a cerut să i se comunice stadiul în care se află procedura. "Ministerul Administratiei şi Internelor a trimis spre avizare proiectul de HG de desfiinţare a Spitalului de Boli Cronice Iveşti, el fiind deja avizat de Ministerul Sănătaţii şi aflându-se în procedura de obţinere a avizelor de la celelalte ministere", se spune în răspunsul adresat senatorului. Asta înseamnă că în cele 7 luni nu s-a întâmplat nimic.

Pleacă „ai voştri", vin „ai noştri"

În martie 2012, vicepreşedinta CJ, Tania Bogdan (PNL) se plângea că din motive politice Guvernul Boc nu dă atenţie demersurilor CJ Galaţi, condus de o majoritate PSD-PNL-PC. „Am trimis documentaţia de la Bucureşti în luna octombrie a anului trecut, dar până acum nu s-a emis hotărârea. Nu avem cum să intervenim cu succes, dat fiind faptul că nu facem parte din actuala Putere", spunea în martie Tania Bogdan. Din aprilie, la guvernare a trecut USL şi acum nu se mai pune problema unor "şuntări" politice, guvernul fiind format din PSD-PNL-PC, ca şi majoritatea din CJ Galaţi. Dar nici după schimbarea de guvern nu s-a putut "interveni cu succes".

romanialibera.ro

  • 1 month later...
Posted

Se redeschide Spitalul din Iveşti

Veşti bune pentru sănătatea gălăţenilor din judeţul nostru! După cum am aflat de la Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, în şedinţa de Guvern de astăzi au fost aprobate toate actele necesare pentru ca Spitalul din Iveşti să devină o secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„După decizia abuzivă din 2011, care n-a ţinut cont de realităţile existente în acea zonă, am reuşit redeschiderea spitalului, spre beneficiul locuitorilor din Iveşti, Lieşti, Umbrăreşti, Barcea. În plus, Spitalul din Iveşti va beneficia în acest fel şi de o finanţare superioară celei pe care ar fi primit-o dacă ar fi funcţionat în orice altă variantă. În cursul acestei zile, organigrama şi toate documentele vor ajunge la Ministerul Sănătăţii. Domnul ministru Raed Arafat ştie cât de important este pentru noi şi ne-a promis tot sprijinul. Îmi doresc ca până la Sfântul Nicolae Spitalul din Iveşti să se redeschidă oficial şi să funcţioneze ca secţie externă a Spitalului Judeţean”, ne-a declarat ministrul Dan Nica.

viata-libera.ro

Posted

Spitalul de Boli Cronice Iveşti s-a redeschis

Astăzi, Spitalul de Boli Cronice Iveşti şi-a redeschis porţile, după ce în ultimul an şi jumătate, bolnavii nu au mai putut fi trataţi aici. Motivul? În martie 2011, ministrul de atunci al Sănătăţii, Cseke Attila, a decis ca 67 de spitale din ţară (inclusiv cel de la Iveşti) să se închidă şi/sau să se transforme în cămine de bătrâni, o decizie transformată cu mare iuţeală în literă de lege, prin hotărârea 345, semnată de Guvernul Boc. În consecinţă, din aprilie 2011, proaspătul modernizat Spital de la Iveşti, cel în care se tratau peste 35.000 de locuitori din zonă, nu a mai avut contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Până la finele anului, CJ Galaţi – administratorul spitalului – încă a mai plătit cât de cât o parte din salariaţii de acolo, însă din ianuarie 2011 şi până acum, în decembrie, plăţile au fost sistate. Ciudat pentru societatea materialistă în care trăim, 16 infirmiere şi muncitori ai spitalului au continuat să vină aici şi să lucreze. Pentru cele nouă suflete necăjite, cazuri mai degrabă sociale decât medicale, oameni bolnavi, bătrâni şi uitaţi de propriile familii. Nu şi de oamenii din Iveşti. Cei nouă pacienţi au trăit pur şi simplu, timp de un an şi jumătate, în spitalul închis doar pe hârtie. Toată comunitatea din Iveşti a avut grijă de ei; au primit mâncare din donaţiile localnicilor şi prin grija preoţilor din parohiile din zonă. Bolnavii nu au cuvinte să mulţumească creştinilor care i-au ajutat. Acum, munca voluntară a infirmierelor care au făcut, zilnic, zeci de kilometri, pentru a veni la un loc de muncă de unde nu ştiau dacă vor mai fi vreodată plătite, a fost răsplătită: Spitalul din Iveşti s-a redeschis, ca secţie externă a Spitalului Judeţean Sf. Apostol Andrei din Galaţi.

