Anton Negroponte, unul dintre oamenii de vază ai Galaţiului secolului XIX

[dcp100168]

Un insular legat de corăbii, săpun şi lumânări - Negroponti sau Negroponte

Numele lui Negroponti sau Negroponte îl regăsim pe parcursul mai multor ani, odată în uliţa şi vadul din Târgul Vechi, Ciastia sau Despărţitura a II a, într-o listă de uliţe având detailate dimensiunile lor din anii 1859-1860.

Ulita Negroponti era pe atunci fosta Uliţa Covacilor, stradă ce avea o lungime de 85 stânjeni şi o lăţime de 4 stânjeni şi 4 palme. Măsurători traduse în unitatea universală de 188,7 metri lungime, respectiv 9,23 metri lăţime. Iar Vadu Negroponti de la capătul ei, devenit Bel Vedere sau Bella Vista, peste puţini ani avea o lungime doar de 40 stânjeni şi o lăţime de 4, anume 88,8 metri pe 8,88 metri.

A doua oară acelaşi nume apare într-un alt vad, cel al Onofrescăi, care va deveni Negroponte apoi Vadul Comisiei Europene, vad care încă există şi dă şi astăzi în Piaţa Moruzi.

În sfârşit, a treia şi ultima oară el rezistă în Strada Negroponte existentă în parte şi în zilele noastre, fosta Uliţa Bordeielor. Cu nume schimbat însă în Strada Ciprian Porumbescu.

Ultima locaţie este în directă legătură cu o vie ce aparţinea celebrului personaj.

Cine era acest personaj?

Anton sau Antoni Negroponte a fost unul dintre oamenii de vază ai oraşului în deceniile 4 şi 5 ale Veacului trezirii, unirii şi independenţei naţionale ergo Secolul naţionalităţilor adică 19. Iată ce ne spune despre familia sa paharnicul Constantin Sion în a sa Arhondologia Moldovei. Negroponte. „Arman, venit pe la 1836, negutitoriu in Galati, apoi facand tovarasie cu vornicul Alexandri, si cu Mihai Voda la vami, la poslina, Neculai Negroponte sau mutat la Iasi, si in Galati au ramas fiiu sau Antonachi care s’au facut mofluz, de au mancat multime de bani a multora şi pe batran l-au facut aga si pe ficior spatariu”. Pe Antonachi îl găsim înainte de anul 1841, luna mărţişor, ziua 27, când ia în arendă venitul “anguraiului„ în portul Galaţi, adică al ancorajului, pe un termen de 6 ani – 1 ianuarie 1841-1 ianuarie 1847 nn.- la preţul de 670 galbeni anual. Urma să încaseze 20 lei de la toate corăbiile indiferent de pavilion, 10 lei de la toate corăbiile şi vasăle ci vor veni de la Bbraila sau de la alte porturi, care-şi completau încărcătura în Galaţi, 10 lei de la caicile şi ceamurile ci vor veni cu orice soi de marfă şi ori di la ce lor, măcar de să vor alătura di la Gura Siretului şi până a Prutului să încarce sau să discarce ....„ „....Iar di la altă vasă mărunte şi acele ci aduc lemne de foc, pari, nueli, cărbuni, zarzavaturi, legumi şi peşte până la una mie ocă – 1000 oka = 1275 kg.nn.- într-un vas, nu voi fi volnic di a lua plata di angurai”. „Podurile sau gheceturile trecătoare de vite pesti Dunăre şi di acolo în partea stângă, ca unile ci sănt vasă a Eforiei şi tot a ei venit, nu vor fi supuse plăţii de angurai nicidecum, la nici o călătorie a lor. Pentru vaporurile ci vor veni în schela Galaţi ca să încarce sau să discarce, să nu fie supărate de cătră mine cu plata de angura”. Atunci avea rang de căminar şi la puţină vreme chiar spătar.

