Jump to content

Incendiatorul gălăţean de la Baldovineşti


Recommended Posts

Posted

Incendiatorul gălăţean de la Baldovineşti

Mihai Boboc de 45 de ani din Galaţi, care locuia fără forme legale în satul Baldovineşti, comuna Vădeni (judeţul Brăila) a fost prezentat Instanţei. Având în vedere că individul este deosebit de violent, procurorii au solicitat arestarea lui pentru următoarele 29 de zile. Reamintim că bărbatul a fost încătuşat aseară de către poliţiştii din Vădeni după ce a incendiat două locuinţe.

Iniţial, a incendiat casa fiicei soţie sale, casă aflată în construcţie la marginea satului. Nemulţumit de isprava sa a incendiat şi casa cumnatului său, Cristinel Eftene. În prima casă, în care şi el găsise adăpost, au ars 100 mp de acoperiş din lemn acoperit cu carton. La casa cumnatului au fost deteriorată o cameră de locuit.

Mihai Boboc este un tip deosebit de violent şi a mai avut de-a face cu oamenii legii pentru scandalurile şi bătăile pe care i le adminstra soţiei. Ieri, soţia care a stat internată la Spitalul Judeţean Galaţi timp de o săptămână l-a anunţat că nu mai revine acasă. Femeia fusese în spital după ce luase o lovitură cu toporul în cap, de la soţul ei. La decizia femeii de a-l părăsi a stat şi faptul că în urmă cu o lună individul, beat şi deosebit de gelos încercase să o ştranguleze. De reţinut că individul este un om violent care nu a ezitat să ameninţe sau să-şi lovească consătenii atunci când au sărit să o apere pe femeie. Supărat că l-a părăsit nevasta, după ce a dat pe gât sumedenie de pahare cu alcool a făcut isprava care l-a dus în faţa instanţei. „Piromanul care a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile", ne-a precizat agent de poliţie Camelia Bucur de la biroul de presă al poliţiei.

http://www.adevarul.ro/locale/braila/Incendiatorul_de_la_Baldovinesti_asteapta_verdictul_legii_0_274172960.html

Posted

Incendiatorul a ajuns după gratii

Individul din Baldovineşti, care şi-a incendiat căminul conjugal şi casa unui cumnat, supărat că soţia nu vrea să mai trăiască alături de el, a ajuns în spatele gratiilor. Instanţa de judecată a emis pe numele lui Mihai Boboc, de 45 de ani, mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi furt între soţi. În plus, bărbatul mai este cercetat şi pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare, întrucât şi-a lovit soţia cu toporul în cap.

http://www.obiectivbr.ro/local/43929-incendiatorul-a-ajuns-dupa-gratii.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.