Jump to content

Piaţa de animale din Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Piaţa de animale din Galaţi

* În fiecare sâmbătă şi duminică, în Piaţa Centrală, în perimetrul unde vara se vând pepeni *

Papagali australieni de toate mărimile şi culorile, iepuri belgieni de carne sau din cei pitici şi frezaţi, dar şi hamsteri negri şi mărunţi, sirieni – sunt doar câteva dintre atracţiile pieţei de animale şi păsări din coasta Pieţei Centrale. Nu-ţi mai trebuie decât puţină imaginaţie ca să vezi cu ochii minţii tărâmurile însorite peste care zboară papagalii din specia Micul Alexandru şi care se întind din vestul Africii până în Uganda şi Sudan. S-ar putea chiar să prindeţi cu urechea şi câteva frânturi din zgomotul specific locurilor sălbatice din Noua Zeelandă, bineînţeles dacă papagalul Kakariki va binevoi să vă gângurească ceva. Dacă vă gândiţi că toate vietăţile despre care vă vorbim sunt îngrămădite într-un spaţiu feeric şi ascuns, peste care nu aţi avut încă norocul să daţi până acum, vă spunem că nu este deloc aşa!

Comercianţii de păsări exotice sau autohtone, de iepuri şi uneori câini stau laolaltă, în spaţiul care vara serveşte drept piaţă de pepeni. „E mare păcat, spuneţi şi dumneavoastră, e de părere Nicolae Papadopol, unul dintre comercianţi de păsări şi iepuri. Mai vii aici cu un copil, măcar să se uite la păsările exotice şi să se bucure. E o treabă gratuită, dar în acelaşi timp de nepreţuit. Şi când acolo vin şi văd păsările în cuştile astea, pe jos…. E mare păcat, vă zic!”

Prieteni pentru un an sau pentru o viaţă

„Cei mai mulţi gălăţeni cumpără peruşi, care în Australia sunt ca vrăbiile. Sigur, sunt mai ieftini, dar se maturizează în cam un an şi mor cam în 2 sau 3. Ei bine, ceilalţi papagali, cum ar fi «Micul Alexandru» sau cântătorul şi vorbitorul «Kakariki», pot trăi până la 35 şi chiar 40 de ani. Preţurile variază, de pe la 30 de lei, până la 100 – cel mai scump papagal. Îi dădeam şi cu 150, dar am mai lăsat, cu criza asta”, ne spune Nicolae Papadopol. „Dar ţinem legătura cu proprietarii, dacă aceştia şi-o doresc. Ştiţi cum e: îi creşti de foarte mici, iar după ce îi dai, ai vrea să ştii că le e bine în continuare. Aşa că le oferim proprietarilor şi sfaturi cu privire la modul în care trebuie alimentaţi şi hrăniţi papagalii sau canarii care au între 10 şi 12 triluri”, mai spune crescătorul.

Alături de ghidul nostru, facem un tur al coliviilor şi cuştilor: iepuri de carne, dar şi iepuri pitici şi frezaţi care caută cu boturile mici şi curioase spre noi. Un iubitor de animale cu greu s-ar mai putea despărţi de ei, chiar şi pentru câteva ore pe zi! Găsim şi o pereche de porcuşori de Guineea. Ultima, ne spune Nicolae Papadopol. La doar câţiva centimetri depărtare se agită doi hamsteri negri dintr-o rasă siriană.

O lume întreagă, îngrămădită, din păcate, pe doar câţiva metri pătraţi.

Dar ce, n-avem şi noi iepuri şi păsări?

Vorbim şi cu Marius Stoica, un gălăţean care se ocupă cu creşterea şi comercializarea păsărilor şi animalelor autohtone de mai bine de 10 ani. „Am adus aici vreo 20 de iepuri în vârstă de cam 2 luni fiecare. Costă între 30 şi 50 de lei. Se mai cumpără deh, ce să zic? Am şi o iepuroaică mare, de 80 de lei. Şi boboci de gâscă frumoşi: 15 lei bucata. Iar dacă vreţi ceva care să crească mai repede, vă dau mai bine boboci de raţă, care-s numai 8 lei”, ne spune gălăţeanul. Ne arată că are şi găini cu penajul creţ, pe care îţi vine mai degrabă să le admiri decât să le jumuleşti pentru supă.