Antreprenorul vămilor domneşti

Gheorghe N. Munteanu Bârlad îl menţionează fără a indica anul ca făcând parte din elita gălăţeană fiind antreprenorul vămilor domneşti. În afară de navigaţie şi vamă, numele său avea să fie legat în principal de existenţa uneia dintre primele fabrici de lumânări şi sopon pe la 1841. Cererea sa către Eforia Oraşului Galaţi, actuala instituţie a Primăriei a fost înaintată în data de 23 ianuarie 1841. Stabilimentul industrial a primit încuviinţarea de funcţionare mai precis în data de 17 februarie, data când Departamentul din Lăuntru al Moldovei arăta că Negroponte ceruse un privilegiu de 4 ani obligându-se să vândă lumânările cu 4 lei şi 20 de bani, mai precis cu 4 piaştri şi 20 de parale. Privilegiul acordat se pare desigur că a fost reînnoit în anul 1845, pentru aceeaşi perioadă de timp, deoarece într-o jalbă din data de 2 aprilie a anului 1849, jalbă prin care solicita iarăşi prelungirea acestuia, Anton Negroponte arăta că a avut „simţitoare cheltuieli„ pentru „aducerea de peste graniţă a tuturor instrumentelor trebuincioase şi meşteri pentru zisa fabrică„. Import de tehnologie şi forţă de muncă calificată! Însă Sfatul Administrativ al Moldovei nu i-a mai acordat exclusivitatea pentru „lumânări fabricate de lux„ invocând faptul că lumânările vor fi mai ieftine „dacă se vor lucra de mai mulţi„. |4| Se oferea câmp larg concurenţei.

Lumânări de lux

Cu toate acestea, fabrica de lumânări şi sopon a continuat să funcţioneze şi în cursul anului 1850 după cum reiese dintr-o anafora a Sfatului Cârmuitor al Moldovei cu privire la autorizaţia dată spătarului Antoni Negroponti „ca să lucrezi la fabrica zisă lumânări fabricate de lux şi pe lângă exportarea ci ar faci piste hotar, să vândă şi în Galaţi la cine ar vroi să cumpere asăminea lumânări cu preţul ci s-ar pute invoi”. Aceasta poartă data de 6 iunie anul 1850. „Sfatul ......au vinit în socotinţa că di vremi ce lucrarea lumânărilor de rând este slobodă a să face de cătră antripinorii ci lasă la preţul mai gios, iar aceea a lumânărilor extra au rămas a să face de cătră oricine, apoi îndestularea ceririi di acum a dumisali spătarul Negroponti de a fabrica lumânări de lux, nu poate fi di vreo jignire antripinorului obştesc şi s-ar putea da fără privileghiu învoirea cerută de jăluitor după domneasca încuviinţare ci să aşteaptă asupra acestia”. Ulterior pe la 20.07.1860 se punea problema demolării „ baratcelor „ de lemn ale fabricii de lumânări a lui Antonie Negroponte, fapt ce ne indică perioada de funcţionare a stabilimentului industrial, situat e drept central, ca fiind între anii 1841-1859.

Consul onorific SUA

După cum îi spune şi numele, Antoni Negroponte era originar din insula Negroponte, ştiuta Eubea, a doua mare insulă din Arhipelagul grecesc după Creta ca întindere fiind la prima vedere grec sau dacă vreţi un levantin. Pe numele sau adevărat poate Andoni, în documente este regăsit precis ca Antonie, desigur de la Antonie cel Mare, fapt ce ne îndeamnă să avansăm posibilitatea că acesta să fi fost de fapt „vlah„, naţie care ocupa pe atunci zona de Nord Est a insulei.

Cariera sa de industriaş o ştim, dar ce este mai puţin cunoscut este faptul că a fost numit vice consul onorific al SUA la Galaţi în data de 29.01.1850. Lucru menţionat de „Gazeta de Moldavia„ în 6 martie 1850. Primul raport în calitate de reprezentant diplomatic, cuprinzând retrospectiva pe 10 ani a activităţii comerciale şi a mişcării portuare din Galaţi şi Brăila între anii 1837-1848, va purta data de 24 mai 1850. Va rămâne în funcţie până la 13 aprilie 1859, data când este posibil să fi decedat.

Nemeritata uitare

Se pare că urmaşii săi mai aveau un loc în proprietatea lor cunoscut sub numele de Agentia Negroponti, loc ce apare pe un plan al Moşiei Spiridoniei de la 1870. Dintre toate cele lumeşti agonisite de fostul consul onorific al SUA la Galaţi, doar via se va dovedi până la urmă cea mai rezistentă în păstrarea numelui lui Negroponte.

Uliţa şi vadurile din Târgul Vechiu vor dispare din amintirea gălăţenilor şi scriptele oficiale, încet, încet.

Numele va ajunge la periferia oraşului porto-franco, dăinuind până în anii roşii ai partidului unic muncitoresc, rebotezat comunist din motive ideologice, care îmi aduc aminte de nostalgicii iudaici ai Cominternului pripăşiţi incognito pe ţărmurile ţigăneşti ale Dâmboviţei.

Tudose Tatu

http://www.viata-libera.ro/articol-Un_insular_legat_de_corabii_sapun_si_lumanari_-_Negroponti_sau_Negroponte_2.html