Inaugurare ca la zile mari

La inaugurarea noii secţii a Spitalului Judeţean de la Iveşti s-a aflat ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, dr. Aurel Nechita, George Scarlat şi Ionel Daniel Butunoi. Printre sutele de săteni prezenţi s-au aflat şi primarii comunelor arondate spitalului: Iveşti, Lieşti, Tecuci, Umbrăreşti, Fundeni, Barcea, Griviţa, Costache Negri, Fundeni şi Nămoloasa. „Acest spital care a fost închis abuziv deservea o întreagă comunitate, oamenii care lucrau aici aveau un loc de muncă. Eu n-am făcut decât ce trebuia să fac, dar mi-au spus doi oameni că dacă nu redeschidem acest spital, nu merităm încrederea oamenilor. Iar aceşti doi oameni sunt George Scarlat şi Daniel Butunoi. Mergeţi înăuntru, în spital să vedeţi că arată mai bine decât secţiile din spitalul judeţean. Când oamenii aveau nevoie de acces la sănătate, l-au închis fără părere de rău! Slavă Domnului că noi am corectat acest lucru. Vă transmit salutările primului ministru, ale domnului Ponta, ale domnului ministru Arafat. Marţi, în şedinţa de Guvern s-a aprobat această decizie, ieri domnul Arafat a făcut ce trebuia pentru noua organigramă, astăzi a semnat decizia şi preşedintele CJ Galaţi şi astăzi am reuşit să-l redeschidem, chiar de Sfântul Nicolae, este un miracol, poate că spitalul ar trebui să se numească Sf. Nicolae. Să aveţi parte de zile bune şi frumoase şi încredere în oamenii care au făcut ceva bun şi care pot să facă în continuare. Mergeţi pe 9 decembrie la vot şi alegeţi George Scarlat şi Daniel Butunoi şi lucrurile bune vor continua”, a declarat Dan Nica. „Nu este o pomană, este un act de dreptate”, a spus preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, care a adăugat că, deocamdată, spitalul are doar 25 de paturi, dar că pe viitor, în unitate se va înfiinţa şi o secţie de recuperare. Doctorul Aurel Nechita a vorbit de importanţa acestei unităţi spitaliceşti care, prin amplasarea sa deserveşte circa 80.000 de locuitori din cele şase comune din zonă.

„Sperăm să se găsească soluţii pentru a fi reîncadraţi toţi angajaţii de aici, atât cei care au lucrat, voluntar, aproape un an de zile, dar şi asistenţii medicali care au fost redistribuiţi în Tecuci”, a spus şi Sorin Baican, fostul manager al fostului Spital de Boli Cronice Iveşti.

presagalati.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Centrale termice noi pentru spitalul din Iveşti

La aproape două săptămâni de la redeschiderea spitalului de la Iveşti ca secţie exterioară a Spitalului Judeţean, Consiliul Judeţului Galaţi a alocat secţiei suma de 68.000 de lei pentru achiziţionarea a patru centrale termice. „Există o centrală, dar erau foarte multe pierderi. Era situată undeva în spate, conductele erau foarte vechi, iar prin achiziţionarea unor noi centrale se vor reduce foarte mult costurile”, a explicat medicul Sorin Baican, fostul manager al spitalului şi cel mai probabil viitorul şef al secţiei de la Iveşti. Suma alocată pentru cele patru centrale a fost posibilă printr-o rectificare bugetară, votată luni de consilierii judeţeni.

viata-libera.ro

  • 3 months later...
Posted

Sprijin de la CJ pentru unitatea spitalicească de la Iveşti

Spitalul de Boli Cronice din localitatea Iveşti, transformat de către autorităţi în secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, va putea funcţiona în condiţii normale, după ce Consiliul Judeţului a hotărât ca Spitalul Judeţean să primească în administrare mai multe imobile necesare Secţiei exterioare, înfiinţată în toamna anului trecut. Unitatea medicală, care va deservi bolnavii cronic din zonă, va avea la dispoziţie, în curând, diferite anexe ce vor fi folosite pentru înfiinţarea unei bucătării, unei spălătorii, dar şi a unei zone administrative, fără de care Secţia exterioară a Spitalului Judeţean nu şi-ar putea desfăşura activitatea.
„Întrucât componentele bazei materiale achiziţionate cu finanţare de la bugetul de stat sau cu credite externe garantate de Guvern vor fi predate Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, precum faptul că restul componentelor bazei materiale, inclusiv stocurile de medicamente, de materiale etc aflate în administrarea fostului Spital de Boli Cronice Iveşti vor fi predate pe bază de proces verbal de predare-primire Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, se impune iniţierea unui proiect de hotărâre privind darea în administrarea Spitalului Judeţean şi a celorlalte imobile, precum şi a căilor de acces, astfel încât imobilele (clădiri şi terenuri), inclusiv baza materială, să fie dată în administrare la aceeaşi instituţie de sănătate publică”, a precizat Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce va ajunge pe masa aleşilor judeţeni, pentru aprobare, la finele lunii aprilie.
Conform proiectului de hotărâre, conducerea Spitalului Judeţean va primi, printre altele, în administrare, un pavilion de primiri urgenţe şi radiologie (370 mp), un pavilion laborator şi farmacie (273 mp), un pavilion interne (765 mp), un pavilion pediatrie (145 mp), un pavilion pediatrie nou (136 mp), o cabină poartă (22 mp), o clădire centrală termică (66 mp), o clădire pentru morgă (30 mp), o clădire centrală termică veche (24 mp), un depozit de carburanţi (20 mp).

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.