Feeria domiciliază pe trotuar

Păsările exotice sunt frumoase, chiar dacă imaginea lor în coliviile aşezate pe jos nu este tocmai una de natură să te înveselească şi să te îmbie la visarea despre care vorbeam, la începutul materialului. Aşa cum gălăţenii se uită la acvarii, ar putea foarte bine să se uite şi la papagali, hamsteri sau porcuşori – chiar şi fără să cumpere în fiecare weekend. În plus, şi vânzătorii de iepuri de carne, de porumbei sau de găini moţate şi coafate s-ar putea bucura de condiţii mai bune. Dar de ce să ne batem capul, dacă merge şi aşa?

http://www.viata-libera.ro/articol-Din_Piata_Centrala_se_aude_glasul_Africii__2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...
  • 2 years later...

Deci piata de animale din Galati are si bisnitari dar si crescatori.Poate ca unele animale sunt scumpe deoarece pe oamenii care vin pentru a cumpara ceva se duc chiar la primii sau la ultimii. De exemplu eu vand iepurasi acolo cu 20 de lei iar alt domn vinde aceeasi iepurasi cu 30 de lei iar marea majoritate vin la el sa cumpere chiar daca vindem aceeasi marfa.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...
  • 2 weeks later...

Pieţele au suspendat comercializarea de păsări vii

Chiar dacă oraşul nostru nu se află pe lista localităţilor situate în raza de zece kilometri de locul descoperiri unor păsări infectate cu virusul gripei aviare, măsuri de prevenire a răspândirii virusului H5N8 se iau şi la noi. "Dată fiind constatarea prezenţei gripei aviare în judeţ, în baza indicaţiilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), am suspendat comerţul de păsări mici în Piaţa Centrală. Ţin să accentuez: comerţul de păsări mici. Nu a existat niciodată autorizaţie pentru comercializarea de găini vii sau alte asemenea păsări, în piaţă", a declarat directorul executiv al SC Administraţia Pieţelor SA, Eugen Zaharia.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

La Galați, protest al crescătorilor de păsări şi animale mici

Mai mulţi membri ai Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi au protestat, vizavi de Prefectură, solicitând autorităţilor redeschiderea pieţei de păsări din Piaţa Centrală a oraşului. Potrivit informaţiilor care ne-au fost oferite de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, într-un răspuns scris, legislaţia sanitară-veterinară nu mai prevede existenţa a ceea ce se numeşte ”piaţă de păsări”, aşa că respectivii crescători trebuie să se alinieze noilor norme, dacă vor să iasă pe piaţă cu păsări şi animale mici. Crescătorii susţin însă că n-au posibilitatea să facă aşa ceva.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Comercianţii de animale vii, supăraţi că li s-a închis piaţa

Nemulţumiţi că, de trei luni de zile, Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) a decis închiderea pieţei de păsări şi animale mici, circa zece persoane care fac parte din Asociaţia Columbofilă Păsări şi Animale Mici Galaţi, împreună cu mai multe persoane fizice şi juridice, au protestat marţi în faţa Prefecturii, „susţinuţi” de câţiva iepuraşi. A fost vorba despre un protest autorizat. Oamenii erau nemulţumiţi că DSV a decis să anuleze autorizaţia sanitar veterinară care aviza piaţa de păsări şi animale mici din Piaţa Centrală.

„Primele probleme au început odată cu gripa aviară, dar atunci am înţeles, numai că mai apoi nu s-a mai revenit la situaţia normală. Aşa am ajuns în situaţia să nu mai avem de luni bune un spaţiu unde să expunem şi să comercializăm. Am fost la conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare dar degeaba, ni s-a spuus că nu există formă legală pentru a ne putea reautoriza piaţa. Şi de ce la noi în Galaţi nu se poate, dar în alte oraşe, cum ar fi Brăila, de exemplu, acesată piaţă pentru păsări şi animale mici există, aşa cum există şi în alte oraşe mari? Am vorbit şi cu reprezentanţii Primăriei Galaţi şi la Pieţe, ei sunt dispuşi să ne ajute. Numai că de la DSV ni s-a spus să facem ceva gen pet-shop sau să împrejmuim noi un spaţiu, dar nu asta este soluţia”, a spus Laureţiu Costin, preşedintele asociaţiei.

Direcţia Sanitar Veterinară Galaţi a remis un punct de vedere referitor la aceste nemulţumiri. Nu ar putea să autorizeze piaţa deoarece cadrul legal, în care au părut modificări în 2015, nu ar mai permite asta. În plus, a apărut şi gripa aviară. „În urmă celor două adrese formulate de către Asociaţia Columbofilă, Păsări şi Animale Mici Galaţi, li s-a prezentat cadrul legal prin care aceştia pot comercializa păsări exotice, porumbei şi animale de companie, prin amenajarea unui spaţiu tip Magazin Pet-Shop cu dotări minime, astfel încât să fie asigurate normele sanitar veterinare privind bunăstarea animalelor pe timpul expunerii spre comercializare. Tot pentru a veni în sprijinul acestei asociaţii, am informat în scris A.N.S.V.S.A, solicitând un punct de vedere legal”, se arată în comunicatul DSV Galaţi, semnat de directorul executiv, dr. Maricica Chiriac.

Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, spune că se poate găsi o rezolvare: „Li s-a pus în vedere crescătorilor posibilitatea de a fi amenajată o nouă piaţă în Piaţa de gros şi au refuzat, spunând că e prea departe, iar oamenii s-au obişnuit să vină în Piaţa Centrală. Am găsit o scăpare în lege şi le-am propus ca Asociaţia să facă un contract cu Piaţa pentru a închiria toată suprafaţa, iar Piaţa va veni cu îmbunătăţiri.  Eu spun că se va putea, chiar avem un proiect acolo, cu o parte din subsolul halelor noi, care s-ar putea transforma în piaţă pentru animale vii”.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Cum a rămas Galaţiul fără piaţa de păsări

Reprezentanţi ai Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi au protestat, ieri, timp de două ore, vizavi de Prefectură, în încercarea de a convinge autorităţile gălăţene să le permită din nou să folosească spaţiul cunoscut drept „piaţa de păsări” din Piaţa Centrală. Vânzarea de păsări şi animale mici se suspendase, acolo, încă din iarnă, inclusiv pe fondul diagnosticării, în judeţ, a mai multor păsări sălbatice cu gripă aviară.

Săptămâna trecută, însă, Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi SA (care administrează şi Piaţă Centrală) a primit de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) o înştiinţare potrivit căreia i se ridică autorizaţia prin intermediul căreia putea vinde păsări şi animale mici, ne-a comunicat directorul economic al Pieţelor, Viorica Sandu.

De ce nu se mai pot vinde păsări în piaţă

DSVSA Galaţi ne-a informat, prin intermediul unui răspuns scris formulat la solicitarea „Vieţii Libere”, că există un ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), mai exact 77/2015, care modifică şi completează Norma sanitară veterinară de funcţionare a târgurilor de animale vii, aprobată prin ordinul preşedintelui ANSVSA 16/2010. De unde reiese că, de fapt, legea prevedea, încă din 2015, că păsările şi animalele mici nu se mai pot comercializa la piaţă.

„Trebuie să menţionăm că Administraţia Pieţelor avea autorizaţie şi că acesteia i s-a ridicat, nu Asociaţiei Columbofililor. Ceea ce facem este să aplicăm prevederile legale în vigoare. Nu putem vinde păsări oriunde şi oricum”, a precizat directorul-executiv al DSVSA Galaţi, dr. Maricica Chiriac.

Cum spun legea că trebuie să procedeze columbofilii

„Pentru desfăşurarea de activităţi comerciale cu obiect de activitate vânzare/cumpărare de păsări exotice şi animale de companie, acestea se pot desfăşura în spaţii comerciale tip „magazin pet shop” în baza codului C.A.E.N. 4776; aceste spaţii se pot înregistra sanitar veterinar în conformitate cu prevederile ordinului ANSVSA nr. 16/2010, cu modficările şi completările ulterioare”, se arată în răspunsul scris al DSVSA pentru „Viaţa Liberă”.

Cu alte cuvinte, ar trebui ca Asociaţia să îşi facă un magazin pet shop, să se autorizeze în baza prevederilor ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 16/2010 în care va putea ulterior vinde păsările de colecţie şi animalele mici.

Columbofilii sunt, însă, nemulţumiţi de această soluţie, motiv pentru care au şi protestat, ieri.

„Vrem ca lucrurile să nu se schimbe!”

Preşedintele Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi, Nelu Laurenţiu Costin spune că un pet-shop nu este avantajos pentru asociaţie şi susţine că autorizaţia sanitară veterinară pe care o are este încă valabilă.

„Noi vrem ca lucrurile să rămână aşa. Ba, poate că am mai reduce din numărul de găini şi alte păsări pentru consum pe care oamenii vin să le vândă acolo. Am veni mai mult cu porumbei, cu papagali, cu diverse animale mici… Ideea este să ne putem cotinua activitatea. Nici nu-i vorba, acolo, despre făcut bani. Unii dintre noi nici măcar nu vând, ci doar expun. Era locul în care ne întâlneam între noi şi cu gălăţenii. Veneau bunici cu copiii acolo. Dar să ne facem pet-shop, n-ar fi avantajos penstru asociaţie” a declarat preşedintele Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi, Nelu Laurenţiu Costin.

Prezent la aceeaşi acţiune de protest de ieri, vicepreşedintele Asociaţiei, Mircea Dănăila, spune că n-ar prea vrea să modifice nimic din modul în care funcţiona fosta piaţa:

„Ba, să vină şi cei cu găini. Mai ales dacă sunt membrii Asociaţiei. Că doar şi lor trebuie să le reprezentăm drepturile. Şi dacă ar mai veni o femeie de la ţară, care ar avea de vândut o găină, ce mare problemă ar fi? Suntem asociaţie, deci avem personalitate juridică, avem autorizaţie sanitară-veterinară pentru a funcţiona în acel spaţiu… De ce nu ne lasă acolo, în pace? Că doar nu venim zilnic. Când venim, plătim 4,5 lei pe cuşcă, pe zi. Suntem de acord cu acest preţ. Dar alt spaţiu nu avem cum închiria, pentru că preţurile ar fi foarte mari”, spune Mircea Dănăilă.

Cine şi-a făcut pet-shop vinde

Tot în Piaţa Centrală, dar în incinta Halelor Vechi, sunt comercianţi care vând şi peşti de acvariu, dar şi păsări exotice. Diferenţa este, potrivit directoarei economice a Pieţelor, Viorica Sandu, că respectivii au formele legale întocmite şi în aceste condiţii pot vinde.

„Când am aflat despre intenţia columbofililor de a protesta, i-am invitat la discuţie. Ne-am întâlnit chiar astăzi (ieri - n.r.) de dimineaţă. La acceaşi masă noi, columbofilii şi reprezentantul DSVSA. Noi ne oferim să modernizăm acel spaţiul şi să li-l închiriem. Sau să le punem la dispoziţie alt spaţiu. Dar nu o putem face decât în litera legii. În zilele următoare, voi vorbi şi cu colegii mei de la celelalte Administraţii ale Pieţelor din ţară, ca să vedem cum rezolvă şi dumnealor problemele”, a precizat Viorica Sandu.  

De unde mai poată gălăţeanul cumpăra o pasăre vie

„Comercializarea păsărilor se poate face doar în baza prevederilor Ordinului preşedintelui ANSVSA 14/2014. Cu alte cuvinte, păsări - găini vii de consum, să spunem - se pot vinde de către producător la poarta fermelor sau de către intermediari, autorizaţi în baza ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 40/2010. Din câte am înţeles, s-ar putea cumpăra păsării vii dintr-un târg autorizat, cum e cel de la Tecuci, de exemplu, dar nu dintr-o piaţă. Cine spune că nu mai poate cumpăra, spre exemplu, găini vii sau pui din portbagajul maşinii, din piaţa de păsări a Galaţiul, trebuie să ştie că, potrivit legii, nici până acum n-ar fi avut dreptul să o facă, potrivit legii.

„Se va putea!”, spune primarul Ionuţ Pucheanu   

Sunt două probleme acolo: punctul e prea aproape de bloc şi nu respectă limita impusă de DSVSA. Li s-a pus în vedere crescătorilor posibilitatea de a fi amenajată o nouă piaţă în Piaţa de gross şi au refuzat, spunând că e prea departe, iar oamenii s-au obişnuit să vină în Piaţa Centrală. Am găsit o scăpare în lege şi le-am propus ca Asociaţia să facă un contract cu piaţa pentru a închiria toată suprafaţa, iar Piaţa va veni cu îmbunătăţi. Se va putea! Avem un proiecţel acolo, cu o parte din subsolul halelor noi care s-ar putea transforma în piaţă pentru animale vii”, a precizat primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Crescătorii de păsări au protestat în Piaţa Centrală

Protest spontan, duminică dimineaţa, în Piaţa Centrală, la care au participat membrii Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici, care au vrut să îşi arate, pentru a doua oară, nemulţumirea că nu li se mai permite să îşi vândă păsările sau animalele mici în Piaţa Centrală, întrucât zona nu mai este autorizată sanitar-veterinar.

Prima dată, crescătorii au protestat, pe 2 mai, în faţa Prefecturii Galaţi, dar, susţin ei, nu s-a rezolvat nimic. Nemulţumirile lor sunt cunoscute atât la Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor (DSVSA), cât şi de Primăria Galaţi.

"În urma celor două adrese formulate de către Asociaţia Columbofilă, Păsări şi Animale Mici Galaţi, reprezentată prin domnul Costin Laurenţiu, în calitate de preşedinte, li s-a prezentat cadrul legal prin care aceştia pot comercializa păsări exotice, porumbei şi animale de companie, prin amenajarea unui spaţiu tip "magazin pet-shop", cu dotări minime, astfel încât să fie asigurate normele sanitar veterinare privind bunăstarea animalelor pe timpul expunerii spre comercializare şi anume: temperatură, ventilaţie, luminozitate, adăpostire, aşternut, apă şi furajare. Acest obiectiv poate fi înregistrat sanitar veterinar în baza Ordinului Preşedintelui ANSVSA nr. 16/2010 cu modificările şi completările ulterioare", au precizat cei de la DSVSA Galaţi, în urma protestului din 2 mai.

Crescătorii nu s-au mulţumit însă cu acest răspuns, motiv pentru care sunt decişi să protesteze în continuare. "În alte localităţi există pieţe de păsări. De ce la ei se poate şi la noi nu? Oamenii veneau aici, sâmbăta şi duminica, să îşi cumpere păsări şi animale. DSV are probabil interes să ţină piaţa închisă", ne-au spus protestatarii, care au aprins lumânări în cuşti, pentru a simboliza astfel că piaţa de păsări a murit.

Autorităţile locale cred că totul se poate rezolva, dacă părţile implicate ar da dovadă de bunăvoinţă. "La momentul acesta, noi putem vorbi despre o urmare a unor încăpăţânări atât a Administraţiei Pieţelor, cât şi a crescătorilor de animale. Am discutat cu cei de la DSV, iar dumnealor ne-au spus că, de nenumărate ori, au atras atenţia şi la Piaţă, şi asociaţiei respective că nu mai au voie să facă un astfel de comerţ decât în spaţii special amenajate. Spaţii care ar fi putut fi amenajate, dacă încăpăţânarea, şi a unora, şi a altora, ar fi fost puţin mai mică. Cei de la piaţă sunt dispuşi să modifice spaţiul, iar cei de la DSV susţin că le vor permite şi câteva cuşti afară, dacă vor decide să intre în acel loc special. Trebuie doar să înţeleagă că acest comerţ pe tarabă nu mai este admis", ne-a explicat Picu Apostol Roman, viceprimarul Galaţiului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.